x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Traficanti - Operatiunea "Braila" curata Madridul

Traficanti - Operatiunea "Braila" curata Madridul

de Andreea Cascaval    |    Petru Zoltan    |    18 Mar 2006   •   00:00
Traficanti - Operatiunea "Braila" curata Madridul

Actiune politieneasca romano-spaniola fara precedent. Peste 200 de infractori din "clanul Tanase" si alte bande care terorizau Madridul au fost arestati. A fost distrusa una dintre cele mai ample retele de trafic de persoane.

Una dintre cele mai de temut grupari mafiote din Romania a fost anihilata in Spania. Autoritatile romane in colaborare cu cele spaniole au declansat operatiunea "Braila 2006", care urmarea depistarea tuturor persoanelor care faceau parte din "clanul Tanase". Politistii au arestat peste 200 de persoane care faceau parte din aceasta grupare.

Membrii "clanului Tanase" au racolat, in perioada 2003-2006, zeci de fete, pe care le-au trimis la "produs" in Spania , Italia, Grecia si Turcia. De pe urma tinerelor, acestia au castigat sute de mii de dolari. Persoanele traficate ajunse in diferite tari se aflau sub protectia clanului. In Romania, reteaua era condusa de Valter P. (fost Tanase), de 31 ani, domiciliat in Iasi, iar in Spania, coordonatorul gruparii era Ionescu I., zis "Talanu". "Talanu" conducea gruparea din inchisoarea Valdemoro, din Spania. Banii obtinuti de pe urma traficului de persoane trebuia folositi pentru eliberarea sa. "Clanul Tanase" era foarte bine organizat dupa o ierarhie strict determinata.

NUME DE COD. Schimbul de informatii dintre autoritatile romane si cele spaniole cu privire la "clanul Tanase" a inceput in toamna anului 2005. Operatiunea autoritatilor spaniole a fost realizata in comun cu Ministerul Administratiei si Internelor din Romania. Actiunea a purtat numele de cod "Braila 2006" si s-a desfasurat in perioada 25 ianuarie-16 martie 2006 in Spania si in Romania. A avut ca scop depistarea tuturor persoanelor care faceau parte din "clanul Tanase". Membrii clanului actionau atat in Romania, cat si in Spania. In Romania, victimele erau racolate din Iasi, Bacau, Braila, Constanta, Neamt, Vaslui si Maramures. Tinerele traficate erau trimise in Spania si obligate sa se prostitueze in diferite baruri si discoteci din Madrid si Malaga. In afara de racolarea tinerelor din Romania si ducerea lor in Spania pentru exploatare sexuala, membrii gruparii se ocupau si cu falsificarea cartilor de credit, trafic de droguri de mare risc si spargeri de magazine de bijuterii, folosind arme de foc pentru a intimida victimele. La data de 14 martie 2006 autoritatile romane si cele spaniole au desfasurat actiuni comune de prindere a gruparii in ambele state. Ofiterii spanioli ajutati de o echipa de politisti romani, condusa de inspectorul general al Politiei Romane, chestor principal Valentin Dan Fatuloiu, au desfasurat mai multe descinderi si perchezitii in locuri frecventate de membrii retelei si la resedintele acestora din mai multe orase din Spania, printre care Valencia, Barcelona, Sevilla, Castelon, Madrid, Malaga, Toledo, Santander si Palmas de Mallorca. La perchezitiile facute in Spania, anchetatorii au descoperit si ridicat aparatura electronica de falsificare a cartilor de credit, 900 de carduri falsificate, documente de identitate contrafacute, autoturisme de lux, bijuterii din aur, placute de inmatriculare auto false, droguri, instrumente utilizate la comiterea de spargeri, arme albe, bunuri furate, precum si suma de 33.500 de euro. In urma perchezitiilor facute la Iasi, politistii au ridicat bijuterii din aur in greutate de aproximativ 3,5 kilograme, diverse sabii si pumnale, o arma cu aer comprimat cu munitie, un pistol cu gaze, diverse documente de proprietate, de transfer bancar si de identitate. Bijuteriile ridicate din Romania au fost trimise in Spania pentru a se verifica daca au fost furate de acolo.

CAPTURA. Politistii au confiscat droguri, acte false, aparatura electronica, bijuterii, carduri false si zeci de mii de euro

ARESTARI
In urma acestei operatiuni, au fost arestati 297 de romani, impotriva a 209 dintre acestia fiind administrate probe. Printre acestia au fost arestati mai multi lideri care actionau in Spania, intre care Cosmos Tanase si Ionescu I. "Talanu", care coordonau activitatea infractionala a gruparii din interiorul unor penitenciare din Spania unde erau incarcerati Oancea "Sile Grasu", Lucian Adrian E. "Adi" si David A. "Gen Leonard". Cei cinci au fost incarcerati in trei penitenciare de maxima securitate din Spania. In paralel cu actiunile desfasurate de politia spaniola, ofiterii romani, impreuna cu un ofiter spaniol i-au retinut pe membrii retelei care actionau in Romania.

CLAMPARU
Ion Clamparu, zis "Papa" sau "Ion de la Madrid", este liderul uneia dintre cele mai mari retele de crima organizata. Este considerat cel mai periculos mafiot din Romania. Reteaua sa de crima organizata a strans milioane de dolari pentru a determina stoparea unei ample anchete declansate impotriva acestor grupuri de catre Ministerul Public. Autoritatile care au demarat operatiunea "Braila 2006" au stabilit ca I. Ionescu "Talanu" si Cosmos Tanase sunt apropiati ai lui Ion Clamparu. Ion Clamparu este urmarit international pentru aceleasi infractiuni.

×
Subiecte în articol: romania eveniment Spania tănase