Exista si in Romania caracatita Paul, o Phitia moderna bazata pe rezultate stiintifice, pe studii de fizica si calcule matematice, si care poate prezice viitorul, mai precis gradul de indeplinire a unor proiecte ce vor avea loc. In cazul referendumului lui Basescu, nivelul de acoperire este de 60 la suta. Asadar, conform acestei aparaturi, Traian Basescu nu va mai fi de saptamana viitoare presedintele Romaniei.
Cel care are acces la aceasta tehnologie secreta este un excentric avocat iesean, caruia, pentru protectie, ii vom da doar initiala numelei. Se numeste Mihai F. si are de 39 de ani. El spune ca din curiozitate a "masurat" de mai multe ori daca Basescu va pica la referendum, iar rezultatul a fost de fiecare data pozitiv.
Avocatul face parte dintr-un grup de pasionati de mari realizari stiintifice in randul carora se numara atat inventatori, cat si profesori universitari.
"Este cea mai valoroasa tehnologie de masurare existenta in acest moment in Romania. Cu ea poti sa afli foarte multe lucruri. De la cele marunte, cum ar fi, de exemplu, daca o femeie este insarcinata si daca o sa aiba baiat sau fata, pana la predictii in ce priveste tehnologia militara. Totul se bazeaza pe interferentele dintre campurile electromagnetice, o tehnologie studiata, apreciata si foarte in voga acum peste hotare", spune Mihai F.
"Rata de succes a tehnologiei se apropie cu precizie de 90 la suta. Am aflat din curiozitate daca il suspenda pe Basescu. Am stiut chiar cu un timp inainte ca va fi declansata procedura de suspendare. Deocamdata tehnologia este secreta. Totul se rezolva telefonic. Nici nu trebuie sa stiu despre ce e vorba, aici e toata frumusetea. Tehnologia e data naibii, nu-mi apartine, dar am acces la ea. Cu aceasta poti sa afli si detalii legate de indicii bursieri, dar totul daca se incadreaza in acea marja de 90 la suta", a comentat excentricul avocat iesean, el lasand o unda de mister dar, mai ales, destula nedumerire in randul celor carora le-a expus partial secretul. De aceea l-am sunat pe respectatul inventator iesean, profesorul Ion Sandu. Dupa ce i-am expus cele afirmate de Mihai F. , profesorul s-a aratat sceptic. "E drept ca avocatul face parte dintr-un grup de oameni pasionati de parapsihologie, psihotronica, persoane printre care se numara si inginerul Nicolae Nacioiu, un inventator - cercetator care a lucrat de o perioada la Agentia de Cercetare pentru Tehnica si Tehnologie Militara. Daca ar fi descoperitr asa ceva, va dati seama cat de departe ar trebui sa se afle. Ori el este mai degraba un visator, are multa imaginatie cu pasiunea sa pentru fizica si parapsihologie", a spus profesor Ion Sandu.
Caracatita "masuratoare" verificata sub ochii reporterului intre doua randuri de bere
Insa avocatul cu pricina a continuat sa laude tehnologia la care are acces. "Eu in general nu ma bag in politica, dar de aceasta data am preferat sa dam curs unui test. Se masoara in campul fundamental, de la distanta. La baza sta incarcatura electromagnetica a lucrului si a faptelor legate de acel lucru"….
Face din nou o proba. Cineva trece pe hartie intrebarea "referendum pentru Basescu, cat la suta?". O impatureste si o pune la piept. Avocatul da un telefon "operatorului" care are acces la tehnologie. Raspunsul vine clar: 60 la suta grad de acoperire. "E vorba de unde electromagnetice. Computerul ia datele in serie, pe cand mintea noastra lucreaza in paralel. Dupa cum v-am spus, aceasta tehnologie impune prezenta unui operator uman. Practic se masoara o interactiune intre campuri…indiferent de problema noastra…lucrurile sunt mai greu de explicat".
Face si proba: "Sarut mana, scuze ca va deranjez, puteti sa-mi masurati ceva? Sunt cu un cunoscut. Si-a notat intrebarea pe o bucata de hartie, pe care si-a pus-o la piept. As vrea sa stie ce procent arata acul intre 0 si 100". Dupa care avocatul parapsiholog imi insira mai departe vrute si nevrute. "Stapanim anumite lucruri la nivelul fizicii cuantice cu ajutorul carora am aflat foarte multe lucruri pozitive despre Romania. Ce pot sa va spun e ca asemenea reclamei, viitorul suna al naibii de bine pentru Romania! Exista bogatii incomensurabile pentru tara noastra, nici nu va imaginati, am masurat acest lucru, am facut descoperiri", incheie el lasandu-ma in continuare nedumerit.
Avocatul pasionat de fizica si fenomene paranormale se considera un om bogat mai ales prin inventiile si cercul de inventatori din care face parte. "Toate aceste bogatii le-am securizat, le tin intr-un server, sunt foarte importante proprietatile intelectuale. Suntem in tratative sa vindem o tehnologie cu cu 100 de milioane de euro. Daca o realizam, am dat lovitura".