x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Un vis de motociclist, pierdut într-o gură de canal

Un vis de motociclist, pierdut într-o gură de canal

de Mara Raducanu    |    29 Mar 2010   •   00:00
Un vis de  motociclist, pierdut într-o gură de canal
Sursa foto: /Jurnalul Naţional

A trecut mai bine de o săptămână de la accidentul din zona Splaiul Unirii din Capitală în care doi tineri motociclişti profesionişti şi-au pierdut viaţa. O gură de canal denivelată şi neacoperită la timp le-a grăbit sfârşitul. A fost nevoie de o tragedie pentru ca "bubele" din administraţia Capitalei să iasă încă o dată  la iveală. Cu ce folos?

 Până acum, nimeni nu pare să fie tras la răspundere. Apa Nova "s-a spălat" de păcate arun­când pisica în curtea firmei SC DIMAR SRL, pe care susţine că a tocmit-o să se ocupe cu astuparea denivelărilor din jurul canalelor de scurgere. Conducerea DIMAR a "lămurit" totul cu un comunicat de presă, în care ne-a informat că "şliţul perimetral al gurii de scurgere" nu putea să provoace accidentul.

"Sunt pierdut într-un vis şi caut o cale să ies la lumină. Nu există nici un început. Nu există nici un «acasă». Nu există nimic. Există doar ceea ce rămâne în urmă. Există doar câteva texte pe care vârful bont al unui creion le-a scrijelit pe câteva bucăţi murdare de hârtie... Unde, când a început această poveste? Nu se mai ştie... Acum mulţi ani. Într-un loc fără nume. Unde şi când se termină această poveste? Nu se termină niciodată. Dacă vreodată autorul va considera povestea încheiată, o vor continua alţii. Involuntar, poate. Dar povestea va rămâne."

Sunt cuvintele scrise de motociclistul Adrian Bercea pe blogul lui. Din păcate, pentru el şi pentru prietena sa, Mădălina Avram, povestea vieţii s-a terminat prea devreme. La doar 29 de ani. Mai exact, sâmbătă noapte în zona Splaiul Unirii, undeva între Mihai Bravu şi Calea Vitan, când cei doi au făcut ultima lor cursă cu motocicleta. Şi cu viaţa...

Nu a contat nici tinereţea şi nici faptul că erau motociclişti profesionişti, aprigi apărători ai drepturilor împătimiţilor pe două roţi. S-au solidarizat şi s-au revoltat de atâtea ori când aflau că încă un prieten din marea familie a motocicliştilor şi-a pierdut viaţa în accident... Au continuat însă să se bucure de pasiunea lor şi să trăiască la maximum fiecare moment. Atât cât a fost să fie...


UCIŞI DE INCOMPETENŢĂ

După ce au driblat de atâtea ori pericolele de pe şoselele ţării, se pare că Mă­dălina şi Adrian s-au "împiedicat" de ne­pă­sarea şi incompetenţa ad­mi­nis­tra­­ţiei bu­cureştene. Mai exact, într-o gură de canal denivelată şi neacoperită la timp. Ca, de altfel, sutele de gropi existente pe toate drumurile ţării, astupate - mai mult pentru impresia artistică - atât cât să re­zis­te cel mult câteva zile. Asta fără să mai punem la socoteală că strada nici măcar nu era iluminată public, deşi este situată într-o zonă bună a Bucureştiului. Ca de obicei, "buba" a fost văzută după ce doi oa­meni şi-au pierdut viaţa. Şi, tot ca de obicei, nu există nimeni care să-şi asume responsabilitatea, cei direct implicaţi pa­sând cu graţie pisica dintr-o ogradă în alta.


DE LA ANA LA CAIAFA...
Apa Nova, în răspunderea căreia se află canalele de scurgere din Capitală, se de­ta­şează frumos de situaţie şi arată cu degetul spre firma SC DIMAR SRL, pe care sus­ţine că a angajat-o să se ocupe de astuparea denivelărilor formate în jurul gurilor de canal. Surpriză însă! Firma în cauză, al cărei proprietar este afaceristul Iulian Drăgunoiu, nu se consideră sub nici o formă vinovată de accidentul motocicliştilor.

Mai mult, îngrijorată probabil că vâlva din jurul tragediei rutiere îi va periclita imaginea, conducerea firmei DIMAR SRL a dat zilele trecute un comunicat de presă în legătură cu acest caz. "Aşa cum a fost comentat de reprezentantul Apa Nova, execuţia lucrărilor de aducere la cota asfaltului a gurilor de scurgere a apei de ploaie din zonă era comandată la noi (...).  Întrucât şliţul perimetral al gurii de scurgere, rămas în urma betonării, avea o lăţime de circa 15 cm şi o adâncime de maximum 4 cm, în opinia noastră, această lucrare nu ar fi putut favoriza, nicidecum a provoca un asemenea
accident."

Ciudat este că, deşi au susţinut că astuparea denivelărilor nu intră în competenţa DIMAR, a doua zi după accidentul motocicliştilor, conducerea firmei şi-a scos angajaţii la treabă. Prima lucrare a fost chiar la locul tragediei. La rândul lor, poliţiştii au declarat că ancheta este în desfăşurare şi că aşteaptă un element important: rezultatul necropsiei.

Până una alta, singura certitudine din ecuaţia noastră este că doi oameni şi-au pierdut viaţa aruncaţi în neant de o "carie" în asfalt. Şi că, pentru moment, legal se pare că nimeni nu va fi tras la răspundere, din moment ce Apa Nova se "spală" aruncând răspunderea în curtea DIMAR, a cărei grijă este aceea să se spele-n ochii lumii. Şi, cum în următoarele săptămâni denivelările din jurul canalelor de scurgere şi craterele din asfalt vor fi astupate în cadrul campaniei "Plombările de primăvară", povestea se va uita...


DIN GROAPĂ ÎN CIMITIR
În semn de revoltă faţă de nepăsarea autorităţilor şi de starea proastă a drumurilor pline de gropi din Bucureşti şi din ţară, mai mulţi motociclişti au protestat sâmbătă în faţa Primăriei şi Ministerului Transporturilor. Motocicliştii mai au în plan vopsirea gropilor cu vopsea roşie alimentară, simbolizând sângele vărsat din cauza  gropilor apărute în asfaltul vechi.

"Nepăsarea voastră ne omoară/ Nu umpleţi gropile cu sângele nostru!", "Cine sapă groapa altuia se umple de bani", "Cine nu asfaltează groapa trăieşte mai bine", "Din groapa din asfalt în groapa din cimitir" au fost câteva dintre sloganurile motocicliştilor. Vineri noapte, un alt motociclist, Costin Vigheciu (17 ani), a murit din cauza unei gropi din Pasajul Unirii.

×
Subiecte în articol: special