Supravietuitorii de la Mihailesti isi poarta crucea

08 Oct 2004 • 00:00

SPECIAL

Patru luni si jumatate de la drama

Cei care au scapat din tragedia de la Mihailesti incearca sa se adapteze la viata. Politistul comunei, unul dintre pompieri, vaduvele sau orfanii celor disparuti nu vor sa se capatuiasca in urma procesului intentat vinovatilor de accident. Reporterii nostri au intalnit noi drame umane la Mihailesti. Procurorii care au anchetat tragedia de la Mihailesti au decis trimiterea in instanta a fostului director general al Doljchim, Ion Gherghe, si a patronilor firmelor transportatoare (Neytransport si Mihtranscom), Mihai Guna si Ionut Neagoe. Acestia sunt acuzati de ucidere din culpa, vatamare corporala grava din culpa si distrugere din culpa. Casele din sat au fost reparate, dar victimele accidentului n-au uitat ziua de 24 mai. Banii nu-i vor aduce pe morti inapoi, dar le vor ajuta pe vaduve sa-si creasca fii.

IRINA MUNTEANU

Au trecut patru luni si jumatate de la accidentul de la Mihailesti. Satenii si-au adunat ardeii si vinetele prin magazii, si-au adus acasa porumbul de pe camp. Cimentul de la imbinarea tiglelor s-a uscat, geamurile sparte de explozie au fost inlocuite. Nici o urma a accidentului nu se mai citeste pe fetele caselor. Dar lacrimile celor trei vaduve, ale caror soti au murit la explozie, nu s-au zvantat inca.

Victimele de la Mihailesti spun ca nu vor sa se capatuiasca in urma procesului intentat vinovatilor de accident. Singurul pompier care a supravietuit atunci, un baiat de 20 de ani ramas fara picior, spera sa primeasca un serviciu si o casa. Politistul declarat mort la Spitalul Judetean Buzau si renascut la Spitalul Floreasca viseaza ca intr-o zi sa poata parasi biroul si sa iasa din nou la prins infractori. Vaduvele se gandesc ca vine iarna si n-au cu ce sa-si imbrace copiii. Ele vor ca in urma procesului sa se stabileasca o pensie pentru fiecare dintre cei mici.

"LA SPITAL M-AU DECLARAT MORT". Gabi Hurlup, un barbat de 34 de ani, inalt de aproape 2 metri, cu ochii verzi, a fost timp de sapte ani seful postului de politie din Mihailesti. L-am gasit in ultima zi petrecuta in sat. De acum inainte, va lucra intr-un birou de la sediul Inspectoratului de Politie Buzau. Nu mai are voie sa iasa pe teren, din cauza problemelor grave de sanatate, dar el spera ca intr-un an sa-si revina si sa poata parasi biroul. Gabi a fost sfartecat de explozie. I-a zburat o bucata din cutia toracica, o parte din muschiul piciorului drept. Schije de asfalt si tabla i-au ajuns in ficat, in abdomen, in falca. "Unele inca mai sunt acolo", spune politistul, aratand cum ceva joaca sub pielea obrazului. Gazele de la explozie i-au incetosat plamanii, care n-au fost vizibili la raze timp de trei saptamani. In piciorul drept are o gaura, dar e fericit ca nu i l-au amputat. De fapt, ii e mai simplu sa spuna ce i-a ramas intreg, caci diagnosticul pus de medici se intinde pe trei foi si nici el nu-l stie pe de rost. "Mi-au ramas intregi inima si rinichii. Cand am ajuns la spitalul din Buzau, m-au declarat mort si au refuzat sa ma transporte la Bucuresti, spunandu-i sotiei ca nu are nici un rost. Noroc de colegii care au venit si m-au luat cu forta din mana medicilor, m-au urcat in elicopter si m-au dus la Floreasca." A iesit din spital pe 15 iulie, iar pe 5 august a mers pentru prima oara, plangand. Acum barbatul merge ezitant, conduce masina, dar nu are voie sa care mai mult de un kilogram jumatate.

POLITISTUL NU MAI VREA SA-SI AMINTEASCA. La apusul soarelui, sau cand se intuneca, cand ploua, il doare tot trupul. E fragil, desi pare intreg si puternic. Nu va uita niciodata ce i s-a intamplat pe 24 mai, luni dimineata. L-a chemat dispeceratul, spunandu-i ca pe drumul european s-a rasturnat un tir. "Cand am ajuns...", spune politistul si se opreste. Ii este greu sa rememoreze ziua aceea, el care altadata ancheta accidente mortale fara sa tresara. Nu a povestit nimanui ce s-a intamplat de fapt acolo, nu vrea sa o faca nici acum. Mai zice doar ca a vorbit cu soferul si ca i-a trimis in suturi acasa pe trei sateni curiosi care ajunsesera deja la camionul rasturnat. "Unul s-a intors - Ionescu - si a murit. Ceilalti doi imi multumesc si azi ca le-am salvat viata. Mi-am pierdut functia. Nici ca barbat nu mai sunt ce-am fost". Este poate singurul moment in care privirea lui dura se lasa inmuiata de lacrimi.

Gabi are in locul muschiului de la burta o plasa. A slabit 30 de kilograme. A facut ulcer, in coma, din cauza stresului. Merge lunar la control la Bucuresti, nu are voie sa manance carne de porc, nu are voie sa fumeze. Trage de gantere, are o bicicleta medicinala pe care pedaleaza zilnic. Si-a dat ultimele examene la o facultate de drept din Constanta, mai tarziu cu cateva luni decat colegii lui, si acum spera sa-si ia licenta. Pe politist l-au ajutat cu bani colegii lui, adunand vreo 660 milioane de lei. A mai primit 60 milioane ajutor de la Guvern. O diploma din partea Inspectoratului de Politie si "sincere felicitari". Spune ca tratamentul nu l-a costat nimic si ca foloseste banii pentru a se plimba la bai, pentru recuperare. Este parte civila in procesul intentat celor vinovati de accident. "Nu vreau sa creada cineva ca vreau sa ma capatuiesc, dar eu nu voi mai fi niciodata cum am fost."

PROTEZA CU CIP ELECTRONIC. Gabi poarta ghiul de aur si unghie lunga la degetul mic. Unghie la degetul mic are si Marian Ilie, singurul care a supravietuit dintre pompierii veniti sa stinga incendiul. Gabi ii spune "finule" la telefon. Au fost colegi de spital la Floreasca, iar politistul si sotia lui i-au promis lui Marian ca-l vor cununa. Dar fostul pompier nu se grabeste la insuratoare, are doar 20 de ani. Sta pe scaun in veranda, acasa, in Patarlagele, si priveste de sus ulita, oamenii si animalele care trec. Uneori isi pune proteza si coboara. "Am fost intr-o seara si la discoteca. Nu ma plictisesc, ascult manele, ma joc pe calculator, mai vin prietenii la un suc, bere n-am inca voie", spune baiatul. Marian e un optimist, in patru luni va avea o proteza performanta, cu "cip electronic, care primeste comanda direct de la creier", cu ajutorul colegilor lui, pompierii. E fericit ca a supravietuit chiar si asa, fara un picior.

Baiatul era militar de trei luni cand a sunat alarma, la 5:30, pe 24 mai. Terminase o profesionala, avea calificare de electrician, dar voia sa faca armata, de aceea a facut o cerere sa-l ia mai repede. Isi aminteste cum i s-a schimbat viata in ziua aceea ploioasa de mai: "Eu eram pe scara masinii, coboram ultimul. In fata mea era un coleg, care a cazut. I-am strigat sa fugim si el mi-a zis: "Fugi, Ilie, daca poti, ca eu mor..."". Au murit atunci toti ceilalti din masina de pompieri: capitanul, soferul, ceilalti doi militari. Ii mai viseaza uneori, desi n-apucasera sa se imprieteneasca.

POMPIERUL VA FI TELEFONIST. Marian a stat in spital patru luni fara trei zile. Il mai doare piciorul intreg: "Fierul care mi l-a retezat pe dreptul a intrat si in stangul. Sunt taiat de la genunchi la sold". Mama i-a stat zi de zi la capatai, cat a fost in spital. Iar doctorita Lupescu i-a fost ca o a doua mama. L-au ajutat si pompierii, cu bani. Isi primeste in continuare solda de 970.000 lei, fiind inca militar in termen, avansat in urma accidentului de la "soldat" la "caporal". I se va oferi si un post de telefonist la Grupul de Pompieri "Neron Lupascu" din Buzau, de care apartinea ca soldat. "Visul meu era sa raman in armata sergent angajat, dar acum voi lucra ca civil." Cand e vorba de despagubiri, tatal lui Marian preia cuvantul: "Marian e parte civila in proces. Nu ne-am gandit la sume, nu vrem sa ne-mbogatim, dar o locuinta ii trebuie baiatului. Si o masina, cu schimbator de viteze automat, pentru ca Marian nu mai are un picior".

LA CAMP, CU ZIUA. Mihailestiul si-a revenit. Asa spun si politistul Hurlup, si primarul Zaharia. Desi nu vor uita niciodata ziua in care toate geamurile de la case s-au facut tandari in acelasi timp. Cum nu vor uita niciodata Gabriela Ionescu, Tatiana Pelmus si Dorina Tudose ziua in care au ramas vaduve. Daliile rosii din gradini, bostanii galbeni de pe acoperisuri, merii infloriti a doua oara sunt semne de toamna lunga si bogata. In curtea Dorinei Tudose nu sunt flori. Doar o bicicleta aruncata pe jos de un copil grabit, trei caini care pazesc o casa netencuita si un gard ruginit. O pisica si un maldar mare de bete de floarea-soarelui, pentru foc. Dorina n-are bani de lemne, are doi copii mici si e cea mai sarmana dintre vaduve. N-am gasit-o acasa, era la camp, cu ziua. Pentru 150.000 lei pe zi, Dorina isi lasa copiii cu cine apuca si strange porumbul altora. Trebuie sa se descurce, doi copii si o mama, cu 2.400.000 lei pe luna, adunand alocatiile copiilor si ajutorul social de la primarie.

"N-O SA MA RECASATORESC NICIODATA". Gabriela Ionescu, 26 de ani, are si ea doi copii orfani de tata, un baiat de cinci ani si o fata de trei. Are noroc de socri, care sunt instariti si o ajuta. In camara, mai are ulei si zahar de la accident, cand au sarit guvernul si primaria cu ajutoare pentru victime. Si ea, si celelalte femei, si pompierul supravietuitor se gandesc ca cei vinovati ar fi trebuit sa vina sa-i vada. Sa-i intrebe daca au nevoie de ceva. "De la firma n-a venit nimeni, nu-i intereseaza pe nici unul." O intrebam daca ar sari la bataie la vinovati, iar Gabriela rade: "Nu cred. Dar cand i-oi vedea la fata... nu stiu ce-as face. Poate le-as scoate ochii si-ar zice c-am innebunit". Femeia n-a innebunit, dar nu mai poate sa manance, a slabit 10 kilograme, nu poate sa doarma noaptea de teama ca ar putea veni cineva peste ea. Plange copila trezita din somn, plange si tanara mama. "Ca nu-i dus pentru o luna, doua, sa zici ca vine inapoi. E pentru ani de zile... Unii spun sa ne recasatorim, dar nu-mi trebuie. Nu cred ca vreuna ar face pasul asta. Doar sa nu fi tinut la el..." N-are cu cine sa lase copiii si de aceea nu-si ia serviciu, n-are cu cine munci gradina, n-are cine sa mai iasa la piata sa vanda vinetele si ardeii. "Care-o fi vinovat, sa faca pensie la copii, ca vine iarna si n-am cu ce sa-i imbrac. Alta nevoie n-am. Daca ne da bani, inlocuieste ceva?"

FATA ISI VIZITEAZA TATAL IN CAVOU. "O sa vand vaca, iau pe ea 10-12 milioane de lei, si-asa n-are cine s-o mai ingrijeasca", spune femeia, cu un fel de ura in glas. Tatianei, Primaria din Mihailesti nu-i poate da ajutor social, desi are doi copii si nu lucreaza nicaieri. Pentru ca are vaca si cal si caruta. Elena-Alexandra, fetita pe care o tine in brate, avea doar 3 luni cand i-a murit tatal.

Nici n-apucasera sa o boteze. Intrebam de ce au murit barbatii si femeile n-au patit nimic, iar Tatiana isi aduce aminte ziua aceea: "Am auzit un zgomot si am iesit afara, aveam un butoi de tabla si credeam ca vrea cineva sa mi-l ia. El m-a intrebat daca mai ploua, s-a mai auzit un zgomot si a iesit si el. Se vedea ceva arzand, s-a imbracat si a plecat zicandu-mi: "Poate acolo cineva are nevoie de ajutor". La 6 fara 8 minute s-a auzit explozia. La ora aia a intepenit ceasul din perete. Pe cer s-a vazut o ciuperca. Peste noi, in odaie, ploua. Toata tigla de pe casa era sparta". Femeia si-a visat sotul spunandu-i ca se va intoarce, ca-i e prea dor. Fiica lor de 14 ani coboara uneori in cavoul tatalui si vorbeste cu el. "Macar o pensie pentru copii sa primim, sa putem supravietui, ca nu ne da nimeni de mancare."

Primarul Ion Zaharia spune ca are promisiuni de la Prefectura pentru un monument si o parcare in zona accidentului. Acolo, la crucile care depun marturie despre disparutii in accidentul de la Mihailesti, sunt mereu flori proaspete si lumanari aprinse.