x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Tomis-mall atacă şi geamia, şi biserica

Tomis-mall atacă şi geamia, şi biserica

de Doru Iordache    |    22 Aug 2008   •   00:00
Tomis-mall atacă şi geamia, şi biserica

PROTECTORII AFACERIŞTILOR ● Două monumente istorice în pericol
Sîmbătă, 16 august, la Geamia Hunkiar din centrul vechi al Constanţei a avut loc slujba cu ocazia sărbătorii de Berat. Musulmanii au marcat începerea lunii Ramazan şi s-au rugat pentru purificarea sufletului. De obicei, la finalul slujbei, turcii şi tătarii se împrăştie spre casele lor. Sîmbătă, ei nu şi-au mai respectat programul şi au organizat în faţa moscheii un protest.



PROTECTORII AFACERIŞTILOR ● Două monumente istorice în pericol
Sîmbătă, 16 august, la Geamia Hunkiar din centrul vechi al Constanţei a avut loc slujba cu ocazia sărbătorii de Berat. Musulmanii au marcat începerea lunii Ramazan şi s-au rugat pentru purificarea sufletului. De obicei, la finalul slujbei, turcii şi tătarii se împrăştie spre casele lor. Sîmbătă, ei nu şi-au mai respectat programul şi au organizat în faţa moscheii un protest.

Cu muftiul Cultului Musulman, Iusuf Muurat, în frunte, credincioşii musulmani au cerut stoparea lucrărilor la imobilul cu subsol, două etaje şi mansardă ce se construieşte la un metru de lăcaşul de cult. Muftiul Iusuf Muurat ne-a declarat: "Eu şi credincioşii cerem să se respecte legea. Geamia Hunkiar este reprezentativă pentru musulmanii dobrogeni. A fost construită în 1869 şi este monument istoric din grupa A. Conform articolului 11 din Legea 422/2001, este interzisă orice fel de intervenţie asupra monumentelor istorice, fie ea directă sau indirectă, iar în articolul 59 din aceeaşi lege se spune că acolo unde nu este delimitată zona de protecţie pe o rază de 100 de metri nu se poate construi. Acest şantier nu respectă legea şi nici pe noi, musulmanii care ne rugăm aici. Vineri, în timpul slujbei, se săpa pe şantier şi simţeam cum se zguduiau pereţii. Deja aceştia s-au crăpat. Ministerul Culturii şi Cultelor a dat avizul pentru ca noul şantier să se desfăşoare de la o distanţă de trei metri, şi aşa prea mică. Acum şantierul s-a extins pînă la un metru de geamie". Sorin Mocianu este proprietarul terenului şi al proiectului ce acum prinde contur chiar lîngă moschee. Acesta spune că a înştiinţat Muftiatul încă de acum un an despre intenţiile sale şi că va construi doar pe 60% din suprafaţa terenului, pentru a nu lua faţa moscheii. Mocianu mai spune că va consolida cu piloni şantierul, pentru a nu afecta structura de rezistenţă a lăcaşului de cult.

ŞI ORTODOCŞII PĂŢESC LA FEL. Despre seria abuzurilor împotriva Bisericii Adormirea Maicii Domnului, lăcaş de cult cu valoare de patrimoniu, am mai publicat cîteva materiale. Biserica a fost construită în urmă cu aproximativ 101 ani şi reprezintă unul dintre obiectivele turistice care erau vizitate de turiştii aflaţi în concediu pe Litoral. În ultimii ani, Adormirea Maicii Domnului a fost eclipsată de extinderea mall-ului Tomis, care se ridică la aproximativ 12 metri de gardul casei Domnului. Proprietarii mall-ului sînt deja celebri după scandalul catedralei catolice Sfântul Iosif din Bucureşti, pe care au agresat-o după ce au ridicat un bloc în imediata sa apropiere. Acum, construcţia blocului iniţiată de investitorii israelieni este oprită. La Constanţa s-a împămîntenit deja un fel de procedură, care nu este ilegală, şi care a fost inventată pentru a ocoli ordinea firească a procesului de obţinere a unei Autorizaţii de construire de la Primărie.

Mulţi dintre investitorii care au demarat proiecte în centrul oraşului procedează la fel. Întîi iau o autorizaţie de construire pentru şantier arheologic, după care obţin certificatul de descărcare de sarcini arheologice şi cu acesta apoi cer eliberarea unei alte autorizaţii de construire a unei clădiri. Ordinea este firească, de altfel, dar de multe ori lucrările arhelogice sînt exact lucrări pentru realizarea fundaţiei. Modelul a fost preluat şi de patronii israelieni ai mall-ului Tomis. Totuşi, sînt două puncte sensibile care pot bloca extinderea mall-ului: primul este legat de obţinerea avizului de la Ministerul Culturii şi Cultelor. În anul 2005, SC Tomis SA intenţiona să extindă clădirea Tomis Mall cu un corp S+D+P+2E, amplasat la intersecţia Mihai Viteazu cu Griviţa, care ocupa şi trama stradală. PUD-ul este aprobat prin Hotărîrea Consiliului Local al Municipiului Constanţa 293/25.05.2005 de modificare a HCLM nr. 441/200386. Pentru că noua aripă afecta un monument istoric protejat prin lege – Biserica Adormirii Maicii Domnului – a fost solicitat, potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001, un aviz de la Ministerul Culturii şi Cultelor. Atunci, MCC a refuzat, prin avizul  183/Z/14.09.2005, să acorde avizul pentru ridicarea corpului de clădire chiar în intersecţia Mihai Viteazu cu Griviţa. SC TOMIS SA a căutat o breşă pentru a-şi duce proiectul la bun sfîrşit. La începutul anului 2007, patronii mall-ului au solicitat de această dată de la direcţia din Constanţa a Ministerului Culturii şi Cultelor avizul pentru un proiect identic cu cel prezentat ministerului în urmă cu doi ani. Motivaţia formală a solicitării a fost că se încearcă realizarea unui nou proiect de extindere. De fapt, era acelaşi proiect, cu mici modificări, iar amplasamentul este identic. În ciuda deciziei ministerului, direcţia judeţeană a dat avizul, cu condiţia efectuării în prealabil de cercetări arheologice în zonă. Aşa că cei de la Tomis au trecut la următorul pas: obţinerea autorizaţiei de construire pentru un şantier arheologic. Etapa e depăşită, pentru că a fost obţinută şi autorizaţia de construire a noii aripi a mall-ului.

Valentin Purica, preşedintele Asociaţiei Adormirea Maicii Domnului, declară: "Nimeni nu a ţinut cont de valoarea de patrimoniu a acestei clădiri, ce a fost construită în urmă cu aproape 101 ani. Pînă la extinderea actualului mall, clădirea bisericii se putea admira de pe Strada Griviţei pînă în piaţa cu acelaşi nume. După ce investitorii israelieni au preluat şi extins clădirea, biserica nu se mai vede din Strada Mihai Viteazu, şi acum se va construi şi pe Strada Griviţei, singura care mai făcea legătura cu Mihai Viteazu. Noua aripă este ca un zid care astupă biserica. Sîntem înconjuraţi de blocuri. Şantierul afectează şi structura de rezistenţă. Pictura s-a crăpat pe interior o dată cu pereţii. În anul 2000, Biserica Adormirea Maicii Domului a fost renovată, iar acum deja structura suferă din cauza lucrărilor efectuate la prima extindere a mall-ului din 2002 şi cele de acum. Acum turla este plină de fisuri. Avem pe rol două acţini împotriva autorizaţiilor de construire pentru şantier arheologic şi consolidare cu piloţi a şantierului. Acum vom ataca şi autorizaţia de construire obţinută pentru noua aripă. De fapt, s-a materializat ceea ce am arătat instanţei. Şi anume că s-a urmărit doar ridicarea unei noi aripi chiar pe trama stradală, şi nu valorificarea arheologică a zonei, aşa cum s-a lăsat să se înţeleagă în prima fază. Din păcate, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional are rol decorativ, pentru că acceptă şi chiar aprobă astfel de abuzuri. Noi vom organiza şi cîteva proteste pentru a atrage atenţia asupra abuzurilor din Constanţa".
Conducerea Tomis SA păstrează tăcerea şi se bazează probabil pe influenţa tatălui directoarei Daiana Voicu, fostul preşedinte al Curţii de Apel Constanţa.

LIPSĂ DE RESPECT
"Acest şantier nu respectă legea şi nici pe noi, musulmanii care ne rugăm aici. Vineri, în timpul slujbei, se săpa pe şantier şi simţeam cum se zguduiau pereţii. Deja aceştia s-au crăpat. Ministerul Culturii şi Cultelor a dat avizul pentru ca noul şantier să se desfăşoare de la o distanţă de trei metri, şi aşa prea mică"
Yusuf Muurat, muftiu

BISERICA RENOVATĂ CRAPĂ
"Sîntem înconjuraţi de blocuri. Şantierul afectează şi structura de rezistenţă. Pictura s-a crăpat pe interior o dată cu pereţii. În anul 2000, biserica Adormirea Maicii Domului a fost renovată, iar acum deja structura suferă din cauza lucrărilor efectuate la prima extindere a mall-ului din 2002 şi cele de acum"
Valentin Purica, Asociaţia Adormirea Maicii Domnului

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Construită acum 100 de ani. Agresată de noua aripă a Tomis-mall

×