Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Cunoscutul realizator de televiziu-ne Aristide Buhoiu a decedat in a-ceasta dimineata", suna stirea unui post de televiziune care anunta, ie-ri, decesul unui om de presa de la care multi dintre noi am aflat parfumul Occidentului.
Ultimul interviu
 |
Citește pe Antena3.ro
Drumurile europene s-au infundat. Buhoiu a obosit.
 |
GAZETARUL. In biroul sau din inima Bucurestilor, Aristide Buhoiu adunase intreaga sa cariera, concentrata in pagini de ziar, inregistrari video si audio, dar si multe, multe fotografii si diplome |
Jurnalul National: Sunteti primul roman care a tradus si editat cartea "Orizonturi Rosii" a generalului Ion Mihai Pacepa. Cartea a circulat pe sub mana, cum se spune, in Romania, adusa nu fara riscuri. Cum ati ajuns s-o editati?
Aristide Buhoiu: Eu am avut bucurii si belele cu Pacepa. Nu directe, indirecte.
Banuiam ca el urma sa iasa intr-o buna zi la rampa, dar nu ne dadeam seama cum. Am incercat sa iau legatura cu el in 1984, cand am ajuns in SUA si am cerut azil politic, care mi-a fost acordat de Departamentul de Stat in numai sase luni, insa mi s-a spus ca nu este foarte bine, pentru ca el este pazit. Stiam asta si ca probabil se temea ca agentii Securitatii sa nu ajunga la el.
Evident ca atunci cand am cerut azil politic m-am referit si la faptul ca l-am cunoscut pe generalul Pacepa, care se afla acolo si ca, daca vor sa ceara referinte despre mine, pot afla, desigur, de la el. Adica pentru faptul ca n-am lucrat in sistem. Desi impotriva mea, de-a lungul anilor, se lansasera fel de fel de zvonuri, ca sunt ofiter. Ba mai mult, au intoxicat Europa libera, care la un moment dat, intr-o emisiune, "Actualitatea romaneasca", a lui Emil Georgescu, spunea ca
s-ar parea ca eu sunt maior de Securitate. Deci atunci, primul lucru pe care am vrut sa-l fac a fost sa-mi gasesc un sprijin.
Azilant in America
Cum si de ce ati ajuns sa cereti azil politic in SUA?
Totul pleaca de la un scandal pe care l-am avut in 1983 cu Nicu Ceausescu. Eu realizam atunci un serial care se numea "Drumuri europene", un serial pe care-l filmam, il montam eu singur. Plecam in strainatate pe banii mei, eram invitat de diversi prieteni. Si serialul respectiv ajunsese sa fie pe primul loc in audienta de duminica. La un moment dat, cand eram la New York, am intrat intr-un magazin si un vanzator a venit la mine si mi-a zis ca ma cunoaste din Bucuresti.
N-aveam bani prea multi, dar am cumparat doua casete video goale. Peste cateva saptamani, un prieten, Viorel Paunescu, imi spune ca Nicu Ceausescu are niste probleme cu mine, ca eu aduc casete video saptamanal si fac trafic cu ele in Romania. Ce se intamplase? Acelasi vanzator care mi-a zis ca ma cunoaste si mi-a oferit doua casete video suna peste tot si se lauda ca la el vine sa cumpere Corneliu Bogdan, fostul ambasador al Romaniei, Aristide Buhoiu etc. Cum era singurul magazin pentru aparatura care functiona pe 220 V in Europa, intr-una din zile a intrat si Nicu Ceausescu tot acolo. Bineinteles ca acelasi vanzator, despre care am aflat ca a lucrat la Ambasada Israelului din Bucuresti, s-a dus la Nicu si i-a zis ca in magazinul lui isi fac cumparaturile saptamanal ambasadorul Corneliu Bogdan si Aristide Buhoiu. Ceausescu a sarit in sus cand a auzit numele meu.
Am fost pus in garda deci ca Nicu incearca sa vada in ce masura fac eu trafic cu casete video. N-aveam alta solutie decat sa-l atac frontal.
Intr-o dupa-amiaza l-am asteptat in fata barului Melody si i-am zis ca are niste informatii gresite despre mine. I-am explicat ce s-a intamplat. Ca sa aflu dupa aceea ca pe urmele mele erau niste oameni din Securitate. Deci el continua sa incerce sa-mi faca ceva. Mai mult, a pus un ziarist, pe care n-as vrea sa-l numesc, sa scrie o cronica foarte defavorabila in suplimentul Scinteii tineretului, intr-o duminica. Despre acest serial, in care vorbeam despre prezentele spiritualitatii romanesti in strainatate.
Articolul a aparut duminica dimineata, iar eu am vazut ca sunt chiar jignit acolo. M-am dus in emisiune si, inaintea serialului meu, m-am adresat publicului. Si am spus ca este un moment mai special, am spus ca nu inteleg de ce, atunci cand este vorba de promovat cultura romaneasca, un ziar care apartine Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist (UTC) priveste persiflant aceasta stradanie a noastra de a vorbi despre romani, despre prezente romanesti etc. Nu mai spun ca momentul acesta a crispat toata Televiziunea. Practic, eu atacam publicatia care era condusa de Nicu Ceausescu.
Nu erau panicati colegii?
N-am sa uit niciodata momentul acela, pentru ca in studio dupa mine urma sa intre in emisiune Petre Mihai Bacanu, caruia ii facusem in emisiune o rubrica de "Fapt divers". Si parca vad si azi spaima in ochii colegilor mei din regie, pentru ca pentru prima data se combatea in direct un personaj atat de puternic. Am iesit din regie, iar intre timp, Nicu Ceausescu, care se afla la Snagov, a avut prima reactie. L-a cautat pe Ilie Radulescu, pe atunci presedinte al Televiziunii, si s-a ratoit la el. Dimineata a venit la Televiziune Radulescu, a ascultat banda si din contextul respectiv el a inteles ca, de fapt, eu vorbesc de campania pe care o faceam de promovare a valorilor romanesti si ca am fost nemultumit de faptul ca
intr-un ziar precum Scinteia tineretului era atacata aceasta problema. Au raportat la Comitetul Central si chestiunea a ajuns sa fie discutata si intr-o sedinta a Comitetului Politic Executiv. Dar nu despre ce am zis eu, ci se intrebau daca am avut aprobarea sefului sa spun acest lucru. Asta era problema! La putin timp dupa aceasta, nu stiau cum sa ma dea afara, ca sefii mei erau de partea mea, si Ilie Radulescu era de partea mea. Dar ordinul trebuia executat. Si atunci, m-au dat si nu m-au dat afara. Adica eu veneam la serviciu, ma lasau sa intru, ma duceam, beam o cafea si plecam acasa. Dar eram dat afara! M-am dus la Lugoj in vacanta, mama mea a aflat ca am fost scos din Televiziune, era si cardiaca, si atunci a avut un atac. Si a murit. Atunci mi-am zis ca va veni momentul cand ma voi razbuna pe familia Ceausescu. Si momentul acela a fost cand am avut posibilitatea sa public cartea lui Pacepa, care a fost prima mare lovitura data lui Ceausescu, anturajului lui, comunismului romanesc. La asta m-am gandit cand am auzit ca a aparut aceasta carte in limba engleza.
"Pata" si "sansa" Pacepa
L-ati cunoscut pe Pacepa?
Eu nu-l cunosteam bine pe Pacepa. L-am vazut o singura data. La vremea respectiva, cand faceam "Drumuri europene", l-am cunoscut pe Pamfil Seicaru. Cel mai mare gazetar roman, intr-un fel un lider al exilului. Scosese Curentul, fusese in Spania, era o personalitate foarte mare. M-am apropiat mult de el. La rugamintea lui, faceam niste transporturi de carti - veneam in Romania, i-aduceam carti de istorie. Stefan Andrei m-a ajutat mult, imi dadea cate o relatie la o ambasada, ca sa am unde sa dorm, ma mai duceam la un consulat, pentru ca
n-aveam bani. Tot serialul asta il faceam pe banii mei. La un moment dat mi-a spus ca trebuie sa iau niste aprobari de la Ministerul de Interne, ca sa nu ma prinda la granita cu toate cartile astea, si
m-a trimis la generalul Danescu, care era adjunctul ministrului de Interne.
Acolo, in timp ce-l asteptam pe Danescu, a aparut un personaj - foarte elegant - vad si acum imaginea lui, imbracat cu mult bun gust, de la haine la cravata, pantofi, ochelarii negri, un parfum discret. Era ceva deosebit. S-a prezentat si mi-a spus ca este consilier prezidential. Eu nu auzisem niciodata despre Pacepa si nici n-am retinut bine numele atunci. A aparut si generalul Danescu. Am stat de vorba cu el si, la un moment dat,
m-a intrebat ce parere am eu despre Ion Ratiu. Eu am inghetat, pentru ca in 1970 fusesem la Londra si ma intalnisem cu acesta, dar eu n-am spus ca m-am intalnit cu el. Ratiu, la fiecare Craciun si Anul Nou, imi trimitea cate o felicitare pe care o semna "Iancu". Pentru ca nu spusesem niciodata ca avusesem vreo relatie cu Ratiu, m-am temut ca aflasera ceva. Si, ca sa ma eschivez, am spus ca e un tip, asa, cam egocentric si am dat niste caracterizari, asa, usor spre negative.
In momentul acela, Danescu a fost chemat in cabinet si eu am ramas cu Pacepa. Si-atunci el
mi-a spus ca "nu-i chiar asa. Ion Ratiu a facut foarte multe lucruri bune pentru Romania". Eu am ramas stupefiat.
Cand se intampla asta?
Asta era in vara lui 1978, in luna iulie, inaintea plecarii lui Pacepa. Se intampla intr-o zi de vineri, n-am sa uit.
Si m-a intrebat Pacepa ce fac, mi-a spus ca mi-a vazut filmele. M-a intrebat daca ma poate ajuta cu ceva si am spus ca tot umblu sa obtin viza de iesire. Plecam cu sotia mea, Gabriela, care era si graficiana mea de mai tarziu, si i-am spus ca trebuie sa primesc pasaportul, eram asteptat la Viena. Ne-am despartit, dar mi-a spus la plecare sa-l caut luni. "Eu am sa fiu la Neptun", mi-a spus. Sambata dimineata m-am trezit acasa cu un tip de la Pasapoarte. Mi-a cerut buletinele de identitate si mi-a dat pasapoartele. Va dati seama ca lucrul acesta era incredibil. Dar avea sa ma coste. Pacepa daduse telefon si a zis sa mi se dea pasaport. Ei au scris lucrul asta in dosarul meu: "Primit telefon de la cabinetul tovarasului Pacepa". A ramas scris asta.
Si de atunci l-ati mai intalnit?
M-am dus luni, cum spunea el, sa-l caut la Neptun. Mi s-a spus acolo ca nu este. L-am cautat marti si tot nu era. Miercuri m-am urcat in tren si am plecat la Viena. Acolo, la gara, ma astepta tovarasul Florescu, insarcinatul cu afaceri al ambasadei. De fapt, acesta era general de Securitate, se numea generalul Morjan, si dupa plecarea lui Pacepa a fost exilat undeva pe la scoala de la Baneasa. In gara, disperat, mi-a zis ca Pacepa a plecat. Si atunci mi-am dat seama ca de aceea nu ma intalnisem cu el la Neptun. Plecase la Viena si de acolo la Köln si pe urma in SUA. Am dat un telefon acasa si mi s-a spus ca suntem cautati de unul dintre cei de la Cancelaria lui Ceausescu. Intrebarea a fost ce legatura am eu cu generalul Pacepa. Eu am spus ca n-am nici o legatura. Dar nu a fost crezut. A coincis momentul. Generalul a plecat, eu plecasem, dar n-avem nici o legatura cu povestea aceea!
Care a fost motivul oficial pentru care vi s-a oferit azilul politic?
In primul rand, pentru ca fusesem dat afara din Televiziune. Unde faceam o emisiune in care prezentam si Occidentul. Pentru ca, in contextul promovarii personalitatilor romanesti, eu vorbeam de Viena, de Paris, Londra, Rio de Janeiro, si romanii mai vedeau si altceva, mai aflau niste lucruri despre Occident. De altfel, in dosarul meu de la Securitate se afirma ca, sub pretextul prezentarii personalitatilor romanesti, eu faceam propaganda Occidentului.
Un ziar pentru romani
Cum ati ajuns la ziarul Universul?
In clipa in care am obtinut azil politic, am zis ca trebuie sa scot ziarul Universul. Aveam de mult ideea ca ziarul asta va prinde, pentru ca facusem niste comunicari si am avut si o teza legate de presa romaneasca. Si din ele a reiesit ca Universul era intr-un fel oglinda Romaniei interbelice. Mai era si o chestiune sentimentala: bunica facea foitajul de placinta foarte fin si transparent si stia cand este la adevarata calitate cand bunicul punea dedesubt Universul si se putea citi ziarul! Si am ramas undeva in subconstient cu imaginea copilariei.
La 14 aprilie 1985 am scos Universul la New York, intr-un context foarte special: era Vinerea Mare. Si eram la biserica romaneasca "Sfanta Maria", unde erau sute de romani, cu lumanarile aprinse, la Inviere. N-am sa uit niciodata momentul acela extraordinar cand am impartit Universul romanilor si il citeau asa surprinsi, incantati, la lumina lumanarilor. Asa a debutat ziarul in America si apare si acum, dupa 20 de ani. Publicatie care a tiparit cateva carti. Am scos cartea lui Pacepa, care a fost indiscutabil best-seller-ul exilului romanesc din toate timpurile, am scos editia princeps a poeziilor lui Eminescu, am scos in serial, pentru prima data in limba romana, "Ora 25", a lui Constantin Virgil Gheorghiu.
Cine a tradus "Orizonturi Rosii"?
O tanara din Ridgewood. Au fost si ceilalti din grupul nostru. Ea era profesoara de limba engleza si aveam nevoie de cineva care sa faca foarte, foarte repede asta. In 14 zile, cartea s-a cules, sotia mea a machetat-o zi si noapte, n-am dormit cateva nopti pentru asta. Coperta a fost facuta de Eugen Mihaescu. Numai ca eu am plecat din Manhattan si, cum eram obosit ingrozitor, adorm in tren si uit coperta! A fost o situatie ingrozitoare, riscam sa ratez totul. Si atunci m-am dus la Eugen Mihaescu si l-am rugat sa reparam situatia. Am scos primul tiraj in cele din urma.
Unde ati tiparit-o?
La un chinez! Am scos cu mare graba primele 2.000 de exemplare si urmau celelalte. Dar, pentru ca eram foarte grabiti, am constatat ca tot tirajul era defect: erau incurcate toate paginile. Parca cineva se opunea aparitiei cartii! A trebuit sa asteptam urmatoarele, dar eram, in fine, fata de lege, in regula. Pana la urma am rezolvat si am scos cartea. A avut un succes extraordinar.
Cum ati vandut cartea?
Nu uitati ca noi aveam ziarul Universul, care era distribuit in marile comunitati romanesti. Noi ne-am facut publicitate in paginile ziarului si primeam comenzi. N-a fost o foarte mare afacere atunci, dar era, fata de ce se intamplase pe atunci pe piata romaneasca, o afacere. Sigur, nu se putea compara cu boom-ul pe care l-a avut editia in engleza, dar era o afacere si asta!
Dar cartea a intrat si in Romania, ilegal, pe vremea lui Ceausescu.
Va spun eu secretul: aveam multi prieteni piloti la TAROM. Am dat multor piloti exemplare din prima editie, care au fost aduse in Romania.
Interesanta este si o alta poveste, legata de Gheorghe Apostol si de "Orizonturi Rosii".
In 1988 aparuse editia in limba romana a cartii si Gheorghe Apostol ma cauta si imi spunea ca vrea sa transmita niste elemente lui Pacepa, in eventualitatea ca va scoate o alta editie, in care sa poata introduce si aceste informatii. Erau la prima mana. Dar atunci nu s-a mai intamplat asta. Noi vorbim despre anul 1988, inainte de "Scrisoarea celor sase", careia nu inteleg de ce acum nu i se acorda o importanta mai mare.
Eu i-am sugerat lui Apostol ca la plecare sa opreasca la München, sa ia legatura cu directorul Europei libere, Vlad Georgescu, si am vorbit si cu directorul de la BBC. El a facut un tur si a inregistrat o gramada de dezvaluiri. Gheorghe Apostol mi-a trimis prin posta mai multe memorii, scrisori adresate lui Ceausescu, in care evoca multe lucruri. In particular, mi-a mai trimis o scrisoare, in care descria o scena petrecuta in judetul Galati, mi se pare, la colectivizare, in care se pare ca Ceausescu ar fi omorat cu mana lui un taran sau niste tarani. In comuna Rosia, parca se numea.
Cand am vazut ce se intampla cu semnatarii "Scrisorii celor sase", m-am gandit ca trebuie sa-l ajut pe Gheorghe Apostol. Si am anuntat in ziarul nostru ca am intrat in posesia memoriilor lui, care au fost depuse intr-o banca americana si urmau sa fie publicate la un moment dat. Va dati seama ca Securitatea monitoriza foarte mult publicatiile astea si Ceausescu a aflat imediat. Am aflat dupa â90 ca securistii, cand dadeau peste o coperta cu Ceausescu, nu mai aveau curaj sa i-o prezinte, o dadeau direct la tocat.
