Familia Florescu este cunoscuta ca una dintre cele mai prospere din Ramnicu-Valcea. Gabriel si Clara controleaza piata gunoaielor in zona, reusind sa cladeasca un imperiu financiar, extins in opt orase. In curand, societatea acestora va intra pe piata salubritatii din Istanbul, unde contractul se ridica la circa 300 de milioane de euro.
Familia Florescu este cunoscuta ca una dintre cele mai prospere din Ramnicu Valcea. Gabriel si Clara Florescu controleaza piata gunoaielor in zona, reusind sa cladeasca un adevarat imperiu financiar. Firma SC Urban SA, in care actionar majoritar este Teodor Gabriel Florescu, are incheiate contracte de prestari servicii, respectiv ridicarea deseurilor menajere, cu peste 90% dintre agentii economici si asociatiile de locatari din oras. Desi afacerea cu gunoaie a sporit cifra de afaceri a firmei de sapte ori in doar sase ani, patronii sustin ca business-ul nu este rentabil. Practic, Urban este societatea care a apartinut fostei RAESA (Regia de Gospodarire Comunala). In 1995, printr-o hotarare a Consiliului Judetean Valcea, Serviciul de salubritate s-a desprins din RAESA, avand ca principal obiectiv prestarea serviciilor de salubrizare pe piata locala. In acea perioada, Teodor Gabriel Florescu lucra la societatea valceana Cozia Forest ca inginer. In 1997, el devine salariat al Urban prin transfer in interesul serviciului, fiind angajat ca inspector-sef. La scurt timp, societatea a fost privatizata prin metoda PAS. Actionari au devenit chiar salariati din cadrul societatii. In urma unei sedinte a AGA, s-a hotarat ca Florescu sa devina director general al societatii. Noul manager detinea in acea perioada 51% din actiuni. Practic, atunci a fost inceputul dezvoltarii spectaculoase a societatii. Acum Florescu detine 70% din actiunile companiei. RETEAUA. In doar cativa ani, Florescu reuseste sa castige licitatia pentru prestarea serviciilor de salubrizare in Sectorul 6 al Bucurestiului. Urmeaza Otopeni, Eforie Nord si Eforie Sud. In aceste ultime doua localitati, salubrizarea se realizeaza in colaborare cu Utilserv 96 SRL. Firma se dezvolta rapid. Brasov, Pitesti, platforma industriala Mioveni devin rapid "prazi" consistente pentru firma lui Florescu. Dar ambitiile acestuia nu se opresc aici. In scurt timp, Cluj si Baile Govora ar putea fi salubrizate tot de firma sa. Mai mult, in aceasta toamna, firma ar putea intra pe piata turceasca a gunoiului intr-unul din cartierele Instanbulului. Valoarea contractului: 300 milioane de euro. Din aceasta suma, portia Urban-ului este de circa 15%. CONTRE CU PRIMARIA. De-a lungul timpului, relatiile firmei cu autoritatile locale, in special cu Primaria Ramnicu Valcea, nu au fost dintre cele mai bune. Niciodata intre Urban si Primarie nu a existat un contract, firma ocupandu-se doar de ridicarea deseurilor menajere. Astfel, au fost incheiate contracte cu agentii economici si cu asociatiile de locatari. Partea cea mai grasa de salubritate revine Administratiei Domeniului Public (ADP), societate aflata in subordinea Consiliului Local. ADP se ocupa de curatenia orasului si de deszapezire, adica exact de acele domenii spre care vin banii publici. Clara Florescu, cea care se ocupa de Ramnicu Valcea, spune ca in prima licitatie din istoria orasului privind salubrizarea, care va avea loc cel mai probabil in luna octombrie a acestui an, nu vor fi licitate serviciile de deszapezire si de curatenie ale orasului, ci doar cel privind colectarea deseurilor menajere. Serviciile nelicitate vor reprezenta in continuare monopolul Administratiei Domeniului Public. "Nu mi se pare normal. Ar trebui ca si aceste servicii sa fie scoase la licitatie, nu sa ramana tot la stat", spune sotia magnatului valcean. In acest moment, Urban detine peste 90% din piata deseurilor menajere din Ramnicu Valcea, iar restul, SC Bim SRL. SARACII OAMENI BOGATI. Florestii nu se considera niste oameni bogati. Ei spun ca tot ce au castigat au reinvestit in firma. Totusi nu stau chiar asa rau precum spun. In urma cu patru luni si-au cumparat o casa in Ramnicu Valcea, pe Strada 1 Mai, cu 3 dormitoare si un living. Tot in acest an au achizitionat un apartament luxos intr-o vila din Bucuresti, care a costat circa 100.000 de euro. La cele doua imobile se adauga o cabana in localitatea valceana Ciunget, aflata in constructie. Dar averea sotilor Florescu nu se opreste aici. Ei detin un teren in zona Troianu a municipiului Ramnicu Valcea si un altul in Snagov, in suprafata de circa 900 mp. Acesta din urma ar proveni de la fratele Clarei Florescu, in contul unei datorii de 10.000 de euro pe care acesta ar fi avut-o de achitat. Cat despre conturi bancare, nu prea se pune problema, sustine Clara Florescu. "Credeti sau nu, noi nu avem bani lichizi. Reinvestim totul si pastram cat sa traim decent. Averea noastra este firma care, intr-adevar, valoreaza foarte mult. Dar nu avem bani", mai spune Clara Florescu.Citește pe Antena3.ro
"Credeti sau nu, noi nu avem bani lichizi. Reinvestim totul si pastram cat sa traim decent. Averea noastra este firma, care, intr-adevar, valoreaza foarte mult. Dar nu avem bani" - Clara Florescu, sotia patronului de la Urban
FARA PARTID
| ||
|