Intr-o scrisoare transmisa redactiei, sotia generalului Milea il acuza pe generalul Victor Stanculescu de confiscarea unor documente importante, care ar putea fi utile pentru aflarea adevarului in cazul "sinuciderii" fostului ministru al Apararii.

Generalul Stanculescu ascunde documente

Sotia generalului Milea, Nicoleta Milea, il acuza printr-un memoriu transmis redactiei pe generalul Victor Stanculescu de confiscarea unor documente importante care ar putea fi de folos procurorilor care instrumenteaza cazul fostului ministru al Apararii. Nicoleta Milea cere public generalului Stanculescu sa spuna adevarul despre moartea sotului sau si sa puna la dispozitia procurorilor aceste documente.

"Incep prin a-mi cere scuze tuturor celor cre l-au cunoscut pe sotul meu in indelungata lui cariera militara, precum si cititorilor Jurnalului National pentru intelegerea ce le-o solicit in incercarea mea de a apara memoria si onoarea sotului meu, a fostului ministru al Apararii care in decembrie 1989 a infruntat moartea decat sa execute ordinele criminale ale cuplului dictatorial."

Generalul se incurca in declaratii contradictorii

"Stiu ca in constiinta militarilor armatei, a tuturor patriotilor romani, generalul Milea ocupa un loc printre ceilalti eroi cazuti la Timisoara, Bucuresti, Sibiu, Cluj, Buzau sau oriunde altundeva in Romania. In fata acestora se cuvine sa ne plecam intotdeauna cu veneratie capul, cinstindu-le faptele si urmandu-le exemplul de daruire pana la sacrificiu.

Din pacate, in ultimul timp, au aparut si opinii in discordanta cu adevarurile din decembrie 1989. Tot mai des la posturile de radio sau tv, in publicatiile periodice sau cotidiene apar personaje care, spre surprinderea celor care cunosc bine evenimentele din decembrie 1989, denatureaza faptele, contesta rolul celor care au determinat succesul revolutiei sau chiar isi etaleaza merite pe care nu le-au avut niciodata.

Dintre astfel de aparitii, mi-a atras atentia si emisiunea din seara zilei de 22 martie a.c. de la B1 TV, a carei stenograma a aparut ulterior in revista Historia, in care unul dintre fostii colaboratori ai sotului meu, al carui nume nu doresc nici macar sa-l pronunt, se incurca intr-un paienjenis de afirmatii contradictorii, lipsite de o baza reala. Initial am pus toate acestea pe seama oboselii generalului (dupa decesul sotiei, tracasajul de la cele doua procese si, in sfarsit, blestemele de care singur amintea), dar, recitind interviul, mi-am dat seama ca, pe langa judecatile sale eliptice de orice inteles, domnia sa spune si o seama de stupiditati la adresa fostului ministru si a altor institutii ale armatei.

Iata de ce ma simt indatorata fata de memoria sotului meu si a celorlalti militari, care si-au jertfit viata pentru revolutie, sa resping cu toata indignarea toate atacurile defaimatoare la adresa sotului meu. Eventual sa-i sugerez o cale mai simpla pentru a parveni in actuala societate: sa-si caute printre cei vii adversarii care i-au stat sau ii stau in cale. Sau crede dumnealui ca se poate acumula capital pe seama celor plecati dintre noi, ramanandu-i doar sa culeaga roadele?

In ceea ce ma priveste, din amintitul interviu, m-au mahnit profund seriile de aprecieri si afirmatii la adresa sotului meu care nu corespund adevarului."

Tablourile, bata-le vina!

"Am fost surprinsa sa aflu din declaratiile amintite ca sotul meu era un adept fanatic al dictatorului. N-am stiut ca sotul meu "era cel mai devotat si fidel ministru al lui Ceausescu"; ca portretul dictatorului era prezent pretutindeni unde era si sotul meu; ca sotul meu n-a fost auzit niciodata spunand bancuri la adresa cuplului dictatorial. Da, iata cate probleme serioase preocupa un demnitar, aflat pe scaunul prim-adjunctului ministrului Apararii Nationale. Dumnealui stapanea bine instrumentele si criteriile pentru aprecierea gradului de devotament si fidelitate. In absenta unor instrumente numara tablourile si bancurile cu Ceausescu si stabilea exact gradul fiecaruia de devotament si fidelitate. Auzind aceste ineptii la adresa sotului meu, nu stiu daca sa rad sau sa plang ca de un om a carui judecata l-a parasit.

Mai simplu si direct trebuia sa marturisesc ca semnatarul interviului nu era printre cei mai apropiati colaboratori ai sotului meu. Relatia cu acest om s-a limitat strict la cadrul oficial. Prin urmare, el nu avea cum sa-l cunoasca pe adevaratul ministru Milea. Sotul meu, si nu numai el, stia foarte bine ca acest om era mai de folos celor de la MI decat armatei. Prin urmare, este lesne de inteles de ce nu l-a auzit niciodata pe sotul meu spunand bancuri politice sau alte aprecieri critice la adresa lui Ceausescu, multumindu-se doar cu "numaratul tablourilor" dictatorului din cabinetul ministrului.

Si pentru ca l-a framantat problema asta a tablourilor, stia domnul general ca aceasta chestiune era treaba activistilor de partid si nu a celor care ocupau birourile? Pe atunci, din cate imi amintesc, existau norme precise: ce portrete, ce lozinci si ce volume de carti sa fie expuse in fiecare incapere, iar cei ce raspundeau de aplicarea acestora erau secretarii de partid. Nu pot sa cred ca toate acestea nu-i erau cunoscute domniei sale, doar era membru de baza al celui mai important for de partid din armata - Biroul Consiliului Superior."

Generalul Milea critica regimul in cercuri restranse

"Pentru cititorii acestor randuri am sa spun ca sotul meu citea tot ce se scria sau tot ce se spunea la posturile de radio sau tv straine impotriva regimului dictatorial si nu pregeta sa spuna si sa comenteze critic si alte decizii nepopulare ale cuplului megaloman. Numai ca astfel de discutii aveau loc intr-un cerc restrans de generali si ofiteri de mare incredere, iar dintre acestia nu a facut niciodata parte generalul care a provocat scrierea acestor randuri.

Printre afirmatiile incoerente ale generalului apare si o afirmatie potrivit careia ministrul Apararii, generalul Milea, "reprezenta ultimul mohican care ar fi putut sa-l salveze pe Ceausescu". Abia acum ne dam seama cat de grave erau golurile din gandirea sa analitica. Orice om simplu, dar cu o judecata sanatoasa, dupa ce vedea in direct ca o armata intreaga, in frunte cu ministrul ei, refuza executarea ordinelor dictatorului, intelege cat de stupida este opinia cu privire la salvarea de catre armata a cuplului dictatorial.

Este curios cu cata seninatate si nevinovatie vine cel care i-a oferit lui Ceausescu sansa salvarii cu elicopterul si ne spune ce putea face "ultimul mohican" si cum numai moartea sa surprinzatoare l-a impiedicat sa-l salveze pe dictator."

"Sa lamureasca misterul mortii sotului meu"

"Socant si iresponsabil ne pare si raspunsul generalului la intrebarea daca la Timisoara s-a tras si cine a dat ordinul. Generalul in cauza, care nici macar nu era in circuitul legaturilor cu ministrul din Bucuresti si cu MU din Timisoara, spune: "Pai da, s-a dat ordin de la Milea lui Gusa". Este regretabil sa constati ca un om ca domnia sa se contrazice atat de flagrant de la o afirmatie la alta. Domnia sa va trebui sa se hotarasca: a fost sau nu pe acelasi circuit cu ministrul si seful Marelui Stat Major; in ce zi si la ce ora s-a petrecut aceasta convorbire si cum se face ca domnia sa se afla pe releu sau langa generalul Gusa, cand despre dumnealui stia o tara intreaga ca la Timisoara a fost fie la pat, simuland o sciatica, fie langa Ion Coman sau in compania celor de mila MI sau DSS si niciodata langa unitatile militare sau Gusa.

Era de asteptat ca generalul care a jucat un rol atat de "important" in revolutie sa lamureasca si misterul mortii sotului meu. A fost sinucidere sau asasinat? Din pacate, constat cu amaraciune ca generalul in cauza nu este interesat decat de propria lui imagine. Pentru domnia sa nimic altceva nu mai conteaza: sinceritatea, onoarea, adevarul, daca acestea nu-l glorifica pe el.

Desigur ma intristeaza indiferenta si dezinteresul autoritatilor pentru elucidarea mortii ministrului Apararii. Dar cele declarate acum de fostul colaborator al sotului meu isi propun sa complice si mai mult problema, sa creioneze noi piste false, sa ascunda si mai adanc adevarul. Nu-i cer domnului general decat un singur moment de sinceritate in care sa ne spuna clar daca era in sediul CC cand sotul meu a fost impuscat, daca stie sau nu cum s-au derulat evenimentele, daca l-a vazut personal sau a aflat de la alte persoane. In interviu, generalul se prezinta ca unul care cunoaste bine problema mortii ministrului Apararii, dar raspunsurile evazive si contradictorii date dovedesc ca domnul general a facut uz de toate "calitatile" sale pentru a ne ascunde ceva.

Raspunsurile enigmatice date de general, dupa cum ii este obiceiul, incepand cu ideea "sinuciderii", apoi a "impuscarii" (de catre cine?) urmate de alte opinii "ca a fost lasat sa moara sau ajutat sa moara", trebuie analizate cu toata seriozitatea. Dezlegarea problemei nu este doar de interes familial, ci, dupa opinia multor militari, de interes national."

"Cer public ca documentul sa fie trimis procurorilor"

"Incercand o recapitulare a faptelor, trebuie spus ca moartea sotului meu a avut loc in dimineata zilei de 22 decembrie 1989, probabil intre orele 9:00-11:00, inaintea fugii lui Ceausescu de pe sediul CC. Prin urmare, cei care au actionat pentru eliminarea ministrului Apararii nu puteau fi altii decat cei devotati dictatorului. Ma intreb cine a mai avut ulterior interesul sa-i acopere pe asasinii sotului meu. Sau la acea crima s-au asociat si alti ravnitori ai unor fotolii de ministru, indiferent sub care regim, iar acum fac tot ce pot pentru a-si acoperi pozitia si pentru a-si ascunde faptele? Daca Sadoveanu ar invia, ar scrie un nou "Baltag" mult mai cutremurator decat cel din timpul lui.

Autorul randurilor din interviu promite sa spuna mai multe sau totul in anul 2007. Sa intelegem ca in acest timp crimele se vor prescrie? Sau domnia sa ne rezerva si alte surprize pana atunci?

Ii amintesc domnului general ca un document important mi-a fost confiscat de domnia sa impreuna cu domnul procuror general al Romaniei dupa 1990, domnul Robu. Cer public ca acest document sa fie trimis procurorilor care instrumenteaza cazul generalului de armata Milea.

Inchei nu inainte de a asigura cititorii acestor randuri ca singurul scop al demersurilor mele publice nu este altul decat reabilitarea adevarurilor traite, in apararea memoriei sotului meu si a celorlalti eroi care s-au jertfit pentru victoria revolutiei. Totodata, cred ca trebuie stavilita calea impostorilor aparuti dupa revolutie, care, lipsiti de orice principii morale, au devenit un pericol real pentru intreaga noastra tara."

Nicoleta Milea

CONTINUARE: Pe Milea, moartea l-a salvat de puscarie