Este vorba despre 13 suprafețe de teren intravilan, agricol și pădure, cu suprafața de peste 102.000 de metri pătrați, la care se adaugă și două case. Alte două apartamente sunt trecute pe numele soției. Deținătorul portofoliului Energiei din Guvernul României are în conturi, depozite, acțiuni sau împrumuturi acordate, investiții de peste 1,6 milioane de lei, 135.000 de euro și 14.000 de dolari, iar în ultimul an fiscal a realizat, împreună cu soția sa, venituri totale de aproape 370.000 de lei.
Declarația de avere a liberalului Virgil Popescu, ministrul Energiei în Cabinetul Ciucă, este, și anul acesta, impresionantă, așa cum a fost și în ultimii ani. Documentul, completat în data de 14 iunie 2022, relevă faptul că acesta are în proprietatea sa cinci terenuri intravilane, toate primite drept moștenire sau cu titlu de donație. Este vorba despre un teren de 555 de metri pătrați, la Drobeta-Turnu Severin, moștenit în anul 2015, despre un teren de 2.000 de metri pătrați, în Hinova, județul Mehedinți, dobândit în anul 2015 prin „alte” forme decât cumpărare, moștenire sau donație, precum și trei terenuri intravilane în localitatea Burila Mare, județul Mehedinți, donate și moștenite, în anul 2010 și 2015. Este vorba despre 4.000 de metri pătrați, 5.000 de metri pătrați, respectiv 13.750 de metri pătrați.
De asemenea, Popescu are în proprietate și șase terenuri agricole, dobândite exclusiv prin moștenire. La Burila Mare are 30.000 de metri pătrați, 6.552 de metri pătrați, 8.332 de metri pătrați și 20.014 metri pătrați. Alte două terenuri agricole, dobândite tot prin moștenire, se află amplasate pe raza localității Husnicioara, județul Mehedinți, unul cu suprafața de 2.496 de metri pătrați, iar celălalt, de 2.504 metri pătrați.
Două case și două apartamente
Tot prin moștenire, Virgil Popescu a dobândit, în anul 2015, trei terenuri forestiere. Primul, de 1.200 de metri pătrați, este la Husnicioara, iar celelalte două, cu suprafețele de 5.000 metri pătrați, respectiv de 1.200 de metri pătrați, se află pe raza localității Simian, județul Mehedinți. În total, ministrul Energiei deține 102.605 metri pătrați de pământ.
Din aceeași declarație de avere mai aflăm că demnitarul a mai primit cu titlu de moștenire, în anul 2015, o casă de locuit, cu suprafața de 61,5 metri pătrați, precum și o casă de vacanță, cu titlu de donație, în anul 2010. Ambele imobile se află la Burila Mare. Soția ministrului, Laura Negulescu, vine la zestrea familiei cu un aport constând în două apartamente, de data aceasta cumpărate, în anul 2007. Unul se află în Drobeta-Turnu Severin, cu suprafața de 78,67 de metri pătrați, iar al doilea se află în Capitală, cu suprafața de 72,86 de metri pătrați.
Creditor substanțial la firmele familiei
Liberalul nu menționează, în documentul citat, posesia vreunui autoturism sau a unor bunuri sub formă de metale sau pietre prețioase. În schimb, menționează bani. Mai exact, el arată că are, în mai multe conturi curente ori de economii, precum și în depozite bancare, sumele de 363.257,18 lei și 135.518,12 euro.
Virgil Popescu a acordat împrumuturi în nume personal în sumă totală de 1.293.075,27 de lei și 14.200 de dolari SUA către entitățile juridice SC Atutomotors SRL, PJMM Mehedinți, SC Vilaro Design SRL, SC Rolavist SRL, SC Lavist SRL și SC Vilast Consult SRL, precum și unei persoane fizice, pe nume Marcela Popescu. Acesteia din urmă i-a împrumutat suma de 160.000 de lei.
De asemenea, ministrul Energiei deține acțiuni și părți sociale, în valoare de 6.727 de lei, la SC Automotors SRL, SC Rolavist SRL, SC Vilaro Design SRL, MKB Romextera Bank, SC Lavist SRL și OMV Petrom SA.
Politician liberal, dar și președinte al Camerei de Diplomație Comercială cu Iranul
Pe lângă sumele totale din conturi, împrumuturi acordate sau acțiuni de 1.656.332,45 de lei, 135.518,12 euro și 14.200 de dolari SUA, Virgil Popescu stipulează, în documentul citat, că are și datorii. Este vorba despre două credite la ING Bank, unul de 13.800 de lei, contractat în anul 2014, cu scadență chiar anul acesta, iar al doilea, de 150.000 de euro, a fost contractat în anul 2007 și are scadența în 2027.
În ultimul an fiscal, liberalul a realizat, împreună cu soția sa, venituri totale în cuantum de 369.384 de lei, ceea ce înseamnă venituri lunare de 30.782 de lei. Concret, Virgil Popescu a câștigat 11.208 lei salariu de la Universitatea din Craiova, 127.760 de lei indemnizația de ministru al Energiei și 25.552 de lei indemnizația aferentă funcției de ministru al Economiei.
Soția sa, Laura Negulescu, a încasat un salariu de 43.276 de lei de la compania SC Vialast Consult SRL, firmă de la care a realizat și dividende de 19.988 de lei, 8.400 de lei din închirierea unui apartament și 133.200 de lei dividende de la SC Lavist SRL.
Potrivit declarației de interese completată la aceeași dată cu declarația de avere, Virgil Popescu este membru în Asociația Managerilor și Inginerilor Economiști din România (AEIR) și în Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM). De asemenea, ministrul Energiei este președintele Patronatului Județean al IMM Mehedinți și președintele Camerei de Diplomație Comercială cu Republica Islamică Iran.
Popescu este, totodată, vicepreședinte al Partidului Național Liberal și președintele PNL Mehedinți.