x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special A distrus o familie: șoferul care a întors camionul în mijlocul autostrăzii, condamnat pentru OMOR la 16 ani de închisoare

A distrus o familie: șoferul care a întors camionul în mijlocul autostrăzii, condamnat pentru OMOR la 16 ani de închisoare

de Mariana Zaharia    |    24 Oct 2022   •   07:40
A distrus o familie: șoferul care a întors camionul în mijlocul autostrăzii, condamnat pentru OMOR la 16 ani de închisoare

Un teribil accident de circulație între un camion și un autoturism cutremura opinia publică în luna august 2020. O familie a fost distrusă de un conducător ce a intrat pe contrasens pe autostrada București-Pitești ca să evite controlul celor de la ISCTR - Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

 

Se întâmpla noaptea, așa că individul a stins farurile ca să se asigure că nu este văzut de inspectori și a vrut să întoarcă, ca să fugă din calea lor, fără să îi pese că blochează ambele sensuri de mers ale șoselei. O familie care mergea la mare a intrat cu mașina direct în camion. Singurul supraviețuitor a fost șoferul, care a văzut cum sub ochii lui s-au stins soția și fiica de doar 1 an. Cel care a provocat tragedia a fost condamnat luna aceasta la 16 ani de închisoare pentru că procurorii l-au trimis în judecată pentru omor, nu pentru ucidere din culpă, așa cum se practică la cele mai multe accidente rutiere. Procesul a scos la iveală și mai multe elemente dureroase, unul dintre ele, faptul că în noaptea aceea camionul a fost văzut, pe contrasens și cu farurile stinse, de mai mulți șoferi de TIR, dar nimeni nu a sunat la 112.

Era 18 august 2020, puțin înainte de 1 dimineața. Un apel la 112 anunța o tragedie pe autostrada care leagă Piteștiul de București și faptul că, printre victimele decedate, este un copil cu vârsta de circa 1 an ce a fost decapitat. O realitate cruntă și greu de îndurat pentru echipele de salvare și de poliție și căreia a trebuit să îi facă față chiar tatăl pruncului ucis. 

Manevrele criminale

Când au ajuns acolo, la kilometrul 112, primele ambulanțe, un tânăr i-a implorat pe medici să îi salveze măcar soția și le-a spus că pentru copil știe că nu mai e nicio șansă. Numai că soarta s-a împotrivit și femeia a murit și ea, dar pe patul de spital. Într-o liniște mormântală, anchetatorii au făcut cercetarea la fața locului și l-au luat la audieri pe șoferul care provocase nenorocirea, un bărbat care era șofer profesionist de peste 20 de ani. A condus TIR-uri, a făcut transport și în noaptea fatidică era la volanul unui camion căruia îi montase un magnet pentru ca tahograful să nu mai înregistreze orele circulate în perioada în care nu ar fi avut voie. Nu a mers mult și a văzut că se apropie de un control al Inspectoratului de Stat pentru Controlul Rutier. Risca să rămână fără permis și să primească o amendă, așa că a virat repede pe o bretea a autostrăzii, a mers cu spatele și a intrat pe contrasens, cu farurile stinse. A ajuns pe banda de circulație dinspre Pitești spre Capitală, deși el nu avea ce să caute acolo și a încercat să întoarcă chiar pe mijlocul șoselei. Camionul era atât de mare, încât aproape că a blocat ambele benzi, iar un autoturism care circula regulamentar a intrat direct în el.

Capcana mortală putea fi evitată doar circulând cu 60 km/h

În timpul procesului au fost făcute mai multe expertize. Una dintre ele arată că mașina circula cu viteza legală pentru o autostradă. În momentul producerii impactului, viteza autoturismului BMW a fost de circa 127 km/h. „Viteza de deplasare a autoturismului BMW a fost estimată având în vedere energiile cinetice disipate în lucru mecanic ca urmare a acţionării sistemului de frânare, a deplasării post impact într-o mişcare de rototranslație, la deformarea masei metalice ca urmare a impactului cu semiremorca. Nu exista spaţiul necesar pentru conducătorul autoturismului BMW de evitare a coliziunii cu semiremorca ansamblului rutier nici dacă observa ansamblul rutier pe banda sensului său de mers din momentul iniţierii de către acesta a manevrei de viraj spre breteaua de acces spre Craiova, accidentul s-a produs în interiorul spaţiului de siguranţă al conducătorului autoturismului BMW. Viteza de evitare a accidentului corespondentă câmpului vizual avut faţă de luminile de întâlnire este de 62-63 km/h, mult sub limita maxim admisă de 130 km/h şi nejustificată circulaţiei în regim de autostradă”, au spus experții în raportul făcut pentru instanță. 

L-au amenințat prin stație că vor anunța poliția 

Camionul care a provocat nenorocirea și autoturismul nu erau singurele vehicule care circulau pe autostradă la acea oră. Au mai fost și câteva TIR-uri. Când făceau ancheta, procurorii au găsit mai mulți martori care au văzut camionul pe contrasens și unul dintre ei chiar a povestit cum, înaintea autoturismului, un TIR l-a evitat în ultimul moment pentru că nu apucase încă să blocheze cele două benzi. Dar nu a oprit  așa cum au făcut și alți conducători auto care i-au transmis prin stație că dacă nu revine pe banda corectă, ei vor suna la 112. Camionul și-a văzut de drum și la fel și martorii. Nimeni nu a intervenit cu adevărat și la puțin timp două vieți au fost luate.

În timpul cercetărilor și al procesului, bărbatul a încercat să convingă pe toată lumea că acuzația de omor este prea mult, dar procurorii au fost de neînduplecat și la fel și judecătorii. Anchetatorii spun că sunt prea multe elemente pe care șoferul le-a făcut conștient, a montat magnetul ce înșela aparatul tahograf, a intrat pe contrasens, a stins farurile și apoi a vrut să întoarcă pe autostradă, încât nu se poate pune în discuție o infracțiune comisă din culpă și nu cu intenție. I-au dat 16 ani de închisoare, în primă instanță.

Avocată de succes și fiica ei, ucise de camion

Ana-Maria Diana Gușan se căsătorise cu Ionuț Gușan în 2016. Doi ani mai târziu și-au chemat prietenii la cununia religioasă și la o nuntă ca-n povești. Ea avea 25 de ani, era avocat în Baroul București și lucra la o societate foarte cunoscută în domeniul avocaturii, iar partenerul ei de viață, un cunoscut chef, câștigător al mai multor competiții culinare. Ionuț era la volan și concluziile experților arată că el nu a putut face nimic ca să își salveze familia.

„Pierderea asta nu o poate aduce nimic și nimic înapoi. Acuzația a rămas cea de omor calificat, pentru că așa era normal să fie. Până a ajuns în punctul de a omorî doi oameni (n.r. șoferul) a mai făcut o gramadă de ilegalități și a făcut-o cu bună știință, părerea mea. Încalci legea o dată, de două ori, de trei ori, este ca și cum ți-o cauți cu lumânarea. Gestul lui a distrus mai multe familii”, a spus, pentru Jurnalul, Ionuț Gușan, șoferul care și-a pierdut familia.

Instanța a hotărât ca șoferul vinovat să plătească daune morale de 350.000 de euro. Permisul de conducere îl mai poate folosi peste 21 de ani. Decizia judecătorilor a fost contestată de bărbat chiar în ziua în care a fost pronunțată. 

„Nu exista spaţiul necesar pentru conducătorul autoturismului BMW de evitare a coliziunii cu semiremorca ansamblului rutier nici dacă observa ansamblul rutier pe banda sensului său de mers din momentul iniţierii de către acesta a manevrei de viraj spre breteaua de acces spre Craiova”

expert judiciarist

×