Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
5 aprilie 1987
Se pare ca e ultima seara la Barca. Dam, de cateva ori, cu piciorul in minge, pe ulita copilariei lui A.P.
Acceptam invitatia la masa, in casa Doru P., nepot al lui A.P. si frate cu celebrul Papusel, cel care, copil mic fiind, cand l-a amenintat preotul ca, daca nu deschide gura sa ia impartasania, ii taie popa limba, a raspuns ca popa taie p... (ramane intre noi ce). Dar Papusel va avea parte de un tratament detaliat, separat, in aceasta carte.
Se strang la masa rude si prieteni: A.P., Constantin Paunescu, Valeriu Popa, Florin Badeanca, doamna doctor Ciobanu si fiica sa Patricia, Gica Ionescu si gazdele, cu tot cu cei doi copii. Apartamentul este intr-un bloc construit ca la tara.
Nici spatiu si confort de oras, nici libertate si independenta de gospodarie taraneasca. A.P. trage concluzia: trebuia ca, dintre toti ai nostri, sa se nimereasca unii care sa stea in bloc la Barca.
Se ia curentul in cateva randuri si, pentru ca nu mai nimerim furculitele, iar televizorul nu are independenta energetica, aprindem lumanari si consumam cantec.
A.P. emite spontan o multime de ganduri pe care nu le scap:
“De cand in Romania
E criza de lumina,
Intreaga natiune
Miroase-a parafina.'
“Succesul in poezie e ca si succesul la femei. Oricat ar fi in amintire, pana la urma conteaza ce ai in prezent.'
Desi ne aflam la tara si traim vremuri de vizibila crestere a nivelului de trai, intr-o societate multilateral dezvoltata, gazda ne pune pe masa branza telemea! A.P. e curios: “De unde ai facut rost de branza asta, nepoate? Cunosti vreo oaie pe-aicea?'.
Cant piesa “Cand s-o-mpartit norocu’', iar A.P. face improvizatii pe care le fredonez, ca dedicatie pentru cei de fata, dupa chipul, obiceiurile si asemanarea lor:
“ãi-am umblat din creanga-n creanga,
Ca si nea Florin Badeanca.'
(E vorba de drumul sinuos, prin tot felul de functii de raspundere, al fostului primar de Barca)
Ii scrie si lui tataie o (auto)caracterizare:
“N-am mancat, n-am baut vin
Paunescu Constantin.'
(Bunicul meu respecta, fara abatere, regimul sever al lui Valeriu Popa, care l-a scos din moarte)
A.P. cere o hartie, pentru ca are mai multe de scris, decat distihuri sau epigrame.
Asterne pe hartie, nu in mai mult de trei minute, urmatoarea poezie:
Romanta de plecare
Ea va pleca in zori cu mama ei
ãi n-o vom mai vedea pana la moarte,
Gradina toata e-un buchet de chei,
La usi de fier ce se inchid departe.
Ea e adolescenta, nu mai mult,
ãi mama ei, iubind-o, o pazeste,
Dar, Doamne, zgomot trist de chei ascult,
Adolescenta-i prinsa ca-ntr-un cleste.
Buchet de chei, la zaiafet de usi,
Dar toate se inchid fara scapare,
Ea va pleca in zori, cu ceilalti dusi,
Plecarea ei in chei si-n usi ma doare.
Pe mama ei o rog numai atat,
Cand si-o conduce catre alte arme:
Conduceti linistit si mohorat,
Patricia, in zorii zilei, doarme.
ãi, cand va crede ca-i cinstit asa,
Sa ne asculte ruga si cuvantul:
Sa va intoarceti, spre a incerca
Sa cucerim cu harul ei pamantul.
