Un mare prânz în castelul Kalenber

"Adevarul despre unchiul Ernest nu ne era cunoscut pe vremea aceea cand ni se fereau urechile de orice nonvorbiri despre lucruri necuviincioase; stiam numai ca era un unchi cam infricosator insa binevoitor, ca semana cu un buldog si ca ne insufla si teama si veselie. Mai tarziu insa, toate ciudateniile lui ne-au fost povestite si sunt vrednice de amintit.

Se casatorise din motive politice cu o oarecare printesa Alexandrina de Baden, sora ducelui ce domnea atunci, o fiinta blanda, cat se poate de virtuoasa, cat se poate de stearsa si semanand cu cumnata-sa, Regina Victoria, numai prin nemarginita (si la dansa nemotivata) ardoare pentru sotul si stapanul ei. El se purta fata de dansa cu o groaznica si jignitoare nepasare si era cunoscut in toata Germania pentru nesfarsitele si uneori josnicele lui legaturi de dragoste. Din pricina acestor intamplari, Curtea lui nu prea avea un relume bun. Era acolo din tot soiul de venetici, oplositi acolo din motive pe care e mai bine sa nu prea le cercetam.

Acesti domni, cu rosturi cam inloielnice, erau casatoriti cu actrite de a doua mana, renumite pentru purtarea lor usuratica; mai erau pe acolo si o seama de fiinte nici prea cultivate, nici prea cumsecade. Din cand in cand se aratau si cativa intelectuali si artisti de autentic talent, caci ducele Ernest era un om foarte invatat insa cu cat inainta in varsta, se rareau din ce in ce la curtea lui elementele mai alese. Necumpatarea lui prilejuia mari cheltuieli, asa incat, dupa toate celelalte, incapuse pe mana unor camatari harpareti, carora era nevoit sa le arate oarecare curtenie, ceea ce nu prea inalta prestigiul si buna tinuta a Casei lui.

Din pricina acestei stari de lucruri, parintii mei se tineau departe de toate serbarile de la Curte si mi se pare ca se iveau cu acest prilej certuri neplacute; dar toate acestea se intamplasera cu mult inainte de vremea mea, astfel incat n-au ajuns pana la mine, decat zvonul despre ele, mult dupa ce-si sfarsise zilele batranul unchi. O data pe an, varstnicul tiran isi poftea familia la un mare pranz in castelul Kalenberg, o resedinta cam in stilul castelului Rosenau, dar ceva mai falnic si cu o infatisare de palat.
Palatul Kalenberg era si el asezat pe un deal si am pomenit mai inainte de el, cand am vorbit despre renumita prajitura a nepotului lui Wiener. Acea prajitura de la Kalenberg nu era insa niciodata servita la masa unchiului Ernest. Nu stiu de ce noi, copiii, eram totdeauna poftiti la acest ospat anual. Mi se pare ca nevinovatia noastra retinea in marginile cuviintei pe batranul desfranat.

Inainte de a pornit, ni se facea o lectie despre felul cum trebuia sa ne purtam si ni se poruncea cu asprime sa nu cumva sa pufnim in ras sau sa aratam prin vreun semn nesabuit ca ne vine sa radem, oricat ar fi scena de caraghioasa. Unchiul Ernest, din pricina grosimii lui, sta intronat mai sus decat toti musafirii. Era o aratare ce insufla teama si de la care nu ne puteam lua ochii. Oricare ar fi fost adevarata lui simtire, juca de minune rolul unui desavarsit stapan de casa si se uita de sus in jurul mesei, ca un capcaun, numarand bucatile ce avea sa ne inghita peste putin, dar pe care voia sa le vrajeasca mai intai.

De asemenea, in acele neuitate imprejurari, eram iarasi zgomotos proclamate ca «dragute, minunate copile», iar noi ne indesambatistele in gura ca sa nu pufnim in ras. Cred ca spusele lui erau pline de culoare si de miez, chiar daca nu totdeauna deplin cuviincioase, dar eram pe atunci prea copile ca sa-l ascultam cu placere. Cea mai de seama podoaba a mesei o alcatuiau doua siruri de inalte sfesnice de argint. Florile erau potrivite fara gust, fiecare musafir avand langa farfurile un pahar cu un buchet de flori tepene si indesate. Mi-aduc aminte de o oarecare floare trandafirie, care nu lipsea niciodata din aceste buchete de moda veche si care mirosea foarte urat.

Cand nu ne baga nimeni in seama, smulgeam acea floare dintre tovarasele ei (si nu treceam la lucru, atat erau de indesate) si pe furis ni le treceam una alteia pe sub masa, ceea ce era inca un prilej de a ne ineca in ras, pe infundate. Biata, smerita si batrana matusa Alexandrina sta pe partea cealalta a mesei, fata in fata cu tiranul, dand din cap in semn de aprobare si fara un cuvant la toate spusele fiorosului batran."