Sergiu Nicolaescu - "Culisele" Revolutiei

In 1989, sub influenta lui Gorbaciov "reformistul" cad pe rand Honnecker in RDG, printr-o lovitura de stat data de ministrul de Interne (Krenz), si Todor Jivkov in Bulgaria, tot printr-o lovitura de stat data de armata.

Ultimul dictator fanatic, Nicolae Ceausescu (in Romania), parea de nezdruncinat prin fidelitatea celor trei forte: partidul, securitatea si armata, la care se adauga adeziunea populara fata de politica sa aparent nationalista si independenta. O lovitura de stat era practic imposibila. "Curajul" pe care l-a avut Ceausescu in 1968 (Cehoslovacia) devenise fanatismul unui dictator ridicol. Romanii pareau un popor de sclavi lipsiti de demnitate, de aceea scenariile privind indepartarea dictatorului au fost dife-rite de cele folosite in Bulgaria si RDG, bazandu-se pe factori externi. Singurii aliati ai lui Ceausescu erau China, Coreea, Vietnamul de Nord si unele tari africane sau ale Orientului Mijlociu (Iran, Irak, Egipt, Siria), mult prea indepartate de tara noastra.

ACTIUNEA EXTERNA. S-a remarcat o puternica presiune politica anticeausista, in care cei mai activi au fost: Mitterand, Kohl, Gorbaciov. Sunt de evidentiat in acest sens intalnirile Kohl - Gorbaciov, Bush - Gorbaciov (Malta), Gyula Horn si alti conducatori din Ungaria si Iugoslavia. Totodata se declanseaza diversiunea prin mass-media internationala, in special la postul de radio "Europa Libera". In decembrie 1989 a existat si o diversiune militara radioelectronica-terestra, aeriana, navala (URSS, Ungaria, Bulgaria, Iugoslavia). La granitele vecinilor din Tratatul de la Varsovia si Iugoslavia au avut loc miscari de trupe. In acelasi timp au loc intalniri in cadrul Tratatului de la Varsovia si sunt trimisi in Romania specialisti in diversiune atat din partea occidentalilor, cat si a rusilor.

ACTIUNEA INTERNA. Disidentii care au existat in cadrul partidului reprezinta un capitol slab, incomparabil celor din Polonia, Ungaria si Cehoslovacia. Acestia au fost grupurile cunoscute (grupul celor cinci, grupul militarilor KGB-isti si altii, grupul lui Ionita, Burtica, Verdet, Ion Gheorghe etc.), persoane individuale in conflict cu familia Ceausescu (Ion Iliescu, Trofin, Barladeanu etc.) si individualitati nedeclarate. Din grupurile din afara partidului se remarca rezistenta anticomunista formata din grupul Goma, Doina Cornea, Calciu Dumitreasa, Dumitru Tepeneag etc. De altfel, nemultumirea populatiei, in special a clasei muncitoare (o bomba cu intarziere) va deveni groparul comunismului in decembrie 1989. Semnale au constituit: actiunea minerilor din Valea Jiului din 1977, care au avut revendicari materiale, actiunea anticeausista a muncitorilor din Brasov din 1987 si actiuni izolate (autobuzul - Banat, 1984, Piata Unirii, 1987). Au dus actiuni anticeausiste: militari din MApN, unii in rezerva, cu studii in URSS, deveniti agenti KGB sau colaboratori, alti militari deveniti informatori ai unor servicii secrete straine, fosti studenti romani in URSS deveniti informatori sau agenti KGB, membri ai etniei maghiare deveniti agenti ai unor servicii straine occidentale sau rusesti, ofiteri sau agenti acoperiti in serviciul de spionaj al unor tari straine, unii lucrand chiar la ambasade.

SCENARII DEJUCATE. Aranjamentul primei revolte (la Iasi) nu a reusit; in schimb, actiunea de la Timisoara la care au participat cca 30-40 de nemultumiti (15-16 dec. 1989) se transforma intr-o revolta populara ce ia amploare in 17-18 dec. 1989, cu 56 de morti si 300 de raniti. Revenit in tara, Ceausescu incearca la 21 dec. 1989 la Bucuresti acelasi model de miting ca si cel din 1968, dar adunarea se intoarce impotriva lui si revolta populara se transforma intr-o revolutie sangeroasa in zilele de 21-22 dec. 1989 in Bucuresti si in restul tarii. Ceausescu este tradat de fidelii lui si fuge, dar este prins, judecat si executat. Toate scenariile imaginate au fost dejucate de hotararea maselor. Romania este singura tara din estul Europei care si-a rezolvat cu sacrificii problema din interior, reusind pentru prima data inlaturarea prin forta a unui regim comunist.

POPULATIA. Din 22 de milioane de cetateni cat avea Romania in 1989, 4,5 milioane erau membri de partid (aproximativ 20 la suta), ceea ce a reprezentat un numar absolut urias. Consider ca este cu tat mai surprinzator rezultatul revolutiei. Populatia rurala a tarii, cea mai saraca si care emigra spre orase sau santiere, a participat extrem de slab a revolutie. In schimb, din populatia urbana, muncitorimea calificata prezenta in revolutia din ’89 a reprezentat 60-68 la suta. 12 la suta a fost muncitorimea necalificata, iar patru la suta a fost intelectualitatea angrenata in revolutie. In acelasi timp, din participantii la revolutie, 10-11 la suta au fost elevi, trei la suta pensionari si doi-trei la suta studenti.

PARTIDUL. Organizatoric, era structurat teritorial pe organizatii comunale, municipale, orasenesti si judetene, precum si pe institutii si intreprinderi. Activistii partidului o duceau mai bine decat restul populatiei. Din 22 decembrie 1989, partidul se descompune in 48 de ore, pana la disparitie. Dupa 15 ani putem spune ca in decembrie 1989 am scapat de partid, dar nu de comunisti. Astazi ii regasim in toate partidele si de foarte multe ori in functii importante. Dupa caderea lui Ceausescu, incercarile de a forma un nou partid de stanga (Verdet) au fost debile, "perseverentii" consolandu-se prin alte partide, culmea, chiar si unele de dreapta (!). Este greu de inteles lipsa de loialitate a profitorilor din jurul lui Ceausescu. Ar fi trebuit ca toti lingaii regimului, fara exceptie, sa fie exclusi din viata politica a Romaniei postrevolutionare. O multime de activisti de la "Stefan Gheorghiu" au invadat partidele, ajungand pe functii politice foarte importante. Unii dintre ei sunt chiar buni. Militia si justitia erau la dispozitia partidului; prin aceste doua forte se impartea "dreptatea" ceausista si se inchideau gurile oamenilor.

SECURITATEA. Actiunea lor se caracterizeaza prin: implicarea la inceput impotriva revolutiei; implicarea partiala in apararea lui Ceausescu; foarte putini implicati impotriva lui Ceausescu; neimplicarea totala a unor servicii (directii) la 22 decembrie ’89; duplicitatea conducerii din Securitate; detasarea de dictatori (tradarea); incercarea de manipulare a noii conduceri a tarii. Trupele USLA si unele directii l-au aparat pe Ceausescu pana in noaptea de 21 decembrie 1989. Unele servicii ale Securitatii au intrat in actiune impotriva revolutiei dupa 22 decembrie 1989, ora 18:00, aplicand situatia speciala: teritoriul vremelnic ocupat. Ei credeau ca este actiunea rusilor, au tras in manifestanti si in armata. Ofiteri acoperiti, din diplomatie sau detasati in afara tarii, au intrat in tara, au actionat impotriva revolutiei, apoi au plecat in strainatate. Conducerea Securitatii a fost duplicitara, detasandu-se de Ceausescu inca din noaptea de 21 decembrie 1989. La 22 decembrie 89, Securitatea il tradeaza pe Ceausescu, iar din 24 decembrie aceasta e desfiintata de Nicolae Militaru, oficial noul ministru al Armatei. Unii dintre securisti au fost folositi ca teroristi si trebuie spus ca putini dintre securisti au luptat alaturi de revolutie.

ARMATA. Aceasta, total nepregatita, a cazut victima propriilor greseli. Au existat ofiteri fideli dictatorilor din demagogie, conducerea ei a fost nehotarata, fiind diferente prea mari intre conducatorii militari. Armata a intrat in actiune si s-a implicat direct, din ordinul lui Ceausescu si prin ordinele generalului Vasile Milea date direct unitatilor militare si deschide focul in revolutionari. A dovedit loialitate dictatorului, culminand cu atacul de la Universitate - Centru Bucuresti (21-22 dec. 1989). Sinuciderea ministrului Vasile Milea este primul gest public al militarilor impotriva lui Ceausescu (22 decembrie ’89, ora 9:00). Retragerea majoritatii unitatilor militare din centrul capitalei s-a produs aproximativ intre orele 10:00 si 13:00. Nota telefonica nr. 39, care contrazice Constitutia ceausista si subordoneaza Armata numai ministrului Apararii Nationale (22 decembrie 1989, ora 13:30), este actul oficial de lovitura de stat, semnat de Victor Stanculescu. Armata subordoneaza fata de grupul anticeausist de la TVR condus de Ion Iliescu (subordonarea incepe la 22 decembrie 1989 si este confirmata la 23 decembrie), prin indepartarea generalului Stefan Gusa si numirea generalului Nicolae Militaru. Pana in 1992, Armata a fost framantata de mari nemultumiri.

MILITARII. Au existat cinci categorii de militari, mai exact cinci moduri diferite ale acestora de a actiona, in functie de starea psihica, moralitate, temperament, ordinul venit de la comandant etc. Astfel exista categoria celor care au executat ordinele primite - unii dintre acestia au tras si in oameni, la picioare, dintr-o anumita inconstienta. Cei care au filtrat ordinele si nu au tras in oameni sunt cei care ne-au lasat sa trecem sau sa ne urcam pe tehnica de lupta si au simpatizat cu manifestantii. Categoria ofiterilor, subofiterilor sau trupei care au executat ordinele cu exces de zel este reprezentata de majoritatea celor care gandeau ca este un prilej sa se afirme si sa avanseze in grad. Dintre acestia au fost unii, foarte putini ce-i drept, aparatori fanatici ai lui Ceausescu. Criminalii sunt cei care au tras in oameni, ca in iepuri; altii, din razbunare, si-au ucis propriii camarazi. Aventurierii sunt cei care au luat situatia ca pe un exercitiu, iar prostii, inconstienti, au tras in plin. Mai sunt si cei care au tras din proprie initiativa sau din greseala, in conditii de autoaparare, de frica sau ca urmare a confuziei. Mai sunt unii, foarte putini, majoritatea in rezerva, care imbracati in haina militara au trecut de partea manifestantilor inainte de fuga lui Ceausescu. Doar acestia ar trebui sa fie considerati revolutionari.

TABERELE. Dupa ora 13:00, la Bucuresti (22 decembrie 1989) se formeaza trei grupuri care vor lupta pentru preluarea puterii. Grupul din Comitetul Central era condus de Ilie Verdet, generalul Stefan Gusa (seful Marelui Stat Major), generalul Iulian Vlad (seful Securitatii), col. Parcalabescu, col. Ardeleanu. Grupul acesta urmarea asigurarea continuitatii regimului. Dascalescu e respins de revolutionari. Grupul din TVR, la inceput m-am impus eu, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, iar dupa ora 14:30 a fost preluat de Ion Iliescu, sprijinit de Silviu Brucan, Alexandru Barladeanu, Petre Roman, Dtru Mazilu..., toti acestia dorind caderea si democratizarea tarii. Al treilea grup a fost Armata, condusa de la sediul ministerului de generalul Stanculescu (incepand cu ora 13:20). In acelasi timp, generalul Gusa incearca o alta varianta: lovitura de stat, dar in final renunta. Partidul si Securitatea dispar, iar sediile sunt ocupate de manifestanti. Punctul de cotitura este 23 decembrie 1989, cand Armata se supune politic grupului Ion Iliescu, care preia conducerea tarii, dispune judecarea lui Nicolae si Elena Ceausescu, urmata de executia lor, formand noul guvern (FSN). Inca de la 28 decembrie 1989 se formeaza partidele istorice conduse de Corneliu Coposu (PNTCD) si Radu Campeanu (PNL), care fac pelerinaj la Ambasadele SUA si URSS(!?) Impreuna cu o parte a populatiei civile vor forma opozitia si alternativa la guvernarea Romaniei. Consider o mare greseala a se confunda revolutia din decembrie 1989 cu lupta pentru putere inceputa inca din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989.

TERORISTII. Sunt cei care prin actiunile lor pot provoca teama, frica, panica si haos. De mentionat ca greselile facute prin actiunile militare, lipsa de profesionalism, actiunile incontrolabile ale garzilor patriotice sau ale civililor au facut mai multe victime decat terorismul. Cu mai mult profesionalism, unele dintre acestea puteau fi evitate. De precizat ca populatia de origine maghiara sa germana a actionat impotriva lui Ceausescu in procentul corespunzator acestor etnii in populatia Romaniei. In martie 1990, ungurii vor incerca o miscare etnica la Targu-Mures, mediatizata pe plan international, in realitate debila si fara efectul dorit.