Victimele si eroii Holocaustului au fost omagiati, cu prilejul Zilei Mondiale a Holocaustului, in cadrul unor ceremonii solemne in Israel si mai multe state ale lumii, inclusiv Romania.
Dupa 60 de ani de la tragedia care a marcat istoria intregii lumi, anume Shoah-ul (Holocaustul), evreii din intreaga lume omagiaza in aceste zile, ca in fiecare an, de altfel, victimele genocidului nazist. In ultimii ani insa, ceremoniile inchinate inaintasilor sunt umbrite de antisemitismul care da tarcoale in special statelor Europei. Potrivit unui studiu al Universitatii din Tel Aviv, publicat cu ocazia âZilei Holocaustului", 360 de agresiuni grave la adresa evreilor au fost inregistrate anul trecut in lume, in special in Franta, Marea Britanie, Rusia, Germania si Canada.Victimele hortystilor
In Romania, la Sighetu Marmatiei, victimele Holocaustului au fost comemorate in cadrul unui seminar in care, potrivit Sandrei Segal, membru al Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, evenimentele tragice la care s-a facut referire s-au petrecut in Maramuresul ocupat de fortele hortyste. Cele mai emotionante momente ale seminarului au fost marturiile unor supravietuitori de la Sighet si de la Baia Mare.
La dezbaterile seminarului de la Sighetu Marmatiei, âLumea lui Elie Wiesel, ieri si azi" a participat, potrivit Radio Romania Actualitati, si Marele Rabin Menahem Hacohen. Acesta a declarat ca seminarul de la Sighet a fost binevenit, pentru ca âin Romania abia urmeaza a fi stabilit ce a insemnat Holocaustul, iar unele atitudini antisemite se mentin, chiar daca nu in politica oficiala a statului".
Trasi de urechi
In aceasta saptamana, in care este comemorat Shoah-ul, si, in faza finala a âvanatorii" de criminali de razboi nazisti, Centrul âSimon Wiesenthal" a dat publicitatii raportul anual, pe 2004, privind urmarirea si prinderea criminalilor de razboi la nivel mondial. La acest capitol, cel mai bine stau Statele Unite, care au adus in fata justitiei cel mai mare numar de criminali de razboi, in timp ce Romania este citata drept codasa. De asemenea, Suedia si Norvegia sunt citate pentru refuzul lor de principiu de a investiga problema criminalilor nazisti.
Incremeniti in strada
In Israel, in fiecare an, comemorarea Holocaustului are o denumire. Anul acesta, denumirea sa este: âPana la ultimul evreu, pana la ultimul nume". O actiune prin care se incearca obtinerea tuturor numelor celor care au pierit in Holocaust. Memorialul âYad Vashem", consacrat memoriei Shoah-ului, a anuntat in martie informatizarea unei liste a trei milioane de victime din totalul de sase milioane exterminate de nazisti.
Ieri dimineata, la ora 10:00 locala (7:00 GMT), sirenele din intreg Israelul au rasunat, pentru a chema populatia la doua minute de reculegere. Oamenii au ramas incremeniti in strada, in magazine, parcuri sau restaurante, cu capul plecat, in memoria inaintasilor care au pierit in cea mai grava crima colectiva comisa vreodata in istorie.
MARINA CONSTANTINOIU
Shoah-ul romanesc, in dezbatere
Cine poate fi definit ca supravietuitor al Holocaustului, cati supravietuitori mai sunt in viata si care dintre ei trebuie despagubiti? La aproape 60 de ani de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial, aceste intrebari sunt inca actuale, remarca publicatia israeliana Haaretz, care adauga ca acestea dau dureri de cap cercetatorilor, juristilor, politicienilor si supravietuitorilor insisi. Faptul ca sute de milioane de dolari apartinand victimelor Shoah-ului (Holocaustul) au ramas de restituit, intensifica dezbaterile. Tuturor acestor intrebari ii adaugam una, la fel de actuala: a fost sau nu Holocaust in Romania?
OPINII. La sfarsitul acestei luni, o discutie cruciala pe tema supravietuitorilor Holocaustului va avea loc la Curtea federala din Brooklyn (New York). Dezbaterile se vor axa pe doua rapoarte intocmite de doi dintre cei mai importanti experti in demografia comunitatilor evreiesti: Jacob Ukeles, din New York, si profesorul Sergio DellaPergola, de la Universitatea Ebraica din Ierusalim. Ambii au pregatit rapoarte la cererea Comisiei Internationale pentru Restituiri (ICHEIC).
Cei doi cercetatori au pareri radical diferite. Potrivit lui Ukeles, sunt 687.900 de supravietuitori ai Holocaustului. DellaPergola ii estimeaza la 1.092.000.
DEFINITIE. Ambii s-au bazat pe aceleasi standarde in definirea supravietuitorului Holocaustului: orice evreu care a trait pentru o perioada de timp intr-o tara care a fost condusa de nazisti sau de aliati de-ai lor este numit supravietuitor al Shoah-ului (pentru DellaPergola) sau o victima a nazismului (pentru Ukeles). Diferenta deriva din decizia lui DellaPergola de a numara printre supravietuitori evreii care au trait in perioada Holocaustului in tari nord-africane (excluzand Egiptul), Siria si Liban. In toate aceste tari a existat legislatie antisemita, in unele evreii au fost persecutati fizic.
PROBLEMA ROMANEASCA. Un alt punct de vedere, care include si problema Romaniei, apartine unuia dintre cei mai mari cercetatori in materie de Holocaust, profesorul Yehuda Bauer. El spune ca majoritatea evreilor care au trait in Franta, Romania si Bulgaria si milioanele de evrei care au fugit din teritoriile aflate sub regim nazist in alte tari, nu sunt supravietuitori ai Holocaustului. âSupravietuitori sunt doar acei oameni care au fost persecutati fizic de nazisti sau sustinatorii lor. Aceasta inseamna oameni care au trait in ghetouri sau in lagarele de concentrare, cei care au fost obligati la munca silnica sau cei care s-au alaturat partizanilor. Nu vreau sa denigrez si sa neg traumele oamenilor care au suferit din cauza legilor antisemite sau rasiste sau pe cei care s-au refugiat, lasand totul in urma, dar acestia nu sunt supravietuitori ai Holocaustului", spune profesorul Bauer.
Punctul de vedere al profesorului Bauer ar putea fi luat in calcul la dezbaterile care vor urma pe tema Holocaustului din Romania, care vor reuni in jurul aceleiasi mese specialisti de renume.
IN CONTRADICTORIU. Declaratii controversate ale unor politicieni romani, printre care si presedintele Ion Iliescu, pe tema Holocaustului din Romania anilor 1940-1945, au provocat, de-a lungul timpului, vii dezbateri in special in Israel si in randul reprezentantilor comunitatii evreiesti de la noi. Presedintele Iliescu ajunsese, anul trecut, chiar in punctul de a fi declarat persona non grata in Israel, pentru declaratiile sale din cadrul unui interviu acordat cotidianului Haaretz, care, in opinia comunitatii evreiesti minimalizau Shoah-ul. âHolocaustul n-a fost indreptat doar impotriva evreilor", spunea, atunci, presedintele, care explica faptul ca multe alte persoane au sfarsit din aceleasi motive, dand exemplul comunistilor din Romania.
PROMISIUNI. Autoritatile israeliene au cerut clarificari, au urmat valuri de discutii in contradictoriu si retractari, toate culminand cu lansarea unei serii de promisiuni, printre care si cea a instituirii unei âzi a Holocaustului" care sa fie comemorata anual si la noi.
Din initiativa presedintelui Ion Iliescu, Romania a creat o Comisie Internationala menita sa examineze istoria Holocaustului in Romania, iar presedinte al acestei Comisii este laureatului Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel. Guvernul Romaniei si-a asumat partea de responsabilitate a statului roman, din urma cu 50 de ani, pentru victimele Shoah-ului, si si-a precizat dorinta de a continua cooperarea cu institutiile internationale care studiaza aceasta problema, in special cu Memorialul Holocaustului din Ierusalim, Institutul Yad Vashem.
In plus, dupa cum a anuntat ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Alexandru Athanasiu, elevii romani vor invata despre istoria Holocaustului dupa un manual special dedicat acestui episod tragic al istoriei, redactat dupa modelul celor deja existente in Israel.
Campania âUltima sansa"
Centrul Simon Wiesenthal din Israel a lansat, la 23 martie, in Romania, campania âUltima sansa", care are ca scop identificarea criminalilor de razboi naziÂşti Âşi a colaboratorilor lor din perioada celui de-al doilea razboi mondial. In cadrul acestei campanii, orice informa_ie care va duce la depistarea, aducerea in instan_a, condamnarea Âşi pedepsirea celor vinova_i de crime va fi rasplatita cu 10.000 de dolari. Persoanele care de_in informa_ii despre criminalii de razboi pot apela la o linie telefonica gratuita (0800 800 124) sau pot scrie direct pe adresa Centrului Simon Wiesenthal: Str. Mendele nr. 1, Ierusalim 92147, Israel.
Despagubiri, retrocedari si pensii
Clarificarea problematicii Holocaustului din Romania implica si o etapa ceva mai concreta, aceea a rezolvarii temei retrocedarilor si a despagubirilor pentru reprezentantii comunitatii evreiesti. Dupa interviul sau pentru Haaretz, Iliescu afirma ca, âin conditiile Romaniei de azi, in care unu din trei romani traieste in saracie, a plati circa 9-10 miliarde de dolari intr-un timp scurt poate provoca grave dezechilibre economice si sociale", fara a nega legitimitatea si moralitatea cererilor de despagubiri venite din partea evreilor spoliati in perioada nazista. Daca se stabileste clar ca pe teritoriul Romaniei a fost Holocaust, atunci statul roman ar putea fi pus in situatia de a plati supravietuitorilor si compensatii banesti, sub forma de pensii, asa cum si alte state o fac. Deocamdata, disputa principala vizeaza revendicarile de imobile nationalizate, pe care fostii proprietari le vor inapoi in natura, nu sub forma de despagubiri.