Bazat pe algoritmi și înmagazinare de date, robotul guvernamental ION, care ar trebui să-i fie consilier onorific premierului Nicolae Ciucă, a fost primit de români cu un adevărat festival de glume pe seama lui și a Guvernului, iar în numai două zile ar putea genera un dicționar de înjurături. Dacă ION va răspunde, în viitor, pe baza lucrurilor învățate din comentariile publicului larg, ar putea deveni cel mai obraznic robot din lume, marcând astfel încă o premieră mondială, după cea deja anunțată oficial de premier: ION este primul consilier guvernamental dotat cu Inteligență Artificială din lume.
La crearea robotului ION, primul consilier onorific al unui premier, bazat pe IA, s-au folosit multe elemente care țin de creativitate. Ar fi fost o adevărată operă de artă în domeniul IT, dacă românii nu l-ar fi luat cu asalt, pe rețelele de socializare, învățându-l din primul moment să înjure și „să facă mișto” de Guvern. ION a fost conceput ca o „oglindă” a premierului, pentru care ar trebui să culeagă date de la populație și să-i prezinte situația realității românești, în urma analizei algoritmice. Conceptul „NOI suntem ION”, bazat pe un joc de cuvinte care inversează literele, în oglindă, ar fi fost, de asemenea, o creație lingvistică inteligentă, dar și aceasta poate fi interpretată printr-o celebră replică dintr-o producție cinematografică SF (serialul „Star Trek”), în care planeta Pământ ar fi invadată de o formă de inteligență extraterestră care intenționează să acapareze și să subjuge rasa umană, replica fiind „We are Borg” (Noi suntem Borg) – o entitate care preia individualitatea și o integrează forțat într-o conștiență colectivă, similară ideii de globalizare. Astfel, a eșuat și încercarea de a conferi creației AI o valență simbolică pozitivă, pentru că asocierea a fost făcută cu ideea din serialul SF, profund negativă, nu cu jocul de cuvinte și de litere care ar fi trebuit să sugereze imaginea în oglindă.
Cele mai bune bancuri cu noul „Bulă”
ION a dat, însă, frâu liber creativității de nestăvilit a poporului român, care în numai 48 de ore i-a transmis Inteligenței Artificiale mii de mesaje pe care algoritmii vor trebui să le interpreteze, să le înmagazineze și să le folosească în perioada de învățare. ION învață atât de la premierul Nicolae Ciucă (pe care îl mai cheamă și Ionel), cât și de la populația în slujba căreia se presupune că ar trebui să funcționeze. Cum Inteligența Artificială este capabilă să înțeleagă doar propoziții simple, fără aluzii, fără parafraze sau cuvinte cu dublu sens, ION are acum o reală problemă cu procesarea și interpretarea mesajelor pe care românii i le-au transmis, chiar pe contul de Facebook creat pentru el, unde l-au primit la fel de „călduros” toți utilizatorii, chiar dacă în legătură cu alte subiecte de actualitate au opinii divergente.
Unul dintre cele mai sugestive „meme” create imediat după lansarea oficială a robotului ION a fost „Am găsit inteligență la Guvern” - replică adaptată după un celebru interviu luat unui miner, în 1990 (Mineriada din 13-15 iunie), atunci când ortacii au pătruns în sediile partidelor istorice, PNL și PNȚ. Utilizatorii de Internet au folosit imaginea minerului, adaptând replica, declarația originală de la Mineriadă fiind „Am găsit la PNŢ-eu droguri, armament, muniţie, maşină de scris automată, bani la PNL”. Acum, Inteligența Artificială creată în România va trebui să înțeleagă și contextul istoric, dar mai ales spiritul de glumă, pentru a putea interpreta corect mesajele utilizatorilor. Robotul va trebui să înțeleagă și de ce, „internauții” au transmis, prin acest mesaj, că singura formă de inteligență care s-ar putea descoperi la Guvernul României este ION, robotul cu Inteligență Artificială care abia acum începe să învețe lucruri despre realitatea românească.
Mulți utilizatori de Internet au ajuns deja la concluzia că ION va intra foarte curând în folclorul românesc, ca personaj de bancuri, urmând să-l eclipseze pe celebrul Bulă sau Radio Erevan.
ION e „pro bono” și bun de Cartea Recordurilor
Nicu Sebe, coordonatorul echipei de cercetători români care au lucrat la „nașterea” lui ION, a declarat, cu ocazia lansării robotului, pe 1 martie, că „prin acest proiect ne-am gândit să folosim IA pentru a da posibilitatea românilor să se facă auziți și pe de altă parte guvernanții să poată auzi această voce”. Iar Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, l-a lăudat pe ION, spunând că „este o premieră de nivel mondial”, pentru că „niciun alt premier al lumii nu are un consilier bazat pe inteligență artificială”, iar „proiectul este gândit în faze. Ion este în faza de învățare, deci e important ca românii să transmită gândurile și ulterior Ion va sintetiza și forma rapoarte pentru politicile Guvernului. E un proiect pro-bono”, a declarat ministrul, la finalul ședinței de Guvern de miercuri.
Ar putea fi primul robot care învață să înjure
Dincolo de marile speranțe ale membrilor Guvernului Ciucă, ION ar putea intra în Guiness Book drept primul robot care a-nvățat să-njure și să comenteze critic la adresa propriului Guvern care l-a angajat pe post de consilier. În afară de comentariile care nu pot fi reproduse, din care ION a-nvățat deja cele mai sofisticare înjurături, sunt și câteva replici care îl vor pune în dificultate pe robotul guvernamental, pe termen lung, neștiind cum să le interpreteze. De exemplu: „Să fii român nu se învață, se fură!”; „Barză! Brânză! Viezure! Mânz!”; „Verifică teza lui Ciucă!”; „Desființează guvernul!”; „Puțin respect pentru cel mai inteligent membru al cabinetului! Păi se poate una ca asta?”; „Zuperb! Cinismul hilar are acum și nume…”; „O coropișniță și un coropișnițoi se coropișnițeau la noi pe gunoi. Nu coropișnița coropișnițea pe coropișnițoi, ci coropișnițoiul coropișnițea pe coropișniță.”; „Ion, află că politicienii nu au carte, minte, bun simț, sunt fără viziune și nu există strategie, ci doar setea de a fura banul public, ajungând până la înaltă trădare. E trist Ion.... decât să afli părerea românului de rând, mai bine bagă-ți un curent în vene”; „Bine ai venit, ION, azi de 1 Martie, cu Primăvara. Cred că pentru început ar trebui sa știi că România suntem NOI!”.
Se poate spune că o parte a acestui program guvernamental și-a atins scopul propus, acela de a afla părerile românilor despre Guvern, dar Inteligența Artificială a primit atât de multe mesaje negative și imposibil de interpretat, la nivelul său de acumulare de date și „învățare”, încât le va fi greu programatorilor să-l reprogrameze pe ION, în viitor. Pe contul de Facebook special creat pentru interacțiunea lui ION cu românii au fost deja introduse filtre pentru comentarii, iar multe dintre ele sunt ascunse
ION ar putea fi premieră mondială și ca singura formă de Inteligență Artificială care înjură și își critică acid utilizatorul, dacă va procesa informațiile primite de la români și le va integra în procesul de învățare.