Uşor, uşor, Veszprem îşi revine la viaţă şi încearcă să facă uitat episodul care l-a aruncat în ochii opiniei internaţionale drept un loc al violenţei şi al fărădelegii. Uciderea mişelească a handbalistului român Marian Cozma nu va fi însă uşor uitată. Teama cea mare o reprezintă acum faptul că gaşca de criminali se află în libertate şi, mai devreme sau mai târziu, va apărea o nouă victimă.
Până acum, în arest se află doi bărbaţi şi o femeie la poliţia din Gray, şi un bărbat, la cea din Veszprem. Conform investigaţiilor, Nemeth Gyozo este cel care a desăvârşit crima. Acesta este la Graz, iar formalităţile sale de extrădare în Ungaria vor dura cel puţin până la sfârşitul lunii.
Complicele său, Ivan Sztojka, s-a predat de bună voie la Veszprem, şi a primit sâmbătă un mandat de arestare de 30 de zile. Surprinde însă lentoarea cu care se mişcă autorităţile maghiare. O explicaţie o poate reprezenta aceea că statul maghiar este prins la mijloc, într-un conflict de interese şi nu ştie cum să-l rezolve.
În instanţele judecătoreşti maghiare există pe rol un proces în care statul este inculpat în faţa lui Sztojka. Acest lucru ne-a fost dezvăluit de către Ivor Drescher, avocatul celui care s-a predat joi noapte. Acesta a fost de acord să poarte un dialog mai lung cu Jurnalul Naţional, la puţin timp după ce instanţa din Veszprem a hotărât emiterea mandatului de 30 de zile pentru clientul său. Evident, apărătorul lui Sztojka a izbutit folosindu-se de şiretlicuri avocăţeşti să ocolească răspunsurile la întrebările incomode şi l-a pus pe clientul său într-o lumină favorabilă.
"Clientul meu e în proces cu statul maghiar!"
- Jurnalul Naţional: Domnule Drescher, aţi zăbovit mai mult de o oră în sediul poliţiei. Ce aţi făcut acolo atâta timp?
- Cum aţi ajuns să-l reprezentaţi pe Ivan Sztojka?
- Ce l-a determinat să se predea?
- Unde a stat ascuns cât timp a fost dat în urmărire?
- Povestiţi-ne ceva despre familia lui...
- În schimb, cu legea a mai fost certat Ivan.
- Cum e cu acea falsificare?
- Şi, totuşi, în 2007 a fost judecat pentru complicitate la crimă.
- Şi cât solicită?
- Direcţia de Finanţe Publice din Ungaria vrea să ancheteze cum şi-a făcut Ivan Sztojka averea. Apropo, ce lucrează el?
- Ivan Sztojka se cunoaşte cu Nemeth Gyozo, cel care este arestat acum la Graz?
- Aţi fi de acord ca Sztojka să iasă în faţa opiniei publice şi să-şi spună punctul de vedere?
Uşa de la discoteca unde şi-a găsit Cozma sfârşitul a fost sudată!
Pe aceste scări a fost înghesuit Marian Cozma înainte să fie omorât. La subsol se află discoteca, închisă momentan
A existat multă confuzie şi în privinţa locului în care s-a produs crima. Iată cum stau lucrurile. La aceeaşi adresă sunt înregistrate două localuri: Scorpio şi Patriota. Primul se întinde pe orizontală şi este un soi de bar irish pub şi are două intrări. Pe una dintre acestea se pătrunde şi pentru accesul la Patriota, care se întinde pe verticală.
La etaj e restaurantul unde a avut loc petrecerea dată de Gergo Ivancsik, prilejuită de naşterea copilului, iar la subsol se află discoteca. Din restaurant până la discotecă treci prin barul Scorpio. Patriota Local a fost închis de la petrecerea crimei, în timp ce Scorpio mai funcţionează, dar nu mai are clienţi.
Teoretic, ambele locaţii ar fi trebuit închise. Pe capătul scărilor care duc la discotecă ar fi trebuit să se afle o uşă sau măcar nişte perdele. Acum este o placă aproape sudată, astfel că nu se mai poate pătrunde în discotecă. Mai mult, nici patronul locaţiei de la subsol nu este de găsit de la consumarea nefericitului incident.
Surprinzător, ieri după-amiază, în jurul localului mişuna avocatul Ivor Drescher. "Aici a fost crima?", ne-a întrebat acesta, arătând spre locul plin de candele încă aprinse puse la colţul de stradă. "Din ce ne-au povestit cei de la bar, crima s-a produs în faţa intrării", i-am răspuns şi noi. Avocatul părea foarte nelămurit. Ori încerca să-şi facă o idee asupra a ce se întâmplase, ori încerca să fabrice probe în favoarea clientului său.
Citește pe Antena3.ro