Un echipaj cu dragoste de viaţă

Căpitanul „Speranţei", Anton Lupan, din serialul „Toate pânzele sus!", realizat de Mircea Mureşan, a fost interpretat de Ion Besoiu. A rămas în memoria peliculei frumos, tânăr, plin de farmec.

Cucerise toate inimile cu glasul său de catifea şi căldura pe care o emana la fiecare apariţie pe micul ecran. Un artist de excepţie, pe care cititorii vor avea bucuria să-l descopere sau să-l redescopere şi să-l îndrăgească nespus, aşa cum merită, o dată cu apariţia celor şase DVD-uri cu se­-rialul „Toate pânzele sus!" în revista Jurnalul de Duminică.

Cum a ajuns să-l interpreteze pe Anton Lupan? „A fost o surpriză foarte plăcută când prietenul meu de-o viaţă, regizorul Mircea Mureşan, m-a chemat să joc în acest film", ne-a mărturisit Ion Besoiu. „A fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea, atunci am simţit ce înseamnă libertatea personală. Parcă uiţi mai repede şi mai uşor de toate necazurile atunci când eşti îmbarcat pe un vas cu pânze şi nu auzi decât marea, vâjâitul vântului sau sunetul acela scos de vasul care taie valurile, liniştitor... te face să nu te gândeşti la nimic. Noi, din păcate, trebuia să ne gândim şi la roluri.  

A fost o perioadă minunată şi pentru că am avut nişte colegi extraordinari în echipaj. Iar în acest echipaj am avut şi un marinar profesionist, pe nea Florică, ti­monierul nostru, care ne conducea şi ne învăţa cum să strângem pânzele, cum să acţionăm atunci când marea devenea furtunoasă, care ne încânta cu poveştile lui minunate despre locurile pe care le-a văzut. Din păcate, a trecut şi el dincolo... aşa cum s-a dus din echipajul nostru şi Ilarion Ciobanu, un împătimit al mării, un îndrăgostit de mare. A plecat cu corabia asta care l-a dus dincolo, poate pe un tărâm mai bun, cum sperăm toţi trecând peste oceanul acesta de mizerii contemporane. I-am iubit pe toţi colegii mei, ne revedem de fiecare dată cu emoţie. Mă gândesc că «Toate pânzele sus!» va avea mereu succes de public, pentru că nu ştiu ce alt investitor va mai da bani pentru realizarea unui film de o asemenea amploare. Cum să mai construieşti o corabie cu pânze, lucru pe care l-am datorat lui Marin Timoveanu, regizor secund la Buftea, care fusese ofiţer de marină militară şi care apoi s-a reîntors în Marină. El a îndemnat direcţia studioului să cumpere o corabie, nu-mi amintesc câte tone avea, dar era de-o supleţe deosebită şi am condus-o cu plăcere. Am cunoscut mari satisfacţii, am cunoscut oameni minunaţi prin toate locurile prin care am umblat. M-am bucurat că am descoperit un oraş cu un amestec de etnii cum nu există în alte oraşe din ţară - Constanţa. Aici există tătari, lipoveni, armeni, evrei, români, ruşi, tot ce vreţi şi totuşi se înţeleg foarte bine. Oameni primitori, drăguţi, pentru care am toată stima, pe care îi apreciez cu toată căldura sufletului meu, îi ţin aproape şi mă gândesc la ei cu drag. Am avut o ambianţă şi un ambient foarte plăcut în acest oraş, şi nu numai. Chiar şi în Bulgaria. Am stat foarte multă vreme când am filmat pe ţărmurile bulgăreşti, care sunt foarte frumoase, aş zice mai frumoase decât ale noastre. Sunt împădurite, muntoase, noi avem multă plajă întinsă, cu nisip. Eram cinci în echipaj, strâns uniţi, dar ne-am înţeles bine şi cu alţi colegi care completau distribuţia. Nu pot să numesc pe nimeni, de teamă să nu uit pe cineva. Mă gândesc la Colea Răutu, care a trecut şi el oceanul... Interpreta Adnanei, Julieta Szony, era o actriţă frumoasă, o colegă bună, blândă, docilă, care s-a acomodat extraordinar cu noi, chiar cu glumele noastre nesărate, dar am trecut cu bine totul. Am rămas şi suntem prieteni şi îi port tot respectul pentru căldura pe care ne-a oferit-o acolo în timpul filmărilor. Apoi, mi-aduc aminte de Jean Constantin. Era incredibil de talentat. Nu uitaţi că atunci când stai cu cinci, şase sau şapte oameni zi de zi mai mult de doi ani e o performanţă să fie concordie în acest micuţ colectiv. A fost chiar o dragoste între noi. S-a înstăpânit un respect unul faţă de altul. Am rămas legaţi. Timpul trece, trecem şi noi! Le doresc tuturor celor care iubesc acest film şi iubesc actorii care au jucat să-l recomande copiilor lor. A fost o perioadă frumoasă şi cred că filmul va deveni o permanenţă în sufletul generaţiilor care vor urma. Cartea este excelentă, toţi cei tineri au citit-o şi dacă nu au citit-o le-o recomand cu bucurie", a încheiat Ion Besoiu, cu un oftat sufletesc, un alean, un dor...