x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Stalingradul din estul Ucrainei

Stalingradul din estul Ucrainei

29 Mar 2022   •   07:50
Stalingradul din estul Ucrainei

În Mariupol se duc bătălii crâncene pentru fiecare apartament și pentru fiecare scară de bloc care a mai rămas în picioare. După o lună de război, orașul din estul Ucrainei, plasat strategic pe ruta scurta care leagă de Rusia peninsula anexată Crimeea, arată de parcă s-ar fi urcat iadul pe pământ.

Există zone unde șiruri de blocuri înalte s-au transformat în mormane de resturi și de fiare răsucite. Străzile sunt presărate cu găuri de obuz și șerpuiesc printre carcase arse de mașini, ziduri prăbușite ori stâlpi retezați de suflul exploziilor. Dintr-un bloc-turn nu a mai rămas decât fațada. Prin praful greu care plutește se vede un pic soarele care apune pe partea cealaltă. La intersecție este o mașină ce pare un Renault. Ușile sunt deschise, lângă ea zace un cadavru. 

În Mariupol nu se mai înmormântează nimeni, morții zac pe caldarâm de mult. Gloanțele, schijele, bombele, rachetele cad mereu. Și când e un pic de liniște, cei mai curajoși ies din subsoluri pentru fapte de eroism: să găsească un rest de mâncare vechi printre resturile apartamentelor. Cele câteva cadavre care au fost luate mai înainte de pe străzi au fost puse sub un strat subțire de pământ sau resturi de cărămizi pe unde s-a putut: lângă trotuar, în curtea blocului sau la locul de joacă. 

O bijuterie a orașului – un centru modern pentru recuperarea copiilor bolnavi – a fost fărâmițat. Spre periferie, unde este zona de case, parcă un nebun a trecut cu un buldozer imens. E o amestecătură de praf, pământ, țiglă și cioburi. Și, din nou, cadavre care zac.

Cine trăiește, cine se bate

În tot acest iad, soldații se pisează cu armament greu sau trag în neștire cu pistoale mitralieră. Dedesubt, în subsoluri sau pivnițe, sunt civilii care nu au reușit să scape. Unii au încercat să plece în convoaie, zise umanitare, dar cineva a ciuruit mașinile. Părțile – militarii ruși și cei ucraineni - s-au acuzat reciproc că au tras în civili. Câțiva au ieșit din iad după ce au scris, mare, pe mașini: „Deti” (copii). Cei care încă trăiesc în întuneric, în subsolurile Mariupolului, nu mai îndrăznesc să iasă nici pentru a-și fierbe un ceai din frunzele adunate. Acum câteva zile, doi bătrâni au fost găsiți exact așa cum așteptau să scoată de pe foc fiertura. Amândoi, împușcați. Cu zeci de gloanțe! 

În Mariupol situația nu pare a se rezolva, iar orașul va deveni în totalitate o ruină. Luptele sunt din ce în ce mai crâncene, iar pe front părțile sunt reprezentate de cei mai cruzi. Atacatorii sunt, în majoritate, forțe ale separatiștilor din Donețk ce văd Mariupolul ca pe un oraș foarte important al regiunii lor. Batalioanele separatiștilor au suportul cecenilor. Aici, liderul Ramzan Kadîrov și-a trimis forțele speciale, oameni care nu dau înapoi. Trupele de infanterie sunt sprijinite de blindate grele. Tancurile T 72 sfarmă ce a mai rămas din case ori străzi intrând mai adânc în urbe pentru a bubui cu tunurile groase înspre insulele de apărare ale ucrainenilor.

Cei care rezistă și se opun atacatorilor sunt militarii din Batalionul Azov. Fanatici, militarii Azov nu se retrag și folosesc grupurile de aruncătoare de rachete dintre blocuri sau case. Apartamentele au fost transformate în poziții pentru lunetiști, grupele de luptători Azov – coordonați prin drone de precizie - contraatacă, punctual, câte o scară de bloc sau câte un magazin. La umăr cu cei din Azov se bat și voluntari străini, cei care au reușit să se strecoare în oraș după ce armata Federației Ruse a încercuit zona. 

Forțele rușilor care toacă Mariupolul – oraș din estul Ucrainei – sunt formate în majoritate din separatiști ai Republicii Donețk și cruzii voluntari ceceni.

Soarele arzător adus de Armata Rusă

O groapă cât o piscină, în care pământul e răscolit în bucăți mărunte. Iar în jur, până la câteva sute de metri, totul a devenit negru. Din copaci nu mai sunt decât niște vrejuri strâmbe. Nu mai există ramuri, e ca o pădurice de nuiele. Ce a fost om nu mai există. Cam așa arată locul unei lovituri de aruncător greu de flăcări.

Rușii folosesc pe frontul din Ucraina sistemul TOS 1A, Solntsepyok (Soare arzător). Este un aruncător greu de flăcări care trage de la o distanță de 10 kilometri. Prima dată a fost folosit în Afganistan, dar în acea perioadă, aruncătorul nu avea  „marjă de siguranță” decât de 3 kilometri. Sistemul nu este atribuit artileriei, ci trupelor de luptă chimică. 

O salvă efectuată de TOS 1A este ca și cum vehiculul – care arată ca un lansator de rachete – se acoperă cu nor fierbinte. Ce e în jurul aruncătorului ia foc și pâlpâie în flăcări mici. Proiectilele zboară lucind, iar când aterizează nu este explozie. Este o mare ciupercă de foc. Flăcări galbene și portocalii înghit totul în jurul locului unde au căzut încărcăturile Solntsepyok. Până în prezent, din informări ale unor surse neoficiale, aruncătorul greu de flăcări a fost folosit, în Ucraina, mai mult în zonele rurale. Nu sunt informații despre numărul victimelor provocate.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Autoservire cecenă

Trupele cecene au înregistrat prima victorie pe frontul din Ucraina. Pe o filmare devenită publică, doi soldați din cadrul forței speciale ale lui Ramzan Kadîrov  care luptă în partea de est a țării au reușit să captureze… o capră. Cei doi aduc animalul ținându-l de picioarele din față printre blindatele inscripționate cu litera V. După tipicul lor, cu bărbi lungi, mestecând un „Allah ekber” -  formulă pentru o mare izbândă – militarii ceceni plimbă un pic trofeul printre alte uniforme verzi cu banderola albă,  semn distinctiv al trupelor rusești. Apoi ascund animalul înspre ceva ce pare a fi o bucătărie. Potrivit informațiilor, animalul tocmai ce fusese luat din curtea unei case părăsite. Deși propaganda rusă încearcă să creeze imaginea unor trupe cecene ce au grijă de civilii din teritoriile ocupate, filmarea capturii arată că oameni de-ai lui Kadîrov încă își respectă faima de jefuitori.

@ În zona orașului Cernigov – situat la 120 de kilometri de Kiev - se desfășoară o nouă concentrare de forțe. Vehicule blindate, de transport și escadrile de elicoptere de atac - Mi 8A sau pentru bombardament - KA-52, ale Federației Ruse au fost aduse și pregătite pentru acțiune

@ O rachetă lansată de artileria rusească a lovit un mare depozit de petrol în regiunea Zhytomyr, din nord vestul Ucrainei. Incendiul care a cuprins baza a fost stins după mai multe ore. Salvatorii ucraineni au lucrat sub tirul artileriei Federației Ruse

@ Forțele aeriene ucrainene au mai pierdut un elicopter de luptă. Un SU 27 a fost doborât, la Kramatorsk, în estul Ucrainei de către artileria antiaeriană a Federației Ruse

@ Două mine marine – care ar fi fost smulse de furtună în regiunea Odesa – au ajuns în apele teritoriale turcești. Informația aparține Forțelor Navale ale Turciei care au și filmat unul dintre dispozitivele explozive plutind în mare.


 

×
Subiecte în articol: mariupol Ucraina