x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Sindicat Metrorex: „Trenurile noi vor ajunge la Paștele Cailor”

Sindicat Metrorex: „Trenurile noi vor ajunge la Paștele Cailor”

de Diana Scarlat    |    10 Oct 2024   •   08:00
Sindicat Metrorex: „Trenurile noi vor ajunge la Paștele Cailor”
Sursa foto: Lucian Alecu

Sindicatul de la metroul bucureștean se plânge de finanțarea foarte slabă din ultimii 10 ani – sub 75% din necesarul anual – care a dus la un deficit bugetar de peste 300%. Lipsa banilor a creat probleme legate de deficitul de personal, iar sindicaliștii spun că foarte curând nu va mai avea cine să conducă trenurile sau să le repare. Sindicatul acuză problemele implicării politice și managementul defectuos din ultimii 10 ani. În plus, trenurile noi care au fost cumpărate de România nu vor ajunge în circulație nici în ianuarie 2025 - așa cum se zvonea, încă de anul trecut -, ci la Paștele viitor sau „poate la Paștele Cailor” - a declarat liderul sindicatului. Primul tren care a ajuns în România are o defecțiune care încă nu s-a putut rezolva, iar zvonul care circulă acum este că după ce România a obținut despăgubiri uriașe din partea companiei franceze Alstom, care ar trebui să livreze trenurile, celelalte garnituri nu vor mai fi livrate.

Metroul bucureștean nu primește decât o parte din banii pe care îi cere de la Guvern, în fiecare an, începând din 2014. Subfinanțarea a condus la probleme grave legate de personal, iar orice accident la metrou se poate transforma într-o catastrofă – este semnalul de alarmă tras de sindicaliști.

Sindicatul acuză managementul slab și cer ca toți factorii implicați în actualele probleme de la metrou să-și asume răspunderea pentru ceea ce fac. 

După toate problemele pe care metroul le-a acumulat în ultimii ani, inclusiv lipsa trenurilor noi care ar fi trebuit să ajungă deja în circulație, sindicatul spune că s-ar putea pierde și finanțarea pentru modernizarea Magistralei 2. Pe această magistrală au apărut deja probleme de circulație, iar anul acesta, în luna mai, Metrorex a anunțat că din cauza unor defecțiuni tehnice, metrourile vor circula la un interval mai mare decât de obicei.

Trenurile au peste 2.000 de călători, la ore de vârf, iar în atribuțiile angajaților intră siguranța circulației, deși deficitul de personal și finanțarea deficitară pun în pericol circulația acestor trenuri, călătorii și personalul de la metrou.

„Dacă își ia mecanicul concediu medical, ajungem să depindem de un om. Săptămâna trecută s-au anulat mai multe trenuri, din cauza acestui deficit de personal, iar pe anumite funcții care țin de siguranța circulației este un singur om, deși ar trebui să fie trei. Aici s-a ajuns din cauza lipsei finanțării și a lipsei de personal”, a explicat Marian Artimon, liderul sindicatului din Metrorex, în cadrul conferinței de presă organizate ieri.

Angajații cumpără piese de schimb din banii lor

Acesta a explicat că în ultimul deceniu, din bugetul pentru reparații și pentru a se face reviziile la timp s-au alocat între 38% și 73%, iar pentru a se rezolva toate problemele cauzate de subfinanțare, acum ar trebui să se aloce un buget cu 300% mai mare, dar se menține aceeași subfinanțare. Anul acesta, metroul a primit o subvenție mai mică decât cea de anul trecut, deși s-a dat în exploatare stația Tudor Arghezi pentru care ar fi trebuit să se mai angajeze încă 61 de persoane, dar nu s-au făcut angajări. 

Este nevoie și de revizii capitale la unele porțiuni. Incidentul care a avut loc pe 27 februarie, la stația de metrou Timpuri Noi, când două trenuri aproape s-au ciocnit, la o oră de vârf, a scos la lumină mai multe probleme ale companiei Metrorex. Sindicaliștii au vorbit și atunci despre deficitul de personal și lipsa finanțării necesare pentru buna funcționare a metroului, în timp ce conducerea companiei tace în continuare și face tot ce știe mai bine: concediază puținii oameni care au mai rămas și nu aplică prevederile contractului colectiv de muncă.

Sindicaliștii mai spun că angajații au ajuns să cumpere piese de schimb din banii lor, au adus bonurile și au cerut decontul pentru ele, dar conducerea Metrorex le-ar fi spus „e problema voastră ce faceți”, refuzând să le dea banii înapoi pentru reparațiile trenurilor sau ale șinelor, pe care le-au făcut pe banii lor.

Situația Metrorex s-a înrăutățit, spun sindicaliștii, începând din perioada în care ministru al Transporturilor era USR-istul Cătălin Drulă. Acesta a tăiat bugetul Metrorex și a cerut și concedierea a 1.800 de angajați ai companiei, deși ar fi trebuit să mai angajeze. Din această cauză s-a ajuns la un deficit de personal care face din ce în ce mai dificilă asigurarea traficului zilnic la metrou, pentru că nu mai sunt nici măcar suficienți mecanici care să conducă trenurile în subteran, dar nici specialiști care să asigure reviziile și reparațiile necesare, în timp ce unele echipamente de pe primele două magistrale date în folosință au fost montate din 1983-1984, iar o parte din trenuri sunt tot din acea perioadă.

Metropolis ar putea să nu mai vină

Angajații de la metroul bucureștean au reușit să facă față tuturor problemelor care au apărut în ultimii ani, chiar și cu deficit de personal și bani mai puțini, sperând că măcar vor veni noi trenuri care să permită circulația în condiții mai bune, însă mult lăudatul tren Metropolis, produs de firma Alstom, care a câștigat licitația, se mai lasă mult așteptat. Deși primul exemplar a ajuns în România în aprilie 2024, la Depoul Berceni, acesta nu poate fi pus în circulație.

Garnitura face parte dintr-un lot de 13 trenuri destinate Magistralei 5, achiziționate pe baza contractului încheiat între Metrorex și Alstom Transport, în 2 decembrie 2020. Contractul are o valoare totală de 103.244.383,49 euro. Fiecare tren care ar trebui să circule pe Magistrala 5 are dotări de ultimă generație și câte 6 vagoane și 216 locuri, iar capacitatea maximă este de 1.200 pasageri. Singura problemă este că primul tren încă nu funcționează, iar celelalte nici măcar nu au ajuns în România.

Liderul sindicatului de la metrou a explicat că trenul are o defecțiune pentru care încă nu s-a găsit rezolvare și nu se știe dacă se va găsi. Alstom ar fi trebuit să livreze prima garnitură către Metrorex, din cele 13 rame, în iunie 2023, dar trenurile care sunt trimise din Brazilia au o întârziere foarte mare.

Compania franceză trebuie să plătească penalităţi statului român de circa 23 de milioane de euro pentru garniturile de metrou, la care se adaugă alte 90 de milioane de lei pentru întârzierile înregistrate la livrarea trenurilor contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), pentru CFR. Această situație ar putea duce la rezilierea contractelor, astfel încât treburile noi să nu mai ajungă deloc în România – spun sindicaliștii de la Metrorex.

×
Subiecte în articol: sindicat Metrorex trenuri finantare