Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
11 martie 2011, ora 14:46, ora Japoniei. Un cutremur de 9 grade zguduie coasta estica a arhipelagului nipon. Doar trei minute mai tarziu, in timp ce tremurul inca nelinisteste partea de nord-est a tarii, agentiile autorizate emit o avertizare de tsunami, iar la doar cateva minute – pana la 30 de minute in unele zone – un val urias inghite kilometri intregi de uscat. La scurta vreme dupa dezastru, s-a anuntat ca peste 15.000 de persoane au murit, iar peste 6.000 au fost date disparute. Recent, guvernul japonez a declarat ca 90% dintre cei dati initial disparuti sunt morti.
Localitati intregi au fost rase de pe fata pamantului. Au disparut porturi, iar o multime de vase au fost aduse de val pe mal, nemaiputand fi folosite. Infrastructura a pierdut drumuri, sosele, autostrazi si cai ferate pe kilometri intregi. Mii de hectare de culturi au fost distruse datorita inundarii cu apa sarata. Mii de tone de deseuri au ramas in urma, acoperind ceea ce, pana acum un an, reprezenta vetrele unor comunitati. Dar Japonia merge inainte.
Desi opinia publica japoneza nu este tocmai multumita de cursul actual al reconstructiei zonelor afectate, din perspectiva mea, a unui cetatean roman, nu pot sa nu admir puterea acestui popor si hotararea lui de a iesi din impas. Aproape o mie de tone de deseuri au fost ridicate, iar zone intregi au fost curatate, zeci de drumuri au fost reparate pentru a ajuta miscarile de evacuare si curatare, adevarate 'drumuri ale vietii'. 70% din activitatile industriei de pescuit, industrie principala in zona afectata, si-a reluat cursul, iar 36% din terenul arabil din zona, peste 7000 de hectare, a fost curatat de cantitatea mare de sare adusa de apa de mare si este acum pregatit pentru o un nou an agricol. In urmatorii cinci ani au fost proiectate sa se (re)construiasca 400 de kilometri de drumuri.
Fapte pentru viitor
Dar cel mai important in tot acest proces de recuperare este factorul uman. Cutremurul si valul tsunami au adus moartea catorva mii de locuitori, iar alte cateva sute de mii de oameni sunt sinistrati si multe familii au fost destramate. Dar oamenii merg inainte si se sustin unii pe altii. Comunitatile apropiate din zona afectata se ingrijesc una pe alta si traiesc in comuniune, incercand sa-si readuca orasele la forma initiala. Impreuna se ingrijesc si de sufletele celor pe care tsunami-ul i-a rapit, impreuna au grija si de cei ramasi singuri sau neputinciosi, impreuna isi recladesc un viitor.
In orasul Naraha din Fukushima, victimele tsunami-ului au ales sa-i celebreze pe cei morti in cutremur prin plantarea a treisprezece ciresi, numarul victimelor din acea localitate ale caror trupuri nu au fost gasite, in ciuda cautarilor. Unul dinte cei care au participat la ceremonia de plantare a ciresilor, Norimi Shiki, care si-a pierdut ambii parinti in urma tragediei, s-a aratat foarte multumit de initiativa: 'Eram suparat ca nu le-am putut face o inmormantare, dar acum ma simt mai bine'. La vremea dezastrului, Shiki a mers din adapost in adapost, ajutand la distribuirea de alimente si la reparatii, iar in putinul timp liber s-a rugat pentru sufletele parintilor lui.
In orasul Rikuzentakata din prefectura Iwate, oras situat chiar pe coasta, supravietuitorii au decis si ei sa planteze ciresi, dar cu alt scop. Prin demersul lor, ei vor ca viitoarele generatii sa fie mai pregatite pentru un eventual tsunami, iar pentru aceasta vor planta un sir de ciresi care marcheaza limita pana unde valul a inaintat in uscat. 'Avand atatia prieteni si cunostinte pe care le-am pierdut din cauza tsunami-ului, regret ca nu am avut informatii despre punctul maxim pana la care marea a inaintat in uscat in trecut. Nu vreau ca generatiile viitoare sa simta la fel', a declarat Takumi Hashizume, directorul proiectului, intitulat 'Sakura Line 311' - 'sakura' inseamna 'cires', iar 'Line 311' reprezinta, e limpede, 'linia 11 martie'.
Alti supravietitori vor sa readuca gloria produselor locale si sa le vada din nou promovate. Un fabricant de sake din Fukushima si-a vazut afacerea, veche de secole, distrusa. Dar cu ajutorul oamenilor din zona si din toata tara, ba chiar din lume, via Facebook, familia a reusit sa-si (re)puna afacerea pe picioare si sa redeschida magazinul de sake. 'Am pierdut totul, dar am gasit ceva fantastic, in sfarsit, caldura omeneasca', a spus Mari Tomizawa, proprietara magazinului.
Tot cu gandul spre viitor este si un grup de femei din Rikuzentakata, prefectura Iwate. Ele au decis sa foloseasca tonele de deseuri din orasul lor in... eforturile de reconstructie. Ele au organizat un mic atelier in care bucati din deseurile din zona sunt utilizate pentru confectionarea de brelocuri, puse spre vanzare. Scopul acestora nu este numai de a ajuta orasul sa se repuna e picioare, ci si de a pastra cumva in amintire dezastrul. Forta lui care a coplesit, a naucit, fie si pentru scurt timp, o natiune de luptatori.
Tot din Rikuzentakata, casa pinului miraculos, cel care a rezistat tsunami-ului, considerat acum simbol al reconstructiei, vin si niste viori speciale, facute din lemn adunat dintre deseurile orasului, la care vor canta peste 1000 de violonisti din intreaga lume, la ceremonia de comemorare de duminica, 11 martie.
Addenda
Pe 11 martie 2011 ma aflam si eu in Japonia. Nu in inima dezastrului, dar suficient de aproape incat sa observ, sa inteleg demnitatea cu care acest popor unic, de la capatul lumii, a trecut prin tragedie. Nu pot decat sa fiu recunoscatoare colegilor mei de la Universitatea din Nara, prietenilor, cunoscutilor mei japonezi pentru lectia de curaj, lectia de supravietuire pe care mi-au dat-o mie si au dat-o lumii intregi.
Daca vrei sa rememorezi cele mai sensibile relatari de la sud de Apocalipsa, din primavara anului 2011, citeste materialele atasate.
