x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special SIE și STS, cu girofar pe mașini. Pentru „transportarea urgentă a valizei diplomatice” 

SIE și STS, cu girofar pe mașini. Pentru „transportarea urgentă a valizei diplomatice” 

de Monica Cosac    |    20 Iun 2024   •   09:15
SIE și STS, cu girofar pe mașini. Pentru „transportarea urgentă a valizei diplomatice” 

Încă două instituții ale statului ar putea intra pe lista celor autorizate să utilizeze autoturisme dotate cu girofar. Este vorba despre Serviciul de Informații Externe și Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care, potrivit unei noi inițiative legislative de modificare a Codului Rutier, vor putea folosi semnalele speciale de avertizare cu lumină albastră. Pot exista situații în care „este necesară transmiterea, în regim de urgență, a unor informații clasificate” sau „transportarea urgentă a valizei diplomatice” până la graniță, susține inițiatorul, astfel că ceilalți participanţii la trafic vor trebui să le acorde prioritate de trecere, la fel cum fac în cazul ambulanțelor, care transportă pacienți cu urgențe medicale. 

Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (Codul Rutier) înregistrată luni, la Parlament, aparține senatorului PNL Cristian Niculescu Țâgârlaș și vizează includerea Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Informaţii Externe în sfera instituțiilor abilitate să utilizeze semnale luminoase de culoare albastră, la fel ca Poliția, Jandarmeria, serviciile de ambulanță sau medicină legală.  

Astfel, sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase, pentru lumina albastră:  „autovehiculele aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, Autorității Vamale Române, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, serviciilor publice Salvamont şi Salvaspeo organizate de consiliile judeţene şi consiliile locale, Ministerului Apărării Naționale care însoțesc coloane militare, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Transmisiuni Speciale, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Protecție și Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, precum și autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență”, prevede proiectul de lege.

Recăpătarea unui drept obținut de cele două „servicii” în pandemie

Inițiatorul spune că proiectul său urmărește, de fapt, „îndreptarea unei erori” apărute ca urmare a modificărilor succesive ale Codului Rutier, în ultimii ani. 

Mai exact, cele două „servicii” au mai fost introduse pe lista instituțiilor care aveau dreptul să utilizeze girofarul albastru, atunci când angajații se aflau în misiuni cu caracter de urgență, în anul 2020, atunci fiind luate mai multe măsuri, prin OUG. 83/2020, în contextul pandemiei de COVID-19. 

Ulterior, însă, prin adoptarea altor acte normative, SIE și STS au fost scoase din lista respectivă, iar senatorul PNL susține că „au fost omise din eroare”, pentru că „motivele care au stat la baza acordării inițiale a acestui drept subzistă şi în prezent”.

Mai exact, SIE are în continuare atribuții care implică, uneori, deplasări urgente, pe teritoriul național, pentru prevenirea unor evenimente cu consecințe negative sau în anumite situații de criză, astfel că, spune Cristian Niculescu Țâgârlaș, este necesară includerea acestuia în sfera autorităţilor care pot utiliza lumina albastră.

„Deşi activitatea specifică este reprezentată de obținerea de informații pentru securitatea națională, din străinătate, multe dintre activitățile conexe şi de suport ale Serviciului de Informații Externe se desfășoară pe teritoriul național și, drept urmare, sediile acestuia, parte din personalul instituției, precum şi beneficiarii informațiilor obținute de acest Serviciu se află pe teritoriul României. 

În consecință, pot exista situații în care este necesară transmiterea, în regim de urgență, a unor informații clasificate către beneficiarii legali (factori decidenți ai statului român care se află pe teritoriul național) sau transportarea urgentă a valizei diplomatice până la momentul în care ajunge să depăşească graniţele țării”, argumentează parlamentarul, în expunerea de motive care însoțește proiectul. 

Mai mult, spune liberalul, ar putea fi necesară deplasarea de urgență a echipelor specializate de intervenție ale SIE pentru a asigura protecția fizică a obiectivelor proprii, „în eventualitatea materializării unui atac asupra acestora”. 

Să nu mai depindă de SPP

Pleiada argumentelor în favoarea dreptului SIE de a folosi girofarul albastru pe mașini este completată de faptul că acest lucru i-ar ajuta să nu stea în trafic atunci când ne vizitează delegații ale unor servicii străine partenere, „delegații care reclamă, în unele cazuri, asigurarea unor măsuri suplimentare de protecție”.

„Instituțiile abilitate, care pot oferi sprijin în acest sens, nu pot asigura în toate situațiile însoțirea delegațiilor Serviciului de Informații Externe, fiind implicate în propriile misiuni, iar în acest caz obligația de a asigura deplasarea în siguranță a acestora revine Serviciului”, mai spune parlamentarul în expunerea de motive.

Neacordarea acestui drept ar „afecta capacitatea operațională a Serviciului, cu posibile consecințe negative în planul securității naționale și al apărării intereselor României”. 

Inițiatorul legii susține că „nu se poate pune problema unei utilizări excesive” a girofarului în cazul SIE, deoarece, în prezent, acest serviciu deține un număr restrâns de autoturisme dotate cu astfel de semnale luminoase. Însă asta nu-i va împiedica să cumpere mașini cu girofar, odată ce vor avea dreptul să le folosească.  

În cazul propunerii ca și STS să aibă dreptul de a folosi girofarul cu lumină albastră pe mașini, parlamentarul nu a adus nicio justificare, acest serviciu fiind doar luat la pachet cu SIE.

Senatorul PNL a solicitat dezbaterea și adoptarea în regim de urgență a acestui proiect legislativ.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: sie sts girofar trafic protecţie