Un mister numit tequila

Tequila îşi găseşte rădăcinile în lumea fabuloasă a aztecilor, fiind cunoscută mai întâi sub numele de "mezcal" (o băutură fermentată, asemănătoare cu vinul) sau mai târziu – "pulque". Între misterele acestei civilizaţii, tequila este poate unul dintre cele mai savuroase şi incitante.

În regiunea Mexicului de astăzi, agavele (plante al căror aspect te duce cu gândul la aloe vera) făceau parte din rutina cotidiană, fiind folosite atât în alimentaţie, cât şi în loc de... frânghii (fibrele plantei fiind suficient de rezistente). Conchistadorii spanioli s-au bucurat şi ei de binefacerile acestei băuturi, iar o dată cu descoperirea tehnicilor de distilare tequila şi-a cucerit treptat statutul de vedetă a petrecerilor cu personalitate.

Agavele cu frunze albastre, ce cresc doar în solul roşiatic al regiunii Jalisco, sunt folosite pentru a se obţine tequila adevărată. După ce planta a ajuns la maturitate (proces ce durează între 8 şi 10 ani), se desprind frunzele, iar miezul, numit "pińa", se taie în bucăţi şi apoi se coace în cuptor. Se rad bucăţile, se stoarce sucul şi se lasă la fermentat, adăugându-se drojdie. Pentru a-i creşte concentraţia de alcool, urmează două sau trei distilări, de regulă dintr-un singur miez de agavă obţinându-se nu mai puţin de 8 sticle de tequila de 51% alcool.

Poveştile spun că în sticla cu tequila se poate strecura şi un vierme sau o larvă, un test pentru curajul celui care are de gând să dea pe gât băutura tare. În realitate însă nu este decât o glumă, prezenţa larvelor din agave fiind un semn clar că în procesul de fabricaţie s-au strecurat erori, iar băutura nu este de calitate. Oraşul Tequila (locul unde au fost înfiinţate primele distilerii), cât şi culturile de agave din apropiere sunt astăzi protejate de UNESCO, datorită impactului uriaş pe care l-au avut asupra lumii întregi.

TEQUILA ÎN CULORI
Dacă băutura a fost îmbuteliată imediat după distilare, nelăsându-i timp să se învechească, atunci este vorba despre tequila de argint - numită "blanco" sau "plata". Dacă a stat în butoaie de stejar mai puţin de un an, atunci devine "reposado", iar dacă se amestecă în cantităţi egale cu cea "blanco", se transformă în "oro" (aur). "Anejo" este tequila care a stat la învechit cel mult trei ani, pentru ca cea mai "bătrână" să fie "extra anejo", "uitată" în butoaie cu anii.

Dacă este să vorbim despre recorduri mondiale, cea mai scumpă băutură alcoolică vândută vreodată a fost o sticlă de un litru de tequila pentru care un admirator cu dare de mână a plătit în anul 2006 suma de 225.000 de dolari. Sticla, în greutate de aproape două kilograme, era confecţionată integral din platină şi aur.

Europenii şi americanii obişnuiesc să bea tequila cu sare (presărată pe mână), la sfârşit savurându-se şi o feliuţă de lămâie. Se crede că sarea poate să diminueze tăria alcoolului (în prima secundă efectul ei asupra simţurilor este năucitor), pe când lămâia echilibrează gusturile. Germanii înlocuiesc sarea cu scorţişoara, iar lămâia cu o felie de portocală.