Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
CCR nu consideră abuzivă impunerea unui termen de precădere, stabilit de respectiva ordonanță, până la 31 august 2018, pentru depunerea cererilor de restituire a acestor bani, şi nici că statul le plătește celor în drept dobânzi de 0,02% pe zi de întârziere, deşi, la acelaşi moment, nivelul acestor dobânzi, stabilite în Codul de procedură fiscală pentru alte creanțe fiscale, era cuprins între 0,5% şi 1%. Ambele sesizări au fost respinse ca neîntemeiate, ceea ce înseamnă că cine nu a apucat să depună cerere de restituire până în august 2018 rămâne cu buza umflată, iar statul cu banii încasați nelegal, aşa cum a catalogat aceste taxe chiar Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Prima dintre deciziile Curții Constituționale care se referă la această taxă de poluare este cea din 27 aprilie 2023, care vizează neconstituționalitatea articolului 1, alineatele 2, 4, 5, 6. 7, 8 şi 9 din OUG 2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autovehicule şi autoturisme, taxa de poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule.
Excepția a fost ridicată de un cetățean pe nume Vasile Zoltan Varvedo, într-un dosar din 2019, aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, instanță care, la 7 noiembrie 2019, a sesizat CCR cu privire la neconstituționalitatea acestor articole. Petentul arată că stabilirea unui termen de decădere în interiorul căruia pot fi depuse cererile de restituire a taxei aduce atingere articolului 44 din Constituție şi Protocolului 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor fundamentale. Mai exact, prin hotărârile CJUE s-a stabilit obligația statului membru al UE de a rambursa taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, iar efectul direct al acestor hotărâri îl constituie obligația statului român şi a autorităților fiscale la restituirea integrală şi imediată a taxelor auto nelegal colectate.
Termen de un an de la momentul adoptării OUG
De asemenea, se mai invocă faptul că nicio hotărâre a CJUE nu a înțeles să prevadă posibilitatea unui stat membru de a stabili prin lege un termen-limită de decădere până la care se poate solicita restituirea taxelor. Mai mult, autorul excepției a mai invocat faptul că parcurgerea unei proceduri administrative, respectiv depunerea unei cereri de restituire, soluționarea acesteia printr-o decizie de către organul fiscal competent, urmată de obligativitatea contestării acesteia, cu consecința respingerii ei ca neîntemeiată de către același organ competent nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, este un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor, prin aplicarea unei norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Nu în ultimul rând, în sesizare se mai arată că instituirea unei astfel de proceduri administrative, prealabile şi obligatorii contravine şi jurisprudenței CJUE, care recunoaşte dreptul contribuabilului de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, prin solicitarea adresată direct instanțelor de judecată competente.
Articolul 1, alineat 2, din OUG 52/2017, prevede că „dreptul contribuabilului de a cere restituirea se naşte la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, indiferent de momentul la care s-a perceput taxa, iar, prin derogare (…), cererea de restituire se depune, sub sancțiunea decăderii, până la 3 august 2018”.
Curtea nu vede nicio restrângere a dreptului de proprietate
Ei bine, această ordonanță de urgență a fost abrogată prin articolul 7 al unei alte ordonanțe – OUG 93/2022, privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autovehicule şi timbrul de mediu.
Curtea Constituțională susține, în această decizie, că aceste susțineri de neconstituționalitate ridicate sunt neîntemeiate, „întrucât necesitatea exercitării drepturilor recunoscute de lege, în limitele şi în termenele prevăzute de normele legale corespunzătoare, nu poate constitui o încălcare a dreptului de proprietate, finalitatea fiind aceea de a asigura un climat de ordine, indispensabil exercitării acestuia în condiții optime, prevenindu-se, astfel, eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității şi securității raporturilor juridice civile”. Mai mult, Curtea susține că, prin urmare, „reglementarea de către legiuitor a condițiilor de exercitare a unui drept subiectiv sau personal, inclusiv prin instituirea unor termene nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate efectivă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drept, ale căror drepturi sunt în egală măsură ocrotite”.
Iar, în unanimitate, plenul CCR a decis să respingă excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
Guvernul, acuzat că se îmbogățeşte pe spatele şoferilor fără just temei. Curtea numeşte asta „neîmpovărarea bugetului consolidat”
În aceeaşi zi, CCR a mai emis o Decizie, cu numărul 251/2023, referitoare la o excepție de neconstituționalitate a alineatului 1 al aceluiaşi articol 1 din OUG 52/2017, care a fost ridicată, de această dată, de compania SC New Age Advertising Agency SRL din Craiova, într-un dosar al Curții de Apel Craiova.
Compania în cauză arată că reglementarea criticată prevede că nivelul dobânzii este cel stabilit de articolul 174 alineat 5 din Codul de procedură fiscală, respectiv de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, „soluție legislativă neconstituțională”. „Nivelul dobânzii prevăzut de OUG 52/2017 este de 0,02% pe zi de întârziere, deşi, din anul 2007, de când au fost încasate taxele respective, şi până în anul 2017, dobânda fiscală a avut niveluri superioare, de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere în anul 2007 până în 2014, sau de 0,5% şi 0,4% per zi de întârziere în următoarele perioade”. În aceste condiții, „prin indisponibilizarea sumei ce a fost încasată nelegal, statul a nesocotit dreptul de proprietate pentru creanța pe care o reprezenta dobânda fiscală, îmbogățindu-se fără justă cauză, în detrimentul contribuabilului, care este lipsit de folosința sumei percepute nelegal”.
Nici de această dată, CCR nu a fost de acord, apreciind că „stabilirea de către legiuitor a nivelului dobânzii cuvenite contribuabililor la nivelul prevăzut de Codul de procedură fiscală, respectiv de 0,02% pe zi, reprezintă o normă de politică fiscală pe care legiuitorul delegat (Guvernul – n.red.) a adoptat-o cu scopul de a obliga debitorul obligațiilor fiscale, şi anume statul român, să îşi execute întru totul şi până la termenul scadent obligațiile fiscal datorate, fără a împovăra, însă, în mod excesiv, bugetul general consolidat”. Prin urmare, Curtea a decis să respingă, ca neîntemeiată, şi această excepție de neconstituționalitate. Ambele decizii au intrat în vigoare la finalul săptămânii trecute, odată cu publicarea loc în Monitorul Oficial.
