Viaţa lui Adrian Păunescu povestită de Andrei Păunescu: Dedicaţie pentru Gopo

13 aprilie 1987
Ion Popescu Gopo il suna pe A.P. si il roaga sa-i dea o carte cu dedicatie. Tata ia un volum "Locuri comune' si scrie: "Marelui artist roman Ion Popescu Gopo, unul din primii indrazneti ai acestei culturi prea adesea provinciale, salutul fratern al lui Adrian Paunescu - 1987. Anexez desenele fiului meu Andrei A. Paunescu.'

Imi trimite cartea, sa fac pe ea un desen sau doua. Ma apuc de lucru si ilustrez poeziile "Opinia mea', "Vaccinari', "Fanul e baza', "Vanatorii de rinoceri', "Floare la rever', "Pamantul din luna' si "Baiatule'. Ii arat cartea lui A.P., inainte de a o trimite. Ii plac atat de mult desenele, incat decide sa pastram exemplarul. Ia apoi alta carte, scrie din nou o dedicatie (probabil nu cu exact acelasi continut) si nu-mi ramane decat sa ma simt mandru de intamplarea bizara.

Sunt deja foarte multe zile de cand, suparat, A.P. nu a mai vorbit cu Dinu Sararu. Evenimentul este ca nu a avut loc unul dintre fenomenele naturii, convorbirea cu Dinu Sararu.

Citind poezia romana preeminesciana, A.P. e de parere ca nu ne putem mandri cu o literatura de nivel exceptional, inainte de aparitia "Junimii' si a Luceafarului poeziei nationale. Ceva au avut de spus, totusi, in limba romana preeminesciana, Dimitrie Cantemir, Ion Budai Deleanu, Vasile Carlova, Ion Heliade Radulescu si surprinzatorul I.L. Caragiale, in ipostaza de poet. Poezia celui ce avea sa devina marele dramaturg al romanilor (e vorba de versurile dedicate "Gogomanilor') il entuziasmeaza pe A.P. incat vede in Caragiale, prin lupa acestei singure poezii, un poet de exceptie. Aprecierile despre operele lui Dosoftei, Ienachita Vacarescu si Costache Negruzzi nu sunt entuziaste. Hotarat sa nu piarda timpul si sa scrie repede cateva capodopere, A.P. imi cere sa ii cant noua noastra lucrare "Indragostit de tine'. Pe aceeasi metrica, in aceeasi stare de gratie, scrie "Apel catre caisa'.

14 aprilie 1987, Bucuresti-Prejmer-Fagaras-Sibiu
Contemporanul nostru Mircea Herivan
Plecam spre Brasov. Oprim la Casa Scanteii, in redactia "Contemporanul'. A.P. se intalneste cu secretarul general al gazetei, Mircea Herivan, om bun si cinstit, care face tot ce ii sta in putinta sa devina un tampon tamaduitor intre articolele lui A.P. si cenzura stricta de deasupra sa. Auzim ca incendiul la Arcul butaforic de Triumf de la Expozitie ar fi inceput de la niste focuri de arma, dar, in zvonuri, imaginatia lucreaza neingradit. Se fac deja proiecte pentru un nou Arc de Triumf, in acelasi loc (langa Piata Scanteii), ce va fi ridicat mult mai solid decat cel distrus. Dar tot din materiale usoare. Nu e rabdare pentru monumente adevarate. Redactorul sef al publicatiei, scriitorul D.R. Popescu, nu e la birou, ca mai de fiecare data cand trece A.P. pe acolo. Curios e ca lipseste si permanentul Corneliu Leu, ceea ce il mahneste profund pe A.P. Cu ce vor putea fi inlocuite farmecul unui dialog cu domnul Leu si starea de incordare asupra oricarui text propus, care pare mereu (in opinia cenzorilor) menit nu sa sporeasca zestrea gazetariei si literaturii nationale, ci sa erodeze regimul?

O barda pentru iezi
Fanus Neagu va avea, in noua sa carte de proza, intercalate si cateva versuri. L-a rugat pe A.P. sa le citeasca si, eventual, sa le mai indrepte: "Trei iezi cucuieti / Usa mamei descuieti / Ca mama v-aduce voua / Inc-o hotarare noua'. E vorba de Colectivizarea obligatorie din deceniul sase. Domnul N. nu va putea publica versul ce se refera la "hotararea noua', astfel ca ii solicita lui A.P. o varianta publicabila. Primeste un vers despre o barda pregatita sa ia gatul iezilor.