Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Una din intamplarile ce s-au ivit in timpul cand amandoua nesuferitele "autoritati erau unite impotriva noastra trebuie sa fie povestita, pentru ca e hazlie. Mama plecase in Rusia si perechea necasatorita inca se cufunda in poezia dragostei lor, coplesindu-ne cu aceeasi plictiseala cu care, desigur, o copleseam si noi: dintr-o parte si dintr-alta era o deplina lipsa de simpatie. De cand lumea, era obiceiul ca la toate pranzurile neoficiale sa fie asezat in mijlocul mesei un mare vas de argint, in care se afla sau un buchet de flori, sau o planta. Aceasta cupa, bine lustruita si asezata, dupa moda engleza, pe un mic piedestal, albastru inchis, era destul de inalta si ascundea oricui persoana asezata in fata. In lipsa mamei, Fräulein se aseza in capul mesei si d-rul X la capatul celalalt; de cand erau indragostiti insa, vasul de argint plin cu flori impiedica perechea sa schimbe priviri in timpul mesei. Rabdara aceasta stavila cateva zile, dar, intr-o zi, d-rul X, cu felul lui poruncitor, dadu ordin servitorului sa ia vasul de pe masa. Razvratite cum eram noi, impotriva tiraniei suferite de nevoie, dar nu de placere, toate necazurile noastre adunate gasira deodata prilejul de a se dezlantui si, catesipatru ridicaram o zgomotoasa impotrivire. Cupa fusese pusa pe masa de mama, era dorinta ei sa ramana acolo si numai ea avea dreptul de a porunci sa fie luata de la locul ei; nu ingaduiam ca in lipsa mamei sa se atinga cineva de ea; era o datina si nu puteam sta la masa fara acel vas etc. etc... De fapt facuram un taraboi nemaipoment!... La inceput, d-rul X, desi maniat, incerca sa ia in ras razvratirea noastra si cauta sa ne arate cat de copilaroase eram si cat de fara noima era nesupunerea noastra. Totul fu in zadar!... Gasiseram, in sfarsit, un prilej temeinic – puteam si noi, la randul nostru, sa iesim invingatoare asupra persecutorilor nostri si aveam de gand sa ne pastram pozitiile. La urma urmei, cu desavarsire infuriat, d-rul X striga: "Ei bine, ori eu, ori vasul!" Ah, primejdios cuvant!... caci, auzindu-l, sora-mea, Ducky, care era intotdeauna in fruntea luptatorilor, intinse amandoua bratele, stranse la piept vasul cu pricina, fulgera pe deasupra lui o privire spre preceptorul fratelui nostru si rosti cu glas tare: "Preferam vasul!" Uimire in randurile dusmanului care, pentru a nu ramanea caraghis, nu mai putea face altceva decat sa se scoale si sa plece de la masa, ceea ce si facu, aratand atata demnitate cat ii ingaduia caraghioasa intamplare.
Nu-i nevoie sa mai adaug ca sfarsitul pranzului fu tacut si intunecat si se petrecu intr-o atmosfera de gheata, pricinuita de neimpacata dezaprobare a lui fräulein.
Perechea raufacatoare se casatori, in sfarsit, si-n timpul lunii de miere veni sora mai mare a lui Fräulein sa-i tina locul langa noi. Era o domnisoara cam in varsta pe care, nu stiu pentru ce, o botezasem Louiserowitch: Louiserowitch, vadit, nu avea prea multa dragoste pentru sora ei mai mica si, incetul cu incetul, se stoarse marturisirea tuturor plangerilor noastre contra lui Fräulein si a d-rului X.
Sa intampla tocmai atunci ca papa sa petreaca o saptamana la Rosenau, in timpul cat lipsea mama, intamplare ce se ivea rar. Descoperiram degraba ca purtarea ingamfata a d-rului X si, mai ales, atitudinea lui antibritanica erau cat se poate de supraratoare pentru papa; si, imboldite de sora ce nu-si iubea mezina, ridicaram glas de jeluire impotriva celor doi asupritori ai nostri, usurandu-ne sufletul plin de obida in fata parintelui nostru. Mi se pare ca se isca mare tulburare; tata era cat se poate de multumit sa afle cum copiii lui urau acea pereche pe care el insusi nu o putea suferi, si mi se pare ca fura amandoi, pentru un timp, in primejdia de a fi izgoniti. Totusi, hotararea, la urma urmeu, nu se infaptui. Cum se impacara lucrurile nu stiu, dar mama, care intru catva tot credea intr-insii, dobandi de la papa iertarea lor. Isi luara iarasi locul si, din nenorocire, le fu ingaduit sa mearga inainte cu stapanirea lor, poate ceva mai imblanzita, insa totusi aspra, cu toate ca o manusa de catifea invelea acum mana lor tiranica. Nu stiu in ce chip se infasura impacarea cu elevii lor, insa vrajba noastra se imbuna, prin concesiuni de amandoua partile.
Epoca de razboi fatis trecuse, dar nu se sterse niciodata dintre noi o oarecare neincredere. Mama se purta cu multa indemanare si, pe cat imi amintesc, nu ne mustra pentru razvratirea noastra, iar Louiserowitch, instigatoarea, nu mai fu primita la noi in casa. De multe ori m-am intrebat mai tarziu, ce pica va fi avut ea impotriva surorii mai mici ca sa ne fi indemnat atat, sa dam glas necazurilor noastre.
Citește pe Antena3.ro
