Ultimatumurile: regia teroristilor

In partea a treia a "jurnalului de celula", Marie-Jeanne Ion, ziarista de la Prima TV tinuta ostatica in Irak 55 de zile, povesteste cum se realizau inregistrarile video si audio care erau difuzate in Romania de-a lungul captivatii sale, traite la limita dintre viata si moarte.

In exclusivitate pentru Jurnalul National, Marie-Jeanne Ion, ziarista de la Prima TV, tinuta ostatica in Irak alaturi de doi colegi de breasla si de ghidul lor, irakiano-american, isi relateaza cosmarul din captivitate. In partea a treia a "jurnalului de celula", ea povesteste cum se realizau inregistrarile video si audio care erau difuzate in Romania, de-a lungul celor 55 de zile de captivitate traite la limita dintre viata si moarte.

"Sorin incerca sa se imbarbateze si sa ne imbarbateze si pe noi. Pana de Paste ne vor elibera! - spera el. Mai erau destule zile pana la acea data, ar fi fost timp, credeam noi. E ciudat, dar si atunci cand zaci in intuneric poti numara zilele. Numarul 6 avea chiar o abilitate surprinzatoare de a aproxima si ora. Facea gimnastica pentru picioare si stia din «viata anterioara», cand mergea la sala, ca pachetul de exercitii dureaza in jur de 1 ora si jumatate. Stiam, deci, ca suntem in data de 18 aprilie - o zi de luni.

Meniu pentru Sorin

Trecuse inca o saptamana de la ultima intalnire cu Hagi. Usa s-a deschis din nou, iar gardienii au venit cu pranzul. Daca de obicei primeam un cake si un mar, de data asta erau sandwich-uri!!!! Sorin a fost foarte fericit. Lui ii era foame in permanenta. E normal, la 1,92 inaltime, mananci mult mai mult decat o persoana de 1,70-1,80. Cerea - again (din nou) sandwich - si, uneori, gardienii ii dublau portia. Pana la urma, au inteles ca trebuie sa-i dea mai multa mancare si, spre finalul «sejurului», au inceput sa-i aduca din toate, cate doua.

Ametiti de gardieni

In celula a intrat gardianul care avea grija de noi in ziua aceea, cu tava plina. In usa se mai oprise, insa, cineva. Puteam zari, pe sub caciula, o pereche de picioare care pareau ale unui barbat solid. Nu a rostit nimeni nici un cuvant. Numarul 6 se astepta la un interviu. I se spusese, cu o saptamana in urma, ca nu mai era mult pana la eliberare. Dar, nici un semn. Barbatul care statea in usa i-a dat numarului 6 o farfurie cu mancare. Am aflat mai tarziu ca era pui fript, cu salata. Gardianul a inceput sa imparta sandwich-urile, dar pe mine m-a sarit. Oare ce se intampla? Cand un arab in casa caruia te afli nu-ti da mancare, e de rau. Dar in cateva momente, am simtit bataia pe umar. Trebuia sa urc la interviu. De fiecare data cand te scoteau din beci si te duceau in camera cu pricina, gardienii te tineau cu capul in jos si te invarteau de cateva ori. Ce-si inchipuie, ca o sa ne ameteasca, sa credem ca suntem la Bagdad? - glumea numarul 6.

Despre filmarea la "Caseta disperarii"

Odata ajunsa sus, m-am trezit si eu cu o farfurie de mancare in fata - pui fript, humus si salata. Ce de bunatati! Am stat pe jos, turceste, si am mancat, pe o tava din aluminiu. Praful intra in farfurie, dar ce mai conta, nu se moare din asta.

Apoi, a aparut Hagi, care mi-a comunicat ca trebuie sa facem o inregistrare video. I-a adus si pe baieti - pe Sorin si pe Ovidiu. Ne-au pus catusele pe maini si ne-au spus ca trebuie sa plangem, sa parem disperati.

Daca nu plangeti voi, va fac eu sa plangeti! - ne-a anuntat Hagi.

Trebuie sa va rugati sa va fie salvate vietile. Ati vazut cum facea reporterul acela, filmat intr-o cusca? Reporterul cu pricina fusese un britanic, rapit si el, tot in Irak. Dar guvernul lui a refuzat negocierea si mujahedinii i-au taiat capul! Am simtit cum ne intra frica in oase. Ne-au pus si catuse pe maini. Doar pentru filmare - am fost anuntati. Baietilor li s-a spus sa faca miscari care sa tradeze disperarea. Pentru Sorin au descoperit celebra miscare din cap, pe care «psihologii» de pe aici am auzit ca au analizat-o pe toate partile si au concluzionat ca era cauzata de lipsa de somn. Sigur ca da.

Despre protestele romanilor

Hagi era cel care dicta textul, iar translatorul ni-l traducea in engleza. Trebuia sa spun care sunt conditiile puse de rapitori, in schimbul eliberarii noastre, trebuia sa fac apel la presedinte si la Guvern, dar - culmea! - si la «Romanian people» - poporul roman, ca sa iasa in strada si sa faca presiuni asupra autoritatilor. O prostie - ne gandeam cu totii. Nici o secunda nu ne-am imaginat ca in Romania de azi oamenii ar putea face manifestatii ca sa salveze alti oameni. Realitatea a dovedit, insa, ca romanii au inima. «Elitele» nu au. Sau le apare, brusc, atunci cand trebuie sa-si faca imagine.

Patru zile

Conditia rapitorilor era una singura - retragerea trupelor noastre din Irak. La finalul textului, lui Hagi i-a venit ideea sa adauge si un ultimatum.

Spune ca daca autoritatile voastre nu satisfac cererea in 4 zile, va omoram!

Am intepenit toti trei de frica.

Dar nu se pot retrage trupele in 4 zile!!! Trupele nu vor fi retrase deloc!

E numai pentru televiziune! - a spus Hagi.

Dar negociati, acum. Autoritatile noastre nu vor accepta asta. Nu veti putea decat sa ne omorati! Patru zile e prea putin. Nu spun 4 zile! Macar o saptamana! - l-am rugat, plangand.

Ce vrei, sa spui 4 luni si sa ramaneti aici? - s-a rastit Hagi. Spui 4 zile, stim noi ce trebuie sa facem. Nu sunteti nici primii, nici ultimii ostatici pe care ii avem!

A trebuit sa facem cum ni s-a «poruncit». Am fost luati si dusi inapoi, cu inimile stranse. A fost momentul cand ne-am gandit cu remuscare la cei de acasa. Ce poate sa simta o mama, un tata, cand vad la televizor asa ceva? Am inteles ca sunt unele decizii care, desi par a te privi personal, afecteaza serios multi oameni din jur. Plecasem in Irak sa ne facem meseria, dar am ajuns sa ne ranim familiile si prietenii. Noi stiam ca suntem, inca, in viata, dar ei?

Nu ne-a spus nimeni cand avea sa fie difuzata caseta cu pricina. Timp de o saptamana am stat pe jar. Ne era teama ca raspunsul Bucurestiului va fi «nu» - doar facem parte din coalitia antiterorista! - si ca rapitorii se vor enerva.

Satisfacut 80%

Zilele au trecut extrem de greu, dar n-am sesizat nici o amenintare. Tacerea si lipsa de informati ne intinsese nervii la maximum. Nu se poate sa ne lase ai nostri! Suntem trei vieti! - incercam sa ne incurajam.

Exact pe 25 aprilie, am fost scosi din nou. Toti trei. Hagi era nervos, ni se adresa rastit si parea ca se grabeste. Ne-a spus ca a obtinut in proportie de 80% ceea ce a cerut de la ai nostri, dar nu era deloc multumit.

Am nevoie de inca un video!

Haina mortii pentru Sorin

Eram legati la ochi si ne-a asezat, ca de obicei, aproape de perete, unul langa altul. Am simtit ca ii faceau ceva lui Sorin, care era in stanga mea. Cand ne-au dat caciulile jos, am si vazut despre ce era vorba: ii pusesera haina mortii.

Spuneti ca daca nu se satisfac cererile pana miercuri la ora 6, veti fi ucisi!

Trebuia sa vorbesc eu prima, apoi Ovidiu si, la urma, Sorin. Mesajul lui era, in esenta: «nu vreau sa mor, mi-au spus ca voi fi primul ucis!». Situatia era foarte serioasa, am inceput sa plangem si eu si Sorin. Nu ne prefaceam. Ovidiu se blocase, nu mai avea nici o reactie.

De ce nu plangi? Ce e cu tine? Lucrezi pentru Serviciile Secrete?!? - s-au rastit mujahedinii.

Da-mi o palma! - mi-a soptit Ovidiu.

Ce vrea? - a intrebat Hagi.

Sa-i dau o palma? Nu pot.

Hagi s-a enervat, a inhatat Kalasnikov-ul din mana unui gardian, l-a armat si i-a pus teava la frunte.

Tii la viata ta? Apoi i-a tras una peste fata.

Ce dracu’ faci? Revino-ti, o sa avem toti probleme! - i-am spus lui Ovidiu, care a parut ca depaseste blocajul.

Ne era foarte frica. Ce sens avea ca mujahedinii sa treaca la tactici asa transante? Era clar pentru noi ca lucrurile nu mergeau prea bine.

Dubla

Am inregistrat caseta - de doua ori, pentru ca rapitorii n-au fost multumiti dupa prima incercare. Apoi ne-au pus sa inregistram si un mesaj audio, pentru televiziunea noastra - Prima TV. Hagi ne-a intrebat daca vreunul dintre parintii nostri are legatura cu autoritatile. I-am raspuns ca nu. A cerut, totusi, numerele de telefon de acasa. Am apucat sa-l dau doar eu. Baietii au fost dusi din nou in beci si eu am mai inregistrat inca un mesaj audio pentru domnul ambasador al Romaniei in Irak. Incepea cu: «Vorbesc in numele meu si al colegilor mei. Acesta este ultimul mesaj pe care il mai primiti de la noi».

O saptamana de asteptare

Au urmat alte zile in bezna. 25 aprilie fusese luni. Inregistrarile au fost facute dupa-amiaza. Ne gandeam ca vor fi difuzate a doua zi. Trebuia sa se intample ceva - foarte bun sau foarte rau - pana miercuri seara.

A doua zi, gardienii au venit sa ceara numarul de telefon de la Prima si numele sefului de acolo. Uitasera sa le ia, cu o zi inainte.

Iar tacere si disperare. Inca o saptamana. Daca raspusul a fost pozitiv, de ce nu vin sa ia o proba de viata? Daca a fost negativ, de ce nu ne omoara? Nu mai intelegeam nimic.

Inca o proba de viata

Pe 2 mai, de-abia, a venit o noua raza de speranta. Spre seara, gardienii au intrat - toti trei - grabiti in celula si ne-au scos pe mine, pe Sorin si pe Ovidiu. Mi-au dat o foaie si un pix si mi-au spus sa-mi ridic putin caciula, cat sa pot vedea hartia. Trebuia sa scriu, cu mana mea, numele mamelor noastre inainte si dupa casatorie. Fiindca nu se exprimau prea bine in engleza, n-am prea reusit sa inteleg cererea, asa ca l-au adus pe Munaf ca sa traduca. Am scris ce mi s-a cerut si iarasi am avut speranta. Numarul 6 ne-a spus ca e cea mai veche metoda de a lua o proba de viata. Probabil, o cerusera ai nostri. Deci, se negocia, nu urma sa murim."

LA PARCHET

Marie-Jeanne Ion s-a prezentat ieri dupa-amiaza la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru o noua audiere in dosarul rapirii si detinerii in Irak, in care are calitate de martor. Inainte de a se intalni cu procurorii, ea a spus ca este dispusa la o confruntare cu Omar Hayssam, in acest dosar. Ea sustine ca a relatat anchetatorilor, in timpul celor sase ore de audieri, ce s-a intamplat in cursul detentiei sale in Irak pana in momentul in care ea si ceilalti doi jurnalisti romani luati ostatici au fost mutati intr-o a doua locatie. La finalul intalnirii cu procurorii de la Parchet, Marie-Jeanne a declarat presei ca audierile au decurs intr-o atmosfera calma, avand in vedere ca anchetatorii au stiut ce si cum sa intrebe. Jurnalista de la Prima TV a avut si miercuri o intalnire cu procurorii care instrumenteaza acest caz. (Radu Crivat)

NU RATATI!

In numarul de maine, partea a patra a marturiilor din captivitate ale ziaristei de la Prima TV.