"Turistii" rusi studiau harta Bucurestilor

DUPA MITING - In noaptea de 21 decembrie 1989, in vreme ce in Capitala deja se tragea si se manifesta impotriva regimului, erau si "plimbareti" de placere Colonelul in rezerva Ionel Bejan este astazi om de afaceri. In decembrie 1989 era capitan de militie judiciara la Sectia 6 Bucuresti. Domnul Bejan a dorit sa raspunda la intrebarile mele in scris printr-un text unitar.

TEMERARI. Spargerea mitingului din 21 decembrie 1989 nu i-a speriat pe "turistii" sovietici

La data evenimentelor din decembrie 1989 eram un tanar capitan de militie judiciara. Evenimentele au inceput sa se precipite in dupa-amiaza zilei de 17 decembrie, cand a fost data alarma la Militia Capitalei si, implicit, la toate unitatile si subunitatile din subordine. La momentul alarmei, informatiile despre evenimentele de la Timisoara erau extrem de vagi si confuze, materialele venite de la esaloanele superioare facand referire la "grupuri de huligani si elemente dusmanoase care au devastat magazinele si institutiile situate in centrul municipiului". De la aceasta data, efectivele nu au mai parasit sediul unitatii decat in misiuni cu caracter preventiv, specifice muncii si adaptate momentului.

SEDINTA. Asta pana la data de 21 decembrie 1989, cand, la ora 6:30, am plecat de la unitate impreuna cu alti colegi si ne-am prezentat la sala de festivitati a Militiei Capitalei, unde, la ora 7:00, s-a facut instruirea efectivelor ce aveau sa participe la masurile de ordine prilejuite de mitingul ce urma sa se desfasoare in Piata Palatului. Dupa terminarea instruirii, efectivele au ramas in rezerva, contrar precedentelor misiuni, cand de obicei se intra in dispozitiv imediat, pana in jurul orei 9:00. Atunci s-a primit ordinul de a se intra in dispozitiv. Am ajuns in Piata unde am stat aproximativ 30 de minute. Apoi am revenit la sala de festivitati, unde am ramas in continuare in rezerva. La aproximativ ora 11:00 am primit ordin sa intram din nou in dispozitiv, lucru care s-a realizat.

PREGATIREA MITINGULUI. Au inceput sa vina grupurile de muncitori de pe marile platforme industriale. Intre momentul istalarii dispozitivului si sosirea grupurilor de muncitori (circa 45 de minute - o ora) am intrat in contact cu colegii nostri de la Securitatea Municipiului Bucuresti, care erau in acelasi dispozitiv si care cunosteau cu mult mai bine situatia operativa in contextul evenimentelor de la Timisoara. Din discutiile avute cu acestia s-au conturat clar cateva elemente, care, legate de evenimentele care s-au derulat in continuare in Piata Palatului cu ocazia mitingului, nu ni s-au mai parut deloc ciudate. In primul rand, mi s-a relatat ca de la Timisoara urma sa soseasca la Bucuresti, cu trenul nr…, un grup de circa… persoane (se cunostea cu exactitate numarul de persoane ce urmau sa soseasca in Bucuresti), care de la Gara de Nord aveau sa se deplaseze pe jos in Piata Palatului, unde era in desfasurare mitingul. Ei urmau sa actioneze de asa maniera - nu mi s-a spus cum, dar am avut impresia ca se cunostea si cum vor actiona in multime - incat sa se produca dezordinea care sa duca la spargerea mitingului. Nu doresc sa fac speculatii, dar din prezentarea evenimentelor de mai sus in mod cronologic, se poate trage si concluzia ca cineva s-a ingrijit sa coreleze de asa maniera succesiunea instalarii dispozitivelor cu intrarea muncitorilor in Piata Palatului, astfel incat sosirea grupului de la Timisoara sa nu le devanseze.

IMPRASTIEREA MANIFESTANTILOR. A inceput desfasurarea bine cunoscutului miting, intr-o atmosfera mai mult decat apasatoare, incat la un moment dat erau auzite numai aplauzele si uralele inregistrate pe banda magnetica, fapt de altfel evident. In jurul orei 12:30, dinspre Palatul Regal, mai precis de la gardul acestuia, s-au auzit primele zgomote (sa le zicem) care nu aveau nici o legatura cu tema mitingului. Erau ca un fel de tipete, grosul multimii din centrul Pietei, unde se facuse dintr-o data un gol, defluind catre lateralele acesteia. Eu ma aflam impreuna cu ceilalti colegi din dispozitiv pe Strada Maria Rosetti, intre restaurantul Cina si fosta gradina de vara Boema, cand s-a produs un al doilea moment tensionat, in urma caruia s-a spart mitingul, lumea fugind pur si simplu pe strazile adiacente Pietei. In cateva momente, aceasta a ramas goala. Pentru a se intelege dimensiunile panicii care s-a creat la acest moment, trebuie spus ca in urma manifestantilor au ramas nu numai steaguri, pancarte cu lozinci si alte materiale de propaganda, dar si incaltaminte si posete de dama, iar unii dintre cei ce fugeau au sarit din fuga gardul ce inconjoara si astazi restaurantul Cina si care are o inaltime de circa doi metri. I-am vazut cum au sarit pe niste anexe ale restaurantului, oameni la 40-45 de ani, care in mod curent nu sunt in stare de astfel de performante sportive. Era in momentul imediat urmator promisiunilor cu suta de lei in plus la salariu.

Dupa imprastierea manifestantilor, dispozitivul din care faceam parte s-a deplasat pe Calea Victoriei si a fost reinstalat la intersectia acesteia cu Strada 13 Decembrie. Cand s-a ajuns la noua locatie, aici deja erau amplasate in dispozitiv doua transportoare blindate (unul avea ceva la motor sau baia de ulei sparta si ii cursese tot uleiul) si un cordon format din militari in termen MApN. In jurul orelor 13:00-13:30, dinspre Sala Palatului a urcat o coloana formata din aproximativ 250 de persoane, care au facut dreapta catre CCA, au scandat catre noi si catre cei iesiti la ferestre lozinci de genul "Veniti cu noi!" sau "Si voi sunteti romani!", fara a incerca sa reintre in Piata Palatului sau sa produca distrugeri. Pana in dimineata zilei de 22 decembrie nu am mai venit in contact cu manifestantii, care se concentrasera intre timp in zona Intercontinental - restaurant Dunarea. Putem spune ca pentru dispozitivul nostru noaptea de 21/22 decembrie a fost o noapte calma, fara tensiuni sau altercatii. Asta nu inseamna ca nu au mai fost surprize in acea noapte.

"SE EXTRAGEAU INDIVIZI DIN MULTIME". La baricada a existat un contact intre militari si revolutionari, se facea schimb de tigari, apa si bere. Au fost asadar momente cand civilii se plimbau printre militari. Seara insa s-a trecut la actiune, se extrageau indivizi din multime. Cand extragi, la operatia care se numea extragere dintr-o manifestatie, nu te duci inarmat, asta era o regula. Cei prinsi astfel erau adusi la Teatrul Excelsior, intre Hotelul Negoiu si unde este acum Ministerul Sanatatii. Erau adusi pe Strada Ion Campineanu, incarcati in camioane militare cu prelata si dusi probabil la Militia Capitalei. Atunci am vazut o fata de 15-16 ani batuta cumplit, am vazut oameni batuti care nu meritau un astfel de tratament. M-a impresionat... Groaznic! Un comportament extrem de iesit din comun, o brutalitate animalica... batuti in halul ala... depasea credibilul. Un copil, o fata, care ce pericol putea sa insemne ea pentru stat?

IN VIZITA. In luna decembrie 1989, soselele Romaniei au fost invadate de masinile Lada ale vecinilor de la est

AUTOTURISMELE LADA. In dimineata zilei de 22 decembrie, in jurul orei 2:00, dinspre Sala Palatului au urcat pe Strada 13 Decembrie doua autoturisme LADA, care au virat pe Calea Victoriei, catre CCA, dupa care au virat din nou dreapta pe Str. Matei Millo, care face legatura intre Calea Victoriei si Strada Brezoianu, si au oprit in dreptul Palatului Telefoanelor, pe partea cu fostul Teatru National, unde la acea data exista un WC public. Dupa ce au oprit motoarele, din cele doua autoturisme s-au dat jos trei persoane, doi barbati si o femeie, au scos o harta, au asezat-o pe capota portbagajului ultimei masini, au discutat intre ei, urmarind indicatiile hartii si in acelasi timp aratand cu degetul diverse locatii din zona. Aceste locatii au fost: turnul cu ceas al Institutului de Proiectari Carpati, Palatul Telefoanelor si locuintele de deasupra Pasajului Victoria. De precizat este faptul ca cele doua autoturisme erau cu numere de inmatriculare rusesti, ca barbatii care au coborat din ele aveau pe cap caciuli specific rusesti, aveau o constitutie atletica (chiar sportiva, as putea spune). Nu am auzit ce limba vorbeau, dar dupa un interval scurt de timp s-au urcat in masini si au plecat, coborand pe Strada Matei Millo.

"TURISTI" SIGURI PE EI. Cert este un lucru, si anume ca, desi aveau aerul specific unor turisti, nu afisau comportamentul unor turisti care sa fie veniti de curand in oras sau sa fie dezorientati, cu toate ca in zona apropiata erau concentrati demonstranti, de pe transportoarele blindate se trageau intens focuri de avertisment, iar un elicopter survola zona cu luminile aprinse. Eu nu stiu ce turist face turism in astfel de situatii. Au lasat impresia unor oameni siguri pe ei, nu aveau nevoie de nici o indicatie, drept dovada fiind faptul ca nu ne-au intrebat nimic in conditiile date, cu toate ca eram in apropiere si ca, fiind de la Militie, in uniforma, eram in masura sa le oferim orice indrumare. Cert este ca in luna ianuarie 1990, cand am revenit in zona, turnul cu ceas al Institutului de Proiectari si Palatul Telefoanelor (astazi in renovare) purtau urme vizibile lasate de gloante, iar un apartament de deasupra Pasajului Victoria era pur si simplu distrus. Si asta o spun cu regret, dupa 15 ani, interval de timp ce nu mi-a sters din memorie evenimentele traite si nici momentul cand un cetatean din acel apartament a coborat in dupa-amiaza zilei de 21 decembrie si ne-a oferit o bucata de sunca si o sticla cu apa mie si colegilor mei. Eram "morti" de foame. Am avut o strangere ne inima, nestiind ce s-a intamplat cu acel om.

TIRURILE. In mod dubios, din locurile pe care le cautau pe harta "turistii" de la Rasarit s-a tras

MORTII DE LA RAZOARE. Cu personaje de genul "turistilor" din noaptea de 21/22 decembrie aveam sa ma intalnesc ulterior, in perioada martie-iunie 1990, cand am fost detasat la Procuratura Militara. La acea data se derulau cercetari legate de imprejurarile in care s-a produs decesul revolutionarilor in municipiul Bucuresti. Astfel am ajuns ca, impreuna si sub conducerea procurorilor civili si militari, sa cercetam si sa incercam sa clarificam decesul unor "turisti" la barajul de control de la Razoare - Academia Militara, unde, intr-un incident, s-a executat foc asupra unuia sau doua (nu-mi mai amintesc exact) autoturisme LADA cu numar de inmatriculare in URSS. In incident au decedat doua sau trei persoane (pasageri) aflate in acele autoturisme. Din declaratiile martorilor (care obligatoriu se vor gasi la dosarul cauzei, aflat probabil in arhiva Parchetelor Militare Generale), pe care le-am luat celor care formau barajul, rezulta clar ca ocupantii erau imbracati, sa zicem, standard, respectiv cu caciuli rusesti pe cap, cu scurta sport, cred de culoare verde deschis, atletici, cu trasaturi specifice, inconfundabile, rusesti. Unul dintre membrii barajului (tehnician la Institutul de Ape din apropierea caminelor studentesti) a specificat in declaratia sa ca din acel autoturism s-a executat foc asupra componentilor barajului, care au ripostat. La intrebarile noastre daca asupra celor decedati s-au gasit arme, raspunsul acestuia a fost afirmativ si ferm. Ba, mai mult, a schitat (a se intelege - desenat) tipurile de arme gasite asupra lor. Si declaratia, si schitele se pot gasi la dosarul cauzei. Surpriza celor prezenti a fost cu atat mai mare, cu cat unul dintre pistoalele automate (gen UZI) desenat era un BERETA. Tin minte ca domnul procuror l-a intrebat cum de mai tine minte tipul de arma pe care a avut-o in mana, iar raspunsul acestuia a fost simplu: "Sunt pasionat de arme".

ZIARISTUL CALDERON. Un alt eveniment care mi-a ramas in memorie este cel legat de moartea cameramanului-ziarist "francez" Jean Louis Calderon, care a murit la barajul din Drumul Taberei, dinspre Razoare. Imi amintesc ca eram la MApN, in aceeasi formula, cand am intrat in posesia informatiilor legate de decesul acestuia, actele fiindu-mi inmanate de un ofiter de la DIA. Ce mi s-a parut ciudat in toata povestea este ca, avand in mana portmoneul acestuia cu documente din care rezulta ca este cetatean belgian, am observat ca J.L. Calderon avea mai multe carti de credit asupra sa, documente din care rezulta ca era angajatul unui post de televiziune francez, dar si poze cu familia. Deci era casatorit si avea copii. Pana la data anchetei (martie-aprilie 1990) nu l-a revendicat nimeni pe ziaristul Jean Louis Calderon, in sensul ca nu s-a interesat nimeni de el, membru al familiei, redactia postului de televiziune, nimeni!, cunoscandu-se evenimentele petrecute in Bucuresti si nu numai aici.

Fragment din volumul "Istoria loviturilor de stat in Romania - o tragedie romaneasca" de Alex Mihai Stoenescu, Editura RAO-2004.

.

.

Nu ratati!

In numarul de maine puteti citi alte dezvaluiri despre decembrie 1989 din interviurile realizate de Alex Mihai Stoenescu.