Un maramureşean pictează măştile Serenissimei

Nici el nu pare sa inteleaga ce sansa a avut: sa schimbe un atelier de sticlarie din Maramures cu un atelier de masti din Venetia. Ma gandesc, o clipa, ca i s-ar fi potrivit mai bine fabuloasa Insula Murano, aflata la o aruncatura de bat, in laguna.

Incep prin a-i spune: 'Sunt cateva titluri celebre: «Un yankeu la curtea regelui Arthur», «Un american la Paris» si... «Un maramuresan la Venetia»... Ar putea fi si acesta intr-o serie, nu?'. 'Da, poate sa fie si asta' (rade, cu discretia taranului nostru).

Marian Ontiu, zis 'Nicu', imi marturiseste ca pentru el 'Venetia era un vis'. Atat. Si nici macar un vis de artist. 'Credeam tot timpul ca, daca am sa reusesc sa plec, voi munci undeva in constructii. Eram un baiat de la tara.' Doar ca soarta a vrut altfel. Sunt 11 ani de atunci, si iata-l pictand chipuri de colombine, de arlechini si multiplicati cassanova.

'Nu erati artist?' 'Nu, nu.' 'Deci nu visati la o Venetie pe care s-o pictati, s-o desenati?' 'Nu, niciodata. Eu despre Venetia stiam ca e numai apa. Is case si apa.' 'Si cand ati venit aici ce ati vazut in afara de case si apa?' 'Oameni. Oameni buni...'

Nu mai era foarte tanar cand a intrat ucenic la Carlos Brassesco, la Ca’ Macana (in atelierul-magazin situat intre Teatro Italia si Ponte delle Guglie). Dar era sprinten la minte si avea maini pricepute. Destul ca sa deprinda lucruri noi. Crede ca 'seful' e cel mai bun dintre cei pe care-i putea avea. 'Nici el nu-i venetian. Nici macar italian. A venit aici, in anii ’70, ca sa studieze arhitectura, din tara lui, de undeva din America de Sud. A ramas aici, a invatat sa faca masti, i-a invatat si pe altii. Si pe mine...', mai spune, aratandu-mi cum se face: 'Mastile sunt de mai multe categorii. Multe sunt masti din hartie; e o hartie speciala, o hartie absorbanta. Tu ai un negativ facut din gips si inauntru tu pui hartia, bucati, bucati de hartie. Cu primul strat ai acoperit tot negativul de gips si apoi se pune, cu aracet, un strat dublu.

Se tot pune, strat dupa strat, pe urma se lasa sa se usuce; cand gandesti ca s-a uscat, se trage afara din negativul asta. Pe urma trebuie smirgheluita. Se lucreaza cu un smirghel un pic mai special. Apoi se vopseste alba, se taie ochii, gura. Si pe urma se co­loreaza. Alba, se poate face clasica; e apoi o culoare alb-galbuie, care ii da un aspect antic, ca in Venetia totu-i vechi. Sau se fac diferite desene, dupa tot felul de modele. Multe mo­dele le faci la fantezie. Culorile mastilor de teatru sunt standard, dar sunt dupa aceea mastile de carnaval... La una ii mai pui o pana, o panglica, ceva... Si apoi vezi care se vinde si care nu'.

Imi arata cateva dintre masti. 'De exemplu, cea mare, cu cioc. Masca aia e «medico della peste» sau doctorul ciumei. E una dintre mastile traditionale venetiene, impreuna cu «bauta», aceea alba, cu partea de jos un pic patratoasa. «Medico della peste» s-a folosit prin anii ’700, in timpul ciumei. Inauntru se puneau pachetele cu flori uscate care tamaduiau si nu te lasau sa simti mirosul mortii. Nasul lung il tinea deo­parte pe cel cu care vorbeai. O mai foloseau si medicii. Se mai glumea ca o pui ca sa tii nevasta departe...' Rade usor. 'Si bauta?' 'Bauta este masca alba. Asta se folosea si in carnaval. Si multa lume o numeste masca de Cassanova, pentru ca o folosea si Cassanova. Este si alba, si neagra. Acum se face intr-o gramada de culori.'

Pentru un 'baiat de la tara', fara scoala de arta, stie multe despre mastile Venetiei. 'Mastile au devenit atat de variate si colorate abia dupa anii ’80, in secolul al XX-lea. Lumea a evoluat. Evoluand lumea, a evoluat si masca. Au venit si mai multi turisti. Mastile se vand acum bine si daca nu e carnaval.' Imi mai spune ca de multe ori intamplarile din lumea larga influenteaza productia dintr-un atelier de masti. 'Iata, acum, de cand cu criza economica si cu revoltele, cu grevele, cu protestele din toata lumea, se vinde bine masca «Anonymous». Aici, la Venetia, ii spune «V de la Vendetta». Chiar acum lucrez la o masca dintr-asta.'

Ne lasa sa-l fotografiem, pictandu-i barbita lui 'Anonymous'... Apoi se intoarce la istoria mastilor, atat cat o cunoaste: 'Prima data, mastile se foloseau doar in carnaval. Ele n-au fost o afacere. Mai erau dupa aia mastile de teatru. «Arlechinul» se folosea in partile orasului Bergamo. «Pantalone» e o masca venetiana. «Dulcinella» e tipica pentru Napoli. Fiecare regiune avea o masca tipica a ei. Erau masti din tragedie, din comedie, din teatrul grec. Pierrot e o masca franceza. In anii ’700, Goldoni a adus toate mastile aici, la Venetia. El e si primul care facut un teatru intr-o sala. Pentru ca atunci teatrele erau toate pe strada'. Imi spune ca acum patru-cinci ani a lucrat chiar la un Goldoni urias care a fost instalat, de Carnaval, in Piata San Marco. E mandru de asta..., chiar daca n-a muncit singur, ci cot la cot cu 'sefu’', cu Carlos.

Il intreb ce masca si-ar alege daca ar fi sa se costumeze si el? 'Bauta. O bauta alba, ca, pe masura ce trec anii, ne gandim mai mult la tinerete. Neagra duce putin spre batranete, la necaz. Cu alba ne gandim mai mult la viata mai senina.'

I-ar fi placut sa se nasca venetian? 'Nu. N-as da Maramuresul pentru Venetia. Acolo e sufletul meu. Aici e viata mea de zi cu zi, cat o sa mai fie. Intr-o zi am sa ma intorc acasa, sa muncesc din nou pamantul din deal. Am fost taran la viata mea si nu mi-e rusine sa pun mana pe sapa.'