MINUNEA ● Iubeşte muzica folk, marea şi oamenii
Povestea şi muzica unui om care întruchipează suavitatea, sinceritatea.
Tatiana Stepa. Luni, 25 august, o Ediţie de Colecţie specială, dedicată
unui om special, însoţită de un CD cu muzică pentru suflete mari.
MINUNEA ● Iubeşte muzica folk, marea şi oamenii
Povestea şi muzica unui om care întruchipează suavitatea, sinceritatea. Tatiana Stepa. Luni, 25 august, o Ediţie de Colecţie specială, dedicată unui om special, însoţită de un CD cu muzică pentru suflete mari.
Întîlnirea cu ea face să coboare asupra ta o stare de linişte. Vocea şi privirea blîndă ale Tatianei au efect de calmant. Ca marea, atunci cînd se retrage în sine, după o furtună puternică, şi devine calmă şi caldă.
A preferat să nu-şi spună povestea în faţa mea, cu un reportofon pe masă. A preferat, cred că dintr-o prea mare delicateţe, să-şi scrie povestea. Ca şi cum ideea că un public, chiar format dintr-o singură persoană, nu trebuie să audă de la ea decît un cîntec minunat. "Constrînsă", Tatiana a scris frumos, a evitat orice ar fi putut umbri lumea, prieteniile, amintirile, prezentul, viitorul. Încercările vieţii nu au ştirbit nimic din sufletul acesta frumos, care emite lumină, linişte, iubire. Dimpotrivă, a făcut ca Tatiana să poată cînta şi mai frumos, şi mai sensibil, profund. Nu a fost ştirbit nimic din bunătatea şi seninătatea ei. Tatiana a avut numai cuvinte de mulţumire pentru prieteni, pentru cei care i-au fost alături. Pentru cei care îi înţeleg muzica, o iubesc şi, prin ei, merge mai departe. Pentru ea, folkul este o iubire de o viaţă.
CENACLUL FLACĂRA. Şi totuşi există iubire şi blestem, emoţie şi spirit, viaţă şi lacrimi, creaţie şi lumină, mîngîierea poeziei şi... "serenade ilogice". Un destin format din suflet şi cîntec: Tatiana Stepa. Şi, dincolo de tot şi toate, femeie, iubită, prietenă, cea care "a însemnat multe lucruri în mai multe etape" în viaţa lui Andrei Păunescu. "În primul rînd atunci cînd Tatiana a venit în «Cenaclul Flacăra» în 1982 a însemnat o adolescentă talentată, pe care a admirat-o de la început un adolescent mai mic, care era şi el în echipă – acela eram eu", îşi aminteşte Andrei Păunescu. "După 1990 ne-a legat o colegialitate continuă şi un parteneriat asemenea. Tatiana, pe lîngă faptul că este talentată este şi un om foarte, foarte serios."
PRIETENIE. Vasile Şeicaru şi Tatiana Stepa au cîntat mult împreună. Vasile Şeicaru îşi aminteşte de cîteva dintre aceste momente: "La cîntecul meu «Antiprimăvara», Tatiana vine pe scenă fără s-o invit eu, pentru că ştie că o aştept şi îşi doreşte acest lucru, să cînte împreună cu mine! De cele mai multe ori, simpla ei prezenţă, atît de discretă lîngă mine, aduce apaluze spontane. După terminarea cîntecului, cînd vreau să-i mulţumesc şi-mi întorc privirea spre microfonul de la care a cîntat, Tatiana dispare imediat de acolo, retrăgîndu-se mai în spate... Aşa este ea: foarte modestă şi avînd impresia că poate deranja prin simpla ei prezenţă!..."
FAMILIA. Căsătoria prematură a Tatianei Stepa i-a adus acesteia, pe lîngă o mare decepţie, şi o mare bucurie: fiul ei, Cătălin. "Am avut o copilărie fericită, deşi, în cea mai mare parte a acesteia, maică-mea era plecată la spectacole. Ne vedeam cînd prindea zile libere, iar vara mergeam la mare. Atunci, copil fiind, nu prea îmi dădeam seama ce se întîmplă", povesteşte Cătălin Filipoiu.
O poveste frumoasă despre un om special, trecut prin prea multe încercări, poate, dar care a învins şi boala, şi răutăţile lumii prin cîntec.
RISIPIRE
"Nu e de ici, de colo să ştii că Dumnezeu ţi-a modelat sufletul din cel mai bun aluat şi apoi ţi-a dat drumul în lume să te dăruieşti, să te risipeşti şi apoi să te aduni iar doar pentru că aşa a fost voinţa Lui şi doar pentru că ştia că noi aveam nevoie de o lecţie de moralitate, de verticalitate, de puterea exemplului"
Maria Gheorghiu
UNIC
"Cred că Cenaclul Flacăra a fost ceva ce nu se va mai repeta niciodată, un aşa fenomen, de aşa amploare... Multă lume vorbeşte, din necunoaştere sau din invidie, că ar fi fost altceva, dar, din cîte am văzut eu, acolo a fost ceva unic"
Cătălin, fiul Tatianei
PRIETENIE
"În cele mai multe relaţii dintre un bărbat şi o femeie, la început e iubirea, din care se naşte, eventual, şi o prietenie pe durata mandatului. După despărţirea cuplului sau după tocirea sentimentelor, de prietenie se cam alege praful"
Andrei Păunescu
"MÎNDRIE"
"Îmi aduc aminte că aveam 13-14 ani cînd Tatiana a debutat la Cenaclul Flacăra. Eram foarte mîndru de lucrul acesta şi mai ales de ea. Ţin minte că atunci mi-a adus o pereche de blugi, iar pe atunci era ceva destul de rar în România. Ea era tot timpul în spectacole şi în concerte"
Dan, fratele Tatianei
Muzică specială pentru suflete mari
CD-ul care însoţeşte Ediţia de Colecţie dedicată Tatianei Stepa cuprinde cele mai frumoase melodii ale artistei. Alese chiar de ea spre a fi dăruite publicului. Pe acest CD este şi piesa "Rugă la Marea Neagră", o piesă nouă, născută din simţirile Tatianei din ultima vreme. "Rugă la Marea Neagră s-a născut de cîteva săptămîni, din acest prea-plin al sufletului, din dragostea mea pentru frumuseţea ei, din disperarea de a mă ruga şi altcuiva, din dorul de a fi pe ţărmul ei, din dorinţa de a spăla tot ce e urît cu valurile ei." Ne-a spus Tatiana.Citește pe Antena3.ro