x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Spaima in Ceamurlia

Spaima in Ceamurlia

de Alex Nedea    |    14 Oct 2005   •   00:00
Spaima in Ceamurlia

Tulcea - Ceamurlia de Jos
O reactie taman pe dos au avut ieri oamenii din Ceamurlia de Jos. Daca acum trei zile satenii isi pazeau gainile din curte cu furci si cu topoare, acum, de cand au aflat ca exista virusul aviar, oamenii s-au repezit la veterinari sa le ia cat mai repede din ograda pasarile blestemate.
Tulcea - Ceamurlia de Jos
O reactie taman pe dos au avut ieri oamenii din Ceamurlia de Jos. Daca acum trei zile satenii isi pazeau gainile din curte cu furci si cu topoare, acum, de cand au aflat ca exista virusul aviar, oamenii s-au repezit la veterinari sa le ia cat mai repede din ograda pasarile blestemate. La veterinarii verzi, care urca in tractoare cate trei, cate patru gaini deodata, vine o femeie, la vreo 50 de ani, cu doua pungi din care se vad zeci de picioare de gaini belite.

DE BUNAVOIE. Taranca jupoaie celofanul aburit, se uita la gainile, ingramadite sa incapa in congelator, si le binecuvanteaza: "Ce frumoase sunt...". Femeia, Ioana Pitesteanu, a taiat toate pasarile pe care le-a avut in ograda exact in ziua in care s-a auzit in sat ca veterinarii o sa ia toate orataniile zburatoare din curte. Dupa ce le-a jumulit, le-a varat in frigider, departe de privirile autoritatilor. "Le-am taiat, ca am vrut sa distrug virusul", incearca ea sa dea o explicatie "masacrului" din batatura. Acum e inspaimantata, ca a auzit pe la radio ca cica e gripa asta in pasari. Ioana, de 57 de ani, are de crescut acasa doi nepoti, copii orfani de ambii parinti, unul de 13 ani si celalalt de 9. Veterinarii nu o baga in seama, asa ca sta in mijlocul rascrucii de drumuri si asteapta.

"VIRUSU’ ASTA". "Da’ de ce nu ni le luati si noua?", striga la veterinari o bunica durdulie. "Ca chiar aici stau. De ce va duceti la ala si nu la mine?" "Lasati-ne sa ne facem treba!", urla la ea pe dupa masca de medic, unul dintre ei cu doua gaini in brate. Si atat de tare s-a enervat, ca a scapat pe sub tractor unul din pasaroi, care, vazandu-se liber, o ia bezmetic, aruncandu-si gatul inainte. "Na! Poftim!" Alaturi de batrana s-au mai dunat alti doi vecini, suparati ca veterinarii le ocolesc gospodaria. Degeaba ii linistesc medicii, ca o sa ajunga si la ei. "Vin si cer sa le dam, sa scapam de virusul asta! Plange sufletul in noi, dar ce sa facem. Ne e frica de boala", se inspaimanta Niculina David, o localnica.

CU DUMNEZEU INAINTE. Vasile Jurj este proprietarul uneia din pasarile de la care s-au recoltat acele probe incriminatorii. Cele ajunse sub microscopul specialistilor straini care au dat inspaimantatorul verdict: "E virusul de tipul H5, care poate fi mortal". Jurj are 35 de ani si un copil de sase ani. O fetita care traieste in gospodarie, pana vineri, plina de pasari. Vasile afla de la noi ca in gospodaria lui a existat intr-adevar virusul gripei aviare. Se uita la noi, trage nervos din tigara si zice: "Parca ma ia transpiratia cand aud...". Se imbarbateaza totusi si zice ca va muri cand va vrea Dumnezeu.
MASURI EXTREME. In Ceamurlia si pe o raza de 3 km vor fi sacrificate toate pasarile
"Cu Dumnezeu inainte!" Si arca vedem atunci, in aerul din gospodaria lui pustie cum se inalta un nor de puf. Femeia lui, cu mainile pline de aluatul din care tocmai voia sa faca niste paine, povesteste cum in gospadaria ei si a barbatului au murit inca de acum cateva saptamani zeci de pasari, dar nu a chemat veterinarul, pentru ca i se parea normal sa mai moara din cand in cand gainile. "Am gasit gaini moarte si acolo, si acolo, si dincolo, si in cealalta parte", arata tanarul Vasile cu mana cam prin toate ungherele gosodariei. Se gandeste cu groaza la cei doi ratoi pe care i-a mancat chiar dupa ce a gasit gaina aceea moarta si despre care se zice ca a murit de gripa nenorocita. Totusi oamenii termina de povestit glumind romaneste: "Cand o sa am febra o sa beau o tuica fiarta!". "Dar ce simt cand o sa am gripa aviara?", intreaba finul lui Vasile, Neculai Mamaliga. Nici unul din familia Jurj nu stie sa-i raspunda... Le spunem ca simptomele sunt asemanatoare cu cele de la gripa normala, dureri de gat, musculare si febra mare.

Costica, un alt satean in ograda caruia pasarile au murit cu aceleasi simptome, este si el la fel de speriat. Dar e o spaima muta, mai mult o resemnare. Ne zice, dupa ce ne cere sa-l cinstim cu un pahar de vin, ca il doare gatul de cateva zile.

JOACA DE-A CARANTINA. Ieri-dimineata, cand toata presa vorbea despre confirmarea virusului gripei aviare, in Ceamurlia de Jos "carantina" era la fel de "necarantina" ca si pana acum. E adevarat ca fortele de ordine opresc accesul in comuna, dar bariere nu sunt decat pe drumurile principale. Ca sa intri si ca sa iesi din Ceamurlia nu trebuie decat sa o iei pe o ulita din dos. Daca nu cunosti drumul, gasesti oameni care se ofera pentru cateva beri sa iti fie calauza. Asa am intrat noi in Ceamurlia de Jos si, o data cu noi, zeci de colegi ne-au cerut ajutorul sa ii calauzim. Carantina e mai mult de forma, asa cum de forma zboara din cand in cand elicopterul politiei care, daca vede pe cineva pe camp, nu aterizeaza si nu anunta prin statie la duba de jandarmi din comuna. Colegii de la televiziunile nationale transmiteau in direct, exact din fata primariei. Necarantina a ajuns pana la autoritatile de la Bucuresti.

MASURI
Ieri s-a continuat impartirea ajutoarelor in comuna. A sosit un transport de malai, din care se vor imparti cate 50 de kilograme pentru fiecare locuitor al Ceamurliei. Urmeaza sa soseasca si pateu, si carne de porc si de vita la conserva, si ulei, si paste fainoase. Tot ieri au sosit peste 100 de jandarmi care sa ajute la prinderea pasarilor din gospodariile oamenilor. Strazile si ulitele din Ceamurlia de Jos urmeaza sa fie dezinfectate cu solutie adusa in cisterne de la Tulcea.


Autoritatile vorbesc despre "inasprirea masurilor"


Desi autoritatile au confirmat depistarea periculosului virus al gripei aviare la pasarile moarte la Ceamurlia de Jos, linistea continua sa domneasca in localitatile tulcene aflate sub "stricta monitorizare a autoritatilor". Salupele de la Tulcea continua sa ajunga cu regularitate in fiecare dintre aceste localitati din Delta, astfel incat specialistii de la Tulcea sa fie permanent la curent cu eventualele cazuri noi de pasari moarte. In plus, agentii Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii ajuta si ei autoritatile locale la depistarea pasarilor moarte, 15 agenti fiind in alerta inca de la declansarea crizei. Localnicii nu par impresionati de descoperirea in zona lor a virusului gripei aviare, iar pasarile pe care le cresc in gospodarii continua sa fie lasate libere pe ulitele satelor.

FILTRE ALE POLITIEI. Comitetul Judetean Antiepizootic din Tulcea a anuntat ieri dimineata ca a inasprit masurile luate impotriva gripei aviare in judet. Potrivit prefectului Chirica Lefter, comitetul a decis ca o prima masura instalarea de filtre, formate din politisti, in fiecare localitate tulceana in care s-a semnalat mortalitate la pasari domestice. Politistii vor fi trimisi de la Tulcea si din alte orase ale judetului. Agentii Politiei de Frontiera ar putea fi si ei implicati in operatiune.

NOI CAZURI. Noi cazuri de pasari salbatice moarte au fost semnalate la Obretin , iar o echipa de specialisti s-a deplasat in zona. In cazul lebedelor moarte descoperite la Maliuc in ultima saptamana, prefectul Lefter a declarat ca "pasarile gasite moarte la Maliuc nu sunt bolnave de gripa aviara. Cauzele probabile ale decesului lor sunt inanitia sau algele albastre din lacurile din Delta Dunarii", a adaugat prefectul, confirmand astfel informatiile prezentate de Jurnalul National. (Alexandru Nastase)

  • Foto: Marin Raica
  • ×