Sinucidere pentru Elvira Popescu

Barfa preferata din saloanele anilor interbelici se referea la numarul barbatilor care au trecut prin budoarul Elvirei Popescu.

Dincolo de viata ei amoroasa ramane o mare actrita, care a reusit sa castige simpatia bancherului Rotschild sau a politicianului Jacques Chirac.
DANA CIOBANU

I n fiecare dimineata, in timp ce o anume femeie trecea agale prin fata palatului regal, coltul perdelei de la cabinetul de lucru al lui Ferdinand I se ridica usor. Suveranul se uita cu dragoste la cea despre care credea ca e una dintre cele mai frumoase femei din Tara Romaneasca, dar pe care protocolul curtii regale nu-i permitea sa o frecventeze. In saloanele vremii se susotea adeseori ca Ferdinand I a ramas vesnic neconsolat dupa plecarea misterioasei femei, pe care o iubea in taina, la Paris. Taina lui se numea Elvira Popesco.

Om de afaceri in fusta

Putine marturii au ramas in urma actritei adorate de sute de mii de francezi. Prea putine articole in revistele de specialitate si o singura carte s-au tiparit despre "Notre-Dame du Theatre", cum a fost supranumita Elvira de catre francezi. Nascuta la 10 mai 1894, la Bucuresti, a avut o copilarie fericita, fara intamplari deosebite. Pe la 11 ani, parintii au descoperit ca micuta Elvira avea capacitatea de a imita si mima orice si pe oricine. Nu cu mult mai tarziu, unchiul ei, vestitul actor Ion Nicolescu, ii prezicea un viitor stralucit in teatru si nu s-a lasat pana nu a initiat-o pe copila in tainele actoriei.
Urmeaza cursurile scolii dramatice si isi face debutul pe scena Nationalului bucurestean, la numai 16 ani, inlocuind o actrita care se imbolna vise peste noapte. Jocul sortii face ca adolescenta sa fie chemata, in 1912, s-o joace pe Ileana din "Insir’te margarite" de Victor Eftimiu. Repertoriul elevei lui C.I. Nottara si a Aristizzei Romanescu se imbogateste rapid cu noi roluri principale, printre care si Tofana din "Patima rosie" a lui Mihail Sorbul. Avea numai 25 de ani, in 1919, cand a fost numita directoare artistica a Teatrului Excelsior. Era un "businessman" in fusta. Elanul tineretii o ajuta sa impace si banii, si timpul, si actorii cu regizorii si autorii de piese dramatice.

"Verisoara din Varsovia", peste 1.000

de reprezentatii Briliant organizator, Elvira pune bazele Teatrului Mic in 1921, pe care il conduce in paralel cu Excelsior. In tot acest timp nu renunta la actorie, devenita sensul vietii ei. "Cand aparea Elvira Popescu pe scena, un fluid magnetic strabatea sala. Orice piesa, oricat de slaba, capata viata si orice spectacol incepea sa straluceasca. Spectatorii nu o lasau sa plece de pe scena, iar aplauzele si bisurile nu mai conteneau ", scrie Jerzy Toeplitz. In aceasta ipostaza o vede scriitorul francez Louis Verneuil, autor de piese bulevardiere. Acesta o convinge sa vina la Paris, sa joace rolul principal - Sonia - intr-o comedie scrisa special pentru ea, "Verisoara din Varsovia". Piatra de hotar in cariera ei, plecarea la Paris avea sa influenteze radical destinul Elvirei.
Daca alte actrite se straduiau sa-si piarda accentul strain, Elvira isi dadea osteneala sa-si pastreze vorbirea stalcita. "Verisoara din Varsovia " a batut toate recordurile, avand peste 1.000 de reprezentatii. Incurajat de succes, Verneuil a scris piese noi pentru ea: "Ai sa te mariti cu mine ", "Amantul doamnei Vidal ", "Traiasca regele" etc.

CV

• A cucerit publicul parizian prin temperamentul ei vulcanic, rasul ei irezistibil si prin accentul cu care vorbea limba franceza. Regina pieselor bulevardiere era supranumita si rasfatata "Notre-Dame du Theatre". Actrita preferata a dramaturgilor Louis Verneuil si Andre Roussin a jucat in numeroase piese de teatru, printre care "Verisoara din Varsovia", "Tovaritch", "Masina infernala" sau "La contessa". A jucat in 26 de filme, a avut o cariera mai putin remarcabila in cinematografie, nu datorita jocului actoricesc, ci peliculelor de factura indoielnica. A avut ocazia sa joace alaturi de Claudia Cardinale si Alain Delon.
• In Romania a fost directoarea teatrelor Excelsior si Mic, iar in Franta a condus Theatre de Paris si Theatre de Marigny. Una dintre salile Teatrului Marigny din Paris ii poarta numele, iar cinematograful Institutului Francez din Bucuresti se numeste "Elvira Popesco".
• S-a stins din viata pe 12 decembrie 1993, fiind inmormantata in cimitirul Pere-Lachaise.

Inima de aur si temperament de foc

Elvira era neobosita. Zbura de la un rol la altul, de la un teatru la altul si nu cunostea esecul. Louis era autorul ei favorit, cel mai de pret colaborator si omul cu care isi impartea iatacul. Actrita a preferat sa nu puna pe tapet viata ei amoroasa. Gura lumii i-a pus pe seama numeroase aventuri de budoar. Se stie ca la intrarea ei in Teatrul National s-a maritat cu un coleg de breasla, comedianul Aurel Athanasescu, cel care a fost si tatal unicei sale fiice, Tatiana. Mariajul nu a tinut decat cativa ani si, la scurt timp dupa divort, Elvira Popescu l-a luat de sot pe Manolescu Strunga, ministrul Finantelor si Agriculturii din acea vreme. Nici aceasta casatorie nu a avut multe zile, pentru ca actrita a divortat si de ministru, iar apoi a plecat la Paris. In capitala Frantei, romanca a trait o dragoste mai mult sau mai putin camaradereasca cu Louis Verneuil (pe numele adevarat Louis Colin du Bocage).

ROZA GENEVEI. Cu putin inainte de cel de-al doilea razboi mondial, Elvira s-a casatorit cu baronul Foy. Ranit, Louis a plecat in America, de unde nu s-a intors la Paris decat dupa incheierea razboiului. Verneuil a suferit o puternica depresie, din cauza pierderii Elvirei si s-a sinucis.
Intre timp, sotul ei, baronul Foy, urca pe scara nobiliara la rangul de conte, prin moartea tatalui sau. Automat, actrita devine contesa. La scurta vreme, sotul ei moare, lasandu-i o avere impresionanta si o magnifica proprietate la Mezy.
Elvira a fost adepta receptiilor stralucitoare si o gazda fermecatoare pentru prietenii care ii vizitau casa. Chiar si in anii ‘80, in ciuda varstei inaintate si a artrozei care o chinuia de ani buni, ea continua sa ofere receptii fastuoase. Nume sonore erau anuntate in salonul ei de pe Strada Foch, din Paris: dramaturgul Andre Roussin, bancherul Guy de Rotschild, politicienii Jacques Chirac sau Valery Giscard d’Estaing, designerul Pierre Cardin, actori, academicieni care veneau cu bratele incarcate de cutii de ciocolata si flori. Nimeni nu rezista, se pare, farmecului devastator al romancei. Ultimii ani din viata si i-a petrecut pe proprietatea ei de la Mezy, printre florile ei cele mai dragi, trandafirii rosii. Gradinile de astazi ale Genevei sunt pline de regalele flori care ii poarta numele: Elvire Popesco.

Rasfatata in Orasul Luminilor

De la prima sa aparitie pe scena pariziana, Elvira i-a fermecat pe francezi. Accentul sau unic si "r"-ul puternic o faceau inimitabila. In primii 10 ani de sedere in Franta, actrita ii castigase de partea sa pe cei mai duri critici de teatru, care se intreceau sa o numeasca "cea mai aristocratica dintre actrite", "extraordinara", "vulcanica". Actritei ii placea sa fie inconjurata de oameni inteligenti - membri ai Academiei Franceze, politicieni, actori. Toti spuneau ca frumoasa romanca refuza sa imbatraneasca. Este memorabila receptia pe care a dat-o, in august 1935, in cinstea casatoriei unicei sale fiice, Tatiana Athanasescu, devenita doamna Guillaume Lecointre. "Elvira Popesco arata mai degraba ca o tanara mireasa, decat ca o soacra tanara", se putea citi in rubricile de mondenitati ale ziarelor vremii. Era rasfatata Parisului. O ancheta in randul publicului si al proprietarilor de cinematografe o desemna ca fiind printre cele mai pretuite vedete din Franta si mai populara decat Greta Garbo.

Trei testamente

In 1952, intr-o camera a Hotelului Terminus - Saint Lazare, Verneuil s-a sinucis, taindu-si beregata. Ziarele au tratat pe larg tragicul eveniment, sporind durerea romancei, care, desi casatorita, inca il mai iubea pe dramaturg. Scriitorul a lasat in urma sa trei testamente, scrise pe 4, 13 si 24 octombrie 1952, toate valabile. Primul si ultimul dintre ele o numeau legatar pe Elvira, in timp ce al doilea testament era in favoarea Clarei Tambour, o mai veche colaboratoare a sinucigasului. Indeplinirea dispozitiilor testamentare nu a putut fi realizata decat in urma unui proces, in care Elvira Popescu a fost declarata mostenitoare, intrucat doua din cele trei testamente ii erau favorabile.

INEDIT

In 1970, a primit insigna de ofiter al Legiunii de Onoare Franceze. Un an mai tarziu, Nicolae Ceausescu se afla in vizita oficiala la Paris. La receptia data cu aceasta ocazie a fost invitata si Elvira Popesco, care a pastrat o pozitie neutra fata de Ceausescu: "Datorez Frantei tot ce am realizat profesional, dar nu pot uita ca o parte din mine a ramas in Romania. In politica nu ma bag si nu ma pricep, pentru ca sunt o fire sentimentala. Cred totusi ca Romania are parte de un presedinte bun si Dumnezeu stie ca face tot ce e bine pentru tara mea", declara ea ziaristilor.

CONTINUARE: "Bunica Romaniei Mari"