x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Smerenie în faţa unui gest cultural

Smerenie în faţa unui gest cultural

de Miron Manega    |    31 Aug 2008   •   00:00
Smerenie în faţa unui gest cultural

HERCULANE  ●  Marşul spre propria demnitate
La Băile Herculane a avut loc, ieri, primul marş cultural din istoria lumii. Oricît ar părea de ciudat, această formă de atitudine în favoarea culturii n-a mai existat pînă acum.



HERCULANE  ●  Marşul spre propria demnitate
La Băile Herculane a avut loc, ieri, primul marş cultural din istoria lumii. Oricît ar părea de ciudat, această formă de atitudine în favoarea culturii n-a mai existat pînă acum.

Ideea a avut-o poetul Laurian Stănchescu, care a şi trecut la materializarea ei, împreună cu un grup de persoane, printre care şi profesorul universitar Ilie Cristescu. Acţiunea a fost gîndită şi pregătită în afara şi împotriva oricărui context politic, definindu-se în primul rînd ca un gest de disperare culturală faţă de distrugerea valorilor identitare ale unui popor. Ea a avut loc pe traseul Statuia lui Hercule – Parcul Central din această staţiune balneară, de altfel, cea mai veche de acest gen din Europa. Marşul şi-a propus ca obiectiv sensibilizarea opiniei publice asupra dispariţiei valorilor culturale şi a mărturiilor istorice ale României.

RĂSPÎNTIA. Prima instituţie care şi-a declarat public adeziunea totală şi entuziastă la această acţiune generoasă (participînd efectiv la ea) a fost Fundaţia "Dan Voiculescu" pentru Dezvoltarea României. Preşedintele Fundaţiei explică şi nuanţează motivele pentru care a subscris la proiectul numai aparent utopic al lui Laurian Stănchescu: "Românii au trecut prin drama schimbării în ultimii 20 de ani, o perioadă tulbure în care sacrificiile au fost imense. Intrarea într-o realitate culturală diversă, aşa cum este Uniunea Europeană, aduce noi provocări pentru valorile naţionale. Integrarea este o răspîntie. De aici trebuie să reflectăm asupra identităţii noastre, pentru a şti pe care drum să mergem în lume".

REGĂSIREA. Dan Voiculescu insistă asupra necesităţii imperioase de revenire la valorile identitare şi de reaprindere a conştiinţei naţionale: "O conştiinţă naţională puternică nu înseamnă izolare, nu înseamnă excluderea identităţii europene, ci, dimpotrivă, găsirea propriului loc în diversitatea globală. O conştiinţă naţională puternică înseamnă unitate şi solidaritate, două condiţii ale unei naţiuni puternice, bază pentru consolidare economică şi pentru echilibru social. După 20 de ani de schimbare sîntem din nou puşi în faţa unei alegeri, care ne va marca viitorul: şi va arăta drumul românilor în lume. O nouă etapă. Iar pentru asta trebuie să revenim acolo de unde creştem ca naţie: din cultură. Această regăsire este cel mai ambiţios proiect al României din aceşti 20 de ani. Acesta este rolul marşului cultural: de a face primul pas în regăsirea valorilor naţionale. Numai prin asemenea implicări autentice identitatea noastră culturală se poate regăsi".

"Mă bucur că acest semnal de alarmă pe care l-am conceptualizat sub forma primului marş cultural din lume a cîştigat deja adepţi şi susţinători. Şi sînt de-a dreptul fericit cînd cineva se smereşte nu pentru a subjuga, ci pentru a sluji o idee majoră de care depinde viitorul şi destinul nostru ca naţie"

Laurian Stănchescu - iniţiator

×
Subiecte în articol: special