x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Suferinţa, impozitul natural pe creaţie

0
Autor: Carmen Dragomir 09 Mai 2008 - 00:00
Suferinţa, impozitul natural pe creaţie


INTERVIU ● "Liber să sufăr", o carte scrisă în 17 zile, medicament pe rana iubirii pierdute
Pentru toţi aceia care au auzit copacii urlînd, pentru aceia care au murit şi "s-au sculat cu pămîntul de pe groapa lor în cap", pentru aceia care au intrat de bunăvoie în foc pentru a nu fi reci, pentru Regine negre şi Nebuni de alb. Pentru toţi aceştia, poezia de dragoste a lui Adrian Păunescu a devenit un drept comun, născută ca o cale de tămăduire. Citiţi astăzi a doua parte a interviului.



INTERVIU ● "Liber să sufăr", o carte scrisă în 17 zile, medicament pe rana iubirii pierdute
Pentru toţi aceia care au auzit copacii urlînd, pentru aceia care au murit şi "s-au sculat cu pămîntul de pe groapa lor în cap", pentru aceia care au intrat de bunăvoie în foc pentru a nu fi reci, pentru Regine negre şi Nebuni de alb. Pentru toţi aceştia, poezia de dragoste a lui Adrian Păunescu a devenit un drept comun, născută ca o cale de tămăduire. Citiţi astăzi a doua parte a interviului.


  • Jurnalul Naţional: V-a împins din spate ca un motor şi dorinţa de a rămîne în posteritate?
Adrian Păunescu: Nu. Ca să rămîn în posteritate ar trebui să-mi închipui că voi muri, or eu încă nu m-am gîndit serios la moarte, aşa cum m-am temut să mă gîndesc la felul în care am înmormîntat-o pe cea mai dragă fiinţă a vieţii mele, bunica mea, Ioana Păunescu – înainte ca fata mea, Ana-Maria, să-mi fie cea mai dragă şi apropiată, şi dătătoare de responsabilităţi şi griji. Eu nu m-am recules după moartea tatălui! N-am puterea să retrăiesc pînă la capăt acele lucruri, probabil, dacă aş putea să le scriu pînă la capăt, m-aş prăbuşi o dată cu ele. Ce am scris despre părinţi am scris numai cu ochii întredeschişi! Nu deschişi larg, mi-e frică! Am scris despre moartea mamei. M-am dus în cimitir, la Bragadiru, unde am înmormîntat-o, şi cînd am plecat era o desprimăvărare abruptă, parcă nu mai puteam ridica picioarele din noroi, din pămîntul umed. Parcă mă trăgea mama înapoi lîngă ea, parcă voia să nu rămînă acolo singură. Gîndul că îi lăsăm pe cei dragi care mor singuri în mormintele lor şi noi plecăm şi mai facem şi pomeni acasă, pe mine mă înnebuneşte. Eu nu m-am putut duce la înmormîntarea lui Nichita Stănescu, care mi-era foarte drag şi foarte apropiat. Şi sînt singurul om public din România care l-a sărbătorit pe Nichita la 50 de ani, la Polivalentă, cu 13.000 de oameni.


Moartea, o desprimăvărare abruptă, o muză pe care nu mi-o pot asuma

  • Erau prea "ocupaţi" cu altele…
Din păcate. Eu simţeam că e o fatalitate în jurul nostru. L-am adus cu greutate mare, avea piciorul în gips. L-au urcat pe scenă Victor Rădulescu, fotoreporterul nostru, şi Augustin Frăţilă, poet şi cîntăreţ în Cenaclu. Şi a avut o prestaţie extraordinară, şi a fost îmbrăţişat şi aplaudat. Dar nu m-am putut duce la mormînt să-l văd pe el întins acolo şi eu în picioare lîngă el… Asta nu înseamnă că nu m-am dus, mult mai tîrziu, la mormîntul lui Nichita cu Evgheni Evtuşenko, prietenul nostru, care a dorit să-şi ceară iertare de la el, pentru că se certaseră cu 20 de ani în urmă. A avut momente halucinante... l-am lăsat singur acolo la un moment dat şi parcă vorbea cu Nichita viu. Aşa că şi moartea este o muză, dar nu mi-o pot deocamdată asuma.


  • Există un Adrian Păunescu care scrie poezii de dragoste şi un altul?
Nu, e acelaşi. Dar uneori e mai supărat, uneori e mai rău, uneori e pamfletar. Însă la mine vin toate din acelaşi izvor: starea de graţie.


  • Credeţi că există poeţi care scriu despre dragoste de dragul esteticii, fără să fi iubit?
Nu, poate nu au avut măsura exactă a bogăţiei acestui sentiment, dar să nu cunoşti dragostea?! Şi cîinii cunosc dragostea. Eu aş spune chiar mai mult, şi amoeba, şi monocelularele se simt mai bine într-un loc decît într-altul. Ele nu ştiu ce e cu ele, dar noi putem constata. Nu e posibil să nu cunoşti dragostea. Nici nu-mi explic de ce te naşti dacă n-o cunoşti. Iubirea este legea universului, este suportul creştinismului şi al altor religii. În religia noastră nu există nicăieri vreun îndemn la ură, la noi iubirea îşi ajunge sieşi. Iubind mai mult pe cineva, pedepseşti însă pe cel pe care îl iubeşti mai puţin.
Băiatului meu, Andrei, la care ţin enorm, un tînăr eminent, serios, profund şi creator – o să se vadă cînd n-o să mai fie umbra lui taică-său peste el – i s-au născut cei doi copii, Andreea şi Adrian. Şi i-am spus atunci o chestie foarte deşteaptă: "Andrei, tu ai dreptul să-l iubeşti pe băiatul tău mai mult ca pe fata ta, dar nu ai dreptul s-o iubeşti pe fata ta mai puţin ca pe băiatul tău". Şi el a zis: "Tată, explică-mi!". "Tată, dacă tu ai un prisos de dragoste, îl poţi folosi pentru unul dintre ei, dar în rest trebuie să fie egali". Ceea ce este omeneşte posibil trebuie să facem…


Unde apare fericirea apare neapărat şi semnul întrebării

  • Să fie poezia de dragoste ceea ce vă reprezintă cel mai bine ca scriitor?
Nu. Dacă prin poezia de dragoste înţelegem poezia de dragoste faţă de femeie, nu. Pe mine mă reprezintă poezia de dragoste de viaţă, de dragoste de femeie, de părinţi, de ţară, de condiţia umană.


  • Poate în alte momente aţi fi răspuns altfel… Atunci cînd eraţi îndrăgostit.
Poate, dar în clipa de faţă aşa simt. Cînd eram îndrăgostit nu mă interesau competiţiile artistice din interiorul literaturii mele. Atunci pur şi simplu voiam să repar ceea ce era ireparabil. Cu cît scriam mai mult, cu atît ea se îndepărta mai mult. Cea despre care scriam… Şi, totuşi, eu credeam că o apropii.


  • În viaţa unui scriitor sînt sentimente pe care le avem cu toţii: dragoste, durere, fericire, ură, suferinţă. Unele îl fac pe scriitor să renască din propria cenuşă.
Eu cred că toate compun acel portret luminos şi însîngerat al condiţiei umane. Toate. Nu există iubire fără suferinţă, aşa cum nu poţi să spui invers, că nu există suferinţă fără iubire. Suferinţa uneori poate fi de sine stătătoare. Poţi să suferi din invidie, din orice, dar iubire fără suferinţă nu e. Nu cunosc deocamdată cuplu fericit. Poate un cuplu mulţumit cu sine la un moment dat, mulţumit de viaţă, dar fericire pînă la capăt nu există. Fiindcă oriunde apare fericirea apar grija, teama de necunoscut. Oriunde apare fericirea apare neapărat şi semnul întrebării.


Am plătit foarte mult, dar de bunăvoie, pentru a nu îngheţa

La un moment dat s-a vehiculat un zvon, cum că Maiorescu îl ţinea pe Eminescu departe de Veronica, pentru că, dacă nu suferea, nici nu crea. Ce provoacă mai mult naşterea operei, durerea sau fericirea?
N-aş vrea să intru în dosarul Eminescu, mai ales că şi eu pot bănui unele lucruri, dar pentru mine importantă este opera. Fericirea nu provoacă nimic. Fericirea îşi ajunge sieşi dacă există. Dar nu se poate pune temei pe fericire. Creatorul vrea cu opera lui să repare lumea, vrea să rezolve ceea ce nu rezolvă prin viaţă. Nu există un cîntec de fericire. Tot ceea ce este mare literatură în lume este un tratament.


  • Adică trebuie să suferi foarte mult ca să fii un foarte bun scriitor…
Da… sau să poţi să-ţi închipui suferinţa. Există şi scriitori care şi-o pot închipui. Eu am făcut o diferenţă la început între poeţii de limbaj şi poeţii de destin. Poeţii de limbaj nu sînt neapărat înjugaţi la acest car al suferinţei. Poeţii de destin însă nici măcar nu sînt preocupaţi de felul în care apare lovitura pietrei pe parbriz.


  • Sinceritatea dusă pînă la confesiune, aşa cum ştiu că aţi avut-o în "Liber să sufăr", nu alterează în vreun fel valoarea scriiturii? Nu cumva ficţiunea are o contribuţie majoră la estetica operei?
S-ar putea ca îndoiala dumneavoastră să fie valabilă uneori. S-ar putea să fie uneori nevoie de distilare şi nu de prezenţă brută a faptului, dar eu cred foarte tare în poezia de acest fel. Cred foarte tare în transferul de evenimente ale vieţii înăuntrul poeziei. De aceea nici nu distilez, pentru că nu am în vedere o astfel de poezie, ci poezia vie. De aceea scriu poezia de destin. Pe mine, marea poezie de dragoste mă interesează şi ca roman inclus, mă interesează ce s-a întîmplat acolo, or, în poezia distilată văd mai greu asta.


  • Spuneaţi că iubirea v-a călăuzit destinul. Ce preţ aţi plătit pentru iubire?
Am plătit foarte mult, dar am plătit de bunăvoie, n-am avut nici un fel de obligaţie. M-am băgat eu în toate nenorocirile cu putinţă pentru a nu fi rece, cum fac oamenii aflaţi pe neaşteptate şi pe nepregătite într-o zonă cu ger diverse mişcări pentru a nu îngheţa. Mie îmi e foarte frică de uscăciune, de îngheţ, de transformarea omului într-un număr, într-o cifră oarecare. Niciodată, de exemplu, cînd pregătesc un discurs politic nu iese aşa de bine ca atunci cînd mă duc instantaneu la microfon şi dau drumul emoţiei mele adevărate. Este însă şi un alt fapt, vă spun dumneavoastră, sperînd să înţelegeţi… De cîte ori ies în public se întîmplă ceva cu mine, mă modific. Vocea mi se schimbă, devine parcă purtătoarea unui mesaj de dincolo de mine, chiar dacă spun lucruri obişnuite, dar se încarcă de o anumită responsabilitate şi fatalitate. Oamenii pe lîngă care trec îmi spun: "Domnule, cum vorbeai cînd ai fost lîngă noi şi deodată ne furnică felul în care vorbeşti!". M-a ajutat Dumnezeu să existe o corespondenţă între substanţă şi formă, între suflet şi voce.


Prima muză blondă, primele picioare frumoase. Începutul cel mare

Care a fost primul text pe care l-aţi scris?
Nu mai ştiu… Au fost multe. Atunci scriam despre viaţa satului, "ciobănaşul n-are oi/ nici dulăi, nici măgăroi", tot felul, lucruri care se întîmplau lîngă mine, bunicul, bunica, cocorii de sus, bibilicile de jos…


  • Dar prima iubire s-a transformat într-o muză?
Nu. Eram în clasa I cînd am avut prima întîlnire cu o fată. Să vedeţi, e foarte amuzant. M-am dus la întîlnire şi am venit după vreo oră şi jumate acasă foarte trist. Şi maica-mare, cea pe care am iubit-o atît de mult, m-a întrebat: "Ce-ai, mă băiete?" "Ce să am, sînt supărat…" "Hai, spune-mi!" "Păi uite, am avut întîlnire cu Geta şi n-a venit." "Dar ea ştia că aveţi întîlnire?" "Nu ştia." "Păi, şi de unde să vină?!" Iar eu atunci i-am spus: "Dar eu mă gîndeam că, atunci cînd iubeşti o fată şi ai întîlnire cu ea, ea înţelege".
Am avut apoi o iubire prin clasa a opta, o fată foarte frumoasă, din păcate ea avea să termine tragic după despărţirea noastră. Era o fată cu care mergeam la cules de spice. M-am apropiat de ea pentru că atunci cînd se apleca îi vedeam picioarele, care erau foarte, foarte frumoase. De la un timp, sigur că mă şi bucuram de prezenţa mea acolo, între picioarele ei. Ne-am iubit îngrozitor, de fapt a fost începutul cel mare al dragostei pentru mine. A fost prima mea muză, dar nu mai ţin minte ce am scris. Amor făcusem şi cu o femeie din Craiova, de la care cumpăram Contemporanul şi Gazeta Literară şi care mai degrabă m-a violat. (Rîde) Da! Era o tutungioaică. Am scris asta în cartea asta, "Vinovat de iubire".
Apoi a fost o fată Sanda, pe care o iubeam şi care mă iubea. Tatăl ei era academician, dar mie, din păcate mi s-a întîmplat nenorocirea ca tatăl meu să fie din nou arestat, a trebuit să mărturisesc la şcoală, a aflat şi taică-său şi nu i-a mai dat voie să se vadă cu mine. Pentru Sanda am scris "Nu prea demult, nu prea departe/ Nu prea profund, nu prea banal/ Treceam serafic şi voal/ Pe sălile de marmuri moarte/ Ale Liceului Central,/ Elev al secţiei real./ Iubind mereu o mai frumoasă/ Elevă gata să-i rezist/ Şi singur eu bărbat din clasă/ Dau clasei caracterul mixt".
Am aflat o chestie extraordinară, de curînd, de la Gelu Voican Voiculescu, care era în acel timp studentul acestui academician. Şi anume că, în tabăra de geologie, tatăl ei o luase peste vară şi pe ea, să ne separe. Dar de curînd am aflat că Sanda a murit. În fine, ne-am despărţit din motive politice. Era o fată frumoasă şi nobilă. A fost una dintre puţinele blonde pe care le-am iubit. Au trecut aproape 50 de ani de atunci. O altă blondă pe care am iubit-o mi-a devenit soţie, Carmen.


  • Regina neagră, singura iubire pe care am pierdut-o fără să vreau
Spuneaţi că "există vîrste cînd bărbaţii cred că orice despărţire e o moarte" ("Vindecarea de farsă"). Este moartea iubirii renaşterea scriitorului?
Uneori, da. Dar uneori se întîmplă ca dintr-o mare dragoste, dintr-o mare suferinţă, dintr-o disperare fără recurs să se şi moară la modul concret. Eu nu am crezut că supravieţuiesc în două sau trei "ocazii" ale vieţii mele iubirilor pierdute. Unele le-am pierdut că am vrut eu. Una dintre ele, cea la care se referă cărţile "Liber să sufăr" şi "Din doi în doi", am pierdut-o fără să vreau. Deşi eu am refuzat calea pe care voia ea să meargă. Am crezut că e prea tîrziu pentru mine să iau de la început o viaţă ordonată şi oficializată. Şi, pe de altă parte, era şi dragostea pentru Carmen, soţia mea, care a avut bunul-simţ să-mi protejeze ieşirile, nu totdeauna normale. Şi a contat decisiv Ana Maria.


  • Poate iubi un bărbat mai multe femei în acelaşi timp?
Nu la fel, dar da, poate iubi mai multe femei deodată.


  • Putem vorbi despre morală în iubire?
Da, dacă prin dragostea faţă de o persoană calci în picioare demnitatea altei persoane, căreia i-ai făgăduit că nu-i vei părăsi niciodată umbra, se poate vorbi despre morală. Dar iubirea are morala ei, iubirea are legile ei. Fără acest fel de a gîndi, nici una dintre femeile care mi-au devenit muze şi alături de care am fost n-ar fi ajuns lîngă mine. Eu puteam rămîne un pustnic. Dar felul meu năvalnic de a fi, mai ales în primii 60 de ani de viaţă, şi felul meu destul de substanţial de a mă exprima şi acum, în orice domeniu, inclusiv în dragoste, m-au ajutat să le ajut să existe. Aşadar, n-am să-mi fac remuşcări pentru nimeni. Eu nu m-am închiriat cu ziua, cel mult m-am dăruit cu un destin întreg unei situaţii sau alteia. Dar rău n-am făcut nimănui.


  •  Regretaţi acum finalul vreuneia dintre aceste poveşti?
Toate finalurile le regret. Dar nu se putea altfel. Cînd s-a creat situaţia de a scrie poezia "La adio" şi cînd i-am spus aceleia că pleacă din gară cu şine cu tot, eu ştiam că va fi aşa. Femeia aceea, cu care mai vorbesc şi azi, ne mai auzim, uneori ne şi vedem, nu înţelege cum am ştiut că va fi aşa. Credea că e doar o chestie pasageră, că ne vom întoarce şi ne vom regăsi. Şi alte lucruri de felul ăsta… Uneori am făcut gesturi brutale la despărţire, pentru că devenise insuportabilă incertitudinea sau pluralismul…


  • Uneori iubirile sînt precum stropii de apă care udă nisipul atît cît să nu-l sece. Alteori sînt nişte valuri care mătură nisipul. La dumneavoastră au fost picuri sau valuri?
(Rîde) Aşa după cum aţi citit şi după cum mă intuiţi, ce picuri? A fost un mod torenţial de a iubi. Am trăit în genere două vieţi într-un sezon. N-am avut timp de picuri.

  • Trăind aşa, două vieţi pe sezon, există o strofă care să rezume?
Este una sintetică: "Şi totuşi există iubire/ Şi totuşi există blestem/ Dau lumii, dau lumii de ştire/ Iubesc, am curaj şi mă tem". Asta nu înseamnă că nu iubesc foarte mult nişte universuri specifice unei stări sau alteia în interiorul marii iubiri. Aici nu era o muză concretă, e o sinteză, nu era cineva anume, erau cîteva.

  • Aţi scris "Liber să sufăr" în 17 zile. Cum e o iubire care ajunge "vedetă de roman" în 17 zile?
Nu e nici un raport între numărul de zile al dragostei şi al scrierii despre asta. Iubirea aceasta a durat ani, dar despărţirea a durat puţin şi a determinat un bombardament liric pe măsură. Nu puteam trăi dacă nu scriam.


  • A fost o eliberare…
Da… a fost totuşi o vindecare. Însă abia după ce am scris a doua carte, "Din doi în doi", m-am vindecat. Greu!


Iubirea, un viciu profund, o nefericire rodnică

  • După tortura acestor iubiri sfărîmate mai credeţi în iubire?
Dar nu s-au terminat toate devastator. Unele sînt chiar sus, sînt nişte împliniri extraordinare şi ale celor în cauză. Această fiinţă, din "Liber să sufăr", a ieşit dintr-un anumit tip de subdezvoltare şi s-a plasat, prin dragostea aceea dintre noi, într-o zonă a spiritului, s-a purificat, s-a înnobilat. Devastatoare este orice despărţire. Eu nu suportam momentul cînd veneau la noi, la Bârca, la bunici, rudele şi anunţau cînd pleacă. Mie plecările mi s-au părut întotdeauna dramatice.


  • Şi totuşi cînd aţi scris "Liber să sufăr" credeaţi în acea iubire pe viaţă şi pe moarte, azi ziceţi că nu cunoaşteţi nici un cuplu fericit.
Dar eu nu fericirea o căutam cu ea, ci nefericirea rodnică, de o anumită fertilitate. Ce să spun?! Era ca asumarea unui blestem profund.


  • Privită astfel, iubirea ar putea fi acuzată de o formă de interes.
Nu… Bine, poate fi din perspectiva ei, dar nu, nu cred. Aici contează enorm cît extragi din fiecare fapt de viaţă. Uite, scriu în prefaţa la "Din doi în doi": "Este o carte pe care am scris-o şi o public, de la 22 decembrie 2002 încoace. A fost cea mai grea şi mai fertilă perioadă din viaţa mea. Să fie suferinţa impozitul natural pe creaţie? Între solstiţiul de iarnă 2002 şi echinocţiul de primăvară 2003, viaţa mea pare că redevine cuvînt. Doamne, nu-mi lua durerea!".
Căutam înţelesurile durerii, nu mă sofisticam, eram ca un om aflat la bordul unui avion şi care se aruncă în gol, lăsînd paraşuta să se deschidă dacă vrea ea. Nu-mi căutam alibiuri, nu căutam soluţii să mă salvez. Am încercat să trăiesc pînă la capăt situaţia complicată în care ne aflam şi mă aflam şi să nu calc în picioare pe nimeni, să extrag aurul din toată această revărsare de ape de munte.


Liber să sufăr

Larmă de-nceput şi sfîrşit de lume,
Noapte de coşmar, după multe drumuri,
Ca sa mă trezesc dintr-o dată singur,
Liber să sufăr.

Ce nărav urît e obişnuinţa,
Poate că şi noi ne stingem trăind-o,
Când deodată tu ai plecat departe,
Regină Neagră.

Nu mai are gust pîinea
de pe masă,
Viaţa mea e-acum lungă insomnie
Vai, am devenit, pe neobservate,
Propria-mi umbră.

Bestial urăsc forfota
modernă
Şi acest oraş care te ascunde,
Cum ai învăţat cinica reţetă,
Ce mă omoară?

Dacă-am umilit, umilit
sînt astăzi,
Bucuros că pot trăi umilinţa,
Cea în care stă, pentru Înviere,
Dragostea, Doamne.

Liber am rămas să le am
pe toate,
Însă condamnat să nu gust nici una,
Fără nici măcar o întrebuinţare,
Liber să sufăr.


Nu rataţi!
Citiţi mîine partea a treia a interviului cu Adrian Păunescu, despre iubiri şi muzele care i-au provocat starea de graţie


Citiţi şi:

PERECHEA-ETALON A NEFERICIRII
S-au iubit pînă la moarte
Eminul şi Doamna lui
Dacă nu ne-ar fi rămas de la Eminescu şi Veronica splendidele scrisori de dragoste, poate nu i-am mai fi considerat cuplul ideal, etalonul de îndrăgostiţi fără noroc, sufletele-pereche care nu pot fi împreună într-un destin fatal. Geniului lui poetic şi misterului ei feminin se adaugă aureola morţii premature a amîndurora, astfel încît povestea lor de iubire are şi mai mult romantism.


PRIMUL GHIONT Alecsandri se îndrăgosti de o tuberculoasă frumoasă
Jurnalul unei iubiri
Mă mir cum de nu s-a gîndit nimeni să ecranizeze povestea de amor dintre Vasile Alecsandri şi Elena Negri. El tînăr, bogat, cu spirit de poet, ea luminoasă şi plăpîndă ca o lumînare ce abia mai pîlpîie... femeile s-ar îmbufna fiindcă unghiile nu li s-ar înconvoaia rapid ca la pisici, să-şi înţepe bărbaţii imobili în faţa scenelor de romantism legănat de gondolele veneţiene – tu pe mine nu m-ai iubit niciodată!


IUBIRI MORTALE ● Natalia între cuminţenia lui Steo şi orgiile cu Mitif
Împuşcată în fese
Îngeri şi demoni, icoane ori torţionare ale sufletului, venere şi madone, soţii sau amante au fost femei care au tulburat simţirea, oricum labilă, a poeţilor, influenţîndu-le, de cele mai multe ori, decisiv opera. Că ele însele şi-au programat asta sau întîmplător s-au ataşat ca un neg zbîrcit sau ca un apendice otrăvit de numele scriitorului, acest fapt le-a conferit intrarea, chiar dacă mai "lăturiş", pe uşa literaturii. Noroc că istoria aceleiaşi literaturi le lasă acolo unde le e locul: pe prag, chiar dacă dincoace de uşă.


DE-ALE BĂRBAŢILOR ● Anton Holban şi Octav Şuluţiu rup prietenia din cauza unei femei
Holban şi prietenul, Lydia şi mitraliera
Povestea e simplă ca bună ziua. Lydia, o evreică frumoasă şi bogată, voia să vadă cum pupă şi ce spune un scriitor. Îl cunoaşte pe Octav Şuluţiu, un tînăr talentat şi sărac, care se îndrăgosteşte de ea. Relaţia se transformă în triunghi amoros la ivirea lui Anton Holban, prietenul cel mai bun al lui Şuluţiu, şi el tot un scriitor talentat şi sărac.


DĂRUIRE ● Agatha Grigorescu şi-a dedicat viaţa poetului Bacovia
Ecou de romanţă cu arome violete
Se întîlneau o dată pe an, se plimbau în tăcere sau beau o cafea în camera poetului şi discutau despre revoluţii. Uneori, el cînta la vioară sau îi recita versuri. S-au căsătorit la 12 ani de la debutul poveştii lor de iubire. Poetul, măcinat de proprii demoni, a scris despre amorul de plumb, dar a găsit mereu în iatacul şi-n sufletul soţiei un refugiu liniştitor.


LENY CALER ● Camil Petrescu o învaţă să citească literatură, Mihail Sebastian o iubeşte
Cenuşăreasa devenită stea
Camil Petrescu îi citea din propriile cărţi, îi rafina gusturile în materie de literatură, o învăţa cum să nu interpreteze vulgar un rol. Mihail Sebastian scrie de dragul ei o piesă de teatru – Jocul de-a vacanţa –, iar în jurnalul său suferă pînă la sufocare din dragoste neîmpărtăşită.


MEMORII ● Cella Serghi arată în cartea sa cît de mult l-a iubit pe Camil Petrescu
Manifest pentru posteritate
S-au cunoscut la Ştrandul Kiseleff din Bucureşti. Ea cu liceul abia terminat, consumatoare de Ionel Teodoreanu, blondă şi cu părul căzut pe jumătatea dreaptă a feţei. El scund, uşor surd, cu ochii albaştri, albaştri. Au venit prezentările: "Scriitorul Camil Petrescu!". A se citi cu accentul pus pe "scriitorul", vă rog!


ÎMPĂRTĂŞIRE ● Lygia şi Gellu Naum nu au avut fii biologici, dar au adunat mereu n preajmă oameni tineri, pe care i-au învăţat limba lor
Iubirea care ne duce în miezul miracolului
"Ce prăpădiţi eram, Doamne, şi ce ne mai iubeam,/ ca nişte linguri de lemn nedesfăcute încă din trunchiul lor comun..." Lygia a fost pentru Gellu mai mult decît o muză, a fost însăşi jumătatea sa, fiinţa necesară alături de care poetul a reinventat o lume.


PETRU DUMITRIU ● Amor cu năbădăi, securişti şi diferenţă mare de vîrstă

Iubita matură face cartea bună
Petru Dumitriu era un june ambiţios. Fecior al unui ofiţer de provincie şi al unei femei provenite dintr-o familie scăpătată de nemeşi (mici nobili) secui, şi-a dorit încă din prima tinereţe glorie şi bani. Cum în timpul războiului erau la modă studiile făcute în Germania (Moscova încă nu intra în discuţie), a prins în 1941 o bursă pentru a învăţa filozofie la München.


REGĂSIRE ● Irinel Liciu: "Doinaş, Domnul meu şi Dumnezeul meu"
A plecat din dans şi s-a refugiat în iubire
Irinel şi Doinaş au reinventat iubirea. Iubirea din poveste: generoasă, altruistă, definitivă, totală. Într-o căsătorie care a durat aproape 44 de ani. O căsnicie discretă, greu de înţeles azi, fără mondenităţile zgomotoase, de prost gust, cu care au început să ne obişnuiască vremurile. Şi, din acest motiv, fără multe mărturii. Doi intelectuali de rasă, el un mare poet, ea o mare balerină – o iubire exemplară.


INTERVIU ● Regina Neagră, ultima ploaie torenţială a lui Adrian Păunescu
Evadarea din zona cu ger, salvarea de îngheţ
Pentru toţi aceia care au auzit copacii urlînd, pentru aceia care au murit şi "s-au sculat cu pămîntul de pe groapa lor în cap", pentru aceia care au intrat de bunăvoie în foc pentru a nu fi reci, pentru Regine Negre şi Nebuni de Alb, pentru aceia care caută poveşti printre flori, pentru cei fără de simţuri sucombate din naştere, pentru cei internaţi în "spitalul de nervi şi de cord". Pentru toţi aceştia, poezia de dragoste a lui Adrian Păunescu a devenit un drept comun. Ea s-a născut ca o cale de tămăduire, ursită a salvării din moarte. Ceilalţi, să se vindece prin lectură!
Citeşte mai multe despre:   special,   dragoste,   s-au,   viata,   scris,   liber,   fericirea,   adrian,   păunescu,   felul,   iubirea,   iubire,   sînt,   dragostea,   între,   poezia,   muza,   sufăr,   suf

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Referendumul lui Iohannis din 2019 și obsesia alegerilor din 6 decembrie aruncă în haos justiția, de la 1 ianuarie 2021

Referendumul lui Iohannis din 2019 și obsesia alegerilor din 6 decembrie aruncă în haos justiția, de la 1 ianuarie 2021
Galerie Foto Referendumul pe Justiție, inițiat de Klaus Iohannis, odată cu alegerile europarlamentare din luna mai a anului 2019, dar și blocajul organizat asupra activității Parlamentului, prin boicotarea lucrărilor...

Fratele Ralucăi Prună, menținut la conducerea DNA, deși nu întrunește condițiile de vechime

Fratele Ralucăi Prună, menținut la conducerea DNA, deși nu întrunește condițiile de vechime
Galerie Foto Secția pentru Procurori de la CSM a decis, săptămâna aceasta, să-i prelungească delegarea procurorului Mihai Prună, fratele fostului ministru tehnocrat al Justiției, Raluca Prună, în funcția de procuror-șef...

Noua variantă de Big Brother, pe șoselele patriei, aprobată de Guvernul Orban în plină campanie electorală

Noua variantă de Big Brother, pe șoselele patriei, aprobată de Guvernul Orban în plină campanie electorală
Galerie Foto Executivul condus de Ludovic Orban a aprobat, în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, nota de fundamentare pentru alocarea a peste 126 de milioane de lei, din fonduri externe nerambursabile, în ve...

Capii SRI dau lecții de politică și administrație

Capii SRI dau lecții de politică și administrație
Actualul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, fost director al Serviciului Român de Informații, George Cristian Maior, are asigurat un post de profesor universitar la Școala Superioară de Studii...

Carantină la mișto, în marginea Bucureștiului

Carantină la mișto, în marginea Bucureștiului
Popești-Leordeni, așezare în sud-estul Capitalei. Populație: 42.468 de locuitori. Cazuri confirmate SARS-CoV-2 în ultimele două săptămâni: 405 persoane. Rata de incidență: 9,54 la mia de locuitori. Decizie...

Când ne ajută poziţia pruncului în burta mamei

Când ne ajută poziţia pruncului în burta mamei
Durerile de spate reprezintă cauza celor mai multe consultaţii la medici, ele produc cele mai multe concedii medicale în lumea largă. Acea poziţie ca a pruncului în burta mamei ajută pentru relaxarea spatelui și...

Poliția de Frontieră depistează persoane, după bătăile inimii, cu echipamente cumpărate de la apropiații generalului „Timpanul”

Poliția de Frontieră depistează persoane, după bătăile inimii, cu echipamente cumpărate de la apropiații generalului „Timpanul”
Galerie Foto Fiul patronului de la Mira Telecom, o entitate abonată, de ani buni, la contracte grele cu instituțiile din zona siguranței naționale, livrează, pentru Poliția de Frontieră, începând cu 9 noiembrie, dispozitive...

Cu semnătură, pe moarte călcând

Cu semnătură, pe moarte călcând
Galerie Foto „Refuz transportul la spital, îmi asum toate riscurile şi consecinţele, inclusiv decesul”.  Observaţia scrisă cu pixul transformă fişa de caz COVID într-un fel de certificat de deces. Pe care pacientul...

Parlamentarii termină mandatul cu datorii de aproape 100 de milioane de lei. Deputații au credite de 64 de milioane

Parlamentarii termină mandatul cu datorii de aproape 100 de milioane de lei. Deputații au credite de 64 de milioane
Galerie Foto Din cei 326 de deputați care își încheie mandatul de parlamentar luna viitoare, 180 au datorii pe persoană fizică, cumulate, în cuantum de nu mai puțin 63.726.506,51 de lei. Creditorii, ca...

Vineri, cartea „Teatru”, de Sidonia Drăgușanu. „Să scriu o piesă de teatru care să provoace scandal?! Dar ce fac pe urmă?”

Vineri, cartea „Teatru”, de Sidonia Drăgușanu. „Să scriu o piesă de teatru care să provoace scandal?! Dar ce fac pe urmă?”
Galerie Foto Jurnalul vă propune vineri o carte specială pentru iubitorii dramaturgiei, dar și pentru cei care vor să descopere un gen plin de acțiune, replici spumoase, amuzante și profunde: „Teatru”, de Sidonia...

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, consiliat de un „legionar” condamnat, în Germania, pentru două crime

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, consiliat de un „legionar” condamnat, în Germania, pentru două crime
Galerie Foto Clotilde Armand a anunțat, ieri, pe contul său de socializare, că a demis conducerile a trei direcții din cadrul Primăriei Sectorului 1, din Capitală. Printre structurile decapitate se numără și Poliția...

O inimă cu doar 6-8 extrasistole pe zi nu cere tratament

O inimă cu doar 6-8 extrasistole pe zi nu cere tratament
Profesorul doctor Horaţiu Moldovan a condus şi conduce secţii importante de chirurgie cardio-vasculară. A făcut inovaţii în tehnicile de chirurgie cardiacă, în disecţia acută de aortă, în anevrismele de...

ATI în flăcări, la Piatra Neamț. Tragedii la indigo, din cinci în cinci ani

ATI în flăcări, la Piatra Neamț. Tragedii la indigo, din cinci în cinci ani
Galerie Foto Incendiul de la Spitalul de Urgență din Piatra Neamț, unde, sâmbătă, și-au pierdut viața zece pacienți Covid-19, internați la Terapie Intensivă, ar fi pornit de la instalația de alimentare cu energie...

Bilanț la sfârșit de mandat. Jumătate dintre senatori termină legislatura cu datorii de peste 32 de milioane de lei

Bilanț la sfârșit de mandat. Jumătate dintre senatori termină legislatura cu datorii de peste 32 de milioane de lei
Galerie Foto Alegerile parlamentare bat la ușă, teoretic scrutinul urmând să aibă loc pe data de 6 decembrie, iar actualul Legislativ își încetează mandatul pe data de 21 decembrie. La patru ani de când au fost aleși,...

Risc major. De ce grăsimea face ravagii în caz de COVID. Dr. George Sirețeanu: Obezitatea înseamnă, practic, un sistem imun sabotat

Risc major. De ce grăsimea face ravagii în caz de COVID. Dr. George Sirețeanu: Obezitatea înseamnă, practic, un sistem imun sabotat
Galerie Foto „Gras și frumos”, expresie atât de des folosită de părinții și bunicii noștri, nu doar că nu mai este de actualitate, ba chiar a devenit motiv de îngrijorare în vremuri de COVID. Grașii de azi sunt mai...
Serviciul de email marketing furnizat de