"Tot Bucureştiul elegant şi monden"

5 aprilie 1883
Sâmbătă seara carnavalul şi-a epuizat şi ultimul ecou. Este cântecul de lebădă. Domnul Grigore Cantacuzino a dat doar o petrecere în splendida sa reşedinţă, dar a fost o petrecere de neuitat a închis apoteotic anotimpul de iarnă. În cele trei saloane de primire se îngrămădiseră numai şi numai minunăţii: tablouri, bronzuri, obiecte de ceramică răspândite cam peste tot; flori şi arbuşti în cantităţi fabuloase. Lustrele şi candelabrele aruncă o lumină feerică asupra acestui colţ din o mie şi una de nopţi. Şi în faţa tuturor acestor rochii de satin în culori variate, sub sclipirea briliantelor şi a focului din atâţia ochi frumoşi, în mijlocul acestui talmeş-balmeş arzând, rămânem orbi. Balul are un prolog magnific – comedia jucată de artişti de mare clasă. Prima piesă Pro şi contra, de Octave Feuillet, a fost interpretată de marchiza de Aubespine- Sully, de marchizul de Aubespine-Sully şi de domnişoara S. Le Kerré.

Un singur cuvânt este pe toate buzele: – "Perfect!” Ce să zicem de doamna marchiză Aubespine-Sully? Dacă ea nu ar fi fost mare doamnă, ar fi fost o mare artistă. Ea în acelaşi timp şi una şi cealaltă. Naturală, fină, distinsă, ea posedă totul. Face chiar tururi de forţă, pentru că a jucat sâmbătă, nu pot să spun că într-un singur picior, după numai două repetiţii, una dintre cele mai dificile piese ale lui Octav Feuillet.

Graţioasă şi elegantă, marchiza purta o rochie foarte simplă de caşmir alb, împodobită cu fundiţe din velur negru, care dădea încă mai mult şarm fizionomiei sale pariziene. Marchizul de Aubespine-Sully a fost un partener care s-a ridicat la înălţimea soţiei sale. Rolul subretei a fost interpretat de o fermecătoare tânără, domnişoara Le Kerré, o mică roză coafată a bonetei lui Marton.

A doua piesă, Rue de la Lune, vodevil într-un singur act de Vasin şi Boyer, pune în scenă şase personaje, doamnele – marchiza de Aubespine-Sully, prinţesa Ferdinand Ghica şi doamna Lili Bălăceanu; domnii – marchizul de Aubespine-Sully, A. Brăiloi şi Isvolsky. Acest talmeş-balmeş sclipitor scos în evidenţă de toţi, a provocat aplauzele auditoriului prăpădindu-se de râs. Fiecare actor a ţinut să se depăşească. Publicul era divizat în două, un teatru dintre cele mai cochete se ridica în fundul sălii, unde era scena cu rampă şi cortină şi parterul compus din toate reginele eleganţei şi frumuseţii. Între cele două acte, domnul Grigore Paleologu a cântat mai multe dintre romanţele sale pe care publicul le-a bisat. Ultima piesă fiind terminată, urmă o mare schimbare de decor. Teatrul dispăru ca prin farmec, orchestra atacând un vals, începându-se returul.

În această asistenţă numeroasă şi aşezată, remarc pe doamna general Manu în satin liliachiu înlănţuită de ghirlande de liliac în flori şi în briliante; doamna Olimpia Lahovary în toaletă spaniolă, satin alb voalat cu dantele negre ridicate prin flori de câmp; prinţesa Ferdinand Ghica schimbase repede rochia de satin coral brodată cu perle, un crâng de coacăze albe în corsaj şi în păr; doamna Lili Bălăceanu, gentila subretă de curând părea mai delicioasă încă într-o toaletă rondă din satin floare de măceş cu o ceaţă de ţesut aerian acoperit de camelii.

Prinţesa Valentina Bibescu, acoperită de diamante şi de rubine, toată în satin alb, tunică brodată cu perle; domnişoarele Listenay în albastru raze de lună, foarte frumoase şi mai proaspete ca rozele şi florile de nu-mă-uita prinse în părul lor.

Prinţesa Ştirbei, magnifică într-o toaletă sobră din satin negru iluminat de briliante.

Doamna Jean Creţeanu; doamna Maria Creţeanu, în satin alb, trenă de dantele negre, spice de aur în păr; domnişoara Lea Creţeanu, foarte proaspătă într-un amestec de tul şi de satin alb. Prinţesa Urusov, rochie din satin negru, în păr – briliante ale căror focuri pălesc sub strălucirea ochilor, în corsaj perle fine, mari ca alunele puse în ac.

Doamna Zoe Sturza, într-un nor trandafiriu de Bizanţ, presărat de o vegetaţie luxuriantă de trandafiri. Doamna Petru Grădişteanu, regina sărbătorii, apărea ca o ducesă din epoca Mariei Antoaneta mergând la Trianon, rochie cu semitrenă din satin, tunică de regentă albastră cu reflexe de porţelan, brodat cu mari flori pompadour ridicat în panere şi turnuri, corsaj decoltat formând un vârf complet înflorit de trandafiri, o floră de diamante pe un cap blond luminat de doi ochi frumoşi albaştri; evantai din pene trandafirii şi albastre, un buchet de trandafiri naturali înveliţi în satin de nuanţa rochiei. Doamna George Cantacuzino apărea de asemenea ca o noapte de vară într-o rochie cu trenă lungă de satin cer de mai, cu părul prins în briliante. Prinţesa Dimitrie Moruzzi; domnişoara Adina Ghica,  o floare de nu-mă-uita, doamna Grigore Alexandru; domnişoarele Costaforu, una în albastru, cealaltă în trandafiriu; doamna Laptew; domnişoare de Laptew în toalete albe umbrite de trandafiri, ca lis-ul sub razele aurorei.

Doamna Caterina Lahovary, foarte remarcată într-o toaletă Ludovic al XV-lea, din satin alb brodat cu mari trandafiri, şorţ Montespan în vechi punct ridicat în două laturi prin jerbe de trandafiri pestriţi, corsaj Lavallière cu zăbrele de trandafir, pe cap bijuterii şi pene. Doamna Alexandru Darvariss, drapată în superbe puncte de Veneţia; doamna Mihai Balş, în satin alb, abundenţă de ghirlande şi buchete de trandafiri; doamna Maria Eliatte, o stea luminoasă scufundată într-un nor de velur şi dantele albe; doamna Eufrosina Catargi, în bordo; doamna Marieta Ghica, o ploaie de perle fine pe un fond de satin alb, încoronată cu trandafiri şi muguri pe cap.

Printre costumele negre, tot Bucureştiul elegant şi monden.

La orele 3, bufetul la care s-au dat asalturi frenetice, făcea loc unui festin de Balthazar. Se mănâncă cu frenezie. Piramidele de pateuri, munţii de vânat dispăreau văzând cu ochii. Şampania curge din plin. Dar trompeta răsună. Este apelul ultimei judecăţi – cotilionul. Marele dans începe sub razele trandafirii ale aurorei care apare dând norii la o parte pentru a admira această frumoasă petrecere. Cotilionul strălucitor condus de domnul căpitan Blaremberg şi de prinţul Jean Constantin Ghica se termină după figurile cu trabucele, marea poştă, decoraţiunile, păpuşele şi buchetele, printr-un mare cadril.

Domnul Grigore Cantacuzino, mare senior prin dreptul de naştere şi gentilom prin manierele sale, s-a implicat toată noaptea, ocupându-se de toţi invitaţii săi, cu amabilitatea-i cunoscută.

 Homo lundens
Într-una dintre cele mai citite cărţi despre relaţia între joc şi cultură, Homo ludens. Încercare de determinare a elementului ludic al culturii, Johan Huizinga propune o "foarte antropologică” lectură a gesturilor şi faptelor noastre, ale actelor noastre publice. Huizinga vede în anumite interacţiuni dintre animale forme ale jocului, pentru că  şi "animalele se pot juca, deci chiar şi ele sunt ceva mai mult decât nişte mecanisme.” În acelaşi timp, jocul face parte dintre categoriile iraţionale, aflate în afara determinărilor logice. "Noi (ne) jucăm, şi ştim că (ne) jucăm, deci suntem ceva mai mult decât nişte simple făpturi raţionale, pentru că jocul este iraţional”, spune Huizinga deschizând drumul unor nesfârşite speculaţii ale evoluţioniştilor.

Reflectând asupra punerilor în scenă evocate aici de Claymoor, mă întreb dacă tentaţia jocului actoricesc este una iraţională sau este rezultatul dorinţei de afirmare. Cum este posibil ca jocul (chiar şi cel dramatic) să împartă actorii în talentaţi şi modeşti de vreme ce jocul este, cel puţin la un anumit nivel, iraţional. Desigur, ştiu unul dintre răspunsuri, darn u acesta importă ci "jocul în sine”, ecuaţia logică pe care fiecare dintre noi o facem atunci când căutăm răspunsuri.