Turnul Babel la gurile Dunarii

27 Sep 2004 • 00:00

SECRETELE DELTEI - EPOCA GLORIEI

Localitate infiintata de pirati, sediu pentru peste 80 de ani al Comisiei Europene a Dunarii de Jos, Sulina isi povesteste acum legendele si miturile.

CRISTIAN PETRU

Valurile agitate ale Marii Negre le-au izbit corabiile de tarm. Si piratii au ramas aici, in locul in care Bratul Sulina se varsa in mare. In 950, localitatea a fost atestata documentar pentru prima data. Legendele despre ce s-a intamplat aici in continuare sunt multe. Ba piratii de la sfarsitul primului mileniu s-au transformat in pescari, ba ca si-au continuat linistiti de pe tarm jefuirea navelor. Povesti vechi spun ca uneori, noaptea, piratii stingeau farul si legau un felinar intre coarnele unui bou pe care il lasau pe plaja. In bezna Marii Negre, marinarii se ghidau dupa lumina pe care o vedeau miscandu-se pe mal. Iar navele lor aflate in cautare de port prietenos si de odihna esuau in nisipul tarmului. Piratii jefuiau apoi navele, iar marinarii erau omorati. Legende sunt multe in acest colt izolat de pamant si in acelasi timp mai aproape de lume. In timp, piratii s-au linistit, au devenit pescari sau au disparut.

ANII DE GLORIE. Sulina, Selinas, Solina sau Salinas, cum i se mai spunea asezarii, era o asezare anosta pana in 1856, cand, o data cu infiintarea Comisiei Europene a Dunarii de Jos, viata a intrat intr-o noua era. S-au construit spitalul, palatul comisiei si scolile. Populatia a crescut in cateva zeci de ani, ajungand ca fostul sat de pescari sa aiba aproape 40.000 de locuitori in 1939. In cosmopolitul oras se vorbeau 20 de limbi, erau 12 biserici si zece scoli. Viata de aici era comparabila cu cea din oricare alt mare port al lumii. Circulatia pe Dunare a crescut mult dupa regularizarea la sfarsitul secolului al XIX-lea a bratului Sulina. Casele din Sulina s-au inmultit si ele, ajungand ca localitatea sa se intinda de-a lungul a 8 mile. Adica aproape 15 kilometri. In cazinourile de la malul marii s-au pierdut averi multe, iar povestile de aici s-au transformat din nou in mituri, povesti specifice acestei zone in care marea preia legendele si le duce mai departe prin lume. Salariile mari cu care erau platiti muncitorii ii facea pe acestia sa aiba o viata indestulata. Leafa unui descarcator din port ajungea la 3.500 de lei, pe vremea cand painea costa 2 lei. Iar daca erau chemati la munca duminica sau de sarbatori, hamalilor li de dadeau cate 1.500 de lei pe zi. Muncitorii frecventau anume localuri, din cele in care aveau obraz sa paseasca oamenii cu bani putini. Iar negustorii bogati, majoritatea turci si greci, le aveau pe ale lor.

SFARSITUL. Invidiosii or fi blestemat poate Porto Franco, portul liber din Sulina. In 1939, Comisia Europeana a Dunarii de Jos si-a mutat sediul. Inima orasului de pana atunci a luat-o pe Dunare in sus, fiind transplantata tocmai la Viena. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Sulina a fost bombardata si multe dintre casele de aici au fost rase de pe fata pamantului. Dintr-o intindere de aproape 8 mile, orasul a ajuns la doar doua. Sinagoga si geamia s-au daramat, la fel si o parte din scoli. Pe faleza populata de palcurile de prostituate ce asteptau frematande sosirea marinarilor pofticiosi mai topaiau cu demnitate doar pescarusii. Populatia a ajuns acum, de la 40.000 de suflete, cate erau inainte de cel de-al doilea razboi mondial, la aproape 4.000. Au mai ramas intregi cimitirele.

In Sulina sunt sase cimitire, singurele care atesta inflorirea de odinioara a localitatii. In rest, orasul doarme, ca o printesa, inca o mie de ani, pana cand va fi trezit la realitate. "Noaptea, piratii stingeau farul si legau un felinar intre coarnele unui bou pe care il lasau pe plaja. Navele se ghidau dupa lumina de pe plaja si esuau in nisipul de la mal. Piratii puteau apoi, in liniste, sa jefuiasca vasele" - Localnic Sulina

LEGENDA PRINTESEI NEGRE SI A OFITERULUI

Viata din Sulina a devenit legenda. Samburele de adevar din fiecare poveste era auzit de marinarii care opreau in portul de aici. Oamenii marilor le impleteau cu gandurile lor si le spuneau mai departe. Una dintre povestile favorite este una de dragoste, dintre un ofiter si de o printesa neagra. Femeia ajunsese, prin cine stie ce imprejurari in Sulina si avea o viata destul de libertina. Pe ofiter nu l-a interesat trecutul femeii si s-au iubit in orasul-port. Legendele spun ca barbatul a murit, iar printesa s-a sinucis de dor. Acum, intr-unul dintre cimitirele din Sulina, unul langa altul se odihnesc un ofiter si o printesa.

BALADA MIORITA IN VARIANTA PESCAREASCA

"Dunare, Dunare Drum farâ€™ de pulbere Apa cu talaz Si fara ragaz Nu cumva ai vazut Sau ai cunoscut Pe feciorul meu Si-a lui Dumnezeuâ€¦"

ORASUL COSMOPOLIT DINTRE APE

In perioada in care Comisia Europeana a Dunarii de Jos isi avea sediul in Sulina (1856- 1939), in localitate, limba oficiala era franceza. Limba cea mai vorbita era insa greaca. Locuitorii erau poligloti, avand in vedere ca aici traiau impreuna 28 de nationalitati. La venirea membrilor Comisiei Europene la Sulina, pamantul dintre ape facea parte din Imperiul Otoman. Abia dupa razboiul de independenta (1877-1878), Dobrogea a devenit parte a tarii noastre.