x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Udrea, contrazisă: Agricultura are bani de la UE pentru promovarea PNDR, nu a imaginii instituţiei

Udrea, contrazisă: Agricultura are bani de la UE pentru promovarea PNDR, nu a imaginii instituţiei

de Florina Zainescu    |    28 Iul 2009   •   00:00

Ministerul Agriculturii are alocată de la Uniunea Europeană aproape 10 milioane euro pentru promovarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), şi nu pentru îmbunătăţirea strategiei de comunicare şi a identităţii vizuale a instituţiei, aşa cum a declarat luni ministrul Turismului, Elena Udrea.



În discursul ţinut ieri seară în faţa deputaţilor reuniţi pentru a decide asupra înfiinţării unei comisii de anchetă care să verifice cheltuirea banilor publici la Ministerul Turismului, Elena Udrea a susţinut că în comisiile de anchetă parlametare ar trebui să se verifice şi cheltuirea banilor publici de către Ministerul Agriculturii, condus de un coleg PSD, Ilie Sârbu, a unei sume de 10 milioane de euro pentru servicii de publicitate, constând în îmbunătăţirea strategiei de comunicare şi a identităţii vizuale.

Ministerul Agriculturii a precizat, marţi, într-un comunicat, că "are obligaţia asumată faţă de Comisia Europeană de a comunica celor interesaţi măsurile din PNDR cu finanţare nerambursabilă din fonduri europene, conform Regulamentului (CE) 1698/2005". În comunicat se mai arată că până în acest moment banii nu au fost angajaţi, propunându-se doar demararea procedurilor de licitaţie - publicare pe SEAP şi în Jurnalul Oficial al UE - a două proiecte ce vizează activităţi de promovare a PNDR, "Îmbunătăţirea strategiei de comunicare şi a identităţii vizuale a PNDR" în valoare de 2,04 milioane de euro pe o perioadă de un an şi "Acţiuni de promovare a PNDR" în valoare de 7,77 milioane de euro pe o perioadă de doi ani. "Aceste acţiuni trebuie realizate obligatoriu, întrucât Uniunea Europeană a alocat fondurile destinate promovării, scopul acţiunilor fiind acela de a educa în spirit european populaţia din spaţiul rural. Aşadar, îmbunătăţirea strategiei de comunicare şi a identităţii vizuale se referă la promovarea axelor şi măsurilor din cadrul PNDR, şi nicidecum la cea a ministrului Agriculturii", se atrage atenţia în comunicat.

×
Subiecte în articol: redactie