Sufletul copilelor orfane

Nu mai este o surpriză pentru nimeni să constate că, de cele mai multe ori, în spatele unui bărbat puternic se află o femeie la fel de puternică. Este şi cazul Anei Davila, soţia celebrului medic.


Carol Davila. Un medic extraordinar, spirit luminat, fondatorul Societăţii de Ştiinţe Medicale din România. După ce şi-a finalizat studiile în Franţa, Carol Davila a venit în România în anul 1853, ca medic militar unde a pus bazele unor instituţii medicale primordiale. Medic reputat, Davila i-a cerut domnitorului Alexandru Ioan Cuza cetăţenia română, iar după ce a primit-o s-a căsătorit cu Ana Racoviţă, nepoata lui Dinicu Golescu, boier şi mare cărturar român, fiu al marelui Ban de Ţara Românească Radu Golescu şi al Zoiţei Florescu.


DEVOTAMENT. Puţini ştiu că Ana, iubita soţie a doctorului Davila, şi-a dedicat o mare parte a vieţii sale construirii unui orfelinat, ajutând din tot sufletul copiii ai căror părinţi pieriseră în ghearele războiului. La începutul anului 1862, familia Davila a întemeiat, chiar în locuinţa Anei, un mic orfelinat de fete, pe Dealul Cotrocenilor, în care găzduiau peste 40 de copile sărmane. După ce a vizitat orfelinatul, la câteva luni după înfiinţare, înduioşată, Elena Cuza a dăruit o mie de galbeni din avutul personal, pentru construirea altei clădiri pentru copiii orfani. La 29 iulie 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a pus piatra fundamentală pentru construirea noii clădiri care să poată găzdui copilele necăjite, edificiu care va purta numele soţiei sale, Azilul "Elena Doamna". Terenul pe care s-a ridicat construcţia aparţinea tot familiei Davila, mai bine zis Anei, care-l primise-n dar de la un unchi de-al său din neamul Goleştilor şi se afla pe muchia dealului Cotroceni, între Şoseaua Panduri, Palatul Cotroceni şi viitoarea Şcoală Superioară de Război – chiar pe locul unde fuseseră instalate cortul şi tabăra lui Tudor Vladimirescu în 1821, de unde vine şi denumirea actualului cartier "Drumul Taberei".


ORFELINAT. Din momentul finalizării clădirii, azilul a primit spre ocrotire primele 330 de orfane, la care se adaugă alte 39 de fete amărâte de la Institutul Gregorian din Iaşi. Aici, zi de zi, Ana Davila şi-a dedicat timpul îngrijirii fetelor rămase singure pe lume. Timp de 12 ani a condus instituţia fără să primească vreun ban pentru slujba sa. A iubit fetele de la azil ca şi pe cei patru copii ai săi, Alexandru, Elena, Zoe şi Pia. 13 ianuarie 1874 s-a dovedit a fi o zi nefastă. Un accident stupid i-a curmat viaţa celei care a fost sufletul Azilului "Elena Doamna". Ana a fost cuprinsă de un acces de friguri chiar la una dintre conferinţele soţului său, iar farmacistul Laboratorului de chimie de la Spitalul Colţea i-a dat, din greşeală, stricnină, în loc de chinină, fapt ce i-a provocat moartea în câteva minute. În 1890, în memoria Anei Davila celebrii arhitecţi Karl şi Carol Stork au ridicat un monument pe care l-au amplasat chiar în incinta azilului de atunci, actualmente Şoseaua Panduri nr. 90-92. De asemenea, o pânză în ulei care înfăţişează chipul Anei Davila se află la Muzeul de Artă din Braşov.

Cât despre clădirea fostului azil, şubrezită de cutremurul din 1977, reparată ulterilor, a devenit sediu pentru Institutul Pedagogic.

 

● Duduci de altădată ● Femeia mamă, femeia Şeherezadă ● Promisiunea de a fi...  ● Ruxanda Agache, regina cerurilor ● Ele există şi altfel ● Femeia? Este lângă noi! ● Frumuseţe unde nu te aştepţi