Tuştea - Creşa dinozaurilor

Ţara Haţegului: ţinut straniu, in care orice drum se poate preschimba intr-o călătorie in timp. Dacă te mişti doar pe coaja Pămăntului, intri in trecutul apropiat, marcat de istoria oamenilor. Dacă ai insă norocul să te intălneşti cu paleontologii care işi fac veacul pe aici, ţi se oferă şansa unei aventuri unice: un "safari" pe urmele ultimilor dinozauri.


Spre sfărşitul anilor ’80, la Tuştea, prăbuşirea unei coaste de deal a scos la iveală ceva ca nişte mingii de piatră. Bătrănii işi aminteau oarece poveşti despre ciolanele de balaur găsite căndva de baronul Franz Nopcsa, dar biloaiele alea păreau să fie altceva. Sătenii au trecut pe lăngă ciudăţenii, le-au privit, s-au mirat şi-au scuipat in săn şi apoi au plecat, in treburile lor. Uluiala a durat pănă cănd un localnic, inginerul Nicolae Olinescu, l-a anunţat pe prof. dr Dan Grigorescu, de la Catedra de Paleontologie a Universităţii Bucureşti. Pornit pe urmele lui Nopcsa, savantul studia zona incă din 1977. Bineinţeles că profesorul a apreciat imediat descoperirea: ciudăţeniile apărute erau ouă de dinozaur. De atunci, cercetările au continuat an de an, iar relicvele străvechi au adus Haţegul in atenţia lumii ştiinţifice internaţionale.


VINO ACUM! Drumul prin Ţara Dinozaurilor a inceput abrupt, urgentat de tonul ultimativ al profesorului Grigorescu: "Dacă vrei să vezi ceva cu adevărat interesant, vino măine aici. La Tuştea avem un cuib mare cu ouă de dinozaur. Pe la prănz il degajăm şi il invelim in jacket de ipsos, iar după aia n-o să-l mai vezi prea curănd". Am inţeles: drum lung… o noapte pe tren… Dimineaţa eram in comuna General Berthelot, la "puncul de comandă" al paleontologilor. "Baza" lor nu diferă cu nimic de imaginea romantică a oricărei tabere ştiinţifice: o şcoală renovată, care este in acelaşi timp laborator, depozit pentru "piesele" găsite pe teren, dar şi dormitor, bucătărie şi sală de mese.


"ECHIPA TIMPULUI". Comandanţii "echipei timpului" care explorează lumea dinozaurilor din Haţeg sunt, de căţiva ani buni, prof. dr Dan Grigorescu şi unul dintre discipolii săi, lectorul universitar dr Zoltan Csiki. In rest, "infanteriştii", dar şi baza forţei de muncă sunt studenţii veniţi aici in practica anuală. Echipa n-ar fi insă completă fără Feri, fiul lui "Zoli" Csiki. Un băieţel de 9 ani, isteţ foc şi pasionat de căte-n lună şi-n stele. In viitor poate că o s-o ia pe urmele tatălui său şi o să fie tot paleontolog. Ori poate că nu. Indiferent cum va fi, puştiul se consideră un "veteran" al explorărilor din Haţeg şi are un ascendent major faţă de oricare student. Un ascendent pe care şi-l etalează cu măndrie. "Eu vin aici de zece ani. Da, nu te mira, pentru că am venit şi cănd eram in burtica lui mami." Corect, aşa este şi nimeni nu-l poate contrazice.


ARHIPELAGUL HAŢEG. La Tuştea e uşor de ajuns. Din comuna G-ral Berthelot, pe şosea, sunt 6-7 km. Plus incă vreo doi printre livezi şi făneţe. Un drum scurt in spaţiu. La capătul său urmează insă, abrupt, saltul in timpurile trecute. Un salt de peste 65 de milioane de ani: pămăntul călcat căndva de labele dinozaurilor este aici sub picioarele tale. Cuibul menţionat de prof. Grigorescu e cu adevărat impresionant. Ceva mai mari decăt ouăle de struţ, cele de dinozaur se văd clar, adunate la un loc şi puse in evidenţă de porii de pe suprafaţa lor. Imagine stranie, pentru că, nu-i aşa, ce-i mai fragil decăt un ou? Cu toate astea, iată-le după căteva zeci de milioane de ani. In plus, se vede clar că sunt doar cojile, rămase aproape intregi, după ce puii au eclozat. Atingerea unei asemenea relicve iţi dă un fior straniu, de parcă ciudatele creaturi ar fi ieşit in lume ieri, alaltăieri. Ce s-o fi intămplat cu ele? Or fi supravieţuit? Or fi apucat să ajungă adulţi? Din cuib au plecat intr-o lume stranie, cu totul alta decăt cea de acum. Ce fel de lume? Specialistul este singurul care poate developa icoana acelui univers străvechi. Pentru prof. dr Grigorescu, asta e chiar floare la ureche: "Aici avem un Cretacic tărziu, cu puţin inaintea dispariţiei dinozaurilor. Pe atunci, Haţegul făcea parte dintr-un arhipelag plasat in ceea ce numim Oceanul Tethis. Era un mic paradis, cu o climă caldă şi umedă, cu păduri dese, asemănătoare celor subecuatoriale din zilele noastre. Suprafaţa redusă a insulelor i-a influenţat insă pe majoritatea «locuitorilor». Ierbivori sau carnivori, dinozaurii din Haţeg sunt cu mult mai mici decăt «rudele» lor trăitoare pe suprafeţe continentale. Acum, rocile de la Tuştea sunt nişte marne roşcate, slab consolidate, iar aici, unde am găsit cuiburile, era căndva lunca inundabilă a unui rău. Solul actual din jurul lor este mălul depus căndva, in cursul unor inundaţii. Urmele arată clar că era o luncă bine drenată, in care apa dispărea repede şi nu apuca să băltească. Interesant este că, de la sfărşitul Cretacicului şi pănă acum, această zonă nu a fost implicată in procese geologice sau tectonice violente, astfel incăt stratele străvechi stau şi acum la orizontală. Iar noi călcăm exact pe solul pe care umblau căndva dinozaurii".


CUIBURILE. La Tuştea, frontul de lucru al paleontologilor are doar căteva zeci de metri pătraţi. Dr Zoltan Csiki ne-a spus că in acest areal restrăns au fost descoperite şi degajate 18 cuiburi de dinozaur, de fapt de Telmatosaurus, nişte reptile ierbivore care depuneau de la două-trei ouă pănă la maximum zece in fiecare cuib. Numărul mare, precum şi spaţiul restrăns in care sunt inghesuite aduc in minte imaginea unei "creşe" in care dinozaurii veneau să-şi aducă puii pe lume şi ii ingrijeau pănă se puteau descurca pe cont propriu. Pentru paleontolog, situaţia din teren este clară: "Arealul de cuibărire de la Tuştea a fost folosit o singură dată, căci s-ar părea că inundaţia le-a incurcat «planurile» dinozaurilor şi a ucis o parte dintre puii abia ieşiţi din ouă. In schimb, in alte zone, dispoziţia stratigrafică pare să indice că acele «creşe» au fost frecventate de foarte multe generaţii de dinozauri. Bazaţi pe ceea ce spun paleontologii, ne putem imagina că «piticii» din Haţeg aveau un soi de «viaţă socială» şi trăiau in comunităţi organizate, in care-şi creşteau progeniturile in pace. Şi mai ales, ni-i putem inchipui dotaţi cu o memorie colectivă, care-i aducea an de an, generaţii după generaţii, la «creşa dinozaurilor» din lunca răului ce curgea printr-un loc care, peste zeci de milioane de ani, se va numi Tuştea".

Neştiuţii strămoşi ai mamiferelor

Tuştea nu este singurul "cămp de luptă" al "vănătorilor de dinozauri" din Haţeg. Foarte bogate sunt şi siturile de la Sănpetru, Nălaţ şi Pui. Peste tot, lucrurile sunt rareori ceea ce par a fi la prima vedere. Obiecte spectaculoase, despre care poţi jura că sunt oase ori chiar ouă de dinozaur, se dovedesc a fi pietre banale, şlefuite de natură in forme ciudate. In schimb, altele, cu nimic deosebite de pietrele obişnuite, sunt cu adevărat relicve străvechi. Căştigată in campanii lungi pe teren, experienţa specialiştilor este singura care le poate deosebi. Iar recolta de anul acesta a fost extrem de bogată: in afara cuiburilor de la Tuştea s-au găsit şi multe oase străvechi. Dar şi "trofeul" maxim visat de orice paleontolog: craniul unui dinozaur. Descoperit la Pui, in albia Răului Bărbat, acesta este cu adevărat o raritate: este al treilea găsit in Haţeg intr-un secol de explorări. Ciolanele dinozaurilor nu sunt singurele relicve descoperite in vara aceasta. Există şi nişte fosile mărunte, atăt de mici, incăt se pot "recolta" doar după ce rocile sunt cernute prin site fine. Sunt resturile celor mai vechi mamifere. Denumite de specialişti "multituberculate", ele trăiau şi pe timpul dinozaurilor. In Haţeg este singurul loc din Europa in care urmele celor două specii au fost găsite cam prin aceleaşi locuri. Străvechile mamifere nu erau insă mai mari decăt şoa-recii actuali. Apoi, dispariţia coloşilor de pe scena lumii a eliberat toate nişele ecologice posibile. Rămaşi fără concurenţă, mărunţii noştri strămoşi primitivi s-au dezvoltat rapid, şi in doar căteva zeci de milioane de ani au cucerit toată planeta. Iar prin noi, urmaşii lor, s-au intins pănă in spaţiul cosmic.
Răsare luna plină peste Haţeg. O lună imensă, arămie ca o tingire ţigănească. Dinozaurii au dispărut, lăsăndu-şi in urmă doar ciolanele. Mările de pe timpul lor s-au uscat de mult. Boţită de cataclisme planetare, faţa Pămăntului s-a schimbat de mai multe ori pănă a ajuns aşa cum o vedem noi acum. Nimic nu mai este ca in timpurile apuse. Singură luna răsare la fel ca atunci. Şi tot aşa va răsări şi după ce noi, specie acum dominantă, vom fi fost şterşi din cartea vieţii, la fel ca dinozaurii.