Victor Stanculescu: "Nu va fie mila! Au doua miliarde de lei in cont!"

25 decembrie 1989. Zi de Craciun si totodata ultima zi de viata a cuplului Nicolae si Elena Ceausescu. Conducerea unitatii militare de la Targoviste se pregatea de primirea completului de judecata de la Bucuresti si de organizarea procesului. Ofiterii care-i aveau in paza pe dictatori primisera ordin ca in cazul in care obiectivul le scapa de sub control sa se autolichideze. In tot acest timp, fostul secretar general al PCR a incercat sa-l convinga in schimbul banilor pe generalul Chemenici sa-l duca in buncarul de la Voinesti de unde prin intermediul unui releu ingropat in pamant voia sa vorbeasca poporului.

Capitan Iulian Stoica: Din punctul meu de vedere, al rezistentei, ajunsesem la limita. Deja pe 24 seara, inainte de a-i urca in transportor, aveam halucinatii, iar de mare ajutor mi-a fost soldatul care era cu mine ca eu aveam impresia ca cineva se apropie tot timpul de mine. Alt fenomen este ca si ceilalti ajunsesera in pragul rabdarii, in sensul ca era normal si mi se pare logic sa zica, aveam deja morti, erau raniti grav. Pentru cine, ma, sa moara, pentru astia? Si unii au hotarat chiar sa intre peste noi, sa-i termine. Au fost momente deosebit de grele. Nu au pus in aplicare nimic, nu am avut nici o problema, dar ei au gandit hai sa-i terminam odata. A murit ofiterul ala cu copil de 7 luni, au murit copiii astia de 20 de ani pentru ce, pentru astia. Asa au gandit ei. Domnul colonel Chemenici mi-a zis: "Misiunea este urmatoarea: raspunzi cu capul de ei, trebuie sa ajunga in fata unui tribunal de orice natura". Eu personal va spun ca am visat un tribunal al intregului popor, dar nu s-a putut si ar mai exista varianta ca daca nu exista nici o sansa de scapare si exista pericolul ca astia sa scape stiam ce aveam de facut. Si mi l-a repetat de multe ori. "Daca astia scapa, tu stii ce ai de facut". Vreau sa va spun ca in 24 decembrie, seara, exista ceva din treaba asta.

LIMITE PSIHICE.

Lt. col. Ion Mares: Un lucru este cert. S-a incercat prin toate caile sa facem noi treaba, adica executia. Evenimentele din data de 24 pe care le-a povestit colegul meu sunt dramatice si prin densitatea faptelor intamplate, cat si datorita faptului ca ajunsesem din punct de vedere psihic la un grad de saturatie. Parerea mea, si am discutat si cu dl Chemenici, ca venirea si discutia pe care a avut-o cu colonelul respectiv (n.r. - un anume comandant de la comandamentul aviatiei, aspect descris in numerele anterioare ale ziarului nostru) a contribuit la schimbarea hotararii noastre pentru ca noi trebuia sa facem una din doua lucruri: ori sa-i ducem la Bucuresti si sa-i scoatem din cazarma, ori sa adunam intreaga cazarma si sa le spunem uite asta, asta, asta…, adica nu mai puteam sa tinem oamenii in acea stare de stres cand incepusera sa ne considere tradatori. Noi nespunandu-le, ei nu stiau ce vrem noi sa facem, pentru ca acolo pe hol unde pazea el (n.r. - capitan Iulian Stoica) nu intrau decat 4 persoane. Pe holul din fata biroului nostru iar nu se putea intra. Dar foarte usor putea sa intre cu o arma pe geam si sa traga in noi, ce era mare lucru sa faca chestia asta!?

Capitan Iulian Stoica: Mi-am adus aminte de un aspect. V-am raportat ca i-am adus cu un ARO in data de 23 seara. Acel ARO a ramas pe loc. Cele doua, o contabila si o dactilografa, au cerut permisiunea in 23, dupa ce i-am adus si ARO a ramas acolo, sa mearga pana acasa sa vada care este situatia, ca au fost in cazarma. Comandantul le-a aprobat. Au plecat cu ARO asta si s-au intors tot cu ARO. Geamul meu unde aveam camuflajul era cam la 3 metri jumatate de acest ARO si aveam camuflajul dat la o parte ca sa am vizibilitate ce se intampla acolo. ARO a venit si a oprit acolo. La un moment dat, un soldat striga: "Teroristii sunt aici, s-au infiltrat, sunt in ARO. In acel moment eu am ridicat pusca mitraliera si am indreptat-o catre ochiuletul ala de geam (geamul e format din mai multe ochiulete) si am vrut sa strapung cu teava de la pusca mitraliera. Era armata, cartus pe teava, nici asigurata nu era si trag. Zic, au ajuns unde au vrut. Ce se intampla? Usile se deschid si doua mogaldete negre sar din ARO si se ghemuiesc langa roti. Zic, astia sunt! Dar n-am apasat pe tragaci, pentru ca nu s-au mai miscat. Bine ca nu au incercat sa intre pe usa spre mine, daca intrau nu mai erau in viata. Erau ele doua.

Citește pe Antena3.ro

Michelangelo a pictat o femeie bolnavă de cancer în Capela Sixtină. Experţii lansează o nouă teorie revoluţionară

Lt. col. Ion Mares: Sa revenim la ziua de 25. Ei au fost adusi si bagati inauntru, s-a perfectat intalnirea ce s-a petrecut noaptea intre dl Chemenici si ofiterul de legatura, m-am prezentat si eu dimineata la 6:00 la birou, dupa ce mi-am rezolvat problemele.

POPORUL SA STIE...

Capitan Iulian Stoica: Mi-am adus aminte de urmatorul aspect. Dupa faza pe care v-am raportat-o cu Boboc, atunci cand l-a luat de la geam mai brusc, Nicolae Ceausescu i-a propus comandantului urma-toarea varianta: sa ia doua transportoare blindate si sa mergem ori la Voinesti, ori la Campulung, unde are un comandant fidel la Securitate. Comandantul a zis da, iau eu toate masurile care sunt necesare si mergem acolo. A specificat ca la Voinesti stie si omul care are banii si va dau banii. Eu am fost la Voinesti din pura curiozitate si m-am prins de ce vrea sa mearga acolo. Este un releu cu aparatura ingropata in pamant, un buncar pazit de Securitate si care atingea zona de munte. O data intrat acolo, era nu imposibil, dar foarte greu de scos si, in al doilea rand, vorbea tarii pentru ca acolo este postul de Ra-dio Romania 2, pe unde medii cu putere foarte mare. De asta voia sa ajunga acolo. Si a zis, printre altele, sa-l iei si pe ofiterul ala de afara care e din Voinesti si ia si niste ofiteri de incredere.

Lt. col. Ion Mares: Sa revenim. Sa stiti ca dl Chemenici nu a avut discutii prea mari cu ei, a venit si a discutat cu ei numai cand ei au solicitat. Una din discutiile la care am participat eu a fost cea referitoare la imprumutul de bani. Sa-l imprumute cu niste bani comandantul pe el sa se duca sa-si cumpere din oras lenjerie ca zice "uite camasa, stau de 2 zile cu ea". Practic nici n-aveau bani la ei, singurul leu nu stiu cum a scapat intr-un portofel de-al ei care era in geanta, la fel de goala. M-a surprins faptul ca ea nu avea in geanta lucruri specifice unei femei.

Capitan Iulian Stoica: Si s-a facut speculatia ca i-am torturat. Ea a avut tot timpul o bratara masiva de aur. Nu s-a atins nimeni de ea, probabil nici la perchezitie, nu s-a luat motivul ca au fost jefuiti. A murit cu aceasta bratara la mana, a fost lovita de un glont, aproape a fost retezata de un glont. Si cu speculatiile care s-au facut ca i-am spus sa spuna de bani. N-aveam de unde sa stim decat dupa proces, dupa executie.

ARGUMENTUL NECRUTARII.

Lt. col. Ion Mares: Mie personal mi-a spus dl general Stanculescu, cand ii ducea la locul executiei: "Lasa, ba, nu va fie mila! Ca au conturi de doua miliarde de lei!". Deci atunci am aflat de bani.

Capitan Iulian Stoica: Ulterior ne-am pus si noi mai multe intrebari. Daca am putea raspunde vreodata, ar fi foarte bine. Personal cred ca s-a riscat foarte mult prin trimiterea acelor oameni cu Armata 5 si 6. Viata lor a fost intr-un risc maxim daca ne puneam problema ca nu mai scapam cu viata din coloana blindata. Domnule colonel, ma intreb eu, daca au venit sa le aduca medicamentele, de ce n-a venit si un procuror sa-i intrebe ceva. Trebuia sa li se puna niste intrebari cu care ei s-au dus in mormant. Ma intreb eu, ei de ce nu i-au intrebat: ce stiau ei in legatura cu evenimentele alea, mint, spun adevarul? Ce informatii au avut ei in legatura cu toata treaba asta cu Revolutia romana?

Lt. col. Ion Mares: Deci am ajuns in dimineata de 25 decembrie. In birou la domnul Chemenici, impreuna cu domnul Dinu si domnul Tecu, ni s-a comunicat care a fost discutia din noapte cu ofiterul de legatura. Mie, care conduceam fortele si mijloacele de aparare antiaeriana, mi s-a transmis ca se trage in tot ce zboara. Pe 23 a venit acest ordin. Semnalul de recunoastere stabilit era o banda lata de 20 de centimetri si lunga de 3 metri, care trebuia sa fie agatata de fiecare elicopter. Am chemat comandantii de subdiviziuni si le-am spus: Imi cunoasteti si glasul la telefon, indiferent cine va da ordin sa trageti daca nu e transmis de mine, nu trageti. Eu i-am chemat si le-am spus in particular. I-am spus si comandantului, nu dati foc fara sa va consultati cu mine. Nu puteam sa zic ceea ce era strict secret la momentul respectiv, chestia cu banda galbena la elicopter. Si am fost anuntati cand urmeaza sa plece, eu pregatisem totul, din punctul nostru de vedere, si vazand ca suntem interceptati total in convorbirile telefonice am mers pana acolo incat l-am dezinformat pe dl general Stanculescu. Si va dau un moment foarte simpatic.

SOLII CRACIUNULUI.

Lt. col. Ion Mares: Deci am stabilit toate aceste probleme. Noi nu stiam precis cand sosesc elicopterele. A fost liniste in perioada aceea. Noi nu am avut probleme. Pe 25 dimineata, pana la sosirea elicopterelor nu am avut nici un fel de probleme. Am fost anuntat de punctul de comanda… M-am dus la punctul de comanda ca vin elicopterele. Aveam tinte aeriene si am chemat toti comandantii. Comandantii erau cu telefoanele. Le-am spus: Ascultati la mine. Urmariti cu atentie. Deci nu deschideti foc. I-am intrebat: sunt elicoptere? Si ei isi dau seama dupa traiectul de zbor si viteza de deplasare, de toate treburile acestea... Da, sunt elicoptere. Cate sunt? Cinci. Nu deschideti focul pana nu va dau eu comanda. Si retineti urmatorul semnal de recunoastere: daca au banda galbena… Deci, elicopterele erau cam la 10 km de Targoviste, de dispozitivul nostru. Atunci le-am spus: banda galbena, ca daca imi dati asta peste cap, s-a terminat. Dar nenorocirea se putea intampla...

Comandor Jipa Rotaru: In astia 10 km.

Lt. col. Ion Mares: In astia 10 km. Pentru ca in combinatul de oteluri erau garzile patriotice cu mitraliere. Si ele nu stiau de acest semnal. Si numai prezenta de spirit a ’lentului-colonel Necula care n-a dat voie sa se traga. A vazut ca nu tragem noi, de ce sa traga ei? Asa a gandit el atunci, pentru ca altfel putea sa iasa macel. Ii dadea jos pur si simplu.

Capitan Iulian Stoica: Dar in conditiile in care ni s-a transmis in astia 10 km ca nu mai vine nimeni...

Lt. col. Ion Mares: Nu, stai nitel, e mai complicata treaba. E mai complicata treaba, Stoica. El, v-am spus, el era cu ei in transportor, ca ii suisem in transportor. Si zic: Atentie! Comanda la mine. Daca are elicopterul banda galbena, unul din el daca are... Nici nu stiu daca au avut toate.

Comandor Jipa Rotaru: A avut unul singur.

Lt. col. Ion Mares: Unul singur, asta in care era domnul general Stanculescu. Daca are o banda galbena lata de 20 cm si lunga de 3 m ii lasati sa vina. Au confirmat. Primii au observat primul post de observare vizuala, al vostru de la 805, au confirmat. Au aterizat doua pe platou, celelalte in aer. Patrulau in aer deasupra dispozitivului de lupta. Am dat aprobarea sa aterizeze in pozitie si celelalte trei. Deci au aterizat intre tunuri, toate cele trei. Si astea doua pe platou. A coborat din primul elicopter, care a venit cel cu banda galbena, domnul general Stanculescu. Atat. A plecat domnul colonel Chemenici si cu transportorul.

Capitan Iulian Stoica: Nu. A coborat domnul general Stanculescu si l-a intampinat. Eu eram pe loc. Pana sa schimbe primele cuvinte, domnul colonel Chemenici mi-a zis: "Vino incoace, si am mers incet dupa ei. Si am intrat pana pe sub calea ferata.

Lt. col. Ion Mares: Care a fost discutia de atunci. Domnul general Stanculescu a zis "Hai sa mergem!", cu domnul col. Chemenici. Nu stia ca se gasesc in cazarma (n.r. - sotii Ceausescu). Nu stia nimeni, pentru ca, v-am spus, scopul era acela al apararii secretului. Unde sa mergem? Si zice: "Sa mergem unde e....". Pai ii am aici in transportor. Zice: "Cum aici in transportor?". Noi adusesem transportorul, vreau sa se retina treaba asta, ca sa ii suim in elicopter sa plece cu ei.

Comandor Jipa Rotaru: Ha! Nu stiati asta…

Lt. col. Ion Mares: Da’ cum. Pentru noi surpriza cea mare ca pe platou …

Comandor Jipa Rotaru: Va gandeati ca au venit sa ii ia.

Lt. col. Ion Mares: Nu era decat dl Chemenici si ei cu transportor. Ei inauntru.

Capitan Iulian Stoica: Noi toti, cred, am zis atunci ca procesul se va desfasura la Bucuresti, in fata multimii.

LA TREABA.

Lt. col. Ion Mares: Cand zice domnul Stanculescu: "Ii ai aci? Atunci facem treaba aici!". Si atunci am vazut ca incepe sa dea transportorul inapoi. Noi eram langa cladire. Cand am vazut ca da transportorul inapoi... Asa. Sa continui. Si a inceput din acest moment, dle colonel, pregatirea salii de judecata, care era o sala normala de lucru de la mobilizare, pregatirea cabinetului medical, cu tot ce s-a vazut pe caseta. Nu avem de facut completari aici. Singura completare care se poate face aici: ca si in timpul procesului, noi am primit acel telefon care zicea ca "nu mai vin elicopterele". Dar elicopterele venisera. Deci si atunci s-a incercat…

Capitan Iulian Stoica: Si au mai fost telefoane, in sensul ca Botenii au cazut....

Lt. col. Ion Mares: A trebuit sa chemam comandantul elicopterului cu care a venit sa ia legatura cu Suciu, sa-i spuna Suciu ca nu e nimic la Boteni. Adica si in timpul procesului au incercat… Si nu putea sa fie dintre cei care au fost acolo. Deci cineva dinafara. Ce interes avea sa vina sa zica ca "nu au venit elicopterele" dl Stanculescu, cand dansul era acolo.

Capitan Iulian Stoica: Asta justifica existenta persoanelor…

Lt. col. Ion Mares: Si acuma tot asa. Ce s-a intamplat. Ca sa dam niste explicatii in plus, pentru ca astea care sunt pe caseta data la televizor cred ca sunt edificatoare. Asa. De ce nu s-a dat initial pe caseta ca era legat. Din protectie. Am vrut sa-i protejam pe cei care i-au legat. Ce s-a intamplat. De ce a aparut executia asa. Din cauza nepregatirii dl Bratu (cameramanul ministrului Apararii). N-a avut aparatura pregatita. S-au derulat asa de repede evenimentele ca dansul a plecat cu aparatul, cu cablul de legatura… si tot mergand spre locul de executie, s-a terminat cablul si a iesit din priza. S-a pierdut, pentru ca, vedeti, asa e intamplarea, sa se piarda pentru istorie momente unice, s-au pierdut momente unice, pentru ca trebuiau sa fie cel putin 2-3 camere de luat vederi. Trebuia. Nu se discuta. Pentru ca discutam cu Maturica. Ce, el nu putea sa vina? Era de speciali-tate. S-a incercat sa se tina secretul. Sunt de acord cu treaba asta. Pana ce un soldat s-a repezit si a bagat din nou stecherul in prelungitor, s-a pierdut momentul caderii. Si pe marginea acestui moment s-au facut atatea speculatii. Ca i-am omorat cu patru ore inainte. Un mare director, am spus eu la reprezentantii de la Paris Match si altor reviste frantuzesti, sa vina sa discute cu noi, sa ne spuna si noua cum s-a intamplat acest lucru.

Comandor Jipa Rotaru: Cum gandesc ei ca s-a intamplat?

Lt. col. Ion Mares: Ca au cazut in genunchi si au cerut iertare. Nu au cazut! El a avut o zvacnire. E ceva iesit din comun. A avut o zvacnire si a cazut… executia era la vreo 25 de metri.

Capitan Iulian Stoica: In momentul cand au fost scosi din cladire si dusi spre locul asta. Asta e iesirea. Ati vazut? Ei au fost scosi, din cate stim noi, din sala unde a avut loc procesul de baietii astia de la protectie, nu?

Lt. col. Ion Mares: Dle colonel, sa va explic. Eu am fost de fata. Vreau sa va spun ca si la proces, impreuna cu domnul Chemenici si cu domnul Cico (n.r. - amiralul Cico Dumitrescu, actualmente consilier al presedintelui Ion Iliescu) am stat langa usa, intre cei doi parasutisti care pazeau intrarea. Langa el fiind cel de aici. Chiar am discutat ieri. N-au crezut. Ei practic si-au semnat siguri sentinta de condamnare la moarte. Pentru ca, daca declarau recurs, nu stiu ce s-ar fi intamplat...

Capitan Iulian Stoica: Sau daca cereau expertiza medicala…

Lt. col. Ion Mares: Sau expertiza, sau nu stiu ce. Dar ce se intampla. Eu am taiat atele respective. Mi-a dat ordin un domn colonel, nu stiu cum il cheama, sa tai atele, asa la un metru. Si am taiat atele alea, dintr-un ghem de sfoara. Cu astea li s-au legat mainile. Asa. Si am taiat vreo 8 bucati, daca nu ma insel. Adica era pregatita toata treaba in eventualitatea ca se merge pe situatia finala. Ei nu au crezut ca vor fi executati decat in momentul cand li s-au legat mainile. Si atunci lui i-au dat lacrimile. Iar ea - cei care i-au legat mainile le-au legat cam tare - a zis: Mai, ma doare, mai copii, v-am crescut!". O reactie din partea doctorului nostru: "Da’, apoi, pe cei de la Timisoara nu ii doare?". Pentru ca si in momentul respectiv noi stiam de zeci de mii de morti la Timisoara. Deci, retineti, eram pe 25. Tot de peste 10.000 de morti stiam. 60.000 genocid… si cate si mai cate. Deci asta stiam noi. Si atunci au fost luati de cate doi insi, el in fata, ea in spate. Eu cu domnul general Stanculescu si maiorul Tecu iesisem, intre timp, afara.

Capitan Iulian Stoica: Numai o secunda, domnul colonel Chemenici a verificat un incarcator la un parasutist. Sa nu cumva sa fie o inscenare. Si al doilea a zis: Vi-l arat si eu, de ce nu".

ACT FINAL.

Lt. col. Ion Mares: Si eu iesisem inainte cu domnul Stanculescu. Cand au inceput sa-i lege acolo, am plecat cu dansul. Am avut noi o discutie acolo referitor la noi ca a fost secretar de partid. Cand au trecut pe langa noi (n.r. - Nicolae si Elena Ceausescu), deci au iesit din cladirea aia, au trecut exact prin fata biroului, pe holul unde a pazit el (n.r. - Capitan Iulian Stoica) 3 zile si 3 nopti, ea zice (a fost la un metru de mine): "Nicule, in Romania se impusca oameni!". La care el zice: "Inca o tradare nationala!". Mergand spre locul de executie, el a incercat sa cante Internationala. Pe langa zidul cladirii erau multi militari. Curtea era plina. Sapte-opt sute de oameni. Nu se poate contesta. Sunt atatia martori care pot fi gasiti foarte usor. Care au participat la executie. Un soldat ii zice ei: "Ati incurcat-o!". Si ea a injurat birjareste. Asta ne-a zis-o soldatul, era deja departe de noi. El mergand in fata. L-a dus la zid. Ea a ramas un pic in spate. L-a intors cu fata spre noi. El a strigat "Traiasca Romania libera si independenta!" si a zis patru cuvinte din Internationala. Patru, ca le-am numarat. Intre timp, a adus-o si pe ea, au intors-o cu fata. Astia au fugit in stanga si in dreapta, dupa asta s-a comandat foc si s-a tras. Dupa care li s-a facut vizita medicala si au fost luati cu elicopterul. Ea era langa zid. Doi soldati au mai tras din proprie initiativa si i-au crapat pur si simplu calota craniana. Deplasandu-se in foaia de cort, i-a cazut o bucata de creier pe jos, a fost luata de doctor, pusa in borcan cu formol. Dupa aia, eventual, s-a evaporat formolul. Dupa ce au plecat elicopterele, a incetat orice foc asupra cazarmii. Si au incetat si telefoanele. Dar in seara de 25…

FOTO

ULTIMUL CRACIUN. Comandantul suprem al Armatei a fost ciuruit de gloante in curtea unitatii militare de la Targoviste

SOLIDARITATE. La aflarea vestii ca Ceausescu nu mai e, militarii si-au exprimat bucuria asa cum au simtit

ACTIUNE. Completul de judecata a avut treaba de Craciun

ATACURI. Focurile de arma s-au auzit in tara si dupa executie

NU RATATI!

In numarul de luni noi amanunte despre Revolutia din decembrie ’89 de la Timisoara.