Dr. Liviu Turcu face radiografia unui esec - candidatura lui Varujan Vos-ganian la inalta demnitate europea-na si retragerea acesteia. El consi-dera ca SIE, populat cu fostii sai colegi care stiau despre Vosganian, ascunde adevarul.

Publicarea de catre Jurnalul National a comentariului meu privind modul in care s-a realizat la varful piramidei puterii desemnarea candidatului liberal Varujan Vosganian la postul de comisar european a starnit, asa cum era de asteptat pentru cine este cat de cat familiar cu situatia de azi din Romania, "cuibul de viespi". Si tot ca acestea, fiind serios deranjate de punerea in spotul de lumina a opiniei publice, s-au napustit orbeste asupra autorului, ca si a cotidianului, ignorand cu buna stiinta fondul problemei si precizarile punctuale menite sa asigure cadrul corect de intelegere a mesajului continut de comentariu. In aceste conditii, ma simt obligat sa ajut opinia publica de buna credinta sa repuna intreaga controversa in cadrul corect de interpretare, fara a se pierde in "imensa jungla" de acuzatii si comentarii de tip tabloid. Majoritatea acestora, cand nu au fost pur si simplu inepte, atunci cu siguranta au un caracter pur diversionist.

Nominalizarea lui Vosganian: studiu de caz

Anticipand ceea ce avea sa urmeze, reamintesc ca am facut inca de la inceputul materialului urmatoarele precizari:

Obiectul central al comentariului este modul in care cele doua grupuri de interese aflate in prezent in pozitiile-cheie ale puterii, respectiv cele din jurul presedintelui Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu, au negociat nominalizarea unui membru al Partidului Liberal drept candidat la postul de comisar in persoana domnului Varujan Vosganian; datorita importantei deosebite a acestei pozitii in structurile europene am definit acest moment ca unul semnificativ, ce invita la reflectie colectiva pentru evaluarea insusi stadiului actual al evolutiei sistemului politic in pragul intrarii tarii in Uniunea Europeana. Cum mass-media abunda de declaratiile penibile si acuzatiile reciproce intre cele doua partide, nu mai este necesar sa insist asupra acestui aspect.

Pentru asigurarea demonstratiei de rigoare a mecanismului politic si a nu ramane la nivelul afirmatiilor generale, am luat drept studiu de caz in scop ilustrativ nominalizarea candidatului liberal. O nominalizare, care pe langa uzul de a facilita punerea in plina lumina publica a modului cum se lucreaza azi in culisele politicii de varf, este si un exemplu de felul in care cu buna stiinta sau din incompetenta profesionala factorii de decizie indrituiti sa verifice, in conformitate cu legislatia in vigoare, compatibilitatea candidatilor la pozitiile de mare vizibilitate publica pun Romania pe plan international intr-o postura vulnerabila.

O situatie in care pentru a nu stiu cata oara grupurile de interese din sfera puterii dau prioritate intereselor egoiste de grup in detrimentul interesului national, clamand insa cinic exact contrariul. Daca natura tranzactiei interpartide Vosganian versus Frunzaverde era deja de notorietate in momentul publicarii comentariului meu, cine urma in realitate sa-l controleze din umbra pe noul comisar roman in conditiile vulnerabilitatii sale biografice era cat se poate de neclar: liderii celor doua partide competitoare sau alte forte? Precizez, la modul cat se poate de serios, avandu-se in vedere natura inadmisibila a reactiilor ce au urmat publicarii, ca in astfel de momente clasa politica, comentatorii si toti ceilalti amatori in a-si da cu presupusul in tot ce exista pe pamant trebuie sa renunte la a se amesteca intr-unul din cele mai dificile si complexe sectoare de activitate umana, respectiv munca de informatii externe.

Comisarul, "om aflat in interiorul structurilor"

Stiu ca noi romanii "avem darul natural de a ne pricepe la tot si la toate", dar profit de aceasta ocazie pentru a face un apel dramatic la cei mentionati pentru a renunta printr-un autocontrol responsabil la o asemenea pretentie care frizeaza absurdul. Daca mergi inoportun si fara pregatirea profesionala necesara la un arhitect sau chirurg si-i dai indicatii fanteziste despre cum sa construiasca o casa sau cum sa opereze pe cord deschis, toata lumea te va considera pe buna dreptate nebun de legat. Nu acelasi lucru se intampla, din pacate, atunci cand este vorba de munca de informatii si mai ales de informatii externe, unde vectorii care interactioneaza sunt nu numai numerosi, dar si dificil de descifrat cu "ochiul liber". Ca in orice profesie exista intotdeauna si in lumea expertilor din domeniul muncii de informatii profesionisti foarte buni, mai putin buni sau pur si simplu impostori ajunsi acolo ca urmare a plasarii pe criterii neprofesionale. Fac aceasta trimitere pentru ca cei din categoria celor din urma au abundat si abunda in conducerea serviciilor, compensand promovarile nemeritorii cu servilismul si clientelismul neconditionat fata de un grup de interese politic sau altul. Asta in conditiile in care formal isi declara ad-nauseam impartialitatea si nonpartizanatul politic. In cazul candidatului liberal pentru postul de comisar, ca produs al compromisului politic intre liberali si democrati, lupta pentru "controlul" acestuia nu este de ici-colo. Este vorba de o pozitie strategica de mare interes politic, economic si financiar indiferent de natura responsabilitatii birocratice ce urmeaza a-i fi data de presedintele comisiei Uniunii Europene.

Comisarul este un "om aflat in interiorul structurilor" si in aceasta calitate poate avea acces la informatii si documente, poate desfasura actiuni de influenta, poate sa faciliteze contacte si aliante benefice "controlorilor" din tara. Am afirmat in comentariu ca cine isi imagineaza ca grupurile de interese din cadrul Partidului Democrat nu sunt interesate de controlul comisarului face o eroare majora. Intre altele, nu intamplator l-a trimis presedintele Traian Basescu pe Claudiu Saftoiu, unul dintre cei mai apropiati consilieri prezidentiali, sa ocupe fotoliul de director al SIE.

Si mai interesate insa au fost si sunt grupurile de interese oculte apartinand Partidului Liberal, care traditional isi revendica politic dreptul de a fi purtatorul de cuvant al industriasilor si al bancherilor romani. In aceste conditii, in pofida situatiei biografice reale a candidatului liberal si a isteriei propagandistice demne de o cauza mai buna pe tema expunerii colaborationistilor ca parte a reformei morale a clasei politice, liderii liberali in frunte cu premierul Calin Popescu Tariceanu au decis sa faca abstractie de statutul de fost informator al domnului Varujan Vosganian.

Daca SIE a dat la ordin sau sub influenta statutului clientelar "lumina verde" candidaturii mentionate, asta ramane sa fie lamurit printr-o investigatie politica onesta. Un prim pas ar fi sa se afle cine este cu adevarat responsabil pentru decizia luata la nivelul SIE de a "tria" dupa bunul plac arhiva mostenita de la DIE/CIE si a decide dosarele cui vor fi sau nu vor fi trimise la CNSAS. Premierul Calin Popescu Tariceanu, prin virulenta reactiei publice de aparare a protejatului sau, inclusiv prin atacul in termeni necivilizati la adresa autorului, a facut o uriasa gafa politica. Spre deosebire de premier, presedintele Traian Basescu a fost mai intelept atunci cand a lasat deschisa posibilitatea unei disfunctii in procesul de verificare a candidatului in cadrul arhivelor SIE si nu a incercat sa atace credibilitatea mea.

Mai exista in acelasi timp insa un al treilea vector foarte interesat de a avea un control special asupra viitorului comisar european: SIE. Prin natura atributiilor profesionale, SIE trebuie sa prezinte sefului statului rapoarte informative cat mai precise si in cunostinta de cauza cu privire la Uniunea Europeana, mai ales in prima parte a procesului de integrare. Cand nu ai suficiente "surse" de informare din preajma si mai ales din interiorul structurii supravegheate informativ, inevitabil faci obiectul criticilor ierarhice la capitolul competenta profesionala, iar in acest caz vorbim de seful statului, care se mai intampla a avea si o stacheta a pretentiilor ridicata si un temperament deja de notorietate publica.

Numai un naiv, ca sa nu spun un stupid, si-ar putea imagina ca SIE, inca inainte de prezentarea avizurilor solicitate pe linie politica cu privire la candidatii potentiali, nu a actionat pentru a-si servi la capitolul preferintelor nu numai seful ierarhic de drept sau grupul caruia ii este clientelar (care nu include neaparat in mod automat pe seful statului), dar si pentru plasarea simultana a propriilor colaboratori sau ofiteri acoperiti. Pentru cine se indoieste de existenta acestei practici, dupa 1989, sa revada constatarile cazului Serban Mihailescu, aflat la un moment dat intr-o pozitie guvernamentala de importanta strategica, anume cea de secretar general al Guvernului.

In acest context logic, trebuie avut in vedere ca la conducerea structurilor SIE dupa 1989 au ramas pana azi fostii mei "colegi", cu cei mai multi cunoscandu-ne reciproc. Adica, ca sa folosesc o expresie atat de draga in aceste zile denigratorilor mei de profesie, "fostii securisti" reciclati peste noapte in "bravi ofiteri de informatii atasati valorilor democratiei occidentale". Cum se intampla ca "un fost securist" - o expresie folosita cu brio drept substitut pentru cea mai dura injuratura de mama in fata maselor populare - care a decis sa se ia la tranta cu vechiul regim comunist folosind platforma politica si a mass-media occidentale a reusit performanta de a deveni inamicul actualilor guvernanti liberali superdemocrati ramane un adanc mister. O explicatie ar fi si faptul ca asa cum si "fostii securisti" pastrati in structurile informative au devenit cu viteza luminii "ofiteri patrioti" si o mare parte a clasei politice ce domina copios centrul decizional a infaptuit cu succes aceeasi reciclare ideologica de tipul "Nufarul". Si, pentru a fi corecti in clarificarea naturii ostilitatii, ar mai trebui sa adaug o explicatie: Liviu Turcu nu este nici ofiter de cariera, adica tip Baneasa, este doar un outsider al castei militare a securitatii traditionale din timpul regimului comunist. Are studii universitare si nu pe puncte, are un doctorat, a lucrat inainte de cooptarea in CIE drept cercetator stiintific, cadru universitar, se afla in rezerva de cadre pentru a intra in Ministerul de Externe, avea deja o expertiza in problematica relatiilor internationale occidentale si multe alte pacate similare. De aici si interesul de a fi adus spre exploatare in CIE. Ca atare, cu atat mai odioasa a fost "iesirea din randurile castei", unde vechiul dicton bolsevic "mai bine sa gresesc cu partidul decat sa am dreptate de unul singur" era intiparit cu fierul rosu al educatiei politice si de propaganda.

Adevarul este ca acest "l’esprit de corp" a ramas intact dupa 1989, schimbandu-se doar eticheta pe borcanul ideologic.

In aceste conditii descrise, poate cineva sa-si imagineze ca in cadrul mascaradei politice menite sa dea opiniei publice impresia impartialitatii, SIE avea sa se dezica de avizul anterior privind noncolaborarea lui Varujan Vosganian cu CIE, precursorul SIE?

De ce nu l-a informat SIE pe Tariceanu?

Acest gest ar fi insemnat descalificarea nu numai profesionala, dar si expunerea pozitiei SIE de jucator politic. Invit opinia publica si, mai ales, pe politicienii pana mai ieri "oripilati" de ideea unei conspiratii politice antiliberale sa se intrebe inainte de toate de ce SIE nu a fost in stare sa-l informeze pe premierul Calin Popescu Tariceanu despre situatia reala in raportul de forte pro si contra candidatului liberal trimis la Bruxelles.

Ce poate fi mai compromitator pentru un serviciu de informatii externe decat sa nu fii in stare sa culegi informatii aflate la indemana unui novice pentru a informa apoi despre atmosfera nefavorabila existenta si necesitatea de a se produce inlocuirea necesara? S-ar fi evitat apriori postura jenanta in care a fost pus nu atat candidatul liberal, cat mai ales domnul Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, care odata acceptandu-l ar fi devenit responsabil direct in negocierile cu factiunile politico-ideologice din Parlamentul European ce au diferite obiectii impotriva validarii. Domnul Barroso are destule probleme si dificultati pe propria agenda de lucru pentru a-si mai dori o noua durere de cap din partea romanilor care-i trimit un candidat controversat.

Pana una alta, premierul Tariceanu a facut eroarea politica de a pune prin citarea abuziva a unuia dintre directorii adjuncti (in realitate client politic) ai SIE in postura de "berbec" in campania furibunda de aparare a reputatiei candidatului sau.

In consecinta, SIE avea sa revina ulterior, pentru a declara oficial ca "Serviciul de Informatii Externe nu va face nici o declaratie referitoare la Varujan Vosganian" (MEDIAFAX, surse oficiale din conducerea SIE). Ulterior, ca urmare a unei evidente presiuni politice, declaratia avea sa fie completata cu "SIE nu poate face precizari pe subiectul presupusului dosar de Securitate al lui Varujan Vosganian, pentru ca, potrivit legii, singura institutie abilitata in acest sens este CNSAS". La randul lor, cei din conducerea CNSAS, prin Claudiu Secasiu, presedintele colegiului, declara corect, dar evident ca aparare preventiva din postura celui de a fi primit un "cartof prea fierbinte": "Daca dosarul lui Vosganian exista, atunci ar fi trebuit sa fie la noi (…) potrivit unui act normativ emis de Consiliul Suprem de Aparare a tarii, dosarul de colaborator al Securitatii cu numele Varujan Vosganian ar fi trebuit sa fie pe masa Colegiului. Exista decizia CSAT nr. 117, emisa in luna iulie, care stipuleaza ca toate documentele apartinand fostei Securitati trebuie predate CNSAS. Aceasta, indiferent de forma - dosar sau microfilm - si indiferent de gradul de clasificare". Agentia Newsin avea sa continue cu precizarea: "Seful Colegiului CNSAS a tinut sa accentueze ideea ca nu are importanta faptul ca dosarul lui Vosganian este arhivat de SIE ca tinand de siguranta nationala (se are in vedere inclusiv posibilitatea ca titularul sa fie ofiter sub acoperire sau colaborator activ), intrucat forul suprem in materie de siguranta nationala a hotarat ca toate dosarele demnitarilor sa fie trimise Colegiului".

Frumos spus, mai ramane insa ca si SIE sa se conformeze deciziei, exceptand desigur o singura situatie "salvatoare": aceea pentru cazul in care Varujan Vosganian, dupa decembrie 1989, intrand in colaborare activa cu SIE (indiferent de natura si titulatura acestei colaborari), serviciul este protejat de lege pe domeniul deconspirarii intrand in categoria bazei de lucru active (curente).

Cat despre afirmatia premierului Tariceanu citind generos pe adjunctul SIE, generalul Silviu Predoiu, conform careia "acel domn Turcu nu este la prima incercare de a face astfel de intoxicari", astept cu emotie si pura curiozitate intelectuala sa aflu despre ce este vorba si ce-mi reproseaza atat premierul, cat si fostii mei colegi. Nu de alta, dar tot ceea ce am scris si publicat este azi accesibil opiniei publice din Romania. Intentia declarata a fost si ramane ambitia ca sub aspectul acuratetii afirmatiilor acestea sa-si pastreze valabilitatea 100% si acum si peste doua sute de ani. Este "pariul" meu cu istoria.

Intre timp, domnul Varujan Vosganian a luat o decizie foarte inteleapta: aceea de a se retrage din postura de candidat la postul de comisar european. Nu inainte de a respinge vehement atat informatiile venite de la Bruxelles, cat si cele facute de mine in Jurnalul National. O decizie insa tardiva, care lasa tara intr-o pozitie cel putin delicata in raporturile cu Bruxellesul. Culpa personala trebuie insa augmentata cu cea a SIE care, pana la proba contrara, in termeni profesionali, nu a stapanit ceea ce se numeste situatia informativ operativa atat in tara, cat si la nivelul organismelor Uniunii Europene.

Cand am decis sa incep noul serial de analize pe tema fenomenului colaborationist mostenit de la fostul regim, am pornit de la decizia prezidentiala ca intreaga arhiva a fostului DSS si deci inclusiv CIE sa fie transferate urgent la CNSAS. Aceasta decizie politica incearca de fapt solutionarea unei restante monitorizate de ani de zile de occidentali, mai ales la nivelul clasei politice si a vietii publice. Timpul ramas pana la 1 ianuarie 2007 este foarte scurt pentru a permite CNSAS sa disjunga singura intre cazurile de colaborationism majore si cele de importanta minora.

Datorita acestui fapt, dupa publicarea primei parti a analizei intre 23 si 27 octombrie in Jurnalul National, imi propusesem sa dau "in sfarsit", cum ar zice unii, o mana de ajutor CNSAS. Prin exemplificari pe cat posibil "democratic" distribuite pe intregul spectru politic. Varujan Vosganian nu se afla pe "lista scurta" a celor vizati de mine, dar circumstantele cunoscute si analizate m-au obligat sa intervin in regim de urgenta. Dar despre aceasta problema promit sa revin la timpul potrivit.

Nota - Titlurile si intertitlurile apartin redactiei