Crimele savarsite pe 21-22 decembrie 1989 sunt pe punctul de-a se prescrie acum, dupa 15 ani. In ce priveste autorii schingiuirilor si arestarilor abuzive de la Bucuresti si Cluj, acestia au fost protejati dupa Revolutie, au primit grade si functii.

21 Decembrie: cu legea pe moarte calcand

In decembrie 1989, fostul regim a facut tot posibilul sa stearga orice urma a represiunii dure exercitate asupra manifestantilor. Instalati la carma tarii in urma unei revolutii care s-a dorit anticomunista, „emanatii" noii puteri au dus la capat, cu succes, eforturile predecesorilor. Primul pas, facut la doar zece zile de la executarea cuplului Ceausescu, a fost promulgarea unui decret-lege care i-a amnistiat pe tortionari. Cel de-al doilea pas a fost facut in anii care au urmat, cand o adevarata „ploaie de stele" s-a abatut peste epoletii multora dintre militarii, militienii si securistii implicati in represiune.

Un procuror implicat in ancheta reprimarilor de pana in 22 decembrie ’89 ne-a relatat ca cercetarile penale au inclus toate cele trei „cercuri concentrice" ale represiunii. Primul dintre acestea a fost „cercul decizional", adica ierarhia politica. Urmatorul a fost „cercul de comanda", care a inclus ministrii, comandantii de arme si alti militari de rang inalt care au comunicat decizia politica, dar au si coordonat aplicarea ei de catre „cercul executantilor" constituit din cadrele aflate la baza ierarhiei militare, adica din toti cei care au actionat in strada. Justitia postdecembrista s-a concentrat mai ales asupra primelor doua „cercuri" ale represiunii, ai caror reprezentanti au fost anchetati, judecati si, in unele cazuri, condamnati. In mod surprinzator, „executantii" directi ai represiunii au avut o cu totul alta soarta.

Iertare in mare pripa

Din motive mai mult sau mai putin obiective, anchetatorii nu au putut identifica aproape pe nici unul dintre cei care au apasat pe tragaci provocand, doar in Bucuresti, moartea a 48 de oameni si ranirea altor 604. Dar mortii si ranitii nu au fost singurele victime. Peste 1.500 de persoane au fost batute pe strazile Capitalei, arestate si maltratate intr-un mod aproape sadic. Ancheta referitoare la aceste aspect al reprimarii din Bucuresti, instrumentata in dosarul nr. 97/P/1990, a inceput in ianuarie 1990 si s-a incheiat in iulie 1995. In tot acest rastimp, procurorii au putut reconstitui, pe baza unor date certe, dramele a 684 de bucuresteni retinuti si maltratati. S-au intocmit 634 de dosare diferite, dintre care 631 erau disjunse din dosarul 97/P/1990. Este vorba despre 631 de oameni, declarati parti vatamate, care, in timpul represiunii au fost fie loviti cu salbaticie, fie retinuti, fie si batuti si retinuti. Pana la urma, toata munca procurorilor, legata de acest aspect, a fost zadarnica: nici unul dintre tortionarii care au actionat atunci in Bucuresti, ca de altfel si in restul tarii, nu a fost trimis in judecata. Si asta pentru ca puterea nou instalata s-a grabit sa-i amnistieze, printr-un decret-lege, promulgat pe 4 ianuarie 1990.

Lege pentru „ascunderea" calailor

Pe 4 ianuarie 1990, puterea politica provizorie, asumata de Consiliul Frontului Salvarii Nationale, a emis „Decretul-lege nr. 3", privitor la „amnisiterea unor infractiuni si gratierea unor pedepse". Publicat in Monitorul Oficial nr. 2/5 ianuarie 1990, decretul a fost promulgat sub autoritatea lui Ion Iliescu, care, „cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista", detinea presedintia CFSN. Acum, dupa 14 ani, am gasit relativ greu textul acestui act. Dar efortul a meritat. In mod subtil, prin acest „decret", legiuitorul de atunci intentiona sa lase impresia ca doreste indreptarea abuzurilor comise de fosta putere comunista. In Art. 1 se prevede „amnistierea infractiunilor politice, prevazute in Codul penal si in legile sperciale, savarsite dupa data de 30 decembrie 1947". De asemenea, la sfarsitul sau, in Art. 11 se arata ca „dispozitiile prezentului decret-lege se aplica numai faptelor comise pana la 22 decembrie 1989, inclusiv". In mod neasteptat, si fara sa aiba vreo legatura cu infractiunile de natura politica, detaliate in primul articol al decretului, in articolele 2 si 3 se anunta amnistierea si gratierea pedepselor pentru care Codul penal si legile speciale prevad pedepse de pana la trei ani, inclusiv. Capcana subtila a acestui decret este inclusa, in mod parsiv, in Art. 4, in care se afirma ca de aceste prevederi nu beneficiaza „...cei care au savarsit infractiuni de vatamare corporala grava, arestare nelegala si cercetare abuziva, supunere la rele tratamente, reprimare nedreapta". De parca in cei 41 de ani mentionati in text ar fi existat vreun detinut politic condamnat pentru arestare nelegala, cercetare abuziva si toate celelalte. Procurorul mentionat mai sus ne-a detaliat „chichitele juridice" ale acestui decret. El ne-a explicat ca nici una dintre faptele exceptate prin Art. 4 nu poate fi aplicata autorilor directi ai represiunilor, cei care i-au batut si arestat pe demonstranti. Pentru „arestare nelegala" sau „cercetare abuziva" trebuia ca, in prealabil, pe numele victimelor, cineva sa fi emis mandate de arestare. Or, se stie, ca fortele de ordine au actionat „la liber", fara ca anterior sa fi fost emis vreun mandat. „Relele tratamente" se refera la detinuti deja arestati sau in curs de executate a unei pedepse. Incadrarea juridica si trimiterea in judecata pentru oricare dintre aceste fapte ar fi fost „sparta" cu usurinta de orice avocat cat de cat abil. Astfel se face ca, dupa cinci ani de anchete laborioase, procurorii s-au vazut nevoiti sa decida neinceperea urmaririi penale. Toti „batausii" ultimelor ceasuri ale „Epocii de Aur" au rasuflat usurati, iar cele 631 de parti vatamate din dosarele disjunse s-au ales doar cu bataile incasate intre 21 si 22 decembrie ’89.

Generali... cata frunza, cata iarba!

S-a spus adeseori ca Revolutia nu a reusit decat sa schimbe „esalonul I" al ierarhiei comuniste, cu „esaloanele II si III". Acelasi lucru pare sa se fi intamplat si in „lumea armelor" La scurt timp dupa ce ministrii si celelalte capetenii militare au fost scoase din „joc", locul lor a fost ocupat, rapid, de o multimne de generali aparuti aproape peste noapte. Mai multi ofiteri marunti, pentru care in decembrie ’89 „steaua de aur" pe epolet era o tinta indepartata, pe care urmau poate sa o atinga doar catre sfarsitul carierei, au sarit brusc peste „etapele obligatorii" si, lucru nemaiintalnit in timp de pace, au devenit, in doar cativa ani, generali cu una sau mai multe stele de aur pe umar. Unii dintre ei au fost implicati, in mod direct, in reprimarile de pana in 22 decembrie. Apoi, in zilele urmatoare, aceiasi „eroi" s-au umplut de glorie, luptand contra unor „teroristi" care nu au fost descoperiti niciodata. Probabil unii dintre ei sunt vinovati de baia de sange, iar altii, cu siguranta, sunt nevinovati. Insa pe toti ii leaga atat secretele acelor timpuri, cat si blestemul sangelui nevinovat varsat atunci. Va prezentam mai jos cateva exemple relevante si extrem de vizibile in ceea ce a insemnat ascensiunea fulminanta pe scara ierarhiilor militare, in speranta ca ne veti semnala si cazul altor ofiteri aflati in aceasta situatie.

Unul dintre beneficiarii unei astfel de ascfensiuni profesionale spectaculoase este Mircea Muresan. Fost maior in Divizia Mecanizate Oltenita, ale carei tancuri si TAB-uri au facut „ordine" in Bucuresti intre 21 si 22 decembrie ’89. Plimbat intre MApN si Ministerul de Interne el este, acum, general de armata. A fost, pe rand, prim-adjunct al ministrului de Interne Dudu Ionescu, apoi prim-adjunct al sefului Marelui Stat Major General.

Gheorghe Carp, zis „Gimi Carp". In decembrie 1989 era maior in cadrul aceleiasi Divizii Mecanizate. Ulterior a trecut in Ministerul de Interne. Acum este general de rang inalt. A fost secretar general la Interne, pe timpul lui Dudu Ionescu, iar acum este seful Directiei Organizare la Ministerul Internelor si Administratiei.

Stan Stangaciu. Fost colonel, comandant al Brigazii 11 din Comandamentul Trupelor de Securitate. Scosi pe strazile capitalei, oamenii din subordinea lui au fost una dintre componentele de baza ale fortelor de represiune. Dupa 1990 a primit stele de aur, iar dupa moartea generalului Ion Bunoaica a fost seful Jandarmeriei Romane. Dupa 1999 a intrat intr-un con de umbra, iar acum este la Academia de Politie.

Teodor Cearapin. Fost colonel in acelasi Comandament al Trupelor de Securitate. Intrat in nucleul de comanda al Jandarmeriei, unde a primit gradul de general, a fost „miscat" un timp la Bacau, unde a fost seful Comandamentului Teritorial. Apoi a fost adus in Capitala. Acum este general de corp de armata, comandant al Jandarmeriei Romane.

Vasile Popa. In decembrie ’89 era maior, comandantul al „Fortei de Ordine si Interventie", care a actionat dur in toate punctele „fierbinti" ale Capitalei. Ulterior a fost avansat in grad si, timp de mai multi ani, a fost adjunct al Politiei Capitalei.

Toma Zaharia. Fost comandant al unei Sectii de Militie din Bucuresti, sectie mentionata printre cele in care demonstrantii adusi au fost batuti si maltratati. Este drept ca numele sau nu apare citat printre „tortionari", dar este aproape exclus ca, prin functia detinuta in cadrul acelei sectii, sa nu fi avut vreo legatura cu acele intamplari dramatice. Devenit general, a fost promovat la Directia Resurse Umane din cadrul Ministerului de Interne, mai intai ca adjunct, apoi ca sef plin. Un timp a coordonat paza la Camera Deputatilor. Avansat la pozitia de chestor-sef, a devenit, dupa 2000, prim-adjunct al Ministrului de Interne.

Un salt deosebit de spectaculos l-a inregistrat insa cariera militara a lui Dan Doinel Dinuica. La inceputul anului 1990, el era inca doar un simplu plutonier major, care raspundea de evidenta documentelor secrete din instantele militare. In doar cativa ani, el a devenit magistrat, a „parcurs" majoritatea gradelor militare, iar acum este magistrat, general de brigada si director al Directiei Instantelor Militare din Ministerul Justitiei. Acestia sunt doar cativa dintre cei care, mai mult sau mai puti implicati in represiunile din decembrie ’89, au avut ascensiuni profesionale fulgeratoare. Lor li se adauga generalii Mihai Chitac si Victor Athanasie Stanculescu, factori de decizie si executie deosebit de importanti implicati in toate evenimentele din decembrie ’89. Dupa 1990, ambii au ocupat functii de ministru. Un caz cu totul aparte il constuie militarii de la Armata a lV-a Transilvania. Implicati si ei in represiunile de la Cluj, ei au intrat in atentia procurorilor militari inca de la inceputul anului 1990. In momentul in care s-a aflat ca procurorul Domsa este pe cale de a emite, pe numele lor, mandate de arestare, in aprilie 1990, s-a petrecut un fapt deosebit de grav: printr-un telefon venit din partea Armatei, transmis de capitanul Manea, procurorul anchetator a fost amenintat ca, in cazul in care acele mandate vor fi puse in executie, unitatile de tancuri de la Floresti asteapta cu motoarele pornite si urmeaza sa ocupe din nou Clujul. In mod normal, toti cei care au exercitat aceasta amenintare ar fi trebuit deferiti Curtii Martiale si judecati in regim. Acest fapt nu s-a intamplat insa niciodata si, la fel ca majoritatea celorlalte procese ale Revolutiei, si cel legat de avenimentele de la Cluj este inca deoparte de a fi solutionat.

Ucigasii celor 60 de victime sunt inca liberi

Pe 21 decembrie, in Capitala au fost omorati 48 de oameni si raniti 604. Alte sute de bucuresteni au fost arestati si maltratati in beciurile Militiei. In aceeasi zi, la Cluj au fost impuscati 12 oameni si alti 26, raniti. Victimele proveneau din randurile manifestantilor pasnici care protestau impotriva regimului Ceausescu. Erau muncitori, studenti, pensionari, liber-profesionisti, elevi. In fata lor, cu degetul pe tragaci, ofiteri, subofiteri si soldati, imbracati in uniforme ale Armatei, Militiei, Securitatii si Garzilor patriotice. Si altii, imbracati civil, ascunsi prin poduri sau chiar in mijlocul manifestantilor, inarmati cu pusti cu luneta sau pistoale cu amortizor. Despre actiunile acestora exista marturii. Iar despre existenta acestui armament destinat uciderii miselesti exista documente certe.

In mod categoric, cei care au tras asupra manifestantilor pasnici stiau foarte bine ca nu au in fata nici agenti ai puterilor straine, nici elemente declasate, drojdia societatii. Ii auzeau strigand: „Noi suntem poporul!", „Si voi muriti de foame!". I-au privit poate in ochi, de la adapostul blindajelor ori poate prin catarea armei. Stiau ca ordinul de a trage in civilii neinarmati - daca a fost dat un asemenea ordin - nu putea fi decat ilegal. Unii au judecat cu mintea de ostasi si inima de romani. Sunt ofiteri (atat la Cluj, cat si la Bucuresti) care si-au asumat riscurile unei atitudini pasive si si-au tinut ostasii in frau. Altii si-au facut datoria fata de Comandantul Suprem - Ceausescu - evitand insa a se face complici la crima, folosind forta cu moderatie, insa fara excese sadice, asemeni trupelor care au actionat la Romana. In fine, sunt altii care, cu sau fara ordin, au tras cu sange rece, au maltratat cu pofta. Iar la caderea regimului s-au protapit in fruntea simpatizantilor Revolutiei, dobandind rapid grade si functii grase. Au profitat, au prosperat, n-au avut nevoie sa fie iertati cata vreme nimeni nu i-a acuzat vreodata.

De atunci au trecut aproape 15 ani, iar infractiunile de omor, pentru care nimeni n-a fost vreodata trimis in judecata, sunt pe punctul de a fi prescrise, potrivit prevederilor Codului Penal. Celelalte - vatamarile corporale, mutilarile - au fost din capul locului scoase de sub sanctiunea legii printr-un pripit Decret al CFSN, dat pe 4 ianuarie 1990. Noua putere a aratat o graba suspecta de a-i scuti de raspundere pe multi galonati care-au avut putere de decizie pe 21 decembrie ’89. Justitia s-a indreptat cu prioritate impotriva fostilor nomenclaturisti comunisti din CPEx. Cei care au apasat pe tragaci ori au dat ordine directe in acest sens au fost insa parca ocrotiti de anchetele penale lenese, timide si incomplete. Asa se face ca din sutele de dosare penale intocmite la Bucuresti pentru 21 decembrie n-a fost solutionat decat unul singur, cu trimiterea in judecata a unui maior de militie care a ranit un tanar.

Urmasii victimelor n-au pierdut nici acum speranta ca vor cunoaste numele ucigasilor, fie si pentru a-i ierta dupa 15 ani. Jurnalul National le vine in intampinare, publicand relatari zguduitoare despre destinele frante de maini criminale. De asemenea, vom oferi consultanta juridica acelora care doresc, pe calea justitiei, sa sileasca statul roman sa le dea adevarul despre mortii lor sau, daca nu e in stare, atunci sa plateasca.

Ancheta represiunii trebuia continuata

„Prin Legea 3/1990 s-au amnistiat "purtarea abuziva" si "lipsirea de libertate", fapte neexcepate, dar care au constituit grosul infractiunilor comise de reprezentantii organelor de ordine, intre 21 si 22 decembrie 1989. Au fost amnistiate pentru ca pentru acestea se prevedea o pedeapsa mai mica de trei ani. La finalizarea anchetei am solicitat Politiei Capitalei macar efectuarea unei anchete administrative legate de aceste aspecte, dar nimeni nu a mai miscat nici un deget pentru a le clarifica."

Procuror care a anchetat represiunea din 21/22 decembrie ’89

Scrisoare adresata Ministerului de Justitie

Stimate domnule ministru al Justitiei,
In ultimele cateva luni, Jurnalul National a realizat o ampla investigatie jurnalistica privind evenimentele din decembrie 1989 care au culminat cu Revolutia romana. In dramaticele confruntari ale populatiei cu fortele de represiune ale regimului Ceausescu s-au inregistrat, la Timisoara, Bucuresti, Cluj si Sibiu, zeci de morti si sute de raniti pana la momentul fugii dictatorului din cladirea Comitetului Central, in ziua de 22 decembrie.

La inceputul anilor ’90, instantele care au cercetat represiunea impotriva demonstrantilor nu au reusit sa stabileasca vinovatia celor care erau raspunzatori de curmarea a numeroase vieti. Circumstantele in care s-au desfasurat cercetarile, presiunile facute asupra instantelor, teama unor martori sau victime au determinat ca, dupa 15 ani de la tragicele evenimente, nimeni sa nu fie gasit vinovat pentru victimele de la Bucuresti si Cluj desi, in majoritatea cazurilor, se cunosc raspunderile.

Jurnalul National a adresat un manifest in care-i indeamna pe urmasii martirilor Revolutiei sa actioneze in justitie statul roman, obligandu-l astfel sa isi asume toate demersurile legale si posibile, in scopul identificarii si pedepsirii criminalilor care au actionat impotriva poporului roman in acele zile.

Stim ca sunt deosebit de urgente problemele pe care Romania trebuie sa le rezolve pentru integrarea in Uniunea Europeana, pentru incheierea negocierilor de aderare. Consideram insa ca nu putem sa ne integram in Europa fara sa fi aflat adevarul despre cel mai important moment al schimbarii istorice petrecute in societatea romaneasca.

Justitia este cea care are datoria da stabileasca acest deziderat impus de mersul inainte, fara complexele unui trecut neelucidat. Iata de ce solicitam, domnule ministru, o redeschidere a cercetarilor privind violentele petrecute in data de 21 decembrie 1989, in Bucuresti si Cluj, astfel incat sa fie stabilite raspunderile celor vinovati de moartea atator oameni.

Nu credem ca poate fi o datorie mai mare fata de sacrificiul care a deschis drumul democratiei in Romania. Jurnalul National

Manifest pentru victimele Revolutiei

In ziua de 21 decembrie si in noaptea de 21/22 decembrie 1989, fortele represive ale regimului Ceausescu au ucis 48 de oameni si au ranit alti 604. Timp de 15 ani, institutiile judiciare ale statului s-au prefacut ca incearca sa-i gaseasca pe vinovati. Au gasit un singur tap ispasitor: un maior de militie care a ranit un demonstrant. Adevarul despre crimele savarsite in "noaptea cea mai lunga" a Revolutiei este strivit sub sutele de dosare cu "autori necunoscuti". Pentru ca sunt prea slabe sansele sa mai redeschida cineva, dupa 15 ani, dosarele mortilor si ranitilor din 21 decembrie. Pentru ca nevinovatii ce zac sub lespezile de piatra din Cimitirul Eroilor Revolutiei nu au liniste cata vreme criminalii zburda in libertate. Pentru ca familiile celor ucisi incearca disperate sa afle numele vinovatilor, iar magistratii si politicienii le trantesc usa-n nas. Pentru ca acolo unde nu e adevar nu e nici dreptate, Romania nu-si poate cladi un viitor bun pe un trecut neelucidat. Pentru ca statul roman este obligat sa-si asume greselile trecutului, ca si propriile greseli, si este obligat sa plateasca pentru ele. Jurnalul National vine in ajutorul urmasilor celor ucisi in ziua de 21 decembrie 1989, precum si al celor raniti, oferindu-le gratuit asistenta juridica celor ce vor sa dea in judecata statul roman, obligandul sa plateasca impotenta sa de a descoperi adevarul despre crimele Revolutiei. Celor sceptici le spunem ca acest demers este legal, necesar si posibil. Exista si un precedent. O timisoreanca ranita cu o arma cu luneta a dat in judecata statul roman, dupa ce, vreme de 10 ani, magistratii n-au reusit sa identifice vinovatul. Victima a castigat procesul, anul trecut, primind despagubirile cerute. Asadar, speram ca demersul nostru va trezi din amorteala constiintele adormite ale magistratilor si factorilor de decizie politica. Doar stransi cu usa, acestia isi vor aduce aminte de responsabilitatile pe care le au fata de cetatenii tarii. Asadar, sa-i facem sa plateasca, daca nu vor gasi vinovatii!