Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La zece luni după căderea Zidului Berlinului, Republica Democrată Germană (RDG) şi Republica Federală Germană (RFG) semnau un tratat pentru reunificarea celor două state. Istoria germanilor intrase într-o săptămână decisivă. După patru decenii de divizare se împlinea visul germanilor de a se reuni într-un singur stat.
La 23 august 1990, Parlamentul est-german a ratificat acordul în vederea unificării Germaniei. După alte opt zile, în Berlinul de Est, Wolfgang Schäuble, ministrul de Interne al RFG, şi Günther Krause, delegatul prim-ministrului redegist, semnau tratatul prin care Germania redevenea un singur stat federal democratic.
Evenimentul nu ar fi fost posibil fără schimbările politice din estul Europei. Primul pas a fost făcut la sfârşitul anului 1989, o dată cu prăbuşirea Zidului Berlinului, simbol al scindării între lumea capitalistă şi cea comunistă. În acel an a început şi "exodul" spre Vest. 344.000 de germani au fugit în primul val, urmaţi de alţi 190.000 în următorul an. În RDG, curentul unionist s-a amplificat după alegerile generale din martie 1990, câştigate de necomunişti. Astfel încât nu mai rămânea de câştigat decât asentimentul celorlalte puteri politice ale lumii.
Decisive au fost negocierile cu URSS, fostul "patron" al estului german. Abia în iulie 1990, Kremlinul a acceptat unificarea Germaniei şi pătrunderea noului stat în NATO, cu condiţia ca trupele occidentale să nu staţioneze în Est. Sovieticii au mai cerut limitarea armatei germane la 370.000 de soldaţi, oferind la schimb retragerea Armatei Roşii din RDG până în 1994. Preţul plătit nu a fost deloc modest. În schimbul atitudinii favorabile a lui Mihail Gorbaciov, RFG se angaja să furnizeze URSS ajutor financiar şi economic (2,9 milioane de dolari).
Contopirea celor două state a ridicat şi alte probleme, precum cele de frontieră. Polonia era statul cel mai interesat de noua entitate teritorială, fiind invitat de seamă la negocierile purtate în ajunul reunificării. O primă rundă de convorbiri s-a desfăşurat la Paris, la 17 iulie 1990, cu participarea delegaţiilor marilor puteri aliate din cel de-al doilea război mondial (Statele Unite ale Americii, URSS, Marea Britanie, Franţa), RDG, RFG şi Polonia. S-a convenit ca noua Germanie să cuprindă doar estul, vestul şi oraşul Berlin, fără să revendice teritorii ale altor state. Parlamentul viitorului stat urma să recunoască prin tratat linia Oder - Neisse ca frontieră cu Polonia.
Cum să armonizeze două economii inegale şi croite pe sisteme diferite a fost o altă sarcină dificilă pentru guvernanţi. Diferenţele monetare, cele de preţuri ale produselor, apartenenţa la organizaţii economice diferite (Uniunea Europeană, respectiv CAER) au încărcat agenda de lucru a specialiştilor din ambele ţări. Populaţia estului, de 16 milioane (faţă de 61 de milioane de vestici), suportase şi un regim specific totalitar, bazat pe una dintre poliţiile secrete printre cele mai dure din Europa de Est, STASI.
La 18 mai 1990, RDG şi RFG au semnat un tratat economic (intrat în vigoare la 1 iulie 1990), prin care vestul urma să susţină practic costurile reunificării, prin subsidii trimise estului. Marca vest-germană a devenit din acel moment moneda oficială şi în est. Spre partea mai săracă a Germaniei au început să curgă investiţii masive. Principalele concerne din zona occidentală, atrase de noua piaţă, s-au oferit să sprijine creşterea economică a RDG. Bunăoară,
Volkswagen anunţa modernizarea Trabantului, în uzinele căruia în 1989 lucrau 11.000 de muncitori. Şi alţii, precum Daimler-Benz, Siemens AG, Deutsche Bank, au promis atunci, în zorii noului stat german, masive investiţii pentru a-i "ridica" pe fraţii lor de dincolo de Zidul Berlinului. Dar în următorii ani, şomajul urma să lovească fără milă angajaţii din fostul teritoriu comunist.
Citește pe Antena3.ro
