Prin satele Marginimii Sibiului, oa-menii au fost oieri de cand se stiu, de cand stiu muntii si pasunile din jurul lor. Timpul l-au masurat intot-deauna dupa manatul turmelor, insa normele de la Bruxelles le-au dat socotelile peste cap si ii tin cu branza in butoaie. Daca s-o strica afacerea cu telemeaua, ciobanii mizeazape turism.

In satele Marginimii Sibiului, anul s-a scurs pana acum in doua anotimpuri, dupa manatul turmelor: primavara, la "hotarul de sus", toamna, la "hotarul de jos". Calendarul a ramas blocat undeva intre normele europene, dar baladele plutesc pe ulite asfaltate si in fiecare suflet de oier.

La 45 de kilometri de Sibiu, un sat sta cuibarit pe o colina intre munti ca un margaritar in causul palmelor. Privind de-aici, de sus, vaile dimprejur par coplesite de o simfonie ce suna mocnit a doina de fluier. O biserica uriasa cat un miracol in lumina zilei atarna greu in parfumul de legenda al ulitei cu asfalt neted. Imagini bucolice si moderniste se amesteca cu miros de frunze arse si branza.

Pe langa casele somptuoase, insiruite ca margelele pe firul soselei, suie o turma matrasita din urma de un cioban care balmajeste o suparare intre dinti. In cautatura-i otarata citesti ca ar da cu caciula-n caini de nacaz. "Am 400 de mioare. Le vand la anu’… Dau ei de dracu’ cu UE, aici nu mai vezi oi in doi ani!", ne lamureste in goana si dispare cu tot cu turma dupa ingraditura unor porti de tarc. In urma, trei porci nepasatori au ramas de caruta, sa se lafaie intr-un petec de baltoaca…

JINA. Peste case, privirile se agata ca o ancora de abruptul culmilor de munte. Din fata, injumatatiti de soare, se vad Apusenii, in spate, Carpatii innoada orizontul. Ca intre copertile unei carti, locurile si-au pastrat povestea. Se zice ca in vremurile de demult, cand jefuitorii au navalit la campie, oamenii si-ar fi luat cu ei averile si, condusi de o zana preafrumoasa, au ajuns prin partile astea numite si azi "Gruiul Zanii". Comuna Jina aduna aproape 4.500 de suflete de jinari si 40.000 de oi - inscrise la registrul agricol. Pe aici, oamenii au fost pastori din tata-n fiu, de cand se stiu, de cand stiu muntii si pasunile din jurul lor. Case fudule stau insirate umar langa umar ca o platosa imensa ridicata contra oricarei amenintari. Potrivnic cu adancul aerului idilic, oriunde intorci capul, in spatele portilor inalte sau in fata gardurilor, sunt parcate masini luxoase. Unii nici nu mai stiu cate camere au, ca nu le-au mai numarat de mult. Ciobanitul a fost pana acum o ocupatie foarte banoasa. In toata Marginimea nu a fost decat un singur sat colectivizat. Incepand din mai, in Jina e aproape pustiu; ciobani, femei, copii si oi se muta cu totii la "hotarul de sus". Cele doua scoli care functioneaza aici au program special. Cu aprobare de la Minister, copiii jinarilor intra mai devreme cu o luna in vacanta de vara si, ca sa nu ramana in urma cu lectiile, recupereaza in timpul anului. UE le-a dat insa ciobanilor socotelile peste cap...

TELEMEA, SCHI SI INTERNET. In primaria moderna, cocotata la 1.000 de metri altitudine, te trasneste iute mirosul de branza. Oamenii stau cu mana la gura a ingrijorare si se intreaba ce s-o alege de telemeaua de Sibiu: "Daca o facem dupa normele UE, n-o sa mai fie in veci la fel. Stiti cat e de vestita branza noastra?! Daca marginenii n-or mai face telemea, apai nu mai face nimeni…". De cand cu regulile de la Bruxelles, marginenii stau cu branza in butoaie si se plang ca n-or mai avea din ce trai. Cei care si-au strans din vreme banul la ciorap si au avut spirit de intreprinzatori si-au vandut oile si si-au deschis firme de transport sau benzinarii. Ceilalti, daca n-or mai putea face branza, mizeaza pe turism. Primaria din Jina are in plan, prin finantare SAPARD, crearea unei partii de schi in lungime de 700 de metri, cu tunuri de zapada si teleschi. Dupa proiect, partia de la Jina va fi a patra din judet. Pentru cazarea vizitatorilor, oierii planuiesc sa amenajeze camerele de la caminul cultural, unde acum functioneaza o sala de internet.

Vechile mestesuguri, ce au dus faima bogatiei etnografice a Marginimii, agonizeaza. In tot satul au mai ramas doar vreo doua babe care cos costume populare si vreo doi cojocari. Desi vor modernizare, jinarii doresc sa fie lasati sa-si faca branza asa cum au invatat din tata-n fiu. "Sa ne dea pace!", au zis toti cei pe care i-am intrebat de normele europene.

Victor Stroe/JURNALUL NATIONAL BUNASTARE. Oamenii din Poiana Sibiului au uimit o tara cu gospodariile lor somptuoase

ULTIMII COJOCARI. Un sat mai jos de Jina, la Poiana Sibiului, decorul arhitectural e parca si mai somptuos. Prin labirintul ulitelor moderne gasim o casa la care batem ca la portile unei povesti. Nea Ion ne primeste intr-o odaie ce tine loc si de bucatarie si de atelier. Mainile i se odihnesc pe blanuri mitoase printre care se incurca din cand in cand un motan galben. Batranul impunge pieile cu maini batucite. Istoriseste tihnit, si fiecare amintire ii indulceste parca si mai mult fiecare cuta domoala de pe chip. Inchide ochii, si in spatele ochelarilor cazuti pe nas se deruleaza parca aievea vremurile de ciobanie, cand era un copil de 12 ani, randas la un unchi oier. Dormea sub stele, infasurat in cojoc, cu maneca drept perna. Si-atunci cand negurile intunecau cerul, il tinea strans ca pe un giulgiu sa-l fereasca de ploaia care i se scurgea de pe clop. "Asta-i plapuma ciobanului, si de vreme buna si de vreme rea", zice, si mainile i se strang dragastos pe lana alba. S-a intors acasa dupa noua ani, cand a terminat slugarnicia. Drept rasplata a primit cateva oi, si asa si-a facut si Nea Ion turma. Cojoace a invatat sa coasa tot de copil, ca atunci fiecare cioban si le facea singur. "Acuma tineretu’ mai poarta, da’ sa i le dai de-a gata." Isi termina povestea cu ochii tinta in peretele alb ca la un tablou in care e zugravita toata viata lui de cioban. Un zambet senin se prelinge din coltul gurii, si amintirile i se cuibaresc inapoi in fiecare rid de pe frunte.

In satele Marginimii, la hotarul de jos, pastorii batrani isi deapana povestile, iar ai mai tineri asteapta sa vada daca normele europene le-or da motive sa-si mai faca colibe la hotarul de sus.

MARGINIMEA

Cele 18 sate care formeaza Marginimea Sibiului poarta peste timp o mostenire culturala si istorica unica. Saliste, Sibiel, Rasinari, Poiana Sibiului, Miercurea Sibiului, Jina sunt cele mai renumite. Din aceste locuri au plecat nume marcante ale culturii romanesti precum Emil Cioran sau Octavian Goga. Satele intinse pe vechea frontiera austro-ungara pastreaza bogatia de exceptie a obiceiurilor traditionale. Transhumanta a fost temeiul prin s-au adunat aici ca intr-un puzzle franturi ale diferitelor culturi peste care troneaza spiritul romanesc.

"Cartea de Aur" a parintelui Hanzu jr din Cacova Sibiului

Gabi Boholt/JURNALUL NATIONAL CONTINUITATE. Parintele Harsan scrie in "Cartea de Aur" deschisa de inaintasii lui tot ceea ce se intampla in sat

Satele din Marginimea Sibiului se gospodaresc singure de sute de ani, fara sa astepte fonduri de la "imparatie". Marturie in aces sens stau si consemnarile preotilor din aceasta zona, in "cartile lor de aur", dar mai ales infatisarea localitatilor, trainicia caselor, a bisericilor, strazile pietruite, curtile curate, cu "porti in zid", livezile ingrijite etc.

ORIGINI. Pe preotul Aurel Harsan din Cacova Sibiului (azi, Fantanele - n.r.) l-am gasit la casa lui, o cladire veche, dar cocheta, din Orlat. Parintele tocmai scria in "Cartea de Aur" a satului. "Initiatorul acestei valoroase monografii - ne-a spus sfintia sa - este parintele Ioan Hanzu jr, care si-a inceput consemnarile pe la 1938. Acesta a pastorit parohia din Cacova in perioada 1905-1942, urmandu-i tatalui sau, parintele Ioan Hanzu senior.

Potrivit insemnarilor parintelui Hanzu, pe la jumatatea secolului al XVI-lea, satul Cacova, asezat la poalele Muntelui Cindrel, avea 320 de case, in care locuiau circa 1.600 de suflete. De la 1750 - noteaza parintele - alunecand terenul tot mai mult, biserica s-a daramat, multe case s-au pustiit, numarul celor locuite ajungand azi (in 1939 - n. red) la 180, iar al sufletelor - la 740.

"PRIN NOI INSINE". Pentru a stopa alunecarile de teren, satenii din Cacova Sibiului nu asteptau "proiect" si fonduri de la "imparatie" (era perioada in care Marginimea, ca intreg Ardealul, faceau parte din Imperiul Austro-Ungar - n.r.), ci se gospodareau singuri, din fonduri proprii. Ei au construit "zatoane" si "cascade" (un fel de baraje din lemn si din piatra), pentru a ridica albia raului, a fixa terenul si a stopa alunecarile. "Taranul chemat primar isi serveste comuna cu sarguinta si demnitate, fiecare cautand sa lase urme nepieritoare de vrednicie si cinste de marginean" - scrie popa Hanzu in "Cartea de Aur". Totusi, in perioada 1909-1914, satenii au primit un ajutor banesc de la "statul maghiar" de 1.500 de coroane "ca subventie pentru apararea padurii comunale de alunecare".

GOSPODARI. Atunci cand satenii ezitau, neavand incredere in amenajarile "moderne" se gasea un fiu al satului care sa puna piciorul in prag. Astfel, potrivit marturiilor consemnate in "Cartea de Aur", silvicultorul plasii Saliste, Mihai Ittu, o ruda a preotului Hanzu, "a dispus sa se faca primul baraj de piatra pe spezele comunei, fara ca locuitorii sa consimta". Cel ce i-a urmat lui Ittu, Teofil Plachi, "un slovac, fiu de silvicultor din nordul Ungariei", a continuat lucrarile mana-n mana cu preotul satului. Tot cu eforturi proprii, satenii si-au pardosit strazile cu piatra, "pentru a se conduce apa de ploaie si din izvoare catre parau si vale, ca sa nu mai ramana prin baltoace". Spiritul de gospodar domneste si azi in satul Cacova Sibiului. "Fii ai satului care dispun de bani si care nu au uitat de unde au plecat, precum Ilie Carabulea (unul dintre cei mai bogati oameni din judetul Sibiu - n.r.), ne ajuta sa ducem mai departe stacheta inaintasilor nostri", marturiseste cu vadita recunostinta parintele Harsan. Tot cu sprijinul satenilor, din donatiile acestora, parintele Harsan a amenajat in Cacova un muzeu al icoanelor pe sticla si conduce un cerc de pictura pe sticla, la care a antrenat copiii din localitate.