"Teroristul"

Congo - Franta - Romania - traseul lui Victor Yila, singurul actor de culoare de la noi.

In Romania l-a adus ambitia de a-i demonstra tatalui sau ca poate sa faca ce vrea

N-a venit cu pluta, ne-a precizat Victor Yila, ci cu avionul. La 5 noiembrie 1983, ora 12:30, a aterizat pe Otopeni. Venea de la Brazaville, din Congo, cu o bursa, sa faca "inginerie in constructii". Terminase liceul la Paris, apoi Facultatea de Litere la Brazaville. Nu-si dorea sa fie profesor, dar tatal lui a insistat, pentru ca voia un continuator, cineva care sa lucreze la catedra.

Cand a terminat Literele, i-a pus tatalui, care preda la Sorbona, diploma in fata. "Ei, acum pot sa fac si ce vreau eu?", l-a intrebat Yila si parintele s-a aratat surprins ca fiul sau viseaza sa fie inginer. Tatal a insistat sa mearga la Paris. Victor, satul sa fie un copil rasfatat, a spus ca doreste un loc in care sa se invete cu greul. Asa a aparut ideea unei tari comuniste. In URSS nu, a spus tatal, pentru ca "la aia e deja exagerat". Asa a ramas sa aleaga intre Bulgaria, Albania, Romania si Ungaria. In Albania stia ca e jale si saracie prea mare. Bulgaria, i-a spus tatal, e ceva mai saraca decat Romania si Ungaria. L-a sfatuit sa plece la Budapesta. "De aceea eu am ales Bucurestiul. Daca zicea sa plec in Romania, alegeam Budapesta", marturiseste Victor Yila.

Prima impresie cand a intrat in Bucuresti: toti romanii au acelasi tip de masina. Si-a sunat tatal sa-i spuna ca in Romania toti oamenii conduc Renault-ul 12 cu care il ducea soferul la gradinita, cand era mic.

DRAMA. Yila se declara carnivor. Preferinta care l-a chinuit la venirea in Romania. In primele doua zile a stat in caminele de la Agronomie, unde erau trimisi studentii straini. Aproape ca innebunise de foame. In magazine n-a gasit sa cumpere nici paine, daramite carne. Dupa doua zile s-a prezentat la Ambasada Congo din Bucuresti, sa ceara bilet de avion cu care sa plece acasa. Il invinsese foamea. Ambasadorul i-a facut rost de o legitimatie cu care putea intra in asa-numitele magazine pentru diplomati. "Dar nu era nimic placut in asta. Colegii mei nu aveau de mancare. Faceau liste si cand ma duceam imi dadeau bani sa le cumpar oua, ulei, zahar. Mi-era atat de mila si de jena de ei, incat, la un moment dat, nici nu mai luam banii pe care mi-i dadeau pentru cumparaturi. In tara ta, sa nu poti sa-ti cumperi mancare!" S-a casatorit cu o romanca, cu care a facut si un copil. Intre timp au divortat. Ar fi vrut sa "castige" copilul - care ii seamana leit - la divort, dar n-a reusit. Insa il vede in fiecare saptamana.

REVOLUTIA. A terminat facultatea in 1989. N-au vrut sa-i mai prelungeasca viza. Asa ca la 1 august 1989 a fost nevoit sa paraseasca tara si sa traiasca o vreme la Paris.

A fost norocul lui ca i-a expirat viza. Pentru ca in decembrie ’89, la Revolutie, un binevoitor a sunat la Armata sa spuna ca la adresa unde locuise este "un terorist negru". Nu erau insa decat sotia si copilul. Ea i-a povestit cum au venit si au rascolit toata casa si au batut-o. Cum au ridicat covoarele si au scormonit in... frigider, ca sa-l gaseasca pe terorist. "Daca erai acolo, te impuscau fara sa discute", i-a spus sotia cand Yila s-a intors in tara, in ianuarie 1990.

Yila spune c` studen]ii sunt prietenii lui

Din 1991 joaca la Teatrul de Comedie. Ii plac rolurile de negru, pentru ca face umor negru. Iar una din replicile lui preferate e "Sunt negru de furie!". In 1997 a dat un concurs si a fost angajat la Facultatea de Constructii, unde acum e lector si preda limba franceza. Din 2002 face parte din grupul Voua. Joaca fotbal la nationala artistilor pe postul de fundas dreapta si uneori mijlocas.

Ii lipsesc prietenii din Congo. Si mancarea. In Romania nu are de unde sa cumpere ingrediente ca sa gateasca, de exemplu, Dongo-dongo. Pentru asta ii trebuie bame, afumatura ("O pulpa de crocodil ce buna ar fi!", spune Yila), pasta de arahide si condimente.

Cu familia, trei frati si trei surori, imprastiati prin toata lumea - Africa de Sud, Senegal, Franta, Congo - se intalneste la Paris, destul de des.

.

Faceau liste si cand ma duceam imi dadeau bani sa le cumpar oua, ulei, zahar. Mi-era atat de mila si de jena de ei, incat, la un moment dat, nici nu mai luam banii pe care mi-i dadeau pentru cumparaturi. In tara ta, sa nu poti sa-ti cumperi mancare!
Victor Yila ,actor si lector universitar