Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vă prezentăm în serial „Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe” (Editura „Universul” 1941), lucrare de amploare premiată de Academia Română. Autorul, scriitorul Constantin Gane, este unul dintre puţinii care cred în refacerea imaginii trecutului, prin concentrarea asupra figurilor încântătoare ale doamnelor remarcabile din centrul epocilor respective. Farmecul curţilor domneşti de altădată şi parfumul unei epoci trecute, vă vor înmiresma timpul acordat parcurgerii operei. Este în acelaşi timp parfumul ceasurilor duse pentru totdeauna care, chiar dacă s-ar repeta, n-ar mai putea fi ce au fost...
Doamna Clara a lui Alexandru Basarab (continuare)
(...) „În timpul acesta, în Moldova, lucrurile se petreceau altfel. Acolo, de la început, aflăm nu numai Doamne catolice, dar şi pe un domn convertit, renegat, Laţcu, fiul lui Bogdan. Papa, neputându-se mângâia de desfiinţarea Episcopiei Cumanilor, cum află că Moldova s-a organizat în stat independent, începe o politică de convertire, în care scop încercă în toate chipurile să reînfiinţeze Episcopia pierdută. Planurile lui nu isbutiră pe această cale, întrucât partea de Sud a Moldovei, în care fusese Episcopia Cumanilor, nu era încă pe vremea aceea în stăpânirea Domnilor Moldovei. Dar ce n-a putut face la Sud reuşi să înfăptuiască, în bună parte, la Nord, prin mijlocirea emisarilor săi. Sarcina lor fu, în Moldova, cu atât mai uşoară, cu cât voevozii descălicători aduseseră cu ei din Ardeal, o parte din populaţia catolică ungurească şi sasă, care se stabili în inima ţării, cu instituţiile şi preoţii lor, şi alte căror urme se mai constată astăzi, atât prin existenţa ruinei bisericii catolice de la Baia (pe atunci centrul de căpetenie al Saşilor), cât şi prin populaţia ungurească aşezată încă, în zilele noastre, prin părţile Romanului şi ale Bacăului şi rămasă din punct de vedere etnic intactă.
Moldova pravoslavnică a trăit zile de grea cumpănă în primele decenii după înfiinţarea ei. Pericolul a fost înlăturat – dacă se poate vorbi de un pericol, ceea ce nu putem şti – şi ortodoxismul a triumfat.
Despre Doamnele primilor descălecători nu ştim nimic. De altfel, Dragoş Vodă şi fiul său Sas nu mai pot fi priviţi astăzi, după datele istoriografiei moderne, ca voevozi moldoveni. Ei erau nu numai vasalii regelui Ungariei; erau procuratorii lor, un fel de guvernatori de provincie. Abia când, după moartea lui Sas, Bogdan din Cuhnea, fost Voevod al Maramureşului şi conte de Ugoci, răsvrătindu-se contra craiului Ungariei, năvăli cu oamenii lui în Moldova, atacă pe Drag, fiul şi moştenitorul lui Sas, îl învinse la Siret, reşedinţa lui, şi-l alungă dincolo de munţi, împreună cu toţi cei rămaşi credincioşi coroanei lui Arpad, abia de atunci putem vorbi de o ţară independentă şi de un prim domn al Moldovei.
Acest Domn a venit în Moldova, bătrân, cu o nevastă bătrână, Maria, o polonă catolică. Faptul că fostul voevod al Maramureşului ţinea pe o catolică dovedeşte că nu atât ura împotriva regelui său, cât sistemul ce aveau Angevinii de a desnaţionaliza pe Români.
Întemeierea Moldovei o datorăm deci mai curând unui fenomen etnic decât religios, deşi, după cum am văzut, legătura între aceste fenomene era foarte strânsă. În tot cazul, lucru de mare importanţă pentru scurgerea evenimentelor viitoare, prima Doamnă a Moldovei a fost deci o catolică, Doamna Maria a lui Bogdan Vodă.
După câţiva ani de domnie (date controversate), Bogdan Vodă moare, lăsând în 1365 moştenitor ţării înfiinţată de el pe fiul său Laţco. Numele nevestei lui n-a ajuns până la noi. Însă era ortodoxă. Iar despre aceasta a doua Doamnă a Moldovei, avem de povestit ceva frumos, ceva care dovedeşte că sufletul mamelor noastre, care s-a desvălit în ultimul război atât de tare, că sufletul acesta din străbuni le vine.
Laţco Vodă, prin presiunile şi făgăduielile venite de la Roma, prin influenţa mamei lui desigur, a trecut la catolicism, înfiinţând chiar în Siret o Episcopie catolică. Papa triumfă, şi odată că voevodul Moldovei îmbrăţişase această credinţă, această formă a credinţei creştine, era şi firesc să caute înainte de toate a-şi converti soţia. Dar această femeie ortodoxă, din Ardealul Românesc, se împotrivi. Se împotrivi soţului ei, misionarilor care mişunau prin ţară şi-n deosebi în Siret, capitala; se împotrivi însuşi Papei, care cu mâna lui îi scrise o scrisoare, căreia Doamna, al cărui nume nu îl ştim, răspunse că ea de legea străbunilor nu se leapădă. Energia acestei femei a făcut ca, împotriva voinţei soţului ei, care era doar Domn, singurul lor copil, Domniţa Anastasia, să rămână şi ea ortodoxă. Prin această îndărătnicie a ei, ea e scăpat ţara de legea romană care, după moartea lui Laţco, s-ar fi lăţit pretutindeni de ar fi fost şi Anastasia catolică. Căci, în adevăr, când în 1373, voevodul Laţco îşi dădu obştescul sfârşit în cetatea lui din Siret, nu lăsă în urmă-i alt moştenitor decât pe fiica lui, Anastasia. Obiceiurile de atunci nu îngăduiau ca o femeie să se urce pe tron, dar nici ca moştenirea acestuia să treacă în mâini străine, atâta timp cât mai curge în vinele cuiva sângele foştilor stăpânitori. Aşadar, la moartea tatălui ei, Anastasia trebuia măritată pe dată, spre a da Moldovei un Domn. De ar fi fost această Domniţă catolică, catolic i-ar fi fost probabil bărbatul. Dar mama ei, Doamna văduvă, îndărătnica ortodoxă, era încă în viaţă şi veghea. Ea îşi alese ginerele, care, după credinţa ei, trebuia să fie de viţă domnească şi creştin pravoslavnic. Îşi îndreptă deci privirile asupra Lituaniei şi peţi, ca să zicem aşa, pentru fata ei pe Iuga Coriatovici, fiul ducelui Lituaniei.
Istoria Românilor, cea de la 1850 încoace, ştie să ne povestească multe lucruri frumoase despre acest voevod, care ar fi domnit în Moldova între anii 1373-75, precum şi despre Doamna Anastasia. Însă, precum nici vechile cronici moldoveneşti nu pomenesc o vorbă despre domnia lui, astfel şi istoricii cei mai noi îi neagă existenţa. Să nu fi fost Anastasia nici măcar măritată cu el? În tot cazul Anastasia a avut o fată, pe care o chema tot Anastasia şi care fu nevasta lui Roman Muşat. Copiii lor au purtat numele de Alexandru (Cel Bun), Bogdan şi Iuga (cel care a domnit câteva luni în 1400). E deci de presupus că acest Iuga, care a existat ca Domn al Moldovei, purta numele bunicului său. Concluzia ce trebuie trasă este că, chiar dacă ducele lituanian, Iuga Coriatovici, nu a domnit la noi după cum ar fi dorit soacră-sa, el a fost în tot cazul bărbatul Anastasiei Muşat, fata lui Laţco voevod.
Rămâne de văzut în ce chip şi pe ce temei de drept au ocupat, după moartea lui Laţco – dacă nu a lui Iuga I – Muşatinii scaunul Moldovei.”
(Va urma)
