Teroristii, sprijin pentru esalonul doi

In decembrie 1989, Viorel Oancea a fost singurul militar arestat pentru ca a vorbit din balconul Operei, la Timisoara. Astazi, el crede ca diversiunea din acele zile si-a atins scopul: a preluat puterea cine a trebuit.

"Teroristii, creati ca sa ia puterea cei care trebuia"

Fost primar al Timisoarei, fost secretar general al Ministerului de Interne, fost sef al Politiei Timis, Viorel Oancea a nimerit mai tot timpul in functii pe care le numeste "economice". In sensul ca au avut o durata economica. In timpul Revolutiei din 1989 a fost maior la Sectia de Reparatii - Tehnica Militara a Comandamentului Apararii Antiaeriene din Timisoara. Revolutia l-a prins jucand yams, l-a adus fara chipiu in balconul Operei si i-a promis gradul de general, pe care nu l-a avut niciodata.

Jurnalul National: Decembrie 1989, Timisoara. Cand ati fost chemat la unitate?

Viorel Oancea: Eram inginer la SRTM, adica Sectia de Reparatii - Tehnica Militara a Comandamentului Apararii Antiaeriene a Teritoriului, care este pe Calea Lipovei. Eram inginer in aceasta sectie, aveam 45 de ani. Am fost chemat la unitate la 17 decembrie. Eram maior, trebuia sa fiu avansat locotenent-colonel.

Ce faceati la 16 decembrie? La acea data, in Timisoara, fitilul revolutionar era destul de scurt.

In decembrie locuiam chiar in Piata Operei, pe Bulevardul 30 decembrie. La 16 decembrie eram cu un prieten si jucam yams. A venit cineva la noi si ne-a spus ca se intampla ceva la casa lui Tökes. Ne-am facut ca trebuie sa luam paine, ne-am urcat toti in masina si ne-am dus si noi la casa pastorului. Era ora 19:00. Eu sunt ardelean ortodox, am fost botezat greco-catolic, dupa care au venit comunistii, i-au ras pe toti si au ramas numai ortodocsi. Asta e religia nationala. Si nici nu-mi place sa ma plimb dintr-o parte in alta, important e sa crezi.

Citește pe Antena3.ro

Care sunt fructele și legumele toxice. Numărul celor cu pesticide peste limitele legale s-a dublat față de anul trecut

Plimbarea

Ce ati vazut la casa pastorului?

Am mers chiar in Piata Maria, unde am vazut lume multa, tramvaie oprite, lumea striga: "Jos Ceausescu!" si era o nebunie pe vremea aceea sa faci asta. Eram cu prietenul acesta al meu, care pana in ’84 lucrase la Securitate. El m-a luat de acolo si mi-a spus: "Hai sa mergem, ca e plin de securisti pe aici". Prietenului meu ii era teama sa nu ma identifice cei de la Armata si sa ma intrebe ce-i cu mine pe acolo. Asa ca m-am urcat cuminte in masina si am plecat acasa. Sa fiu sincer, nici n-am indraznit sa fac mai multe. Am venit acasa si am continuat jocul. Pe la ora 19:00-19 si ceva a venit un alt prieten. E in Franta acum. Atunci era bucurestean si fusese repartizat sa lucreze la Timisoara. Mi-a spus ca e nebunie la Consiliul Judetean, ca au spart toate magazinele si au dat foc. Mi-a zis ca se duce la Bucuresti si o sa spuna acolo tot ce se intampla in Timisoara. Intre timp mai venise un prieten, director la Solventul, care m-a luat si pe mine sa vedem ce se intampla in strada. Ne plimbam strategic, din intamplare…

Unii si-au luat chiar si o damigeana ca sa para ca se duc dupa apa…

Da, da, pai si noi tot cam la fel. Prietenul meu de la Solventul a si plecat ca ii era frica. Erau cordoane de militieni cu bastoane si casti albe, pozitionate in jurul Consiliului Judetean. La un moment dat, militienii astia s-au urcat in niste autocare si au plecat. Niste persoane zgribulite ne-au spus sa mergem la Complexul Studentesc. Aici erau petreceri pentru ca asa se obisnuia sambata seara. Am mai auzit noi niste zvonuri prin oras cum ca s-ar mai intampla ceva, dar, pentru ca nu vedeam nimic concret, am plecat acasa. Pe la 12 noaptea, vreo 1.000 si ceva de persoane s-au strans in fata la Opera si au inceput sa strige in linistea aceea a noptii: "Jos Ceausescu!". Atunci nu era bine deloc sa strigi asa ceva. Au trecut asa prin fata casei noastre si sotia mea mi-a zis ca, daca mai trec o data, coboram si noi. N-au mai trecut.

Nu aveati nici o informatie referitor la ce se intampla in oras?

Nu. A doua zi dimineata am aflat cum manifestantii au fost indepartati de pompieri, iar armata a fost scoasa ca sa intimideze populatia. Duminica, la 17 decembrie, noi ne pregateam sa petrecem de ziua mea. Si chiar atipisem putin cand a sunat telefonul. Era un militar de la unitate, care mi-a spus ca trebuie sa ma prezint de urgenta acolo. L-am intrebat daca mai stie cineva ca a sunat la mine acasa. Pentru ca mi-a raspuns negativ, i-am ordonat sa spuna superiorilor lui ca nu m-a gasit acasa.

Ce riscati daca soldatul respectiv va turna?

Curtea Martiala. Pentru ca la noi in unitate se daduse alarma. Si eu stiam asta pentru ca am vazut ce se intampla in oras. La ora 18:00 deja incepuse sa se traga. Am vazut cand au debarcat din niste TAB-uri mai multi militari. Am vazut cand un ofiter a dat ordin sa se traga si militarii astia s-au indreptat catre piata. Pentru ca se fura in zona si erau tot felul de indivizi din lumea interlopa, eu si un vecin de-al meu ne-am luat masinile si le-am parcat in spatele Consiliului Judetean, unde era mai central si ne-am gandit ca acolo n-are ce sa se intample. Portbagajul masinii mele era chiar deschis. Cand ne-am intors, am auzit tragandu-se si, pentru ca ma pricep la armament, mi-am dat seama ca erau capse de manevra. La un moment dat, dupa ce m-am intors acasa si ma uitam la ce se intampla in piata, am vazut cum Armata venise cu munitie de razboi. Asta se intampla in jurul orei 19:00. Putin dupa ora 19:00 a sunat telefonul din nou si am facut greseala sa raspund. Si atunci era comandantul unitatii, care m-a chemat intr-acolo. Mi-a spus ca este alarma intrerupta si ca avem codul "Radu cel Frumos".

De data asta n-ati mai scapat…

Nu. M-am imbracat civil si i-am spus unui locotenent major din multime cine sunt. Ca sa pot trece sa nu ma impuste careva am luat masina si am ajuns la unitate. Noaptea de 17-18 decembrie a fost ingrozitoare, inclusiv la noi la unitate. Se tragea nebuneste.

Care era atmosfera in unitate?

Oamenii erau foarte ingrijorati, stiau ce se intampla si erau de partea populatiei. Aveam alarma de lupta si trebuia sa pazim cu totii unitatea cu armamentul din dotare. Noi eram gard in gard cu marea unitate de pe Calea Lipovei. Unii s-au dus acolo sa faca de paza si ne-au spus ce s-a intamplat si cum au tras in oameni. Ne-au povestit si de Rotariu, si de Paun si de toti nemernicii astia care dadeau dovada de zel. Pentru ca cei mai multi au vrut sa dea dovada de zel, sa iasa in evidenta. Voiau sa apere regimul cu orice pret. Acolo au murit mai multi oameni, unii pe scara blocului, altii pe balcon. Ne-a povestit un militar cum Gheorghe a iesit cu arma si a tras efectiv in ei.

Ati auzit sau ati vazut ofiteri care au tras in militari pentru ca acestia au refuzat sa traga in populatie, deci sa respecte ordinul?

Nu, n-am vazut si nici nu am auzit chestia asta. Dar puteti sa o luati ca inventar... Noi eram o unitate neluptatoare. Reparam tehnica militara si angajatii nostri, in marea lor majoritate, erau civili. Aveam foarte putini militari in termen, iar cei care erau totusi asigurau paza unitatii. Noi eram cu rachetele si cu avioanele. Si nici marea unitate nu se putea compara, spre exemplu, cu Brigada Mecanizata.

N-au venit mai-marii de la Bucuresti atunci?

La 18 decembrie a venit Ilie Ceausescu la unitatea de pe Lipovei. Venise sa faca munca de propaganda cu noi. Multi nici nu ne-am dus la unitate ca sa-l ascultam. Dar cei care au fost acolo ne-au povestit ce s-a intamplat. Le-a povestit de huligani, de fortele straine care vin la granita, de ungurii care vor sa ne destabilizeze… In fine, a plecat destul de nemultumit de acolo.

Au avut loc confruntari verbale?

Nu, nu au fost confruntari, dar militarii nu au raspuns cu aplauze, asa cum era Ilie obisnuit. Militarii au tacut pentru ca cei mai multi dintre ei abia venisera la unitate si stiau foarte bine ce se intampla in centrul orasului.

Ce s-a intamplat la 19 decembrie?

La 19 decembrie ne plecase un maistru militar acasa si un altul plecase revolutionar. Asta, revolutionarul, plecase imbracat militar si cu bicicleta. Ne-a spus ca lui nu-i pasa daca i se intampla ceva si ca oamenii aceia din strada sunt tot ca noi. Nu stiam ce s-a intamplat cu maistrul asta care era in comitetul de criza pe care il facusem noi in unitate. Am luat masina sa-l caut. L-am gasit acasa bine mersi si pentru ca vazusem ce se intampla in centru am trecut pe la ai mei sa vad ce fac.

Ce stiati de mobilizarea muncitorilor din fabrici?

S-au montat singuri. Murisera foarte multi oameni. Unii dintre ei aveau rude decedate, foarte multi fusesera dusi la spital si au murit sau au fost raniti dubios. Si atunci toate aceste lucruri au creat o stare exploziva in oras. Noi chiar vorbeam in unitate ca a curs prea mult sange ca totul sa se opreasca aici. La 20 decembrie am aflat de la sotia mea ca Piata Operei era plina de oameni, ceea ce nu a putut decat sa ne bucure pe noi, militarii consemnati in unitate. Intre timp venisera parasutistii de la Caracal. Au fost cazati la marea unitate si ei au fost cei care i-au scapat pe Bobu si pe toti ceilalti membri ai Guvernului care au venit aici in Timisoara. Noaptea au facut o diversiune si i-au scos din cladire. In noaptea de 20-21 decembrie se intampla asta.

Ce misiune aveau parasutistii acestia?

Parasutistii astia se plimbau cu masina tot timpul si aveau ca soferi pe maistrii nostri. Acestia din urma ne-au povestit cum spuneau in masina ca, daca primesc ordin, intr-o jumatate de ora curata piata. Cert este ca i-au scos pe Bobu si pe ceilalti din Consiliul Judetean si i-au dus la aeroport.

Ce stiati de intaririle venite de la olteni?

La 20 decembrie, dupa ce Armata a fraternizat cu populatia, Guse a dat ordin de retragere in cazarmi si s-a dat ordin ca alarma intrerupta este inca in vigoare. Aveam legaturi cu o unitate de transmisie, care se afla langa noi, si cei de acolo ne-au spus ca se preconizeaza ca in noaptea de 20-21 decembrie sa vina o unitate de la Vanju Mare si sa aduca garzile patriotice din Oltenia. Ulterior am vazut si planul de actiune. Garzile patriotice si cu unitati din afara Timisoarei voiau sa creeze o diversiune in Piata. Era suficient ca printre revolutionari sa se strecoare cativa dintre acestia si sa strige ceva in ungureste, ca toata lumea isi inchipuia aproape spontan ca o sa ne ocupe ungurii. Cei de la CFR insa au avut grija si au deviat vagoanele cu garzile patriotice.

Spuneati la un moment dat ca ati constituit un comitet de criza in unitate.

Noi in seara aia nu am vrut sa stam asa degeaba si ne-am strans intr-un grup de patru-cinci oameni din care faceau parte si ofiteri, si maistri militari. Am luat hotararea ca la raportul de a doua zi de dimineata eu sa ma duc sa spun ca nu mai dorim ca Armata sa fie manipulata si ca suntem de partea populatiei. Asta s-a si intamplat. Le-am mai spus ca oamenii aceia din strada sunt vecinii si rudele noastre si ca noi suntem hotarati sa iesim din cazarmi si sa mergem sa-i aparam.

Cui i-ati spus toate astea?

I-am spus toatea astea comandantului unitatii, Damian. Deja se luase legatura cu majoritatea militarilor din unitate si 80% dintre ei erau de partea noastra. Damian nu s-a aliat cu noi pe fata, dar ne-a dat mana libera. Ne-a lasat sa facem ce vrem. El mi-a spus ca ii este frica sa se bage, dar ulterior l-am trimis la marea unitate sa le spuna celor de acolo care sunt doleantele noastre.

S-a intors victorios de-acolo?

S-a intors de acolo impreuna cu gen. Carneanu, care era seful politic cel mai mare din comandamentul nostru. Asta m-a luat la el in birou si, dupa ce m-a facut cu ou si cu otet, m-a amenintat cu Tribunalul Militar. Mi-a spus ca ceea ce faceam eu era o insubordonare clara pe timp de razboi si mi-a pus in vedere ca, daca nu ma supun ordinelor, o s-o patesc si eu, si familia mea.

Stare de necesitate

Ce ati facut?

Nu mi-a fost usor deloc. Asta se intampla la 21 decembrie, la ora 9:00 dimineata. Adica la doua ore dupa ce luasem hotararea sa ne alaturam populatiei. Carneanu venise de la Bucuresti impreuna cu Guse, Stanculescu si ceilalti. Dupa ce a maturat cu mine pe jos ca si cu ultimul om imi cazuse tot elanul revolutionar. Cand am coborat din biroul lui insa, toata unitatea era adunata si m-am simtit foarte mandru de chestia asta. Dupa ce a plecat generalul Carneanu s-a decretat starea de necesitate. Am dat telefon sotiei s-o intreb cand expira starea de necesitate. Am luat tot armamentul din dotare, incarcatoare si pistoale mitraliera. Trebuia sa fim in Piata Operei fix cand expira acest avertisment. Am aflat ca la ora 12:00, Ceausescu o sa aiba un discurs la televizor si noi ne inchipuiam ca, dupa ce se intamplase in Timisoara, o sa-si anunte demisia.

Realmente credeati asta?

Nu stiam nimic de ceea ce se intampla in tara si atunci pentru noi era normal sa credem asta. Fiind o unitate antiaeriana si aflandu-ne in acea situatie de consemn, noi nu aveam legaturi decat cu cei de la Hunedoara si Resita, unde nu se intamplase nimic. Cand am vazut ca se intrerupe emisia ne-am gandit noi ca a inceput si Bucurestiul. Si atunci treaba era alta... La ora 16:00 m-a chemat de urgenta Rotariu.

Era furios?

Deja era bland. Ma lua cu "Viorele, suntem toti nervosi…". Era deja o alta atitudine fata de cum ma luase Carneanu dimineata. Rotariu mi-a zis sa ma duc si eu acasa, sa vad ce-mi face familia.

Voiau sa va scoata din unitate?

Nu cred ca asta era intentia lor. Au vazut ce se intampla si practic erau dispusi sa-mi faca orice hatar. Ei deja aveau mai multe informatii decat mine si stiau ce se intampla la Bucuresti. Erau cu mine blanzi ca niste miei.

Ce ati hotarat? Ati mers acasa?

Am hotarat sa merg a doua zi dimineata acasa pentru ca se facuse deja seara si mi-era frica sa nu ma linseze. M-am intalnit cu staff-ul meu de revolutionari si am hotarat impreuna sa merg eu in balconul Operei si sa le spun oamenilor ce se intampla la noi in unitate. A doua zi dimineata, in data de 22 decembrie, dupa apelul de la ora 7:30, m-am imbracat si m-am dus la masina. La ora 8 si ceva am ajuns acasa. M-am imbracat militar. Si cand am iesit din piata, cu garda mea, vecinii de acolo m-au prezentat ca militar si in cele din urma am urcat in balcon. Era in jurul orei 9. Nu cunosteam pe nimeni de acolo. Atunci le-am spus ce vreau si ca unitatea noastra este hotarata sa iasa in caz ca se intampla ceva.

Ati fost primul si singurul reprezentant al Armatei care a iesit in fata multimii?

Da. Pana la momentul cand a fugit Ceausescu, da. Multi ar fi vrut sa iasa in fata multimii, unii chiar mi-au spus-o, dar le-a fost frica. Si mie mi-a fost frica, dar nebunia… asa a fost atunci. Si pe 20 decembrie multi ar fi vrut sa ramana, dar in momentul in care Guse a dat ordinul de retragere in cazarmi, nimeni nu a cracnit, nimeni nu a ramas cu revolutionarii. S-au intors toti in cazarma. Am fost singurul care a iesit din unitate. Am iesit legal. Aprobarea mi s-a dat pentru altceva. Legal iesisem sa ma duc acasa, dar m-am dus in Piata.

Ce s-a intamplat dupa momentul Opera?

Dupa ce am vorbit la balconul Operei, am ajuns acasa si primesc telefon de la unitate. Era Damian care mi-a zis: "Mai, am auzit ca ai vorbit din balconul Operei". I-am raspuns afirmativ. Si el zice: "Bineee. Bine. Unde-i armamentul? E cu tine?". I-am raspuns ca armamentul l-am lasat la unitate, in dulap. Ca se spusese ca am plecat cu armamentul. Nu avea sens sa plec cu armamentul. Nu acesta era scopul nostru. Voiam sa atragem atentia esaloanelor superioare ca nu se mai pot baza pe Armata. Cred ca atunci, in forurile superioare, pe linie de Armata sau CI-istii zornaiau telefoanele rosii ca un nebun a vorbit de la balcon. Generalul Macri a si zis la un moment dat: "Cine-i tembelul ala de maior de vorbeste acolo? Ia impuscati-l, dom’le!".

De data asta cum ati scos camasa?

Atunci i-am spus lui Fortuna (un revolutionar din balconul Operei - n.r.) ca astia ar putea sa ma ascunda la un moment dat si i-am propus sa ma intorc la unitate. Oricum ma gaseau, chiar daca fugeam. Atunci cand am stat in balcon au fost draguti si mi-au zis sa-mi dau cascheta jos ca lunetistii se orienteaza dupa cuc. Nici in balcon nu a fost asa usor. Ne era foarte frica. Au participat la faurirea istoriei si astea nu erau doar vorbe atunci. Putini au sansa in viata sa fie in mijlocul unor astfel de evenimente.

Ati ajuns la unitate…

Cand am ajuns in unitate am impartit tuturor militarilor revendicarile revolutionarilor pentru ca astfel de chestiuni erau o noutate pentru noi la vremea respectiva. Atunci m-a chemat comandantul unitatii si seful CI-istilor si de data asta m-au felicitat amandoi pentru ce am facut in Piata Operei.

Le-a placut discursul?

Comandantul a avut un singur amendament la discursul meu din fata Operei, anume ca trebuia sa spun ca Armata apara granitele tarii. Eu m-am aparat, replicandu-i ca nimanui in Piata nu-i ardea de granite. Oamenii de acolo pur si simplu erau parasiti si de Militie, si de Armata si Securitate, nimeni nu era cu ei. Astfel incat simteau nevoia unui aliat. Iar eu le-am spus ca Armata era cu ei. Comandantul mi-a replicat ca daca spuneam de faza cu granitele puteam sa fiu numit comandantul unitatii. Asa ca m-a si chemat atunci la Rotariu.

Nu aveati nici o presimtire?

Eu inainte sa fac asta am dat un telefon acasa. Le-am spus alor mei ca daca intr-o ora nu dau nici un semn inseamna ca "treaba-i oabla". Dupa ce am dat telefon acasa m-am dus la Rotariu cu gandul ca o sa ma felicite pentru ce am facut. Dar m-au pacalit. Rotariu m-a primit foarte rece si mi-a dat receptorul sa vorbesc la telefon cu Guse. Cand l-am auzit pe Guse ca ma face nemernic, am inceput si eu sa-i vorbesc despre onoarea de ofiter. Si el mi-a spus ca onoarea de ofiter e o prostie si ca o sa ma manance puscaria. Si a chemat Procuratura Militara, care a venit imediat si m-a arestat. M-au tinut inchis intr-o camera care se afla vizavi de a lui Rotariu. Norocul meu a fost ca procurorii au intarziat si la un moment dat la radio s-au auzit niste voci care strigau: "Traiasca Romania libera!".

Rotariu n-a avut nici o replica la acest slogan?

Rotariu a dat ordin sa se inchida toate radiourile motivand ca au intrat teroristii pe frecventa. Rotariu s-a inchis la el in birou, iar eu mi-am dat seama ca Ceausescu cazuse. Intre timp au venit si cei de la Procuratura Militara, au intrat in birou la Rotariu au discutat ceva acolo si au venit apoi la mine. Si m-au pus sa dau o declaratie, dar nu cea oficiala, de inculpat, cu toate invinuirile, pe care o aveau la ei, ci mi-au dat o foaie de hartie, pe care m-au pus sa povestesc ce s-a intamplat la Opera. Rotariu mi-a dat drumul acasa si mi-a multumit pentru timpul pe care l-am petrecut cu ei. Pe drum insa am intalnit un maistru de la unitatea noastra care mi-a spus ca, in cazul in care mi se intampla ceva, ei aveau de gand sa atace Consiliul Judetean.

V-a fost frica?

Am avut momente cand ma apucau si pe mine niste furnicaturi in stomac si imi era putin frica, dar asta se intampla numai pentru 2-3 secunde, dupa care imi reveneam. Dupa ce m-a eliberat, am mers la mine in unitate, unde deja se imparteau functiile. Se faceau cereri pentru functii mai mari. Atunci incepuse si diversiunea cu teroristii.

Ce informatii concrete aveati despre aceasta diversiune?

Era un bruiaj radioelectronic foarte intens. Aparusera pe ecranele noastre tot felul de avioane si elicoptere, tot felul de tinte false. Am tras si vreo cateva rachete. Dar nu am nimerit nici o tinta. Toata aceasta diversiune a avut loc pana la 26 decembrie. Eu cred ca Securitatea crea aceste tinte false. Au fost niste unitati speciale care stiau exact cand si cum sa le foloseasca. Oricum, scenariul era foarte bine realizat. Din pacate, toate aceste actiuni de diversiune s-au intamplat noaptea. Pe timpul noptii, perceptia anumitor lucruri este amplificata. Si creeaza si o psihoza mai deosebita fata de timpul zilei.

Cum argumentati aceasta afirmatie?

Spun asta pentru ca dupa 22 decembrie au murit cu mult mai multi oameni decat in perioada adevaratei Revolutii de la Timisoara. Zvonurile au fost atat de intense si atat de bine mediatizate si transmise cu atata exactitate, incat toate aceste zvonuri ajungeau pana si in unitatile militare in care eram noi. A ajuns la noi un zvon conform caruia fusese prinsa in centru o batrana care avea in maini o plasa cu cartofi si printre acestia fusesera gasite grenade. La fel s-a intamplat si cu Cimitirul Saracilor, celebrul zvon ca acolo ar fi fost inmormantati revolutionarii din Timisoara.

Referitor la celebrul film prezentat in perioada imediat urmatoare Revolutiei, ce stiati despre acesta?

In perioada respectiva, diversiunile si zvonistica au functionat din plin. Imi este foarte greu sa va spun cine coordona aceste chestiuni pentru ca nu faceam parte din high-life-ul Securitatii. In primul rand vreau sa va spun ca majoritatea persoanelor care si-au pierdut rude sau prieteni in Revolutie si-au gasit mortii si ranitii intr-un timp destul de indelungat. A trecut o perioada, pana la aceasta finalitate, perioada care a lasat loc diverselor interpretari. Atunci s-a zvonit ca unii dintre raniti au fost arsi intr-un CAP la Mehala, ca i-au strivit cu buldozerele si ca s-ar fi gasit oase amestecate cu pamant... La finalul cercetarilor, oasele s-au dovedit ca erau de gaina. Intr-adevar au fost dezgropate niste cadavre din Cimitirul Saracilor, dar acestea erau intr-o stare de putrefactie atat de avansata incat nu puteau fi cadavre de pe urma Revolutiei. In Cimitirul Saracilor, in marea lor majoritate erau morti pe care se facusera deja disectii de catre cei de la institutele de medicina legala si mortii acestia fusesera adusi inapoi si ingropati la loc. Parerea mea personala, si va rog sa o luati ca pe o parere personala si nu ca pe o informatie, este ca vechile structuri, pana nu au pus mana pe putere, au creat aceste diversiuni cu teroristii tocmai pentru a-i tine pe oameni acasa. Adica pana sa se instaleze cei care trebuie, respectiv esalonul doi al puterii. Adica tot cei care au fost. Numai ca cei care s-au instalat dupa Revolutie erau cu un pas in spatele lor.

Sa intelegem din ce ne spuneti dvs. ca cei care s-au instalat la putere au creat aceste diversiuni...

Da, eu asa cred, altfel nu vad cine ar fi putut sa faca aceste actiuni, de ce le-a facut si mai ales de ce nu stim nici pana la aceasta ora cine sunt. Noi am facut cercetari in acest sens si datorita noua Stanculescu a ajuns unde a ajuns si Guse, Dumnezeu sa-l ierte, e bine mersi. Chitac a avut aceeasi soarta, desi eram subordonatul lui si eu am semnat impotriva lui.

Si Chitac nu a avut nici o reactie fata de insubordonarea dvs.?

Ba da. Mi-a trimis o scrisoare in care mi-a explicat cum a fost el alaturi de mine in momentul in care am iesit in balconul Operei sa spun populatiei ca Armata este alaturi de ea.

Din cate stim, Chitac a fost alaturi de dvs. in sensul ca se afla intr-adevar in multime, insa in varianta soacrei, adica dadea cu gaze lacrimogene...

Da, este adevarat. La data de 18 decembrie lansa grenade lacrimogene prin Timisoara. O facea personal.

Cum ati evoluat dupa Revolutie?

Ulterior am fost numit de CPUN sef al Politiei, pentru ca toata politia era prin puscarie. In februarie 1991 am demisionat din functie, iar la 17 mai a avut loc un miting electoral al FSN. La vremea respectiva au manifestat pe langa membrii de partid si persoane care erau impotriva FSN. Aceste persoane au dejucat tot scenariul mitingului electoral. Atunci am fost chemat la 12 noaptea de Iliescu si mi-a spus sa-i arestez pe toti cei care au manifestat impotriva. La vremea respectiva chiar eram pe lista sa fiu facut general. Pana la acest moment de care va povestesc fusesem baiatul bun. Dupa ce am refuzat sa-i arestez pe manifestanti m-au demis.

RADU CEL FRUMOS

"Duminica, pe 17 decembrie, noi ne pregateam sa petrecem de ziua mea. Si chiar atipisem putin cand a sunat telefonul. Era un militar de la unitate, care mi-a spus ca trebuie sa ma prezint de urgenta acolo. Eu, mirosind ce se intampla, l-am intrebat daca mai stie cineva ca a sunat la mine acasa. Pentru ca mi-a raspuns negativ, i-am ordonat sa spuna superiorilor lui ca nu m-a gasit acasa"

CONTACTUL

"In noaptea aceea, de 17 spre 18 decembrie 1989, in unitate nu am putut deloc sa dormim. Dimineata tin minte ca a venit o ploaie calda, ziceam noi, tocmai ca sa spele sangele varsat in Timisoara. Dupa cum va povesteam, fusesem consemnati in unitate, dar aveam acolo un telefon public si eu vorbeam tot timpul cu sotia mea ca sa vad ce se intampla la Opera"