Vintilă Ivănceanu, un extravagant țâșnit din „Țara rombului”

„Afirmat alături de gruparea neo-avangardistă (onirică) a lui Dimov, Țepeneag & Co, sub patronajul simbolic (și protecția) lui Miron Radu Paraschivescu, la suplimentul «Povestea vorbei» al revistei Ramuri, Vintilă Ivănceanu a debutat în 1967 cu un bun volum de versuri fantezist-bufone, în care inventivitatea jemanfișistă și ironia existențială neagră se amestecă dezinvolt («Cinste specială», 1967). Va urma, în perioada de vârf a liberalizării poststaliniste, un altul («Versuri», 1969) ceva mai domolit”, comenta criticul literar Paul Cernat în avangarda unei minibiografii închinate scriitorului și poetului Vintilă Ivănceanu. „Au rămas de pomină pentru cunoscători, din această perioadă de eliberare a imaginarului sub presiune, două mici romane în care eposul cavaleresc medieval e trecut prin alambicurile post-suprarealismului funambulesc (de tip Grigore Cugler-Boris Vian): «Nemaipomenitele pățanii ale lui Milorad de Bouteille» (1970) și «Vulcaloborgul și frumoasa Beleporjă» (1971), microromanul oniric «Până la dispariție» (1969) având o factură kafkiană”, sesiza profesorul Paul Cernat.

Profesor la Institutul pentru Muzică Electroacustică din Viena

„Omul însuși - mai evidenția Cernat - era un nonconformist notoriu, protagonist a numeroase legende ale grupului. Vintilă părăsește țara după Tezele din iulie, stabilindu-se în Austria alături de soția sa, traducătoarea Heidi Dumreicher, împreună cu care a înființat și o editură, Rombus (captivitatea personajelor din «Până la dispariție» în «zona rombului» - alegorie a României - se regăsește în denumirea editurii înființate în exilul vienez). A fost profesor asociat la Institutul de Științe Teatrale și la Institutul pentru Muzică Electroacustică din Viena, s-a ocupat, printre altele, de teatru, film și muzică experimentală”. Ultimele acuarele: „În Austria, Ivănceanu a publicat eseuri și mai multe cărți în germană, unele masive, dar la care (netraduse în română fiind) n-am avut acces. Ar merita tălmăcite, totuși, măcar unele - dar câți mai știu azi, la noi, de acest artist care ar merita o... cinste specială?”.

Un personaj-spectacol

Criticul Gabriel Dimisianu îl încondeia, la rândul lui, în cuvinte colorate pe flamboaiantul Vintilă Ivănceanu: „Era unul din copiii teribili ai mișcării literare a timpului, în bună companie cu Dumitru Țepeneag sau cu Virgil Mazilescu, tineri nonconformiști ca și el, rebeli, gesticulanți până la stridență, neocolind prilejurile de a se da în spectacol, atunci când se iveau, ba dimpotrivă, căutându-le și chiar provocându-le”.

O poezie cu dichis marca Ivănceanu

„Cinste specială

Dacă ne ducem în cimitir,

Citește pe Antena3.ro

Ciuperca otrăvitoare cu dinți sau palmierul-fantomă. Cum arată cele mai ciudate plante și ciuperci descoperite în 2024

Morţii familiei se bucură

Ca o partidă de violoncelişti trecută în opoziţie

Când a luat foc sala Ateneului.

Intrăm în cimitir

Cu lumânarea clasică,

Arzând ca sala Ateneului,

Şi cu flori.

Flori se aduc

Femeilor pe care vrei

Să le aduci

În pat,

Şi ele să aducă

Pe lume

Un copil.

Se aduc flori la închiderea

Cursurilor şcolare, universitare,

De ape,

De literatură comparată

Despre poetul Vintilă Ivănceanu şi calul,

Cursurilor evenimentelor internaţionale,

Al valutei internaţionale,

Dar flori se aduc

Deosebit-osebit-cu deosebire

În cimitir, la morţii familiei.

Şi morţii familiei se bucură

Strâns uniţi.

(...)

Noi, în genunchi în faţa morţilor familiei,

Noi, morţii planificaţi,

Dând drumul din ochi la lacrimă,

(Există mai multe categorii de lacrimi

Dintre care ne permitem să amintim:

Lacrimi pentru pudoare,

Serbări şcolare,

Unchi şi mătuşi,

Boxerul declarat K.O.

Dar cea mai semnificativă

Categorie de lacrimi:

Lacrimi pentru morţii familiei)

Noi, în genunchi în faţa morţilor familiei,

Noi morţii planificaţi,

Şi le-am strigat

Să n-aibă grijă,

Vom fi lângă ei

Cuminţi

Cuminţii cuminţilor,

Morţi

Morţii morţilor

Morţii familiei.

Dar morţii familiei

Nu ne acordau nici un credit,

De loc

Nu voiau să ne creadă,

Nici cât negrul sub unghie,

Nici cât albastrul sub unghie,

Nici cât propria lor naţiune de morţi sub unghie.

Şi ne-au strigat

Că a fi mort

Înseamnă o cinste specială,

Înseamnă a conti, răsconti, răsrăscontinua

Cum, soarele-pământul - maimuţele-oamenii-zeii”.

82 de ani s-au împlinit pe 26 decembrie 2022 de la nașterea scriitorului Vintilă Ivănceanu

Au rămas de pomină pentru cunoscători două mici romane în care eposul cavaleresc medieval e trecut prin alambicurile post-suprarealismului funambulesc”, Paul Cernat, critic literar