Tonomatul de manele

"Pume bami". Asta scrie pe un tonomat de manele din Hunedoara. Sau Humedoara, mă rog, ca să respectăm caligrafia bancului cu marmacia. Sub preţioasa indicaţie e desenată, bolduit, o săgeată spre locul cu pricina. Pentru cei care, rămaşi fără orientare in spaţiul xyz, nu nimeresc din prima fanta situată pe axa oy...

Joi după miercuri. Dimineaţa devreme. Ceaţa-i lipită de trotuare doar in căntecul lui Andrieş, la Hunedoara, lăngă ce-a mai rămas din combinatul siderurgic, lipeala se produce intre paznici şi hoţii de fier vechi. Intre băştinaşi şi magazinele de second-hand botezate trivial "Lumea Miracolelor". Intre fisa de 5.000 de lei şi tonomatele de manele. E un melanj ameţitor, oameni vorbind olteneşte cu accent ardelenesc, vitrine in care sunt expuse tricouri de fotbalişti şi budigăi cu turul lăsat, Janis Joplin inghesuită pe-un playlist intre dinţii lui Guţă şi guşa lui Salam. Jumătate din Hunedoara e plecată in Anglia sau in Irlanda. Teoretic, muncesc in construcţii. Cealaltă jumătate, rămaşii, a adus oraşul poll-position la numărul de divorţuri şi cel al minorelor care fac intreruperi de sarcină. Ar merge la povestea asta vreo sonată de-a lui Chopin? Nici gănd. Mai degrabă un potpuriu de sonaţi care căntă manele. Sau namele, că incă nu m-am dumirit cum e cu ortografia locului...

Citește pe Antena3.ro

Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat

CAUZĂ ŞI EFECT. Deci... Te intreabă unu’ dacă ieşi cu el in oraş şi te pomeneşti că vine la intălnire cu prietena. Nu-ţi iei leafa in sfănta zi de salariu. Işi buşeşte unu’ (altul, nu ăla venit cu prietena la busheală) maşina din parcare. Te inundă vecinul de deasupra a zecea oară. Sau mai simplu, trăieşti in Romănia. Cum faci să te răcoreşti, ocolind aerul condiţionat al puşcăriei? In Hunedoara e simplu: bagi o fisă de 5.000. Sau două - dacă vrei şi imagini.

Primul tonomat de manele a apărut in oraş in martie anul trecut. Chiar lăngă Casa de Cultură. Care e in renovare, deci are un alibi. Nu e nici 12:00, abia imi fac şarful pe oameni, dar cărciuma e full. Cei mai ticăiţi ii fac plinul la mese, cei pe sistem turbo rad din mers. In timp ce barmaniţa socializează cu noi, un localnic ii pune banii pe tejghea. 35.000 de lei. Femeia ii dă restul - 3.000, ia o sticlă din raft, umple un pahar şi i-l vără in faţă. Nu-şi spun nimic, e un soi de complicitate din filmele cu gangsteri. Clientul rade votca mai rapid decăt le-a trebuit ochilor mei să se gogoneze a... "mamă, ce carburator are ăsta!".

Oamenii sunt hotărăţi. Ştiu ce vor. Din barul ăsta il vor pe Guţă. Cum care Guţă? O fisă coclită zboară in intestinul gros al tonomatului şi incepe interpretarea. Piesa 0913. "Am plecat şi eu din ţară, cu găndul că-n viiiitor am să fac bani mulţi afarăăă intr-un timp mult mai uşor." Lăsănd deoparte latura penală a afirmaţiei numitului Guţă - pe naiba, muncă in construcţii! - , nu pricep cum timpul poate pierde din ponderabilitate. Adică, dacă era "timpul mult mai scurt", nu putea să rimeze cu furt? Pe meseni nu-i deranjează, ascultă piesa şi dau din cap, cu inţelepciune, dar cu mişcări de rockeri troscăniţi. Nu-mi place Guţă. "Pot să bag o fisă?" Playlistul geme de manelişti. ăla care a fost Minune e scris, prescurtat, "Adi DV", să-i incapă şi denumirea melodiei. Mey, dă titluri scurte, cinci-şase semne, că rămăi fără nume! Un album 3 Sud-Est, o Cleopatra Stratan şi nişte rătăciţi printre manele: Janis Joplin, Jimi Hendrix, Jim Morrison. Holograf - "Dacă poţi să zămbesch". Nu-mi vine, mai degrabă zămesch-e un cal. Frate, ăştia mănăncă alfabetul in loc de covrigei la bere? Pe aparat e un anunţ: "Orar tonomat: 8:00-22:00". Explică barmaniţa: "Păi inchidem barul la 11 fără 10. Şi n-avem cu cine ne inţelege, trebuie să le tăiem muzica mai repede". "Deci, merge afacerea?" "Inainte mergea mai bine. Acum scoatem doar 7-8 milioane de lei pe lună." Adică 30% din profitul pe care il incasează firma din Tărgu-Mureş, care a inchiriat barului tonomatul. Butonez un Holograf la intămplare şi părăsim faţa umflată a locului.

In Micro 6 e un tonomat adus de-o firmă de la Bucureşti. "Are vreo 1.000 de aparate in toată ţara", susţine patronul, care primeşte tot 30%. Zice că, dacă ar vrea să-şi cumpere unul, ar trebui să scoată din buzunar vreo 6.000 de euro. Şi nu rentează. "Dacă bagi 200.000 de lei in ăsta, căntă toată noaptea, zice el, poţi să faci şi-o nuntă. O doină, de pildă, poa’ să ţină şi 15 minute." Clienţii de "La Sandu" stau pe mute. Cu berile in faţă, nu vorbesc nici măcar intre ei. Berea e slab alcoolizată, la ora prănzului ţine loc de supă de hamei.

Tonomatul e o vitrină cu coperţi de CD-uri pliate, dai "next" şi "back" pe butoane ca să vezi toată oferta. Tina Turner e o intrusă in galeria de căntăcioşi. "Noi n-avem voie să băgăm piese noi, să schimbăm playlistul. Cei de la Bucureşti bagă in aparat piesele pe care au licenţă." Şi cel mai licenţiat e tot Guţă. Şi Petre Măţu Stoian, cu muzică populară. Cănd li se ridică-n sănge concentraţia de nostalgie, oltenii se intorc acasă, cu o fisă de 5.000 de lei.

ALEEA PORCILOR. E o stradă in cartierul Micro 5. La intrare, pe stănga şi pe dreapta sunt parcate două căruţe, cu tot cu cai. Barul se numeşte "Hobis" - se aude cum se scrie - şi e aproape pustiu. Doi naivi care pocnesc la aparate şi un bătrănel cu ochii căt lentilele ochelarilor. Are miopie avansată, "gradul doi de handicap, don’şoară, am fost zidar la Combinat şi am ieşit cu 6 milioane 700.000 pensie". Pensionarul e volubil, patroana - la fel. Preţul la manele e dublu, insă oferta intrece orice aşteptări. Aparatul e tunat - varsă din el şi melodia, şi videoclipul. Dar costă două monede de 5.000, pe care le bagi in deschizătura de lăngă "Pume bami". Pume patroana, ca să ne prezinte cea mai solicitată melodie din bar. "Se ascultă şi de 200 de ori intr-o zi." Introduce codul albumului, apoi numărul piesei şi dă play. Casanova - "Mamă ce m-am imbătat".

Cănd o aude, pensionarul sare de pe canapea. Işi intoarce şapca de la combinat cu cozorocul la spate şi devine atent. Apar pe ecran şi fetilii, şi ochii moşului fac ca fliperele. Dansatoarele de pe monitor au mişcări spasmodice din şolduri, in sens elicoidal. El mi-o arată pe preferata lui, una in blugi, cu buricul gol - mii de tineri suferă in fiecare an de frig! - , cu o curea prevăzută cu franjuri epileptici. La o pensie de 200 de euro mi se pare o alegere total nepotrivită... Dar incerc să fiu atentă la versuri, nu la figurante, şi să inţeleg care din cei doi interpreţi e Casanova. Unul e mic de statură, negricios, cu cărare pe mijloc, ca ospătarii, şi faţă de trotilat. Celălalt are părul gelat şi prins in coadă, muşchi umflaţi cu praf de copt şi o pirogravură uriaşă pe tot brandul stăng. N-au nici feţe, nici texte de Casanova. Refren: "Mamă ce m-am imbătat, imi place să-mi fac de cap la femei şi băutură nu mai ţin cont de măsură". Merge vorba, că măsura nu contează pentru cei cu size-ul mic…

Patroanei ii place melodia şi dă volumul la maximum din telecomandă. Nu ne mai auzim om cu persoană. Neuronii care au supravieţuit pănă acum atacului pleacă in pribegie, să se sinucidă de căte-o sinapsă. "Oabalabada, oabalabada, ti, ti", ş.a.m.d, preţ de patru minute. Se termină. Apuc să intreb ceva. "Manele, cel mai mult Guţă, populară, de nostalgie, selecţii, hip-hop, house, doine", prezintă patroana oferta. Apoi mai apucă să spună că incasează 20% din profitul firmei din Deva, care i-a inchiriat aparatul. Cum "time is money", butonează din nou tonomatul. Deci - Copilul de Aur, Laura Vass şi Şuşanu. "Nu vreau banii tăi." Ceva ce aduce a "Avaramu", nişte neni imbrăcaţi in călugări budişti care bat la tamburine pe o plajă.

Suntem in pragul unui anevrism, dar patroana ne crede probabil muţi de uimire, aşa că mai bagă două fise şi ne pune şi "making of"-ul videoclipului. Singurul care se bucură sincer e pensionarul. "Matale bagi bani in aparatul ăsta, bre?" "Păi dacă nu-s prietenii aici, să pună muzică, bag", recunoaşte el. "Păi o bere-i 11.000 aici, nu mai bine bei una?" "Don’şoară, sunt om necăjit, am zece copii, mai bine ascult o melodie decăt să beau o bere."

Il lăsăm pe pensionar in braţele piesei 269, "doina" lui. Care e doar o manea lentă.

Zile intregi n-am mai simţit nevoia să mai aud ceva. Nici un acord. Tresăream la semnalul sonor care anunţă inchiderea uşilor la metrou. E un fel de toxiinfecţie care nu ştiu nici măcar dacă trece cu Vivaldi. Vivaldi e un piramidon. Merge pentru probleme gen iubita a intărziat două zile la intălnire, cutare nu m-a salutat azi, aseară iar s-a luat apa caldă. In chestii d’astea, Vivaldi are efectul a 11 trandafiri şi-o ciocolată. Pentru Romănia depresivă in care supravieţuim cu toţii e nevoie de o terapie de şoc. Ceva de genul "Oabalabada, oabalabada, ti, ti". Care-ai băgat, mă, fisa?

O JALE, UN JALNIC

"Am plecat şi eu din ţară/cu găndul că-n viiiitor/am să fac bani mulţi afarăăă/intr-un timp mult mai uşor./Străăăinătate, străinătate/Degeaba eu am aici de toate/Of, căt

sufăr Dumnezeu mă ştie/Şi n-am nici o buucurie"

extras din piesa 0913