Studenţii şi-au aruncat profesorii la coşul istoriei

În proaspăt democratizata Românie a anului 1990 nu exista instituţie în care să nu îşi facă loc contestarea.Pretutindeni, fostele structuri de conducere, de la director până la dactilografă, erau măturate de furia unor grupuri autodeclarate democrate.

Oamenii se grupau după opinii, credinţe, cumetrii, dar mai ales după interese. Promotorii noii direcţii erau mai ales cei mânaţi de dorinţa de a ieşi în faţă. În învăţământ, în general, şi în mediul universitar, în particular, situaţia a avut o coloratură aparte. Au devenit non grata persoane şi discipline.

Prin natura informaţiilor vehiculate, disciplinele istorice au fost cele mai expuse, iar dintre acestea, Istoria contemporană a României şi Istoria contemporană universală. Profesorul Ioan Scurtu ne-a povestit recent despre atmosfera acelui început de an 1990, trecând însă sub tăcere numele contestatarilor. Sunt însă uşor de recunoscut, având în vedere evoluţiile ulterioare.

CU PICIORUL ÎN UŞA AMFITEATRULUI
Se pare că schimbările au început chiar din ianuarie 1990, iar factorii
vizibili de acţiune au fost studenţii.

Ei au realizat liste cu cadrele didactice considerate "indezirabile". În cazul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, motivele au fost, pe de o parte, întemeiate, pe de altă parte, de faţadă, mascând interese sau inimiciţii mai vechi. Prof. Scurtu îşi aminteşte că unii profesori "au politizat excesiv cursurile, au pus un accent cu totul special pe utilizarea documentelor de partid, a cuvântărilor lui Ceauşescu.

Chiar şi pe biletele de examen erau introduse asemenea... exigenţe. Au fost şi situaţii când anumite interese subiective au generat actele de... epurare. La vremea respectivă am scris şi în presă despre această situaţie. Eu m-am aliat cu cei contestaţi. De ce? Pentru că erau puşi la index de studenţi din anul I şi din anul II, care nu făcuseră nici măcar o oră cu un asemenea profesor. Istoria contemporană, de pildă, se făcea abia în anul IV. Deci ei nu cunoşteau, dar protestau".

Atitudinea radicală a studenţilor nouăzecişti a fost, de atunci, explicată prin manipulare. "Se susţinea că nu se face politică în Universitate, dar se făcea, şi chiar în mare măsură, îşi aminteşte prof. Ioan Scurtu. Foarte interesant este că mari anticomunişti au devenit tocmai oamenii care în mod tradiţional făceau parte din vreo organizaţie de partid, cei care în noiembrie şi decembrie '89 îi aprobau pe tovarăşul Nicoale Ceauşescu şi pe tovarăşa Elena Ceauşescu şi care, în ianuarie '90, deodată, îi numeau, pe cei doi, «criminalii dictatori».

Consider că manipularea avea surse şi în facultate, dar şi în sfera politicului".

PROFIL LEGIONAR
"Grupul acesta de presiune, relativ mic, dar foarte activ, foarte dinamic, mie mi-a reînviat în minte perioada guvernării legionare, apreciază Ioan Scurtu. Şi atunci, legionarii au dat afară profesori, după aceleaşi criterii, şi la fel, marea masă era inactivă, câţiva fiind însă foarte activi. Intervenţia lor a fost eficientă, pentru că până în martie-aprilie 1990, nici unul dintre cadrele didactice vizate nu mai era în Universitate.

Unii a trebuit să se pensioneze, alţii au trecut în învăţământul mediu.
Că studenţii aveau de acum puterea, chiar dacă e să ne referim la această minoritate activă, o relevă şi episodul alegerii noului decan. Deşi în martie 1990, după primul tur de scrutin, prof. dr Constantin Buşe a întrunit cel mai mare număr de voturi, «un grup de studenţi» a luptat pentru impunerea prof. Zoe Petre în fruntea Facultăţii de Istorie din Bucureşti şi, au avut, într-adevăr, ultimul cuvânt.

Sigur, ei au fost răsplătiţi. Unii dintre ei au fost opriţi în facultate. Trimişi la burse în străinătate. A existat o manipulare extraordinară din partea celor care s-au priceput".

Dar nu numai profesorii au fost atinşi de valul schimbării, ci şi disciplinele. Cum entuziasmul era mare şi nu era răgaz pentru abordarea nuanţată, istoria a fost cuprinsă în acest bloc de ştiinţe de aruncat la coş. Astfel, la începutul lui ianuarie 1990, o delegaţie de studenţi a cerut la Ministerul Educaţiei şi Învaţământului eliminarea mai multor materii devenite superflue: socialismul, materialismul, economia politică şi... istoria.

Prezent la întrunirea din sala de consilii a ministerului, Ioan Scurtu s-a opus acestui exces de zel, susţinând păstrarea istoriei şi scrierea unor noi lucrări de specialitate pentru studenţi şi elevi.