Viaţa lui Adrian Păunescu povestită de Andrei Păunescu: Cu vorba oltenească pe departe

5 aprilie 1987
Starea de liniste din casa parinteasca de la Barca da impresia ca, intr-adevar, suntem fericiti pentru cateva zile. Este o performanta ca ne-am strans, acasa, trei generatii si ca, la Bucuresti, creste deja generatia a patra, reprezentata de Andreea. Bucuria de a fi impreuna nu e un capitol dintr-o melodrama inecata in sirop. Sunt, la tot pasul, secvente de viata bogata in umor si concret. Reproduc un dialog emblematic dintre tatal si bunicul meu, de acum cativa ani, la care ma duce gandul, cand ii vad astazi, fata in fata, punand la cale tara si lumea. Asadar, bunicul meu a venit la A.P. si i-a spus:
● Ma, Adriene, ma baiete, s-a intors lumea de nu se mai intelege om cu om, nu stiu unde o sa ajungem. E greu pe lumea asta, ehe! si inainte era greu, dar parca nici in razboi, nici in criza nu am dus lipsa de mancare, ca azi. Nu noi personal, Doamne fereste, dar oamenii! tau minte, cand erai copil, cat te iubeau pe tine tanti-ta Neta si tanti-ta Tina! Dar unchiu-tau Ionel, Nenea, se purta cu tine, parca mai frumos decat cu toti. Ceva de nedescris! Vorbea cu tine de cand erai mic. Te iubea enorm (cuvant din bagajul lexical nou al invatatorului de tara, traitor la Bucuresti). Pe Ionel nu-l interesau prea mult lucrurile mici, ii placea cartea. Ete, ti-o spui sincer, cartea inainte de toate! si spunea ca o sa ajungi om mare. stii ceva, Adriene? Ca tot veni vorba de unchi-tau Ionel (venise vorba tocmai pentru ca insusi bunicul meu adusese vorba), mi-adusei aminte ca are si el o problema. Mi-a spus ca ar vrea sa te roage, sau ar vrea sa te rog eu sa-i pui o vorba buna sa-si ia un Trabant Hycomat. si uite chiar te intreb daca ai putea sa vorbesti cu cineva pentru aprobare.
● A.P.: Sigur ca as putea. Dar de ce nu te-ai dus pana la criza economica din 1929? Puteai sa ma rogi direct.
● C.P.: Pai, nu-ti spusei ca as vrea sa te rog (prin folosirea conditionalului, tataie vroia sa se subinteleaga rugamintea, pe care, insa, sa n-o exprime direct, ca sa nu ramana dator, dar tata sa fuga imediat dupa aprobarea respectiva).
● A.P.: Da, imi spusesi ca ai vrea sa ma rogi, dar nu ma rugasi.
● C.P.: Cum o sa te rog, daca-mi spusesi deja ca ai putea sa vorbesti. Vorbesti pentru aprobare?
● A.P.: Nu vorbesc. Dar as putea...
● C.P.: Deci vorbesti...
● A.P.: Nu.
● C.P.: De ce?
● A.P.: Pentru ca nu m-ai rugat.
● C.P.: De ce sa te rog, ma baiete, daca-mi spusesi ca ai putea sa vorbesti?
● A.P.: Taticule, pe mine sa nu ma duci cu vorba. Daca ma rogi, vorbesc. Daca ai vrea sa ma rogi, iti spun si eu ca as putea sa rezolv.
● C.P.: Bine, ma. Considera ca te-am rugat!
● A.P.: Alta smecherie! Nu consider nimic. Roaga-ma si o sa vorbesc. Altfel, considera matale ca te-am ajutat, desi inca nu am facut-o...
Discutia a continuat si nici nu mai conteaza daca A.P. a mai avut rabdarea sa obtina rugamintea efectiva de la C.P. Sigur e ca, in foarte scurta vreme, unchiul nostru Ionel (veteran de razboi, ranit la Svolen in Cehoslovacia) a avut Trabantul Hycomat.
Dar ce s-a intamplat dupa ce problema s-a rezolvat este exact finalul cel mai reusit pentru aceasta piesa. A venit tataie la tata si i-a spus:
"Ma, baiete, uite, fu unchiu-tau Ionel pe-aci, nu vru sa te deranjeze, stie ca esti ocupat, si imi spuse mie ca nu stie cum ar putea sa-ti multumeasca pentru ca l-ai ajutat".
● A.P.: Cum sa-mi multumeasca, taticule, altfel decat multumindu-mi?
● C.P.: Pai nu-ti spusei ca eu si unchiu-tau Ionel vruram sa-ti multumim, dar nu vruram sa te deranjam, sa te mai protejam...
● A.P.: Cum se nimeri, ca vrurati sa ma protejati cand fu de multumiri si uitarati cand fu de obtinut o aprobare pentru masina. Ma, ce coincidente! Taticule, eu stiu ca matale nu vrei sa ai niciodata obligatii, dar sa stii ca eu sunt naiv numai cand vreau sa fiu naiv. Matale folosesti optativul ca sa nu te angajezi.